Referat Octavian Goga - Mesianismul Poeziei.DOC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Octavian Goga - Mesianismul Poeziei.DOC si de asemenea puteti face Download Referat Octavian Goga - mesianismul poeziei.DOC

Citeste fragmente din Referat Octavian Goga - Mesianismul Poeziei.DOC

Octavian Goga, mesianismul poeziei O. Goga a fost un poet militant, un poet social, care uita de propriile-i necazuri, fiind chinuit de durerile celor multi si oprimati. Figura bardului de la Rasinari se incheaga însa nu numai din aceste versuri, ci din intreaga lui opera. Desi în poezia lui îsi fac loc si unele sentimente intime, totusi privita în ansamblu creatia în versuri a lui Goga reflecta atitudinea poetului cetatean,cum de altfel l-au apreciat si contemporanii: “traind pe pamânt si între semenii lui, lupta pentru idealurile acestora, cânta luptând si lupta cântând.” (Al. Vlahuta) Goga a intentionat sa faca o adevarata monografie lirica a satului ardelean. Intentia sa avea la baza o cunoastere directa si complexa a realitatilor satului din Transilvania de la sfârsitul secolului trecut si inceputul celui actual, apasat de subjugarea sociala si nationala. Goga se deosebeste, ca viziune totalizanta asupra satului, de unii predecesori. Acesta o marturiseste el însusi: “Eu am vazut în taran un om chinuit al pamântului; n-am putut sa-l vad în acea atmosfera în care l-a vazut Alecsandri în pastelurile sale si nici n-am putut sa-l vad incadrat în acea lumina si veselie a lui Cosbuc”. Goga a urmarit din frageda copilarie viata satului în toata complexitatea ei, cu toate figurile lui reprezentative. A fost martorul framântarilor taranilor, de la botez pâna la coborârea în pamint. Sufletul a vibrat la toate durerile satului, scrisul lui devenind, în tot ce este mai temeinic în creatia poetului “cântarea patimirii noastre”. Caci în poeziile lui Goga, mai cu seama în primul volum , nu este vorba de o durere individuala, particulara a poetului sau a unei persoane oarecare, ci de durerile traite de satul transilvanean de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Starea de lucruri grea, cunoscuta_ nemijlocit de poet, trezea un sentiment de protest, ceea ce l-a si determinat pe Goga sa afirme: “m-am nascut cu pumni strânsi, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revolta, cel mai puternic sentiment care m-a calauzit în viata si din care a derivat si formula mea literara.”. Izvorul acestei revolte este deci o îndelungata asuprire sociala si nationala, care a strivit satul ardelean secole în sir. În poeziile lui Goga apare un sat apasat de nedreptati, cu locuitori continuu framântati de “izbavirea” lor. În acest sens, spre exemplu, poezia De la noi incepe cu urmatoarele versuri pline de vibratie si semnificatie sociala: “Cu fruntea-n tarâna, plângând azi ne vezi, /Din slava, cerescule soare; /Rugamu-ne tie, azi sufletul nostru /Tu lasa-l departe sa zboare. /Trimite si vântul, pribeagul drumet, /El, crainicul boltii albastre, /Sa duca departe, pe aripa lui, /Cuvântul strigarilor noastre”. Aceeasi atitudine de compasiune fata de confratii din mijlocul carora a plecat îsi gaseste expresie artistica si în poezia Asteptare: “Sat din margine de codru, /Revarsat sfios în vale, /Tot mai jalnic cade-amurgul /Peste strasinile tale! /Frunza plopilor pe plaiuri, /Ochii stelelor pe creste, /Rona firelor de iarba /Plâng duioasa ta poveste”. Relatia poet-colectivitate rurala este organica, indisolubila, asa cum apare si în poezia Plugarii: “La voi alearga totdeauna /Truditu-mi suflet sa se-nchine; /Voi singuri strajuiti altarul /Nadejdii noastre de mai bine”. Goga se deosebeste de samanatoristi în viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendinta de a scruta adânc aspectele sociale ale vietii satului. El nu idealizeaza nici satul si nici taranul, nu se limiteaza la surprinderea elementelor pitoresti, decorative. Dimpotriva, în conceptia lui Goga taranul nu are pe nimeni care sa-l apere: “si nimeni truda nu v-alina”, el, taranul traieste o viata istovitoare: “A voastra-i jalea cea mai mare, /A voastra-i truda cea mai sfânta”. De aceea poetul lor le închina aceste versuri