Referat Holocaustul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Holocaustul si de asemenea puteti face Download Referat Holocaustul

Citeste fragmente din Referat Holocaustul

Holocaustul I INTRODUCERE   Holocaustul ( holo-întreg ; caustos-ars,gr.) reprezenta iniţial un ritual religios prin care o ofrandă adusă zeilor era arsă în întregime. În zilele noastre cuvântul face legătură mai ales cu exterminarea aproape în totalitate a evreilor din Europa de către Germania nazistă. În secolul XIX evreimea din Europa devenea din ce în ce mai emancipată şi, în majoritatea ţărilor, ajunsese să aibă o situaţie egală cu restul populaţiei. Totuşi, din când în când evreii erau defăimaţi şi hărţuiţi de grupări antisemite care-i considerau o „rasă” străină, ce nu putea fi asimilată în interiorul culturii europene; însă acestea nu au iniţiat niciodată cu adevărat o campanie antisemită coerentă. II PERSECUŢIA EVREILOR GERMANI ÎNAINTE DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL Când regimul nazist a ajuns la putere în Germania în ianuarie 1933, acesta a trecut imediat la adoptarea unor măsuri antisemite sistematice. Un prim decret a reprezentat însăşi definiţia termenului evreu. Rolul crucial îl avea religia bunicilor unei persoane. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat de aceeaşi confesiune, indiferent de apartenenţa la comunitatea evreiască. Cei pe jumătate evrei deveneau evrei numai dacă aveau aceeaşi religie sau dacă erau căsătoriţi cu o persoană cu această religie. Toţi ceilalţi jumătate-evrei şi persoanele cu un singur bunic evreu erau denumiţi Mischlinge (corcituri, hibrizi). Evreii şi Mischlinge erau „non-arieni”. În doctrina nazistă o astfel de subliniere a descendenţei era privită ca o confirmare a „rasei”, dar scopul principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei ţinte a legilor şi directivelor discriminatorii. A „Arianizarea” afacerilor Între 1933 şi 1939 s-au făcut eforturi deosebite din partea Partidului Nazist, agenţiilor guvernamentale, băncilor şi a lumii afacerilor pentru eliminarea evreilor din viaţa economică. Non-arienii erau eliberaţi din posturile publice iar avocaţii şi medicii evrei îşi pierdeau aproape toţi clienţii. Firmele evreieşti fie erau lichidate şi patrimoniul lor era confiscat, fie erau cumpărate la preţuri mult mai mici decât adevărata lor valoare de către companii care nu aparţineau sau nu erau conduse de evrei. Transferul prin contract al întreprinderilor evreieşti către patroni germani era denumit „arianizare”. Câştigurile oricăror vânzări, precum şi economiile tuturor evreilor erau supuse unor taxe de proprietate speciale. Angajaţii evrei ai firmelor lichidate sau arianizate îşi pierdeau locurile de muncă. B „Noaptea de cristal” Obiectivul declarat al regimului nazist era emigrarea evreilor. În noaptea de 9 noiembrie 1938, după asasinarea unui diplomat german la Paris de către un tânăr evreu, toate sinagogile din Germania au fost incendiate, geamurile magazinelor evreieşti au fost sparte şi 20.000 de oameni arestaţi. Această Kristallnacht („Noapte de cristal”) a reprezentat un semnal pentru evreii din Germania şi Austria să plece cât mai curând posibil. Câteva sute de mii de oameni au reuşit să se refugieze în alte ţări, dar tot atâţia, printre care mulţi bătrâni şi săraci, au rămas să înfrunte o soartă nesigură. III OCUPAREA POLONIEI La începerea celui de-al doilea război mondial în septembrie 1939, armata nazistă a ocupat jumătatea vestică a Poloniei adăugând aproape 2 milioane de evrei la sfera de putere germană. Restricţiile impuse asupra evreimii poloneze erau mult mai dure decât cele din Germania. Evreii polonezi au fost forţaţi să se mute în ghetouri înconjurate de ziduri şi sârmă ghimpată. Acestea erau asemenea unor oraşe-stat captive. Fiecare avea un consiliu evreiesc care era responsabil cu găzduirea, cu salubritatea şi cu producţia. Mâncare şi cărbune urmau să fie aduse în interior iar bunurile produse trebuiau trimise spre exterior. Aprovizionarea cu hrană permisă de germani, totuşi, consta mai ales în cereale şi legume ca napii, morcovii şi sfecla. În ghetoul Varşovia raţia oficială abia asigura 1200 de calorii pentru fiecare locuitor. Mâncarea de pe piaţa neagră introdusă în ghetouri era vândută la preţuri ridicate, dar şomajul şi sărăcia erau larg răspândite. Locuinţele erau supraaglomerate, cu şase sau