Referat Povestea Lui Stan Patitul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Povestea Lui Stan Patitul si de asemenea puteti face Download Referat Povestea lui Stan Patitul

Citeste fragmente din Referat Povestea Lui Stan Patitul

Povestea lui Stan Păţitul de HYPERLINK "http://ro.wikisource.org/wiki/Autor:Ion_Creang%C4%83" o "Autor:Ion Creangă" Ion Creangă Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Åži flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată ÅŸi mamă ÅŸi fără nici o rudă care să-l ocrotească ÅŸi să-l ajute. Åži, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uÅŸile oamenilor, de unde până unde s-a oploÅŸit de la o vreme într-un sat mare ÅŸi frumos. Åži aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci ÅŸi mai bine de ani, ÅŸi-a sclipuit puÅ£ine parale, câteva oi, un car cu boi ÅŸi o văcuÅŸoară cu lapte. Mai pe urmă ÅŸi-a înjghebat ÅŸi o căsuţă, ÅŸi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui ÅŸi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Åži piatra prinde muÅŸchi dacă ÅŸede mult într-un loc". Åži cum s-a văzut flăcăul cu casă ÅŸi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, ÅŸi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, ÅŸi toate treburile ÅŸi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă ÅŸi de vitiÅŸoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese ÅŸi el cu mâinile de vatră; ÅŸi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ÅŸtie. De-aceea alerga singur zi ÅŸi noapte în toate părÅ£ile, cum putea, ÅŸi muncea în dreapta ÅŸi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ÅŸ-apoi atunci, văzând ÅŸi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. ÃŽn zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba ÅŸi uita de urât. Dar în nopÅ£ile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită ÅŸi se mai întâmpla să fie ÅŸi sărbători la mijloc, nu mai ÅŸtia ce să facă ÅŸi încotro să apuce, vorba cântecului: De urât mă duc de-acasă, Åži urâtul nu mă lasă; De urât să fug în lume, Urâtul fuge cu mine. Se vede lucru că aÅŸa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii ÅŸi alÅ£ii de la femeile lor, se lua pe gânduri ÅŸi amâna, din zi în zi ÅŸi de joi până mai de-apoi, această poznaşă trebuÅŸoară ÅŸi gingaşă în multe privinÅ£e, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic aÅŸa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi ÅŸi asta? AlÅ£ii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârÅŸavă ÅŸi risipitoare; alÅ£ii alte năstruÅŸnicii, încât nu ÅŸtii ce să crezi ÅŸi ce să nu crezi? Numai nu-i vorbă că am văzut eu ÅŸi destui bărbaÅ£i mult mai ticăiÅ£i ÅŸi mai chitcăiÅ£i decât cea mai bicisnică femeie. Åži aÅŸa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Åži, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe ÅŸi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, ÅŸi însurătoarea rămâne baltă. Åži apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alÅ£ii; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac. Tocmai aÅŸa s-a întâmplat ÅŸi cu flăcăul acesta că, până la vremea asta, nici el de la sine, nici prietenii, nici babele — câtu-s ele de-a dracului, de prefăcute ÅŸi iscoditoare — tot nu l-au putut face să se însoare. Stan era om tăcut în felul său, dar ÅŸi când da câte-o vorbă dintr-însul vorba era vorbă, la locul ei, ÅŸi nu-l putea răpune te miri cine. MulÅ£i trăgeau nădejdea să-l ia de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său ÅŸi nu se da cu una, cu două. Åži aÅŸa, de la o vreme, ÅŸi prietenii ÅŸi babele, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului ÅŸi l-au lăsat pe seama lui, să facă de-acum înainte ce-a ÅŸti el cu dânsul, că ei ÅŸi-au luat toată nădejdea. Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită ÅŸi ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută ÅŸi se duce la pădure, să-ÅŸi aducă un car de lemne. Åži ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn ÅŸi l-a cetluit bine, ÅŸi pân-or mai mânca boii, s-a pus să mănânce ÅŸi el ceva. Åži după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită ÅŸi, făcând-o boÅ£, a zis: "Ce s-o mai duc acasă? ia s-o pun ici pe teÅŸitura asta, că poate-a găsi-o vreo lighioaie ceva, a mânca-o ÅŸi ea ÅŸ-a zice-o bodaproste". Åži punând mămăliga pe teÅŸitură, înjugă boii, zice iar un Doamne-ajută ÅŸi, pe la prânziÅŸor, porneÅŸte spre casă. Åži cum a pornit el din pădure, pe loc s-a ÅŸi stârnit un vifor cumplit, cu lapoviţă în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoÅ£i câine din casă, dar încă om! ÃŽnsă dracul nu caută mai bine; la aÅŸa vreme te face să pierzi răbdarea ÅŸi, fără să vrei, te vâră în păcat. ÃŽn acea zi, Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-ÅŸi