Referat Fantasticul In Literatura Romana3

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Fantasticul In Literatura Romana3 si de asemenea puteti face Download Referat Fantasticul in literatura romana3

Citeste fragmente din Referat Fantasticul In Literatura Romana3

Conceptul de fantastic Dacă în artele plastice apare frecvent elemnentul terifiant, literatura, prin mijloacele sale specifice aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plăsmuirea unor imagini şocante. Pentru Marcel Brion neliniştea şi anxietatea, în general terifiantul sunt esenţiale în prezentarea fantasticului. El insistă asupra caracterului “formelor în care neliniştea seculară a omului, hărţuit de spaimă şi de frică, a proiectat imaginile anxietăţii reale.” La René de Solier “somnul raţiunii” este sursa lui. Arta fantastică este creeată şi de regimul nocturn. “O parte însemnată a lumii imaginilor s-a născut fără doar şi poate din ideea de teamă şi de potrivnicie a elementelor de noapte.” Roger Callois consideră fantasticul o ruptură, o ameninţare insolită, “aproape insupotabilă în lumea reală”. Fantasticul parcurge în general schema următoare: Ordine – Ruptură – Revenire la ordine. Marcel Schneider insistă asupra caracterului interior, psihologic. Fantasticul se caracterizează printr-o infuziune brutală a misterului în cadrul vieţii reale. Nowad Philipps consideră că cel mai mult contează intensitatea tensiunii emoţionale. El distinge fantasticul oriental de cel occidental: occidental – în tradiţia Europei apusene, literatura fantastică se bazează pe efectul de spaimă, dozat în mod savant de către scriitor. oriental – în orient el (fantasticul) a evoluat pe o cale, “devenind încetul cu încetul o superbă şi fascinantă melodie plină de culoare şi poezie, depăşind aproape orice spaimă prin strălucirea fanteziei imaginative. Fantasticul se diferenţiază prin atmosferă şi tonalitate, reprezentând principala opoziţie între fantastic şi feericul din povestiri sau drame: “ O poezie aeriană, fluidă răspândeşte în lumea spiritelor o atmosferă rarefială, pură; chiar şi atunci când spiritele sunt răutăcioase, ele nu sunt ameninţătoare, dure.”(nimfele şi ondinele) – Ion Biberi. Este dificil să găsim o definiţie generală a fantasticului, deoarece există mereu şi abateri de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois: Ordine – Ruptură – Revenire la ordine, deoarece majoritatea operelor din domeniul fantasticului ale marilor scriitori români urmează această schemă. Acest fapt reiese cel mai clar din opera lui Mircea Eliade – “La Ţigănci”. Acţiunea debutează în sfera reală; Personajul Gavrilescu pătrunde în locul numit “La Ţigănci”, deoarece locul este răcoros, iar afară căldura este foarte puternică. În acest spţiu ciudat are loc “ruptura” despre care vorbeşte R.Callois. Urmează revenirea la ordine, la realul schimbat. El pune schimbările pe seama căldurii. Totuşi schimbarea realului este “aproape insuportabilă”, aşa că personajul revine înapoi în spaţiul bordeiului, unde îşi împlineşte destinul alături de dragostea tinereţii sale – Hildegard. Predomină ambiguitatea, în special la final ,iar Eliade pune accent pe ezitarea cirtitorului şi a personajului. Întâmplările din nuvela “Sărmanul Dionis” parcurg aceleaşi etape. Dionis, tânărul copist se visează ca călugărul Dan, pe timpul lui Alexandru cel Bun. El tinde spre perfecţiune şi divinitate, săvârşind însuşi păcatul originar, confundându-se cu acestea. În acest moment Dan/Dionis pierde lumea construită în imperiul selenar alături de persoana iubită – Maria, şi revine în timpul lui Dionis. În această lume el găseşte fericirea. Nici “Moara lui Călifar” de Gala Galaction nu se abate de la schemă. Orfanul Stoicea, ştiind