Referat Universul Poetic La Blaga

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Universul Poetic La Blaga si de asemenea puteti face Download Referat Universul poetic la Blaga

Citeste fragmente din Referat Universul Poetic La Blaga

Lucian Blaga S-a nascut la 5 mai, 1895, în satul Lancrãm, Alba; fiul preotului Isidor Blaga. Studiile: ªcoala primarã la Sebeº, gimnaziul ºi liceul la Braºov (liceul Andrei Saguna) ºi la Sibiu Seminariul Teologic. Din 1917 studiazã filozofie la Viena, unde-ºi ia ºi doctoratul. Revenind în þarã intrã-n publicisticã , fiind redactor la Cultura din Cluj, ºi la Banatul la Lugoj. Din 1926 intrã în diplomaþie, fãcând parte din corpul diplomatic românesc din Varºovia, Viena, Praga, Lisabona ºi Berna. Paralel elaboreazã o valoroasã operã politicã ºi filozoficã, recunoscutã prin intrarea în Academie în 1937. Cu acest prilej rosteºte discursul de recepþie Laudã satului românesc. În 1938 este numit profesor universitar la catedra de filozofie a universitãþii din Cluj. Dupã instalarea regimului comunist, considerat idealist ºi refuzând sã falsifice filozofia prin prisma materialismului dialectic, refuzând sã-ºi renege concepþia, Blaga este înlãturat de la catedra universitarã, devenind simplu bibliotecar la Biblioteca din Cluj. Opera: Poet ºi filozof, Blaga este creatorul unui sistem filozofic propriu, original. I. Poezia Poemele luminii (1919) Paºii profetului (1921) În marea trecere (1924) Lauda somnului (1929) La cumpãna apelor (1933) La curþile dorului (1938) Nebãnuitele trepte (1943) Postum: Poezii (1964) - grupeazã creaþiile din ultima perioadã a vieþii II. Filozofie: Trilogia cunoaºterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor, Trilogia cosmologicã III. Dramaturgia: Zamolxe, Meºterul Manole, Tulburarea apelor, Cruciada copiilor, Anton Pann, etc. IV. Aforizme, cugetãri, mãrturisiri: Pietre pentru templul meu, Viscobolul, Elanul insulei Universul poetic blagian Poezia lui Blaga reprezintã un moment de elevaþie a lirismului românesc. Faþã de marele sãu înaintaº, Eminescu, pasionat de filozofie, care a nuanþat ºi a versificat idei filozofice, Blaga este primul poet filozof, autor al unui sistem de filozofie propriu, original. Legãtura dintre poezie ºi filozofie este indisolubilã. Astfel poezia nu poate fi înþeleasã fãrã o necesarã raportare la aspecte ale sistemului sãu filozofic. Concepþia filozoficã la rândul ei este exprimatã într-o formã poeticã metaforicã. Apariþia lui Blaga în climatul literar interbelic i-a contrariat pe contemporani, care nu ºtiau unde sã-l plaseze: printre tradiþionaliºti sau printre moderniºti. Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi în acelaºi timp modern ºi de a pãstra legãtura cu fondul arhaic, mitic, ancestral. Poetul însuºi s-a încadrat alãturi de Brâncuºi într-un tradiþionalist metafizic. În formaþia spiritualã a lui Blaga au jucat un rol important urmãtoarele factori: a). Un contact timpuriu cu lumea satului ºi cu spiritualitatea popularã: eu cred cã veºnicia s-a nãscut la sat b). Un factor important la devenirea viitorului poet l-a reprezentat contactul cu filozofia indianã. De aici a reþinut teme, motive, idei: tema timpului infinit, tema trupului ca închisoare a sufletului, somnul ºi tãcerea, ca modalitãþi de atingere a absolutului. c). Contactul cu filozofia germanã, ºi mai ales cu expresionismul german. Multe elemente expresioniste pãtrund în opera lui Blaga (mai ales în dramaturgie): oroarea de oraº, faþã de binefacerile civilizaþiei moderne, regresiunea spre vegetal, beþia vitalistã, cultul primitivului, al miticului ºi al arhaicului. Poezia lui Blaga se constituie mai ales pe metaforã, care închide de cele mai multe ori o problematicã existenþialã. Primul poet român, care impune definitiv în lirica româneascã versul liber. Primul volum: Poemele luminii - 1919 Metafora centralã