Referat Ion3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ion3 si de asemenea puteti face Download Referat Ion3

Citeste fragmente din Referat Ion3

ION de Liviu Rebreanu (prezentare generală) Fiu al satului românesc transilvănean, cu o intuiţie artistică de excepţie, Liviu Rebreanu a înţeles că problema pământului era însăşi problema vieţii româneşti, „a existenţei poporului românesc”, cum mărturiseşte însuşi scriitorul. Scriitorul „a grefat psihologia romanului universal pe structurile morale tradiţionale caracteristice primelor decenii ale secolului nostru: drama ţărănească şi asuprirea naţională” (V. Râpeanu). Problematica rurală o găsim iniţial în nuvela Ruşinea, cu o intrigă simplă, în care eroina, Rodovica, este victimă a iubirii, şi apoi, o primă variantă a romanului Ion prin Zestrea. Romanul Ion, în forma sa definitivă, a apărut în 1920, fiind un remarcabil succes, fundamentând formula romanului social modern, obiectiv şi realist. Cu o structură bine echilibrată, în două părţi, intitulate sugestiv Glasul pământului şi Glasul iubirii, romanul cuprinde în albia lui viaţa satului transilvănean înainte de război. În prim plan se află viaţa tânărului ţăran Ion Pop al Glanetaşului şi, paralel, interferându-se, viaţa familiei învăţătorului Zaharia Herdelea. Romanul începe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas „pitit într-o scântitură de coline” şi se încheie rotund cu satul „râmas înapoi acelaşi”. Sugerând astfel curgerea eternă şi impasibilă a vieţii. Subiectul are o intrigă simplă şi banală. Ion Pop al Glanetaşului doreşte pământul cu o patimă ce-i mistuie fiinţa. Sărăcind din ce în ce, căci tatăl său, „sărac iască şi lenevitor de n-avea pereche”, a mâncat repede zestrea Zenobiei, fiindcă toate crâşmele le bătea, cât e Armadia de mare. Iubea pământul de mic copil. A crescut râvnind şi pizmuind pe cei bogaţi, dorind cu orice preţ să aibă pământ mult, prin care vedea asigurarea şi împlinirea lui umană. În acest scop o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, „bocotanul” satului, deşi era urâtă şi n-o iubea. Urmărindu-şi cu viclenie şi tenacitate scopul, Ion intră în posesia pământurilor la care jinduise cu lăcomie. Dar iubirea ascunsă pentru Florica cea frumoasă şi săracă, nu-i dă pace. Tratată inuman de către Ion şi de tatăl ei, Ana îşi curmă viaţa. Romanul este, din acest punct de vedere, o dramă a căsniciei ţărăneşti în lupta pentru pământ. Copilul rămas se îmbolnăveşte şi moare, spre disperarea lui Ion, care vede în el garanţia păstrării pământurilor lui Vasile Baciu. Ca un destin implacabil, Ion este ucis de către George Bulbuc, bărbatul Floricăi, fiind astfel pedepsit pentru faptele sale nelegiuite. Apreciat constant drept o mare construcţie epică, o „epopee a ţăranului român”, Ion este romanul unui destin individual, aşa cum însuşi autorul precizează. În centrul romanului stă figura lui Ion, monumental şi simbolic prin tragismul său, consumându-se între iubire şi patimă pentru pământ. Conturat obiectiv şi realist, într-o manieră modernă, sugestiile naturaliste se atenuează. Opiniile cu privire la acest personaj au fost diverse. Eugen Lovinescu vedea în Ion „expresia instinctului de stăpânire a pământului în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o voinţă imensă.” George Călinescu consideră ca „viclenia instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse, i-a determinat acţiunile”. Destinul lui Ion este strâns legat de viaţa satului din primele decenii ale secolului al XX-lea, a cărui existenţă o surprinde realist, structurat şi diferenţiat social, în condiţii specifice pentru românii din Transilvania. Sunt prezente aspecte ale asupririi naţionale, simţită mai ales de intelectualii satului, în raport cu autorităţile de stat ale stăpânirii austro-ungare. Romanul începe şi se sfârşeşte semnificativ cu unul din momentele importante din viaţa satului: hora duminicală, pe uliţa din dos, la Todosia, văduva lui Maxim Oprea (tehnica circulară). O anumită ierarhie socială este vizibilă după locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul stă cu bătrânii fruntaşi, apasă vorbele, le însoţeşte cu gesturi hotărâte; bărbaţii scot pălăriile la apropierea preotului Belciug şi a familiei Herdelea, învăţătorul satului. Primarul şi frunataşii satului ies la poartă întru întâmpinarea „domnilor”. Pe lături, „ca un câine la uşa bucătăriei, trage cu urechea si Alexandru Glanetaşu, sfiindu-se să se vâre între bogătaşi!”. Scriitorul prezintă evenimentele tradiţionale care alcătuiesc monografia vieţii satului ardelean: nunţi, botezuri, târnosiri de biserici, înmormântări, slujbe religioase duminicale ş.a. Pe celălalt plan se desfăşoară existenţa familiilor de cărturari, care se păstrează oarecum izolată, din „orgoliu de castă”. Între aceste planuri se zbuciumă o lume. Scriitorul întăreşte mobilurile psihologice ale acţiunilor lui Ion, devorat de patima pământului, declanşate cu forţa instinctelor obscure, atavice. În pământ el vedea realizate ambiţiile sale, tinereţea sa robustă, demnitatea sa umană. Pe celălalt plan, Zaharia Herdelea este mereu ameninţat de grijile familiei, de măritatul fetelor, de afirmarea ca gazetar a lui Titu, de teama să nu-şi piardă casa, construită pe pământul preotului Belciug; din ce în ce e tot mai resemnat de iluzii spulberate, compromisuri ce i-au călcat pe inimă. „Duelul” dintre învăţătorul Herdelea şi popa Belciug, interesele şi certurile mărunte dramatizate, existenţa cotidiană, ca şi evenimentele tradiţionale fac din romanul Ion o autentică monografie a satului ardelenesc. Ion este întâia creaţie epică, de mari dimensiuni, în care se simte pulsaţia vieţii, scriitorul dovedind că are vocaţia construcţiilor monumentale. Tudor Vianu aprecia romanul Ion pentru intuiţia psihologică sigură, pentru pasiunile trăite, având o măreţie reprezentativă, iar Rebreanu fiind „un poet al Ardealului”. PAGE PAGE 2 쥁