face mendrele cum ÅŸtie el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, ÅŸi pretutindene, pe mare ÅŸi pe uscat, să vâre vrajbă între oameni ÅŸi să le facă pacoste. Atunci dracii s-au împrăştiat, iute ca fulgerul, în toate părÅ£ile. Unul din ei a apucat spre păduri, să vadă de n-a putea trebălui ceva ÅŸi pe-acolo; doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-ÅŸi chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilodească vrun bou, pe alÅ£ii să-i facă să se bată până s-or ucide, ÅŸi câte alte bazaconii ÅŸi năzbutii de care iscodeÅŸte ÅŸi vrăjeÅŸte dracul. Ce-or fi isprăvit ceilalÅ£i draci nu ÅŸtim, dar acestui de la pădure nu i-a mers în acea zi. S-a pus el, nu-i vorbă, luntre ÅŸi punte ca să-ÅŸi vâre codiÅ£a cea bârligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla. Åži tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai ce dă de-o pârtie. Atunci se ia tiptil-tiptil pe urma ei ÅŸi se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele. Åži, când colo, găseÅŸte numai locul, pentru că flăcăul, după cum am spus, de mult ieÅŸise din pădure ÅŸi se dusese în treaba lui. Văzând el dracul că nici aici n-a izbutit nimica, crâşcă din măsele ÅŸi crapă de ciudă, pentru că era îngrijit cu ce obraz să se înfăţiÅŸeze înaintea lui Scaraoschi; ÅŸ-apoi, afară de aceasta, era buimac de cap ÅŸi hămesit de foame, de atâta umblet. Åži cum sta el pe gânduri, posomorât ÅŸi bezmetic, numai iaca ce vede pe-o teÅŸitură un boÅ£ de mămăligă. Atunci, bucuria dracului! Odată-o ÅŸi haleÅŸte ÅŸi nu zice nimica. Apoi, nemaiavând ce face, îşi ia coada între vine ÅŸi se întoarce la stăpânu-său, ÅŸi, cum ajunge în iad, Scaraoschi îl întreabă: — Ei, copile, ce ispravă ai făcut? Câte suflete mi-ai arvonit? Dă-Å£i solia! — Ia, mai nimica, stăpâne, răspunse dracul, ruÅŸinat ÅŸi tremurând ca varga de frică; se vede c-am pornit într-un ceas rău. Vremea a fost prea dimpotrivă, cum ÅŸtiÅ£i, ÅŸi numai un om a venit azi în pădure, dar ÅŸi-acela a scăpat de mine, căci am dat în urma lui târziu, tocmai când se dusese. Noroc numai c-am găsit pe-o teÅŸitură un boÅ£ de mămăligă, de-am mâncat, căci îmi gârâiau maÅ£ele de foame. Alta nu mai ÅŸtiu nimica, întunecimea-voastră. — Ei bine, zmârdoare urâcioasă ce eÅŸti, de mâncat ai mâncat boÅ£ul cel de mămăligă, dar ce-a zis omul acela când a pus mămăliga acolo, pe teÅŸitură, ai tu la ÅŸtiinţă? — Ba de asta nu ÅŸtiu nimica, stăpâne. — Apoi, ce păzeÅŸti tu alta, dacă nu ÅŸtii nici macar ceea ce vorbesc muritorii? Să-Å£i spun eu dară, deÅŸi n-am fost în pădure, ca tine: a zis că cine-a mânca boÅ£ul cel de mămăligă să zică bodaproste. Zis-ai tu ceva când ai mâncat-o? — Ba n-am zis nimica, stăpâne. — AÅŸa? ÃŽn loc să-Å£i dai osteneală ca să afli până ÅŸi gândul oamenilor, tu nu ÅŸtii nici măcar ceea ce vorbesc ei? Mai pot eu să am nădejde în voi? Ei, las că-Å£i găsesc eu acuÅŸ leacul; te-i învăţa tu minte de altă dată! Hai, porneÅŸte acum degrabă la omul acela, ÅŸi să-i slujeÅŸti taman trei ani de zile, cu credinţă, la ce te-a pune el! Simbrie în bani să nu primeÅŸti de la dânsul, ci să faci tocmală că, după ce Å£i-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu; ÅŸi aceea are să fie de trebuinţă la talpa iadului, că au început a putrezi căpătâiele... Ia să vedem, Å£i-a veni în cap ce ai să iei? hai, gata eÅŸti? ia-Å£i tălpăşiÅ£a! — Gata, stăpâne, iaca, pornesc! Atunci dracul dă o raită pe la talpa iadului, să vadă ce lipseÅŸte, ÅŸi apoi iese iute ca scânteia ÅŸi se tot duce înainte la slujbă, după porunca lui Scaraoschi. Åži când pe aproape de casa lui Stan, dracul s-a prefăcut într-un băiat ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nemÅ£eÅŸti, ÅŸi umbla zgribulind pe la poartă. Stan era acasă ÅŸi chiar atunci luase ceaunul de pe foc, ca să mestece mămăliga; ÅŸi numai iaca ce vede că se reped câinii să rupă omul, nu altăceva, ÅŸi când se uită mai bine, ce să vadă? Vede un băiat că se acăţăra pe stâlpul porÅ£ii, de teama câinilor. Atunci Stan aleargă la poartă, zicând: — Å¢ibă, Hormuz, na, Balan, nea! Zurzan, daÅ£i-vă-n lături, cotarle! Da de unde eÅŸti tu, măi Å£ică? ÅŸi ce cauÅ£i pe-aici, spaima câinilor? — De unde să fiu, bădică? Ia, sunt ÅŸi eu un băiat sărman, din toată lumea, fără tată ÅŸi mamă, ÅŸi vreau să intru la stăpân. — Să intri la stăpân? d-apoi tu nici de păscut gâştele nu eÅŸti bun... Cam de câţi ani îi fi tu? — Ia, poate să am vro treisprezece ani. — Ce spui tu, măi?... Apoi dar bine-a zis cine-a zis, că vrabia-i tot pui, dar numai dracul o ÅŸtie de când îi... Eu de-abia Å£i-aÅŸ fi dat ÅŸapte, mult opt ani. Dar ce, Doamne iartă-mă! pesemne că ÅŸi straiele acestea pocite fac să arăţi aÅŸa de sfrijit ÅŸi închircit. Am mai văzut deunăzi umblând pe aici prin sat un ciofligar de-alde tine, dar