şapte persoane într-o singură cameră, iar tifosul îşi făcea apariţia. IV INVADAREA URSS În timpul introducerii ghetourilor în Polonia o acţiune mult mai drastică era lansată mai la est. În iunie 1941 armatele germane au invadat Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) şi în acelaşi timp SS-ul a desfăşurat 3000 de oameni în unităţi speciale pe noile teritorii ocupate pentru a ucide pe loc toţi evreii. Aceste detaşamente mobile, cunoscute ca Einsatzgruppen (trupe de acţiune), au trecut în curând la execuţii continue. Masacrele aveau loc de obicei în şanţuri sau râpe din apropierea oraşelor. Din când în când la acestea asistau soldaţi sau localnici. În curând zvonuri despre ucideri au început să ajungă în capitalele lumii. V „SOLUŢIA FINALĂ” La o lună după începerea operaţiunilor mobile în URSS-ul ocupat, Herman Göring, omul numărul doi de la conducerea Germaniei naziste, a trimis o directivă către şeful Serviciului de Securitate al Reich-ului (Sicherheitsdienst - SD), Reinhard Heydrich, prin care acesta era însărcinat cu organizarea „soluţiei finale la problema evreiască” în toată Europa aflată sub ocupaţie germană. Până în septembrie 1941 evreii din Germania au fost forţaţi să poarte insigne sau banderole marcate cu o stea galbenă – „steaua lui David”. În lunile următoare zeci de mii de oameni au fost deportaţi în ghetourile din Polonia şi în oraşele capturate din URSS. Pe când această operaţiune era în plină desfăşurare, o altă oroare era pregătită: lagărul morţii. Lagăre echipate cu facilităţi pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei ocupate. Majoritatea eventualelor victime urmau să fie deportate din ghetourile aflate în apropiere. Numai din ghetoul Varşovia au fost deplasate peste 300.000 de persoane. Primele transporturi erau de obicei formate din femei, copii sau bărbaţi mai bătrâni care nu puteau munci; evreii capabili de lucru erau opriţi în magazine sau în uzine, dar şi aceştia erau până la urmă ucişi. Cele mai mari deportări au avut loc în vara şi toamna anului 1942. Destinaţiile transporturilor nu erau dezvăluite comunităţilor evreieşti, dar zvonuri despre uciderile în masă ajungeau în cele din urmă la supravieţuitori, precum şi la guvernele din Statele Unite şi din Marea Britanie. În aprilie 1943 cei 65.000 de evrei rămaşi în Varşovia s-au opus poliţiei germane care intrase în ghetou pentru o ultimă adunare. Luptele au durat trei săptămâni. A Deportările œ œ În toată Europa deportările au generat foarte multe probleme politice şi administrative. Numai în Germania s-au purtat discuţii intense despre Mischlinge, care până la urmă au fost scutiţi. În ţările aliate cu Germania, cum ar fi Slovacia şi Croaţia, s-au dus negocieri diplomatice pentru a se putea ajunge la deportări. Guvernul Vichy din Franţa, care îşi extinsese deja legile antisemite, a început să închidă evrei înainte de primirea unei cereri în această direcţie din partea Germaniei. Guvernul fascist italian a refuzat să coopereze cu Germania nazistă până la ocuparea de către forţele militare ale acesteia în septembrie 1943, iar guvernul ungar a refuzat de asemenea predarea evreilor până la pătrunderea trupelor germane în martie 1944. Deşi guvernul român s-a făcut vinovat de câteva masacre ale evreilor în URSS, România a refuzat de asemenea predarea evreilor către germani. Mii de evrei din Danemarca s-au salvat de la moarte prin fuga cu ajutorul unor bărci mici în Suedia, ţară neutră. De oriunde era posibil se adunau bunurile deportaţilor. În Germania, conturile din bănci şi apartamentele acestora erau confiscate, iar din Franţa, Belgia şi Olanda era adusă mobilă pentru a fi distribuită persoanelor care fuseseră afectate de bombardamente. Transportarea victimelor către lagăre se făcea în general cu trenul, poliţia trebuind să plătească căilor ferate germane câte un bilet de pasager la clasa a treia pentru fiecare deportat. Când într-un tren se încărcau 1000 de persoane, era permisă achitarea unei taxe de grup la jumătatea tarifului normal. Trenurile, alcătuite din vagoane de marfă, se deplasau încet cu un orar special către destinaţia lor. Adesea cei bolnavi şi bătrâni mureau pe drum. B Lagărele morţii Punctele de sosire din Polonia erau Kulmhof (Chełmno), Bełżec, Sobibór, Treblinka, Majdanek (Lublin), şi Auschwitz (Oświęcim). Kulmhof, aflat la nord-vest de ghetoul Łódź, era aprovizionat cu