a volumului este lumina. Tânãrul poet oscileazã între instinct ºi idee, trãire ºi meditaþie. Predominã elanul vital, beþia vitalistã, care tinde sã depãºeascã limitele condiþiei umane pentru a se contopi cu cosmosul Lumina are mai multe semnificaþii; astfel ea înseamnã originea vieþii: Lumina ce-o simt nãvãlindu-mi în piept minunato e poate cã ultimul strop din lumina creatã în ziua dintâi În poezia Vreau sã joc poetul exprimã un elan vital dezlãnþuit: O vreau sã joc, cum niciodatã n-am jucat ! Sã nu se simtã Dumnezeu în mine un rob în temniþã-încãtuºat. În alte creaþii lumina apare alãturi de întuneric, semnificând coexistenþa binelui cu rãul, ca în Lumina raiului: De unde are raiul- lumina ? - Stiu: îl lumineazã iadul cu flacãrile lui ! Aceeaºi combinaþie de luminã ºi întuneric de bine ºi rãu, defineºte natura umanã în poezia Pax magna. În poezia Daþi-mi un trup voi munþilor poetul exprimã dorinþa fierbinte a sufletului sãu, care-ºi cautã în înveliº pe mãsura elanurilor sale dezlãnþuite: Daþi-mi un trup voi munþilor, mãrilor, daþi-mi alt trup sã-mi descarc nebunia în plin ! Pãmântule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei nãprasnice inimi, prefã-te-n lãcaºul furtunilor, cari mã strivesc, fii amfora eului meu îndãrãtnic ! În alte poezii ca Frumoase mâini, Gorunul poetul exprimã presimþirea morþii. Alte poezii, ca Pãmântul, Eva prezintã iubirea ca pe un mod de a comunica cu universul. Paºii profetului - 1921 Cu toate cã ºi volumul urmãtor mai pãstreazã încã un elan vital dezlãnþuit (Daþi-mi un trup, voi munþilor), Paºii profetului marcheazã o schimbare de atitudine, preeminenþa (predominarea) cugetãrii, a reflexivitãþii asupra instinctului, asupra trãirii. Semnificativ în acest sens este Moartea lui Anton Pann. Bãtrân ºi orb, zeul naturii, al instinctelor, îºi presimte moartea ºi înlocuirea lui cu un profet creºtin care va îndepãrta omul de naturã, de trãirea imediatã prin introducerea noþiunii pãcat: Pan rupe faguri în umbra unor nuci. E trist: se înmulþesc prin codri mânãstirile, ºi-l supãrã sclipirea unei cruci. Subt clopot de vecerne Pan e trist Pe-o cãrãruie trece umbra de culoarea lumii a lui Crist. (Moartea lui Pan - III: Umbra)  În marea trecere - 1924 Începând cu volumul În marea trecere (= viaþa), reflexivitatea, frãmântarea, neliniºtea metafizicã devin dominante. Poetul se simte tot mai înstrãinat, mai singur în univers. Natur-ºi pierde frumuseþea paradisiacã, iar elanurile vitaliste sunt înlocuite de marile întrebãri ale vieþii. Se accentueazã tot mai mult ruptura dintre eul poetic ºi lume. Poezia lui Blaga dobândeºte o problematicã filozoficã. În poezia Scrisoare poetul regretã apariþia sa pe lume, din moment ce nu poate descifra marile taine ale universului: Sunt mai bãtrân decât tine, Mamã, ci tot aºa cum mã ºtii: adus puþin din umeri ºi aplecat peste întrebãrile lumii. Nu ºtiu nici azi pentru ce m-ai trimis în luminã. Numai ca sã umblu printre lucruri ºi sã le fac dreptate spunându-le care-i mai adevãrat ºi care-i mai frumos ? Mâna mi se opreºte: e prea puþin. Glasul se stinge: e prea puþin. De ce m-ai trimis în luminã, Mamã, de ce m-ai trimis ? În faþa atâtor întrebãri nedezlegate ale vieþii, poetul trãieºte sentimentul regretului profund al copilãriei ºi al inocenþei acelei perioade. Regresiunea spre aceastã lume a copilãriei este exprimatã în poezia În marea trecere: Numai sângele meu strigã prin pãduri dupã îndepãrtata-i copilãrie Altãturi de copilãrie satul reprezintã pentru Blaga un univers mitic, etern, o posibilitate, o ºansã de regenerare sufleteascã. Poetul treãieºte profund sentimentul vinovaþiei de a se fi îndepãrtat de aceastã lume ºi de a-ºi fi pus întrebãri pe care aceastã colectivitate umanã a satului nu ºi le-a pus de-a lungul generaþiilor. Semnificativã în acest sens este Am înþeles pãcatul ce apasã peste casa mea: Am înþeles