că nu are nimic de pierdut, porneşte spre moara lui Călifar, deşi despre acste loc se zvonesc în satul său lucruri necurate. Cum este de aşteptat, survine acea ruptură. Stoicea îşi vede viitorul şi constată că acesta este tragic – el şi familia lui vor fi ucişi de tătari. Revenirea la realul schimbat este insuportabilă. Stoicea hotărăşte să pună capăt vieţii. Alte povestiri fantastice româneşti, cum ar fi “Lostriţa” de V.Voiculescu, sau “La hanul lui Mânjoală au aceleaşi trăsături ale fantasticului. Ieşirea din limitele realului este prezentă în fiecare. T.Todorov pune accentul pe ezitarea citiorului şi a personajelor în privinţa naturii fenomenelor perturbatoare. Dacă se optează pentru o soluţie raţională, ea se situează în sfera straniului, dacă soluţia este supranaturală, ne aflăm în domeniul miraculosului. Toţi cei patru scriitori au pus accent pe ezitarea cititorului. Punctul comun al celor patru opere este ameninţarea insolită, “aproape insuportabilă îm lumea reală. Privind general cele patru opere, constatăm că fiecare personaj în parte eşuează, adică după pierderea noţiunii de timp şi spaţiu, ei nu reuşesc să mai perceapă lumea la fel ca restul oamrnilor. Gavrilescu nu se poate adapta la realul schimbat. El a părăsit acest real. Intrarea în fantastic este ca şi cum ar fi sărit dintr-un tren. După ce a sărit, nu mai poate prinde trenul din mers. Stoicea pătrunde în fantastic, îşi cunoaşte viitorul. Cunoaşterea este fatală pentru el şi din acest motiv alege moartea. Şi Dan/ Dionis încalcă graniţa spaţio-temporală. Nemaiavând noţiunile raţiunii, nu mai cunoaşte limite şi ajunge sa comită păcatul originar. Ca pedeapsă, el este obligat să trăiască restul vieţii între graniţele spaţio- temporale. Timpul şi spaţiul sunt convenţiile care fac lumea să fie percepută similar de pământeni. Ele sunt de fapt baza a ceea ce numim noi “REAL”. Odată ce am pierdut aceste noţiuni, “REALUL” nu mai este cel pe care îl ştiam, deşi aparent pare neschimbat (ex. Gavrilescu) Oamenii pot încălca graniţele, totuşi fericirea în “REALUL” comun tuturor depinde de neîncălcarea acestor convenţii. Odată depăşite, firea omului setos de cunoaştere îl îndeamnă să nu se mai mulţumească cu ceea ce are, tânjind chiar până la dorinţa de a se confunda cu divinitatea. Fantasticul in pictura, plastica si cinematografie În pictură, curentul ce reprezină fantasticul este suprarealismul. Acesta este un curent artistic apărut în Europa după primul război mondial, care şi-a propus să exploreze subconştientul, celebrând virtuţile iraţionalului. Pictura suprarealistă este pătrunsă de dorinţa de a trezi neliniştea, de a terifia printr-un straniu sentiment ce relevă neprevăzutul. Considerând că imaginea fantastică creată din vis şi realitate este mai relevatoare decât realitatea fenomenală, pictorii suprarealişti caută legături negândite între lucruri reale, pe care le produc într-o factură realistă. Dar opera în ansamblul ei nu mia aprtţine realului, ci unui imaginar halucinant. Suprarealismul se dovedeşte a fi cel mai reprezentativ curent ce conţine fantasticul, în cea mai deplină formă a lui. Tainele pe care încearcă să le reprezinte artiştii plastici, dar mai ales pictura – ramură a artei ce poate reflecta cel mai evident „taina artistului” – vor fi prezentate prin împletirea reţelelor dense de imagini şi analogii. Ei vor încerca aşadar captarea adâncurilor şi tainelor materiei în plenititudinea acesteia, ca şi în formele vaporoase, exploatând realul sub toate feţele. Astfel fantasticul va fi reprezentat în toată univesalitatea lui, începând cu începuturile existenţei oamenilor şi extindându-se apoi la întreg cosmosul. Odată cu extinderea nivelului de cunoaştere a omului Primul suport