gaz, aici având să moară 150.000 de oameni. Bełżec avea camere de gazare cu monoxid de carbon în care au fost omorâţi circa 600.000 de evrei. La Sobibór au murit 250.000 de oameni, iar la Treblinka între 700.000 şi 800.000. La Majdanek circa 50.000 au fost gazaţi sau împuşcaţi; la Auschwitz numărul morţilor a depăşit 1 milion. Auschwitz, în apropiere de Cracovia, era cel mai mare lagăr de concentrare. Spre deosebire de celelalte, aici se folosea acidul cianhidric (cu un efect mult mai rapid) pentru gazări. Victimele de la Auschwitz veneau din toată Europa: Norvegia, Franţa, Ţările de Jos, Italia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia şi Grecia. Mare parte din deţinuţi, fie că erau evrei sau nu, erau folosiţi la munca în industrie; unii prizonieri au fost supuşi unor experimente medicale, în special sterilizărilor. Deşi numai evreii şi ţiganii erau gazaţi regulat, alte câteva sute de mii de deţinuţi de la Auschwitz au murit din cauza înfometării, a bolilor sau prin împuşcare. Pentru a se şterge urmele crimelor din cele 4 camere de gazare, au fost construite crematorii uriaşe în care cadavrele să poată fi incinerate. În 1944 lagărul a fost fotografiat de un avion de recunoaştere al aliaţilor care căuta ţinte industriale; au fost bombardate fabricile, dar camerele de gazare au rămas. Până la sfârşitul războiului au fost construite 22 de lagăre de concentrare, în care au fost închişi între 7 şi 8 milioane de oameni, în marea lor majoritate evrei. VI REZULTATELE HOLOCAUSTULUI La sfârşitul războiului milioane de evrei, slavi, ţigani, homosexuali, martori ai lui Jehova şi alte categorii considerate ţinte ale naziştilor muriseră în Holocaust. Numărul evreilor morţi depăşea 5 milioane: circa 3 milioane în lagăre, 1,4 milioane în execuţii prin împuşcare şi peste 600.000 în ghetouri. Unele estimări depăşesc chiar suma de 6 milioane de oameni. A Băncile elveţiene şi Holocaustul Înaintea şi în timpul războiului era un lucru des întâlnit ca oamenii să treacă în Elveţia, alungaţi de persecuţiile naziştilor, pentru a-şi depune valorile pe care le aveau în conturi elveţiene. Practicile bancare permisive şi legile stricte cu privire la secretul bancar favorizau ascunderea averilor din calea naziştilor. Băncile elveţiene permiteau oamenilor să deschidă conturi şi să depună valori în conturi identificabile numai printr-un număr sau înfiinţate sub nume false, pe numele unor corporaţii, sau pentru terţi. În timp ce aceste reguli făceau mai uşoară ascunderea bunurilor înainte şi după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, recuperarea lor după aceea devenea aproape imposibilă. Deoarece multe dintre aceste conturi nu aveau informaţii esenţiale, cum ar fi chiar numele adevărat al posesorului bunurilor, devenea foarte dificilă revendicarea lor de către victimele Holocaustului sau de către moştenitorii acestora după terminarea războiului. Legile cu privire la secretul bancar au făcut şi ele ca orice încercare de recuperare a bunurilor pierdute să fie aproape inutilă. Evreilor care trăiau în ţările comuniste de după război le-a fost şi mai greu să-şi revendice valorile din cauza restricţiilor de călătorie la care aceştia erau supuşi. B Evreii supravieţuitori şi înfiinţarea Israelului Un rezultat neprevăzut al luptei antisemite din Europa a fost înfiinţarea unui stat evreu. Holocaustul a adâncit dorinţa supravieţuitorilor şi a zioniştilor (naţionaliştii evrei) de a stabili Palestina ca stat capabil să apere toţi evreii rămaşi în lume. S-au exercitat presiuni asupra Aliaţilor pentru a se înfiinţa aici un refugiu permanent pentru evreii supravieţuitori. În cele din urmă Adunarea Generală a ONU a recomandat împărţirea Palestinei în state arabe şi evreieşti separate şi crearea unor enclave internaţionale care includeau Ierusalimul şi Bethleemul, ambele având locuri cu o deosebită importanţă religioasă pentru musulmani, evrei şi creştini. În timp ce planul de împărţire a fost acceptat de majoritatea evreilor, arabii din interiorul şi din afara Palestinei au găsit această soluţie ca fiind inacceptabilă. Până în zilele noastre ostilitatea produsă de crearea Israelului ameninţă pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu. Înfiinţarea Israelului la trei ani după înfrângerea Germaniei a fost astfel un efect întârziat al Holocaustului. Unul dintre cele 4 crematorii de la Auschwitz-Birkenau. 쥁@