pãcatul ce apasã peste casa mea Ca un muºchi strãmoºesc. O, de ce am tãlmãcit vremea ºi zodiile altfel decât baba ce-ºi topeºte cânepa în baltã ? De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului ce scapãrã scântei în margine de drum ? Laudã somnului - 1929 Aduce o modificare profundã în lirismul blagian. Întregul univers este cufundat într-o stare hipnoticã, de destrãmare. Poetul cultivã aici un lirism magic, universul stând sub semnul haosului, al negãrii totale: Pretutindeni e o tristeþe. E o negare.E un sfârºit. Somnul, ca metaforã centralã a acestui volum, are o dublã funcþie. În unele poezii prin somn se realizeazã trecerea într-o lume magicã, atemporalã; în alte creaþii este o modalitate de a intra în moarte. Poezia Somn defineºte somnul ca o posibilitate de a ieºi din timp. În somn sângele meu ca un val se trage din mine înapoi în pãrinþi Începând cu volumul urmãtor La cumpãna apelor (1933), urmat de La curþile dorului (1938) se accentueazã inspiraþia folcloricã. Paralel se constatã o temperare a frãmântãrilor metafizice datoritã contactului cu spiritualitatea folcloricã. Totuºi ºi în tiparul popular, Blaga introduce reflexivitatea, marile întrebãri, care îl frãmântã pe om ºi pe filozof. Semnificative în acest sens sunt: Stã în codru fãrã slavã ºi Belºug: Stã în codru fãrã slavã mare pasãre bolnavã. Se tot uitã-n sus bolnavã la cea stea peste dumbravã.  Începând cu Nebãnuitele trepte (1943) se constatã o împãcare a poetului cu lumea. În locul mãrilor frãmântãri metafizice, poeziile exprimã încrederea ºi speranþa. Semnificativã: Schimbarea Zodiei ªi azi, dintr-o datã, neaºteptat, acest rãsãrit. Ce cântec nemãsurat ! Ca unui orb vindecat lumea-n luminã mi s-a lãrgit. Creaþiile dupã 1944 ne dezvãluie un poet nou. Deºi trece printr-o periodã dificilã, poeziile sale exprimã împãcarea cu viaþa ºi cu semenii. Descoperind un Blaga mai apropiat pe linia omenescului, marele neliniºti, frãmântãri sunt înlocuite prin poezia iubirii ºi a germinaþiei. Versurile din aceastã perioadã sunt grupate în ciclurile: Vârsta de fier, Varã de noiembrie, Ce aude unicornul, Corãbii cu cenuºã, Mirabila seminþã. În poezia Varã de noiembrie sau Cântecul focului poetul cântã o iubire târzie doar cu atât mai profundã cu cât este atinsã de trecerea timpului ºi de presimþirea sfârºitului. În poezia Catrenele fetei frumoase poetul foloseºte un limbaj metaforic, rafinat: O fatã frumoasã e o fereastrã deschisã spre paradis. Mai verosimil decât adevãrul e câteodatã un vis. În poezia de maturitate moartea nu este privitã ca neliniºte ci ca un eveniment firesc al vieþii. Poezia Mirabila sãmânþã este un elogiu al capacitãþii de regenerare sufleteascã ºi de renaºtere al naturii: Laudã seminþelor, celor de faþã ºi-n veci tuturor ! Un gând de puternicã varã, un cer de înaltã luminã, s-ascunde în fieºtecare din ele, când dorm. Palpitã în visul seminþelor un foºnet de câmp ºi amiezi de grãdinã, un veac pãdureþ, popoare de frunze ºi-un murmur de neam cântãreþ. O temã nouã este aceea a necuvântului. Astfel în Ulisse personajul mitologic refuzã sã-ºi mai povesteascã aventurile pentru cã prin cuvinte ar ucide farmecul, misterul acestora. CCCCCCCCConcluzie: Creaþia lui Blaga a parcurs succesiv mai multe etape fãrã ca între acestea sã existe demarcaþii ferme, exacte. Astfel primul volum, Poemele luminii, se caracterizeazã printr-un vitalism pronunþat. Volumul urmãtor, Paºii profetului, se defineºte printr-un limbaj meditativ, reflexiv. Volumele urmãtoare, La cumpãna apelor, La curþile dorului se definesc printr-un lirism folclorizant. Ultimele volume, Nebãnuitele trepte, etc., se caracterizeazã printr-o împãcare cu viaþa ºi cu semenii. În întreaga liricã blagianã se pot identifica douã constante: reflexivitatea ºi metafora. Din punct de vedere formal, poetul a impus definitiv versul liber. PAGE PAGE 4 Ü¥eÀ