reprezentativ al fantasticului pleacă din zona misterelor (misticului) religioase, a miracolelor şi a integrării omului în relaţia lui cu Dumnezeu. În consecinţă subiectul acesta este reprezentat în contextul său cosmologic de către marii pictori: Michelangelo, Raphael, Boticeli. Evoluţia cunoaşterii tot mai profunde şi mai exacte a universului a deschis calea reprezentării fantasticului. Modificările structurale în configuraţia socială a epocii şi îmbunătăţirea continuă a ambianţei culturale, factori primordiali în contextul dezvoltării introspective umane, sunt completate de interesul artiştilor pentru fenomenele psihologiei subconştientului. Influenţele conceptelor ştiinţifice şi filozofice ale vremii extind tot mai mult zona cuprinsă de manifestele artistice, corelând până şi cu conceptul tetradimensional al lui Albert Einstein. Acesta aducea în premieră cea de a patra dimensiune: timpul. Într-o concluzionare aproximativă, se poate afirma că deschiderea orizontului cunoaşterii face trecerea fantasticului într-o formă mult mai amplă. Imaginaţia artistului îi oferă acestuia mereu noi trasee de reprezentare a fantasticului, care devine la rândul său mult mai divers, mai subtil, şi mai explorat de artist în exactitatea lui. Ceea ce era fantastic în urmă cu ani, îşi regăseşte expresia explicativă şi deacum nefantastică. Fantasticul îşi are însă sursa de perpetuare a lui în cunoaşterea ştiinţifică şi de acum explicativă. El acum străbate drumul spre o altă treaptă de exprimare în arta imaginativă a artistului, pentru simplul motiv că trăirea momentului este subiectivă, deci influenţată de particularităţi. Artiştii vor continua aşadar să încerce (şi să reuşească) să facă vizibilă partea nevăzută a fantasticului. În acest context pot fi menţionate câţiva dintre artiştii ce s-au remarcat în reprezentarea fantasticului în operele de plastică: G de Chirrico, Enrico Baj, Dino Buzalli şi Salvador Dali. Cinematografia a pus cel mai bine la dispoziţie mijloacele tehnice necesare compunerii fantasticului, preluând însă opera literară specifică genului şi exploatându-i detaliile, pe care doar calităţiile imaginative ale cititorului dotat cu aşa ceva, le pute repreoduce în imagini vizuale, concrete În cinematografie cel mai renumit regizor de filme fantastice este Alfred Hitchkock. El urmează teoria lui Marcel brion şi a lui René de Solier. Fantasticul este terifiant şi hiperbolizat, iar totul se desfăşoară în timpul nopţii. Fantasticul este creat prin ajutorul tehnicii şi al efectelor speciale, dar mai ales prin sentimentele profunde de teroare şi panică a personajelor, dar şi prin intermediul decorului. Reflectarea fantasticului în forme inepuizabile extrase din imaginaţia artistului reflectă în fapt exact capacitatea inepuizabilă a celui care creează, şi pur şi simplu opera. (Surse: “Arta suprarealistă” – Ion Biberi, ed.Minerva; “Album de Artă” – ed. Corint) Fantasticul în nuvela, basm si roman Basmul Basmul este o relatare asumat fantastica. Ea reproduce ceea ce a fost odata ca niciodata, fara sa incerce sa-si deconspire identitatea. Basmul se imparte in doua categorii,si anume: basmul popular / basmul cult. Basmul popular are radacini mitice si respecta o schema narativa in constructia sa. Eroul trebuie sa treaca prin mai multe incercari dificile pentru a se maturiza. Intamplarile sunt fantastice in mod subliniat si marcate de simboluri mitice. Basmul cult spre deosebire de cel popular,mai capata si elemente specifice stilului si mentalitatii autorului. Basmul are mereu o formula introductiva,aproape aceeasi in toate basmele:"A fost odata ca niciodata...".In basmul lui Ion Creanga acest canon nu este respectat,insa el respecta alte structuri narative ale