Referat Grigore Alexandrescu - Cainele Si Catelul -comentariu6

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Grigore Alexandrescu - Cainele Si Catelul -comentariu6 si de asemenea puteti face Download Referat Grigore Alexandrescu - Cainele si catelul -comentariu6

Citeste fragmente din Referat Grigore Alexandrescu - Cainele Si Catelul -comentariu6

Câinele şi caţelul De Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu, autorul acestei opere epice, a fost poet şi prozator clasic român. Este autorul unei opere variate şi originale în peisajul literar preeminescian. Istoria literară îl consideră cel mai important fabulist român. Câteva scrieri reprezentative sunt: ”Anul 1840”, “Umbra lui Mircea”, “La Cozia”, “Boul şi viţelul”, “Vulpea liberală”, “Toporul şi pădurea”. Iată ce spune D. Popovici despre acesta: “Alexandrescu este incontestabil cel mai de seamă fabulist al nostru…” Fabula este o creaţie epică, în versuri sau în proză, în care autorul, prin intermediul animalelor, plantelor sau obiectelor personificate, satirează defecte sau moravuri omeneşti cu scopul de a le îndrepta. Poezia “Câinele şi căţelul” de Grigore Alexandrescu este o fabulă. Ea cuprinde două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi versurile din care se desprinde morala (învăţătura). Prima parte este mai mare ca întindere. Ultima parte se reduce la unul sau câteva versuri. Vorbele arogante ale dulăului în discuţia cu “un bou oarecare” exprimă indignarea faţă de pretenţiile celor mai puternici (lupii, urşii, leii) care consideră că “preţuiesc ceva” prin originea lor nobilă. Faţă de această pretenţie, dulăul afirmă: ”Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place”. În mod indirect critică lipsa de modestie a celor mai puternici decât el. El argumentează afirmaţiile sale cu exemplul ţărilor civilizate în care există egalitate. Societatea se schimbă (“lumea se ciopleşte”) şi se aşteaptă ca progresul să se impună şi în societatea românească, unde, din păcate, se manifestă aroganţa celor puternici: “Numai pe la noi mândria nu ne mai părăseşte”. Pentru a convinge pune în discuţie exemplul său. El afirmă cu tărie şi falsă modestie că îi face plăcere să fie considerat un om obişnuit căruia i se poate adresa simplu, nu cu “Domnia voastră.” După această secvenţă intervine autorul, care este regizorul scenei, şi aduce precizări în legătură cu personajele, cu timpul întâmplării. Cele două personaje sunt caracterizate sumar. “Un bou oarecare” este personajul fără identitate, animal puternic, dar tăcut şi care nu intervine în procesul de comunicare (discurs). Samson este “dulău de curte”, mai puţin puternic, dar zgomotos (“ce latră foarte tare”) cei puternici, tratându-i de la egal la egal. Intervenţia căţelului stârneşte mânia dulăului, care este uimit de îndrăzneală bietului căţel. Dulăul îl jicneşte şi îi răspunde ameninţător, restabilind diferenţa de rang şi putere. Căţelul încearcă să se justifice, dar este întrerupt brutal, cu autoritate şi dispreţ. Dulăul îi explică semnificaţia afirmaţiei sale despre egalitate (între cei mari). Partea a doua este, de obicei, scurtă. Ea este morala sau învăţătura care se despinde din text (întâmplare), direct sau indirect, fiind continuată în versurile finale (mai ales). Egaslitatea există între cei puternici. Dulăul vrea egalitate cu cei mari. Punând în discuţie principalul egalităţii între oameni, fabulistul satirizează dorinţa de parvenire prin ipocrizie, aroganţă şi ameninţări într-o naraţiune realizată pe secvenţe. Modul de exprimare dominant şi în acelaşi timp, mijloc de caracterizare a personajelor, este dialogul. Dialogul dramatizează naraţiunea într-un mod plin de viaţă şi umor, în ritm viu, dinamic. Descrierea se reduce la elementele de portretizare sumară. Samson este tipul parvenitului, nesincer, de o falsă modestie, ipocrit, jicnitor, dispreţuitor (afirmată prin cuvintele “potaie”, “lichea neruşinată”). Samurache este tipul omului naiv, care trăieşte sentimente de admiraţie şi fraternitate, o experienţă tristă, crezând cuvinte frumoase, dar nesincere. “Boul oarecare” este un personaj neutru, nu intervine în discuţie, e un simplu martor al întâmplării, dar în mod tacit este de partea dulăului. Persinificarea este figura de stil predominantă, prin ea se realizează alegoria. Trăsăturile de caracter, ideile se exprimă prin măşti (personaje alegorice). Comparaţia sugerează locul (“ca simplu privitor”). Repetiţia pune în evidenţă idei, sentimente (egalitate, fraternitate). Se repetă substantivul “fraţii” şi adjectivul posesiv “vostru / voastră”. Construcţiile exclamative şi interogative dau replicilor naturale umor, realizat şi prin forme de adresare depreciative. Versurile au mărime inegală (aşa cum cere dialogul). Versurile scurte transcriu accesul de mânie şi uimire a dulăului. Rima este, în general, împerecheată (nerespectată în jocul replicilor). Ritmul este neregulat, exprimând tonalitatea diferită a dialogului şi sentimentele personajelor. În concluzie, fabula este “o instrucţiune deghizată sub alegoria unei acţiuni” (De la Motte). 쥁@