acela era oleacă mai chipos ÅŸi altfel îmbrăcat: Cu antereu de canavaţă, Ce se Å£inea numa-n aţă, Åži cu nădragi de anglie, Petice pe ei o mie. Åži când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul: căci umbla după strâns pielcele, ÅŸi cum trecea pe la poarta mea, de-abia l-am scos din gura lui Zurzan; l-a pieptănat de i-au mers peticele. Vorba ceea: "AÅŸ veni desară la voi, dar mi-e ruÅŸine de câini". Åži acum parcă-l văd cât era de ferfeniÅ£os ÅŸi cum îşi culegea boarfele de pe jos. Oleacă de n-ai păţit ÅŸi tu ca dânsul. Åži cum te cheamă pe tine? — Tot Chirică mă cheamă. — Măi parpalecule, nu cumva eÅŸti botezat de sfântul Chirică Åžchiopul, care Å£ine dracii de păr? — Nu-l ÅŸtiu pe acela, dar Chirică mă cheamă. — Apoi, despre mine, fie oricine Å£i-a fi nănaÅŸ, dar ÅŸtiu c-a nimerit-o bine, de Å£i-a pus numele Chirică: pentru că eÅŸti un fel de vrăbioi închircit. — Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, acesta sunt, am văzut eu ÅŸi hoituri mari ÅŸi nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate. Las să mă cheme cum m-a chema; ce ai d-ta de-acolo? Da pe d-ta cum te cheamă? — Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate, ÅŸi de-atunci am rămas cu două nume. — D-apoi ai la ÅŸtiinţă, bade, că ÅŸi d-ta ai cântec: Ipate, care dă oca pe spate Åži face cu mâna să-i mai aducă una. — Dar ÅŸtii că m-ai plesnit în pălărie, măi Chirică? Al dracului băiat! Parcă eÅŸti Cel-de-pe-comoară, măi, de ÅŸtii toate cele! De trup eÅŸti mărunÅ£el, nu-i vorbă, dar la fire eÅŸti mare. Ia să te vedem dacă mi-i ghici tu cimilitura aceasta: Lată peste lată, peste lată îmbujorată, peste îmbujorată crăcănată, peste crăcănată măciulie, peste măciulie limpezeală, peste limpezeală gălbeneală ÅŸi peste gălbeneală huduleÅ£. Chirică atunci începe a zâmbi ÅŸi zice: — De-oi ghici, mi-i da ÅŸi mie o hrincă dintr-însa? — D-apoi ÅŸtiu eu ce crezi tu că-i aceea? GhiceÅŸte întâi, să vedem. — Ce să fie?! zise Chirică. Ia faÅ£a casei, vatra, focul, pirostiile, ceaunul, apa dintr-însul, făina ÅŸi culeÅŸerul sau melesteul. — Bun, măi Chirică, ia acum văd ÅŸi eu că nu eÅŸti prost! Hai! cât să-Å£i dau pe an ca să te tocmeÅŸti la mine? — Apoi eu... nu mă tocmesc cu anul. — Dar cum te tocmeÅŸti tu? — Eu mă tocmesc pe trei ani odată: pentru că nu-s deprins a umbla din stăpân în stăpân, ÅŸi vreau să cunosc ceva când voi ieÅŸi de la d-ta. — Despre mine, cu atâta mai bine, măi Chirică. Åži ce mi-i cere tu pentru trei ani? — Ce să-Å£i cer? Ia, să-mi dai de mâncare ÅŸi de purtat cât mi-a trebui, iar când mi s-or împlini anii, să am a lua din casa d-tale ce voi vrea eu. — Ce fel de vorbă-i asta? Poate că tu îi bărăni atunci să-mi iei sufletul din mine, ori mai ÅŸtiu eu ce dracul Å£i-a veni în cap să ceri!? — Ba nu, bade Ipate, n-aibi grijă; nu Å£i-oi mai cere vrun lucru mare până pe-acolo. Åž-apoi, ce Å£i-oi lua eu din casă nu-Å£i face trebuinţă d-tale. — Apoi na! zise Ipate. Măsoară-i vorba cu îmblăciul. Balan să-Å£i aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbeÅŸti desluÅŸit. — Apoi dă, bade Ipate, unde-i vorbă, nu-i mânie: mai bine să te tocmeÅŸti întâi, decât pe urmă. — Apoi aceasta-Å£i spun ÅŸi eu, măi, ciotul dracului! dezleagă odată calul de la gard, să ÅŸtiu eu atunci — de-oi ajunge cu sănătate — ce-i al tău ÅŸi ce-i al meu. — Ia lasă, bade Ipate, lasă, nu te mai pune ÅŸi d-ta atâta pentru te miri ce ÅŸi mai nimica, că doar n-are să fie un cap de Å£ară... — Măi Chirică, ÅŸtii una? rămâi la mine, ÅŸi ne-om împăca noi atunci. Te văd că eÅŸti un băiat isteÅ£ ÅŸi — mai ÅŸtii păcatul? — poate ÅŸi harnic; sameni a fi ÅŸtiind de unde să iei lucrul ÅŸi unde să-l pui. — Despre aceasta n-aibi grijă, bade, zise Chirică. Nu căuta că-s mic, dar trebile care Å£i le-oi face eu, nu le-a face altul, măcar să fie cu stea în frunte. — Mai ÅŸtii? Bine-ar fi, măi Chirică, dac-ar fi toate cu lapte câte le spui. Dar tu curat că ai dat peste un stăpân ca pâinea cea bună; numai să avem vorba dinainte, să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoÅ£i din sărite ÅŸi să mă faci câteodată să-mi ies din răbuÅŸ afară. — Nici despre asta nu mă tem că-i bănui, bade Ipate. — Vasăzică, ne-am înÅ£eles. De-acum vină de-i mânca ÅŸi tu ceva. Iaca niÅŸte bulughine cu mujdei ÅŸi cu mămăligă. Hai! dă-i colb ÅŸ-apoi te apucă de treabă. Băiatul se pune ciobăneÅŸte într-un genunchi, îmbucă repede ce îmbucă ÅŸi apoi se duce după trebi. Åži aÅŸa era Chirică de liniÅŸtit ÅŸi de harnic la trebile lui, că parcă era de-acolo de când l-a făcut mă-sa, ÅŸi Ipate se îndemna cu dânsul, uitase acum de urât ÅŸi huzurea de bine, ÅŸi din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gârlă din toate părÅ£ile, ÅŸi nu mai ÅŸtia ce are la casa lui. Ce garduri streÅŸinite cu spini, de mai nici vântul putea răzbate printre ele! Ce ÅŸuri ÅŸi ocoale pentru boi ÅŸi vaci, perdea pentru oi, poieÅ£i pentru păsări, coteÅ£e pentru porci, sâsâiac pentru păpuÅŸoi, hambare pentru grâu ÅŸi câte alte lucruri de gospodărie, făcute de mâna lui Chirică, cât ai bate din palme! Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogăţise însutit ÅŸi înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul. Acum văzuse el ce poate Chirică, ÅŸi-i era drag ca ochii din cap. Trecură vreo doi ani la mijloc ÅŸi în una din zile Chirică zise stăpânului său: — Stăpâne, să nu bănuieÅŸti, da am să zic ÅŸi eu o vorbă: de ce nu te însori? Că mâine-poimâine te-i trezi că ai îmbătrânit, ÅŸi nu-Å£i rămâne nici un urmaÅŸ. După viaţă este ÅŸi moarte. De unde ÅŸtii ce se întâmplă, ferească Dumnezeu! ÅŸi atunci, cui rămâne atâta avere? — Ce vorbeÅŸti tu, măi Chirică? Dacă nu m-am însurat eu când am fost de însurat, apoi la vremea asta Å£i-ai găsit să mă însor? Pesemne vrei să-ÅŸi facă dracul râs de mine... Nu vezi că a trecut soarele de-amiază: sunt mai mult bătrân decât tânăr. — Da ia lasă-mă la pârdalnicul, stăpâne, că-i speria oamenii cu vorbele d-tale! Nu te mai face aÅŸa de bătrân, că doar nu Å£i-i vremea trecută. Eu gândesc că tocmai acum eÅŸti bun de însurat; pentru că ai cu ce să Å£ii nevasta ÅŸi copiii. Slavă Domnului! mulÅ£i ar dori să aibă ceea ce ai d-ta. — Å¢i-ai găsit, zise Ipate. Parcă eÅŸti nu ÅŸtiu cum, măi Chirică; vorbeÅŸti ÅŸi tu, ia aÅŸa, în dodii, câteodată. Am eu semănături? am eu toate cele trebuincioase pentru casă? Tu crezi că numai aÅŸa se Å£ine femeia... Vorba ceea: "Când se-nsoară, nu-i de moară." — De asta te plângi, stăpâne? — D-apoi, de care altă, măi Chirică? Nu ÅŸtii tu că gura înainte de toate ÅŸi apoi celelalte? — Stăpâne, dacă-i numai atâta, apoi las că te fac eu cu grâu, să ai de unde face pâine ÅŸi colaci pentru nuntă, ba ÅŸi pentru cumătrie dacă vrei. — De unde, măi Chirică? — Vezi d-ta, colo departe, niÅŸte lanuri frumoase de grâu care dă în copt? — Le văd. — Du-te chiar acum la stăpânul moÅŸiei ÅŸi-i spune că te prinzi să-i dai în girezi tot grâul cât îl are semănat. Åži dacă te-a întreba cât să-Å£i dea pentru această ostenicioasă treabă, spune-i că nu primeÅŸti bani, ci numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât îi putea duce d-ta în spate ÅŸi cu un băiat al d-tale. — Cum asta, măi Chirică? Parcă vorbeÅŸti de pe ceea lume. Crezi tu că vom putea noi singuri secera ÅŸi strânge atâta amar de grâu, că doar sute ÅŸi mii de braÅ£e trebuiesc acolo, nu ÅŸagă! Åž-apoi, numai pentru două sarcini de grâu? Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? — Stăpâne, ca să cunoÅŸti cine sunt eu ÅŸi cât pot, ascultă- mă ÅŸi du-te la boier de-i spune cum te-am învăţat. Ipate, cu un gând să se ducă ÅŸi cu zece nu. ÃŽn sfârÅŸit, îşi ia el inima-n dinÅ£i ÅŸi se duce la curte să vadă ce are să fie ÅŸi, cum ajunge, se înfăţiÅŸază înaintea boierului ÅŸi zice: — Să nu vă supăraÅ£i, cucoane! Nu cumva aveÅ£i trebuinţă de secerători? — Ba încă mare nevoie am, om bun; parcă Dumnezeu te-a adus. Căci grâul e copt, nu mai poate suferi întârziere. — Apoi, cucoane, mă prind eu să Å£i-l secer. — Cum, singur? — Asta-i treaba mea, cucoane. Eu mă prind să Å£i-l dau girezi. Nu-i cuvânt gospodăresc? — Cum văd, te bizuieÅŸti în braÅ£e multe. — Multe, cucoane, puÅ£ine, cucoane, câte-a dat Dumnezeu; numai treaba s-o fac. — Åž-apoi ce mi-i cere, aÅŸa cu hurta? — Ce să cer, cucoane, ia când Å£i-oi da grâul în girezi, să am voie a lua numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât oi putea duce în spate eu ÅŸi c-un băietan al meu. — Măi omule, vorbeÅŸti înadins ori vrei să ÅŸuguieÅŸti? — Ba ferească Dumnezeu, cucoane, vorbesc înadins. Boierul a crezut că Ipate e nebun ÅŸi voia să se mântuie de dânsul, zicând: — Dacă-i aÅŸa, om bun, du-te mâine dimineaţă ÅŸi te apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face ÅŸi ne-om împăca noi. — ÃŽmpăcarea, cum Å£i-am spus, cucoane. — Ei, du-te, du-te, ÅŸi las ! să vedem! Atunci Ipate se întoarnă acasă, ÅŸi Chirică îl întreabă: — Ei, stăpâne, cum a rămas cu boierul? — Cum să rămână, măi Chirică! Ia, m-am prins hăt ÅŸi bine să-i dau grâul în girezi, după cum ai zis. Dar m-a luat groaza când am trecut pe lângă lan ÅŸi l-am văzut câtu-i de mare. Asta-i o treabă foarte grea ÅŸi mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. Åžtiu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun, dar nici cu minte nu sunt, după cât văd eu acum. Dracul ÅŸtie ce avem să facem! — N-aibi grijă, stăpâne, că doar eÅŸti cu mine! zise Chirică. — Ia mai bine să luăm cele trebuitoare ÅŸi haidem acolo chiar în astă-sară, ca mâine dimineaţă să ni se facă ziuă pe lan. Åži aÅŸa se iau ei amândoi ÅŸi se