basmului popular. Deoarece eroul intrupeaza mereu binele si iese invingator, putem sa spunem ca basmul este o naratiune deliberat fantastica. In constructia basmului sunt pastrate conflictul dintre bine si rau,incercarile prin care trece eroul si simbolurile basmului popular - albina, animalele, calatoria, apa vie si apa moarta,calul,darurile sacre(hainele,armele),fantana,fiinta diabolizata (spanul, omul rosu), padurea, Sfanta Duminica. Supranaturalul nu ingrozeste deoarece "face parte din ordinea lucrurilor", el constituie "insasi substanta universului,legea climatului sau." Povestirea Povestirea reconstituie o intamplare pentru a carei autenticitate garanteaza doar discursul auctorial. Scrierea propune viziunea subiectiva a unui narator; de cele mai multe ori actiunea i s-a intamplat povestitorului, unui prieten sau personajul reediteaza intimplar mitice expuse la inceputul operei. In opera lui Gala Galaction povestitorul isi sprijina povestirea pe voci narative de culise: torcatoarele si mosnegii din Alautesti care spun povesti auzite pe calea oralitatii. In povestire insa exista un singur plan narativ, ceea ce confera linearitatea actiunii. Povestitorul foloseste un limbaj asemanator cu cel al personajelor, acesta fiind unul predominant popular caracterizat de elemente specifice oralitatii si de evocarea mentalitatii generale-"se spunea ca...". Personajul antagonist este prezentat succint,povestitorul insistand pe trasaturi surprins emotional.In "Moara lui Califar" Stoicea se afla in antiteza cu morarul Califar. Constructia tipologica este sustinuta de portretul fizic, de atitudinea si gandurile personajului Stoicea, expuse prin intermediul monologului interior,iar portretul lui Califar este realizat din doua perspective: cea mitica (a mosnegilor din Alautesti) si cea a naratorului. Cele doua portrete ilustreaza relatia dintre mit si realitatea personajului literar. Finalul este bine definit si cladit pe un deznodamant surprinzator;aparitia "deus ex machina".Stoicea este adus din nou la realitate de Califar chiar in momentul cand el si familia sa erau atacati de tatari. Dupa aflarea crudului destin el hotaraste sa-si puna capat zilelor. In "Moara lui Califar" fantasticul este o atmosfera,un decor cu precadere psihic, o tensiune intretinuta printr-o tehnica si poate o estetizare a fricii. Nuvela Nuvela reconstituie intamplari incredibile, creand iluzia realitatii prin numeroase detalii, prin portrete atent lucrate,prin prezentarea mai multor planuri narative si printr-o motivatie artistica elaborata. In nuvele apar calatorii in lumi paralele, creand o confuzie greu de explicat. Motivatia artistica ambiguizeaza sensurile, generand mai multe niveluri de interpretare. In nuvela "Sarmanul Dionis" apar personaje identice cu nume diferitesi in lumi diferite,asfel incat nu ne putem da seama care este realitatea si care nu. Pentru a se putea da totusi o explicatie plauzibila Eminescu urmareste teoria filozofica de sorginte kantiana -reancarnarea-, iar la sfarsitul nuvelei da un citat din T.Gautier despre sentimentul vag al legaturii cu spatii si timpuri straine. Pentru a intelege si nuvela fantastica a lui I.L.Caragiale "La hanul lui Manjoala" autorul s-a inspirat din povestirile populare despre vrajitoare-Tudor Pamfile consemneaza cateva despre posedarea sufletelor prin magie. In nuvela fantasticul vadeste o ruptura insuportabila in lumea reala. Personajul antagonist, Gavrilescu,din opera lui Mircea Eliade se intoarce din lumea fantastica unde crede ca a stat doar pentru cateva minute,insa,dupa ce observa ca totul s-a schimbat, afla ca de fapt au trecut doisprezece ani.Neputanduse adapta noilor reguli el hotareste sa se intoarca in lumea fantastica.In