convertite în imn si elegie: “Al vostru-i plânsul strunei mele, /Crestini ce n-aveti sarbatoare, /Voi, cei mai buni copii ai firii, /Urziti din lacrimi si sudoare”. Vizionara si mesianica e poezia Clacasii. Ea izvoraste din dureroasa întelegere si compasiune a poetului pentru soarta taranilor clacasi. Poezia se deschide cu imaginea unui peisaj torid, într-un miez de vara, pe câmp. Pe câmp sunt iobagii, taranii clacasi în sir, gârbovind la secera, cersitorind parca un nor pribeag. Miscarea lor grea, apasatoare, istovita de arsita, o sugereaza verbul în constructie modala, prelungind prin rasturnare topica, sensul durativ al caznei: “Eu le vedeam însiruirea lunga, /Cum gârbovita-ncet înainteaza /Cum staruind prin holda-si taie uliti, /Cersitorind cu ochii stinsi o dunga/ De nor pribeag în vânatul din zare /Când secera-n trudita ei carare /sir asternea în snopii grei de aur /Prisosul sfânt de binecuvântare. împovarata si chinuita existenta a iobagilor se citeste pe chipul lor împutinat si stors de munca, de deznadejde si resemnare; “mosnegi slabiti ce scris aveau pe frunte/ zadarnicia pletelor carunte, /barbati sfârsiti, cu sufletele moarte /cu tot amarul unor vieti desarte " si femei “cu ochii stinsi, cu sânul supt de truda”. Proiectia dantesca, cu scene de osânda de infern, copleseste prin tragismul martirajului celor “osânditi sa plânga si sa taca”, celor ce “se sting în neguri si uitare / si cad si mor de crude-mpovarare”, si, în contrast, stapinul, întruchipare a unui blestem ancestral ce leaga taranul de robie si de cina lui saraca, din pâine de neghina si secara. Finalul poeziei, retoric, vizionar, înfatiseaza o umbra de femeie. În pruncul pe care-l alapteaza femeia, poetul intrevede un Mesia, menit sa fie “înfricosatul crainic /izbavitor durerilor strabune". Atunci, în ziua mare-a invierii, /Acesti ostasi cu fete ofilite, /Cu zâmbet mort, cu suflete trudite, /Ca-ntineriti de suflul primaverii /S-or ridica, ei, care au fost strajerii /Amarului, si-ai mortii, si-ai durerii, /Cu bratul greu de greul rasplatirii /Toata tarina gliei dezrobite /Si muntii toti /si-adâncurile /înfricosata clip-a primenirii, /Când suflet nou primeste întrupare, /si-n stralucirea razelor de soare /El harazeste vremii-nbatrânite /Vestmintul nou, de noua sarbatoare”. Poezia, în întregul ei, sugereaza razvratiri înfricosate ce n-au nume, dar care au sa vina. Satul lui Goga, este un sat al muncii, al unor înalte valori etice, este un sat personaj moral, social si istoric. Din acest sat se desprind, rând pe rând, si trec prin fata ochilor nostri tablouri, figuri individuale vibrant evocate de poet precum Dascalul: “Blând îmi rasai cu fata ta blajina, /Cu zâmbet bun, cu ochi cuminti si limpezi, /Stralucitor de lacrimi si lumina”, Dascalita : “Caci tu-mi rasai în zare, /A vremii noastre dreapta mucenita, /Copil blajin, cuminte prea devreme, /Sfielnica, balaie dascalita”. Figurile de “luminatori” ai satului nu se configureaza, în poeziile lui Goga, numai ca niste raspânditori de cultura, ci si ca niste razvratitori ai multimilor oprimate. Astfel Apostolul e prezentat ca un rascolitor de constiinte, un om al carui glas plânge atâtea patimi neîmplinite înca: “Atâtea patimi plâng în glasul /Cuvântatorului parinte, /si-atâta dor aprind în inimi /De clipa razbunarii sfinte”. Din suita de figuri evocate de Goga, mai fac parte: dascalul Ilie, cantorul Cimpoi, Laie Chiorul, popa Solomon, biata Mura, Lautarul si altele .Toate laolalta completeaza monografia lirica a satului ardelean. Poezia lui Goga este mesianica, înteleasa în sensul de încredere în eliberarea sociala si nationala. Glasul “patimirii” izvoraste din durerea inrobirii sociale si nationale a dezmostenitilor neamului sau, iar “mântuirea”, din fierbintea încredere în dezrobirea sociala si în unitatea politica a natiunii. Poetul e în postura unui “apostol” care, cu sentimentul unei revelatii, are sa vesteasca “ziua cea mare” a eliberarii, a bucuriei izbavirii neamului din amar si suferinta. Poezia lui Goga este vizionara, mesianismul ei vestind înfaptuirea maretelor idealuri istorice ale poporului nostru pentru dreptate sociala si nationala. page 1 Ü¥hà