duc. Åži cum ajung acolo, cam pe înseratelea, Ipate zice: — Vezi tu, măi Chirică? asta nu-i ÅŸagă; mi se pare că noi avem să dăm peste dracul. — Stăpâne, ÅŸtii ce? culcă-te ÅŸi te odihneÅŸte, ÅŸi mâine dimineaţă vom vorbi amândoi. Ipate, ca cel cu grija în spate, se frământă el cu mintea cât se mai frământă ÅŸi, obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă ÅŸi adormi dus. Chirică atunci, el ÅŸtie ce face ÅŸi cum face, că într-o clipă adună toată drăcimea ÅŸi-o pune la lucru pe câmp. Unii secerau, alÅ£ii legau snopi, alÅ£ii făceau clăi ÅŸi suflau cu nările să se usuce, alÅ£ii cărau, alÅ£ii durau girezi, mă rog, claca dracului era! ce să spun mai mult? Când se trezeÅŸte Ipate, în zori de ziuă, se sperie ce vede: totul era mântuit; în locul grâului de pe câmp vede acum o gireadă mare ÅŸi două mai mici, aÅŸezate pe culmea dealului, iară pe Chirică nu-l vede nicăieri. Atunci lui Ipate i s-a suit tot părul în vârful capului de frică ÅŸi a început a căuta pe Chirică în toate părÅ£ile. Åži când colo, numai ce iată că-l văzu dormind pe vârful unei girezi, ÅŸi atunci îşi mai veni puÅ£in în fire. Feciorii boiereÅŸti se sculară cu noaptea-n cap, cum îi treaba lor, ÅŸi veniră pe lanuri să vadă ce mai este. Åži când văzură ei una ca aceasta, îi cuprinse spaima, ÅŸi fuga la boier, de-i vestiră. Boierul atunci se scoală iute, se azvârle pe un cal ÅŸi Å£ine numai o fugă până la lanuri, ÅŸi când colo, vede ÅŸi el ce nu se mai văzuse ÅŸi nu se mai auzise de când lumea ÅŸi pământul. — Ei, cucoane, am mântuit trebuÅŸoara, zise Ipate. Bine că aÅ£i apucat a veni ÅŸi d-voastră, ca să fiÅ£i de faţă când ne-om lua dreptul. 摧⏎Ò Atunci Chirică, nici una, nici două, scoate o funie cu care era încins, leagă bine gireada cea mare, cum ÅŸtie el, o ia în spate ÅŸi pe ici Å£i-i drumul. Iară boierul, mai văzând ÅŸi aceasta, a încremenit cu mâinile subsuori, uitându-se la dânsul cum se ducea. Åži crezând că de-acum ÅŸi Ipate are să ia cele două girezi mici ÅŸi-l caliceÅŸte de tot, crăpa de necaz, dar n-avea încotro. Åži neÅŸtiind ce să facă, zise lui Ipate cu biniÅŸorul: — Om bun, na-Å£i bani în locul grâului ce mai ai a lua, ÅŸi lasă-mă în pace. N-am crezut că am a face cu dracul. — Ferească Dumnezeu, cucoane, cruce de aur cu noi în casă! Departe de pe locurile aceste! Ba, zău, am muncit de-a dat inima din noi. — Ia lasă-mă încolo, măi omule; pesemne tu ai să mă înveÅ£i pe mine ce-i plugăria!? Că doar nu samăn eu grâu de ieri, de alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători!... Åži chiar de nu-i fi tu Ucigă-l-crucea, tot n-aÅ£i umblat cu lucru curat; însă ce-am eu cu sufletul vostru? voi aveÅ£i a da seamă. PrimeÅŸte banii, cum Å£i-am spus, ÅŸi mai duceÅ£i-vă ÅŸi la altă casă, că eu, unul, ÅŸtiu c-am păţit-o bună. Ipate, auzind aceasta, părerea lui de bine; ia banii cu cât se învoieÅŸte ÅŸi se duce el după Chirică. Åži când ajunge acasă, Chirică treierase, vânturase, măcinase; în sfârÅŸit, pusese toate trebile la cale. Åži Ipate, când a mai văzut ÅŸi asta, nu mai ÅŸtia ce să zică; mai că-i venea a crede că ÅŸi el are a face cu dracul. — Măi Chirică, d-apoi ÅŸtii că ÅŸi boierul, câtu-i de boier, a pus-o de mămăligă. Iaca, mi-a dat ÅŸi bani de am adus acasă. — Åži aceÅŸtia-s buni, stăpâne; pune-i la chimir ÅŸi taci molcum. Am ÅŸtiut eu dinainte că are să ne iasă ÅŸi de cheltuială. A doua zi după asta, Chirică zise lui Ipate: — Ei, stăpâne, de-acum cred că n-ai ce mai zice: ca mâinepoimâine mi se împlinesc anii, ÅŸi rămâi făr de mine. Mai nainte, calea-valea; erai deprins a trăi singur, dar acum are să-Å£i cadă greu; mai ales că Å£i s-a îngreuiat ÅŸi gospodăria. Hai, ce zici, te însori ori ba? — Apoi dă, măi Chirică, ÅŸtiu eu ce să fac? Parcă tot m-aÅŸ însura; când aÅŸ da peste-o parte bună, aÅŸ face poate ÅŸi eu pasul acesta. Dar tare mă tem nu cumva să-mi iau pe dracul după cap, să-l aduc cu lăutari în casă ÅŸi pe urmă să nu-l pot scoate nici cu o mie de popi; c-apoi atunci, lehamete ÅŸi de însurat, ÅŸi de avere, ÅŸi de tot! — De asta Å£i-i acum în grijă, stăpâne? dac-a rămas treaba până la atâta, apoi las pe mine, că te-oi face eu să iei un drăguÅ£ de femeie care nu se mai află! Căci eu ÅŸed călare în inima lor ÅŸi, nu că mă laud, dar ÅŸtiu toate măruntaiele dintr-însele. Despre asta nu mi-e ruÅŸine; pot să-Å£i aleg una ÅŸi noaptea p-întuneric. Pentru altul n-aÅŸ face-o, să ÅŸtiu că mi-ar da lumea de pe lume, dar pe d-ta vreau numaidecât să te văd om ca toÅ£i oamenii, în rând cu lumea. Nu vezi că cei mai mulÅ£i de teapa d-tale se Å£in cu nasul pe sus numai din pricina asta? Ca ÅŸi cum parcă d-ta n-ai fi vrednic să Å£ii o femeie! — Măi Chirică, tare mai eÅŸti ÅŸi tu nu ÅŸtiu cum! scoÅ£i omul din minÅ£i cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit! Nu