nuvela "La tiganci" apare efectul magic al memoriei. Rememorarea poate fi considerata ca un proces de resacralizare a lumii. Cel care povesteste din amintiri poate sa cada in capcana intinsa celorlalti- Gavrilescu povesteste despre dragostea lui pierduta, din aceasta cauza el nu reuseste sa ghiceasca care este tiganca,si prin urmare "condamnat" sa traiasca mai departe in lumea fantastica alaturi de iubirea lui odata pierduta. Diferit de basme in nuvele si in povestiri apare puternic accentuat dialectica zilei si a noptii "Intunericul" provoaca reantoarcerea lumii in haos, contururilor obiectelor dispar, totul degenerand in profunda obscuritate. Aceste trasaturi se adeveresc in momentul in care Gavrilescu se afla in interiorul labirintului fiind dezorientat din cauza intunericului ce-l inconjura. "Noaptea" insemnand dragoste, taina, vis, mister, dar si spaima, vraja, moarte. "Ziua" semnificand clarviziunea, siguranta, certitudinea. "Umbra"este intruchipare a lucrurilor neclare, schimbatoare; ea constituie un mediu de trecere inspre impenetrabilitatea noptii. Timpul are un rol important, el fixeaza dar si limiteaza existenta individului in lume. In "Sarmanul Dionis" Dan-Dionis face schimb cu umbra sa si devine nemuritor, creandusi propriul paradis, insa acest lucru este limitat deoarece el ajunge sa se creada Dumnezeu si asfel pierde dreptul la eternitate si revine la conditia umana. In fiecare specie literara in care apare fantasticul exista "stapanii" timpului. Tipul cel mai des intalnit este acela care trebuie sa se initializeze.Initializarea presupune moartea ritualica pentru un anumit tip de existenta -ignoranta- si renasterea la un nivel spiritual superior -dobandirea intelepciunii si cunoasterea tainelor. In basmul "Harap Alb". eroul, ca sa devina un bun rege, trebuie sa treaca peste mai multe obstacole. In nuvela "Sarmanul Dionis" Dan-Dionis trece printr-o experienta unica care il ajuta sa inteleaga ce inseamna iubirea adevarata si ii arata ca in unele situatii ar trebui sa se resemneze ca altfel pierde ceea ce are mai de pret. Fantasticul la marii scriitori romani Plan de idei: genul specia tema motive toposuri instanţe narative materia epică: - structura - compoziţia, registre narative (poetic, popular, cult) - rema - perspectiva auctorială - moduri de expunere timp şi spaţiu semnificaţiile finalului - mesajul trimis Gala Galaction – Moara lui Califar genul/ specia: Povestire fantastică – gen epic – liric tema: Mitul ispititor, pactul cu diavolul motive: Dorinţa de a afla adevărul, de evadare toposuri: Moara lui Călifar instante narative: Voci narative din culise, autorul narator 6. materia epica: - structura: După modelul basmului, este alcătuită din 2 episoade care se înlănţuie - compozitia: Drumul până la moară şi visul lui Stoicea - registre narative: Popular - rema: Autorul foloseşte limbajul popular, imaginea de factură mitică şi espresia paremiologică, evocarea mentalităţii generale, care contribuie la impresia că istorisirea se derulează după şabloanele oralităţii - perspectiva auctoriala: Sprijinită pe voci narative din culise, autorul narator se preface că nu ştie ce va urma pe parcursul povestirii - moduri de expunere: Descriere, naraţiune, dialog, monolog 7.. timp si spatiu: Timpul este contemporan scriitorului, iar spaţiul este istoric: satul Alăuteşti, situat în apropierea unei păduri străvechi. 8.. finalul: Încheierea este clădită pe un deznodământ justiţiar şi surprinzător; apariţia deux ex machina, a moralului, într-un moment în care personajul se credea atacat de tătari consrituie o neaşteptată rezolvare epică. 