ÅŸtiu cine te-a îndreptat la casa mea, că ÅŸtiu că eÅŸti berechet bun. Åž-apoi, mult stau eu câteodată ÅŸi mă gândesc în mintea mea, de unde ai tu atâta putere? Mai că-mi vine să zic ÅŸi eu, ca boierul cela. Nu ÅŸtiu, nălucă să fii, om să fii, dracul să fii, dar nici lucru curat nu eÅŸti. Numai fii ce-i fi, asta nu mă priveÅŸte; mie unuia ÅŸtiu că mi-ai priit bine, n-am ce zice! Ei, ia spune, cum zici tu că mi-i alege femeie? — Ia, în duminica viitoare, stăpâne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte, cu băieÅ£ii, iar d-ta să te prinzi în joc lâng-o fată care Å£i-a plăcea. Eu atunci mi-oi târâi piciorul pe lângă d-ta, oi ochi-o bine ÅŸi apoi Å£i-oi spune eu ce zace într-însa. — Da ÅŸtii c-ai chitit-o bine, măi Chirică?! Tot cu draci eÅŸti tu, bine zic eu. — Apoi dă, stăpâne, în ziua de azi, dacă nu-i fi ÅŸi cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinÅ£ii ÅŸi iar nu-i bine. ÃŽn sfârÅŸit, ce spun ei, ce nu mai spun, cum vine duminica, Ipate ÅŸi cu Chirică se iau ÅŸi se duc la horă în sat. Chirică, cum îi treaba băieÅ£ilor, se acăţăra pe cele garduri ÅŸi se hlizea cu ceilalÅ£i băieÅ£i. Iar Ipate, de cuvânt; se prinde în joc lângă o fată, care chiteÅŸte că i-ar cam veni la socoteală; începe el a o măsura cu ochii de sus până jos ÅŸi de jos până sus ÅŸi, cum se învârtea hora, ba o strângea pe fată de mână, ba o călca pe picior, ba... cum e treaba flăcăilor. Åži tropai, tropai, ropai, ropai! i se aprind lui Ipate al nostru călcăiele. Chirică era ÅŸi el pe-acolo, ÅŸi, cum se lasă Ipate din joc, spiriduÅŸul dracului îi zice: — Ei, stăpâne, parcă te-ai cam aburit la faţă, nu ÅŸtiu cum; ce zici, aÅŸa-i că-Å£i vine la socoteală? — Apoi dă, nu ÅŸtiu cum să mai zic ÅŸi eu; pesemne păcatele mele mi te-au scos înainte, măi Chirică. Eu gândesc s-o pornesc pe treabă, fata-i hazulie ÅŸi m-a fermecat de-acum. — Ba nu, stăpâne; dacă-i vrea să mă asculÅ£i, eu te sfătuiesc să n-o iei pe asta. Åži focu-i hazuliu, dar tare rău te pârjoleÅŸte câteodată. FetiÅŸoara asta, o vezi d-ta cât e de scumpă la râs? Parcă Å£i-ar veni a crede că-i de cele cu crucea-n sân, dar, ia, una de aceste a înălbit odată, numai într-o singură noapte, pe moÅŸu-meu în fântână. — Cum asta, mă Chirică? — Da , ia nu mai ÅŸti ÅŸi d-ta cum, stăpâne! — Ian auzi-l, mai degrabă i-ai putea strâmba fălcile decât vorba! Măi Chirică, eu gândesc că s-a da după mine ÅŸi s-a face ÅŸi ea mai bună. — ÃŽ... hî! da, cum nu? Eu însă îţi spun prieteneÅŸte că fetiÅŸoara asta are trei coaste de drac într-însa; ÅŸi chiar ÅŸi cea mai bună dintre femei încă tot mai are una. Să te mai laÅŸi, stăpâne, pân-om da măcar peste una de acelea, ÅŸ-apoi Å£i-oi mai spune eu ce mai este de făcut. — Apoi dă, măi Chirică, tu m-ai tot cihăit de cap până acum, să mă însor, să mă însor, de mi-ai aprins pofta de însurat, ÅŸi apoi, acum, tot tu o ÅŸurubuieÅŸti ÅŸi-o întorci, cum îţi vine Å£ie la socoteală. — Stăpâne, ÅŸtii că eu nu-Å£i voiesc răul; ascultă-mă, că n-ai să greÅŸeÅŸti. Ipate, auzind aÅŸa, se dă după Chirică ÅŸi se întoarnă ei seara acasă tot cum s-au dus. ÃŽnsă cum ajunge acasă, parcă nu era acela; muncea el, nu muncea, dar ÅŸtiu că se frământa cu gândurile ÅŸi de-abia aÅŸtepta să vină duminica viitoare. Duminica vine, ÅŸi ei iară se duc la horă, în alt sat. Chirică, după obiceiul său, se ia cu băieÅ£ii, iară Ipate se prinde în joc lângă o fată, care o chiteÅŸte el; joacă cât joacă ÅŸi lângă aceea, ÅŸi, intrând în vorbă cu dânsa, fata, bună mehenghe, îi întoarce capul ÅŸi Ipate vede că nu-i de lepădat. Dar Chirică era ÅŸi el pe-acolo ÅŸi, cum se lasă Ipate de joc, îi zice: — Ei, stăpâne, cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături; aÅŸa-i că Å£i-a căzut tronc la inimă? — Mai aÅŸa, măi Chirică! — Apoi îţi spun eu, stăpâne, că nici asta nu-i de noi. O vezi cât e de pâşină, dar ÅŸi asta are două coaste de drac într-însa. Să te mai laÅŸi, stăpâne, cum Å£i-am spus eu. — Apoi dă, măi Chirică; în ziua de azi nu ÅŸtiu, zău, care-a mai fi cu crucea-n sân, cum cauÅ£i tu... Eu gândesc că tot om alege, om alege, pân-om culege. — Ba nu, stăpâne; lasă pe mine, că ÅŸtiu eu ce fac. — Ipate iar se lasă după cum zice Chirică, ÅŸi se întoarnă ei seara acasă tot cum s-au dus. Dar Ipate, acum, nici de treabă nu-ÅŸi mai căuta, nici mâncarea nu se prindea de dânsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău; toată ziua prindea buburuzi ÅŸi, punându-i pe dosul mâinii, zicea: Buburuz, buburuz, ÃŽncotro vei zbura ÃŽntr-acolo m-oi însura. Dă, ce să-i zici? dăduse ÅŸi el în pârpăra însuratului. Åž-apoi ÅŸtiÅ£i că este-o vorbă: când îi omul în doi peri, să te fereÅŸti de dânsul, c-atunci e cum îi mai rău. Vorba ceea: "Arde focu-n paie ude". AÅŸa ÅŸi Ipate, tot sughiÅ£a, tot ofta din greu ÅŸi de-abia aÅŸtepta să vină duminica. Duminica iar vine, ÅŸi ei acum se iau ÅŸi se duc la joc în alt sat. Åži cum ajung acolo, Ipate se ÅŸi prinde în joc lângă un puiÅŸor de fată căreia îi jucau ochii în cap ca la o ÅŸerpoaică. Se învăţase ÅŸi el, ÅŸiretul, a le alege aÅŸa de pe deasupra, dar numai Chirică băiatul ÅŸtia ce zace în inima lor ÅŸi cât le poate calul; că ce-i mai greu de ales decât omul? Dar Chirică era ÅŸi el pe-acolo. Åži ce-a făcut el, ce-a dres, că fetei ÅŸi lui Ipate au început a le sfârâi inima unul după altul. Boldul Satanei se vede că-i înghimpase. Åži cum se lasă Ipate din joc, Chirică îl trage deoparte ÅŸi-l întreabă: — Ei, stăpâne, cum Å£i se pare? — Cum să mi se pară, măi Chirică? Ia, parcă-mi vine s-o sorb cu ochii, de dragă ce-mi e; dacă n-a mai fi nici asta, apoi nu mă mai însor niciodată, că destul mi-ai tulburat minÅ£ile pân-acum. — Asta-i bună, stăpâne! zise Chirică. Nu-i vorbă, că tot are ÅŸi ea o coastă de drac; dar, trăind ÅŸi nemurind, i-om scoate-o noi ÅŸi pe-aceea. Atunci, bucuria lui Ipate! ÃŽncepe a se Å£ine de fată ca scaiul de oaie. Åži unde nu Å£i-o înÅŸfacă pe sus, ÅŸi se iau ei ba din tâlcuri, ba din cimilituri, ba din pâcâlit, ba din una, ba din alta ÅŸi, de colè până colea, ÅŸi-au plăcut unul altuia. Åži Ipate, nemaiavând răbdare, se ÅŸi duce la tată-său ÅŸi la mă-sa, de-o cere. Vorba ceea: Vin la mama de mă cere: De m-a da, de nu m-a da, Peste noapte mi-i fura. PărinÅ£ii fetei, când aud asta, au de bucurie că le-a picat un om aÅŸa de bun ÅŸi o dau cu mâneci largi. Peste câteva zile nunta se face, ÅŸi Ipate îşi ia femeia, cu zestre cu tot, o duce acasă la dânsul, ÅŸi pace bună! Åži aÅŸa trăiau ei de bine ÅŸi se iubeau unul pe altul, ca niÅŸte hulubaÅŸi. Åži Ipate, fiind foarte mulÅ£umit de asta, zise într-o zi: — Doamne, măi Chirică, bun suflet de femeie mai am! Bine mi-am ales-o! — Bună, stăpâne, nu-i cuvânt, dar ÅŸtii că este-o vorbă: "Când nici nu gândeÅŸti, atunci te trânteÅŸte!"; las să vedem. Ia adu-Å£i aminte ce Å£i-am spus odată, că ÅŸi asta, cât îi de bună ÅŸi blajină, tot are o coastă de drac într-însa, care trebuie scoasă numaidec ât, dacă Å£i-i voia să ai femeie cum trebuie ÅŸi s-o duci cu dânsa până la adânci bătrâneÅ£e. — Apoi dă, nu ÅŸtiu cine Å£i-a mai putea intra ÅŸi Å£ie în voie, măi Chirică. Câte ÅŸtii tu, numai dracul cred că poate să-Å£i dea de fund. Dar nu se împlineÅŸte bine anul, ÅŸi femeia lui Ipate face un băiat. La vro două-trei luni după asta, Ipate se trezeÅŸte într-o zi cu socru-său că vine ÅŸi-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. Chirică, simÅ£ind toate, cum îi dracul, trage pe stăpânu-său la o parte ÅŸi zice: — Stăpâne, lasă să se ducă numai nevasta d-tale cu copilul, iar d-ta spune că, de-i avea vreme să te duci mai pe urmă, bine-de-bine, iară de nu, să te ierte. Åži după asta, Å£i-oi mai spune eu ce-i de făcut. Ipate, deprins a asculta pe Chirică, zice socrului său: — Tată, eu n-oi putea merge, că, după cum vezi, am tare multe trebi pe capul meu ÅŸi numai cu un argăţel ce-l am de-abia le pot dovedi. Nevasta mea, însă, poate să meargă, ÅŸi, de m-a ierta vremea să pot veni ÅŸi eu mai pe urmă, binede -bine, iară de nu, te rog să mă ierÅ£i. Socru-său atunci, nemaiavând ce zice, ia pe nevasta lui Ipate cu copil cu tot ÅŸi se ca mai duce. ÃŽn ziua de uncrop, Chirică zice lui Ipate: — Stăpâne, ia, acum a venit vremea ca să scoatem coasta cea de drac din femeia d-tale. Hai, încalecă iute pe cal ÅŸi te du la nuntă. Dar să ÅŸtii de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo. Alăture cu casa socru-tău este o căsuţă tupilată, în care ÅŸede un tălpoi de babă, meÅŸteÅŸugoasă la trebile sale, cum îi sfredelul dracului. Du-te de trage în gazdă la dânsa ÅŸi te fă că eÅŸti un drumeÅ£ străin. Pune-te apoi pe lângă ea luntre ÅŸi punte ÅŸi juruieÅŸte-i cerul ÅŸi pământul, ca să-Å£i smomească pe nevasta d-tale ÅŸi să Å£i-o aducă acolo. Åži atunci să vezi ce pot babele ÅŸi cât îi de credincioasă femeia! — Să...ra! măi Chirică, ce spui tu? Parcă despre asta mi-aÅŸ pune capul la mijloc. — Ba nu fi aÅŸa de darnic, stăpâne. Mai bine cruţă-Å£i capul, că poate Å£i-a mai trebui. — Dar oare nu m-or cunoaÅŸte, măi Chirică? — N-aibi grijă, stăpâne, poÅ£i să te duci ÅŸi pe la nuntă, că am făcut ce ÅŸtiu eu, ÅŸi nime n-are să te cunoască. Ipate, voind să se încredinÅ£eze ÅŸi despre asta, ascultă pe Chirică ÅŸi se duce. Åži cum ajunge în sat, trage la gazdă la babă, o ia cam pe departe ÅŸi-i spune ca să-i aducă deseară pe nevasta lui Stan din satul cutare la dânsul. Baba, când aude asta, pune mâna la gură, clatină din cap ÅŸi zice: — Doamne, om bun, cum crezi d-ta că aÅŸ face eu una ca asta, mai ales că femeia are bărbat bun, frumos ÅŸi bogat ÅŸi nu-i de-acele de care gândeÅŸti d-ta? Atunci Ipate scoate plosca de la oblânc, dă babei vreo câteva gâturi de rachiu ÅŸi apoi îi mai întinde o pungă Å£oÅŸcă de bani, zicând: — Mătuşă, de mi-i face acest bine, atunci să ÅŸtii că ai să ai mai multe de la mine. Fii bine încredinÅ£ată că n-are să ne ÅŸtie nici pământul. Baba, deodată, stă pe gânduri; parcă n-ar fi prea voit nici treaba s-o facă, dar nici punga s-o lase. ÃŽn sfârÅŸit, mai ÅŸede ea pe gânduri cât ÅŸede, apoi ia punga ÅŸi zice: — Om bun, mânca-te-ar puricii să te mănânce!... Eu ÅŸtiu ce va să zică durerea la inimă, bat-o pârdalnica s-o bată!... Nu ÅŸtiu, zău, cum a sta ÅŸi asta! îmi plesneÅŸte obrazul de ruÅŸine când gândesc cum am să mă înfăţiÅŸez înaintea femeii celea cu vorbe de-acestea... Mă duc ÅŸi eu într-un noroc, să vedem, ÅŸi de-oi putea face ceva, bine-de-bine, iară de nu, mi-i crede ÅŸi d-ta, că ÅŸtiu cum se fac de greu trebile acestea, ÅŸi rar le scoatem la capăt. — Crede ÅŸi d-ta, mătuşă, că de-i face pe treabă, n-are să-Å£i fie degeaba. Atunci baba zice: — Să vedem; întrebarea n-are greÅŸ. Mai ÅŸtii de unde sare iepurele? Mai ales că bărbatu-său nu este aici. Apoi, cam înspre seară, lasă pe drumeÅ£ singur în casă ÅŸi se duce alăturea la nuntă ÅŸi, cum ajunge, trage pe nevasta lui Ipate deoparte, îi spune codoÅŸca câte ÅŸi mai multe ÅŸ-o face pe femeie să se alunece cu mintea. — Mătuşă, zice nevasta, d-apoi oare cum om face noi ca să fie mai bine? — Acesta nu-i vrun lucru pân pe-acolo, copilă, hăi, zise baba. Ia, du-te în casă, trezeÅŸte-Å£i copilul din somn, ÅŸi el atunci are să înceapă a plânge; pe urmă piÅŸcă-l tot câte-oleacă, ÅŸi el are să înceapă a Å£ipa. Åži atunci tatu-tău, cum îi el supărăcios, are să zică de la o vreme să iei băiatul ÅŸi să-l dai, ia, încolo, la baba cea de-alăturea. Tu, cum îi auzi asta, să iei băiatul cu albie cu tot ÅŸi să vii cu dânsul la mine. Åž-apoi atunci... Femeia lui Ipate ascultă de babă, face cum i-a zis ea ÅŸi, pe înserate, vine la dânsa cu copilul în braÅ£e; ÅŸi cum intră în casă, începe a se chicoti ÅŸi a spune de la nuntă multe ÅŸi mărunte, fără să cunoască pe bărbatu-său. Atunci Ipate le dă de băut până le ameÅ£eÅŸte pe amândouă, apoi îşi fură copilul din covăţică, după cum îl învăţase Chirică, ÅŸi fuge cu dânsul acasă. Chirică, cum îl vede venind, îi iese înainte de pe la poartă ÅŸi zice: — Ei, stăpâne, minciuni Å£i-am spus eu, ori ba? — Ba nu, măi Chirică; acum văd eu ce poate femeia. De-acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dânsa; am s-o dau dracului de pomană, soi rău ce este ea! — Ba nu, stăpâne, să nu faci una ca asta, că femeia d-tale e una dintre cele mai bune femei. Da ÅŸtiu eu cine-i de vină aici. Las-o întâi să vină acasă, să-i scoatem costiÅ£a ceea care Å£i-am spus eu, ÅŸi atunci îi vedea d-ta ce lucru de femeie are să iasă dintr-însa. Acum, să ne întoarcem iar din urmă. Femeia lui Ipate ÅŸi cu baba, cănd se trezesc din ameÅ£eală, nici tu drumeÅ£, nici tu copil, nici tu nimica! Atunci odată încep ele a se boci înăduÅŸit ÅŸi a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos! Mai iscodeÅŸe ea pe ici, pe colea, să vadă, n-a putea afla ceva despre copil, dar copilul parcă intrase în pământ. — Ei, ei! Acu-i acu. Vai de mine, nevastă, hăi! zise baba; ce păcat mi-am găsit cu tine! Dracul ÅŸtie ce să fac! Åži cum sta baba împietrită, dracul îi ÅŸi dă în gând una: — Nevastă, hăi! alta nu-i de făcut decât să înÅŸomoltăcim motanul ista al meu cu niÅŸte petice, să-l punem în albiuţă ÅŸi apoi să dăm foc casei pe dinlăuntru, iară noi să ieÅŸim afară. Åži când s-a aprinde mai tare, noi să începem a ne boci în gura mare ÅŸi a striga: foc! foc! ÅŸi, pân-or sări oamenii de la nuntă, până nu ÅŸtiu ce, casa are să se topească. Åži când or găsi motanul scrum, au să creadă că a ars copilul, ÅŸi poate s-o tămăduim. — Că bine zici d-ta, mătuşă, asta s-o facem! — S-o facem, s-o facem! Dar eu ce fac tocmai acum, la bătrâneÅ£e, fără leac de adăpost? — Nu te îngriji de asta, mătuşă dragă, că am să te iau cu mine ÅŸi-i trăi pe lângă noi ca banul cel bun. Bărbatu-meu e cum îi pâinea cea bună, ÅŸi te-om avea curat ca pe-o mamă. Atunci baba se înduplecă, căci n-are încotro, dau ele foc casei, ÅŸi până când sar oamenii, până nu ÅŸtiu ce, ÅŸi casă, ÅŸi motan, ÅŸi tot se făcuse scrum. Iară ele plângeau de udau pământul, zicând: — Vai de noi ÅŸi de noi, copilaÅŸul nostru, cum au ars! Oamenii, văzându-le zbuciumându-se aÅŸa, au început care dincotro să le mângâie. Åži a doua zi, tatăl femeii lui Ipate trimite pe un argat al său cu carul cu boi să ducă ÅŸi pe babă ÅŸi pe fiică-sa la bărbatu-său acasă, arătându-se cu mare părere de rău pentru astă cumplită nenorocire. Pe drum, femeia lui Ipate zice babei: — MătuÅŸică, vâră-te ici în sacul acesta, ÅŸi când vom ajunge acasÃ