9.. mesajul: Ispita presupune fascinaţie şi consecinţe imprevizibile – răul este seducător şi înrudit cu visul. Mihai Eminescu – Sarmanul Dionis genul/specia: Nuvela fantastică tema: Povestea sărmanului om care a pierdut paradisul şi nu a atins idealul motive: Visul, magia, umbra toposuri: Paradisul selenar, casa lui Dan instante narative: Autor, personaj materia epica: - structura: Alcătuită din 2 episoade (Dan/Dionis) - compozitia: episoadele se amestecă, dovedind intenţia autorului de a creea ambiguitatea. - registre narative: Cult, poetic - rema: Supusă canoanelor romantice - perspectiva auctoriala: Subiectivă, implicit construită pe un limbaj poetic şi pe formule retorice. - moduri de expunere: Descriere, naraţiune timp si spatiu: spaţiu fantastic, lumea selenară finalul: După mai multe înrtrebări auctoriale retorice, cu privire la veridicitatea celor întâmplate, urmează un citat din Gaulier despre sentimentul vag al legăturii cu spaţii şi timpuri străine. 9.. mesajul: Timpul şi spaţiul sunt doar convenţii care definesc modul omnului de a percepe lumea; Semnificaţia păcatului originar Mircea Eliade - La Tiganci genul/specia: Nuvela fantastică motive: Visul, labirintul, tema: Ritualul de iniţiere în moarte, aventurarea în joc, reîmplinirea iubirii toposuri: Locul numit “La Ţigănci” instante narative: Vocea auctorială, personajul narator Gavrilescu materia epica: - structura: Alcătuită din trei episoade (intrerea în lumea fantastică/labirintul, întoarcerea în realul schimbat, împlinirea dragostei) - compozitia: Gavrilescu intră în jocul ţigăncilor, apoi întors în realul schimbat, nu face faţă şi se îmntoarce înapoi - registre narative: Cult, poetic - rema: are o formă tragică – eroul îşi împlineşte visul în lumea fantasticului, dar eşuează în lumea reală - perspectiva autcoriala:Autorul este atent la prezentarea locurilor magice; el nu-I oferă personajului o cale de scăpare din lumea ireală - moduri de expunere: Povestire, dialog, descriere, monolog timp si spatiu: Timpul memoriei, spaţiul real – oraşul; spaţiul ireal – locul numit “La Ţigănci” finalul: Revelarea unei alte feţe a existenţei, mereu refuzate, moartea simbolică şi înplinirea destinului alături de Hildegard mesajul: Trecutul este condamnat la dispariţie prin uitare I.L.Caragiale – La Hanul lui Mânjoala genul/specia: Nuvela Fantastică, - graniţa dintre povestire şi nuvelă tema: Hanul bântuit de diavol, ispita frumuseţii motive: Nunta, drumul toposuri: Hanul instante narative: Personajul narator Fănică, autorul impersonal materia epica: - structura: Alcătuită din trei episoade (Fănică înainte şi după nuntă) - compozitia: Episoadele se înlănţuiesc astfel încât să creeze o confuzie, după care totul se clarifică prin forţă - registre narative: Folclor (=sursa) - perspectiva auctoriala: Subiectivă şi atentă la 6 detalii - moduri de expunere: Descriere, dialog, naraţiune timp si spatiu: Timpul hanului şi timpul rememorării. Spaţiul fantastic – hanul. finalul: Nu mai are loc în sfera fantasticului. Deznodământul este reconstituit din perspectiva maturităţii, prin rememorare mesajul: Răul este seducător, frumuseţea este ispititoare şi duce la orbire, la pierderea noţiunii timpului şi la uitarea realităţii. Microeseuri Fantasticul la Cristina Ca o concluzie, fantasticul reprezintă o lume creeată de noi, ceva artificial. Ea este lumea noastră proprie, care ne permite să evadăm din realitate şi din viaţa cotidiană. Forma pe care o ia fantasticul depinde de caracterul fiecărei persoane. Ea poate fi terifiantă, stranie, sau paradisiacă (împlinirea iubirii). Operele fantastice au finaluri diferite; in unele eroul sfarseste prin a muri din cauza impactului care l-a avut fantasticul asupra lui sau el alege sa ramana in lumea fantasticului. Oricum am analiza sfera fantasticului mereu vom ajunge la aceasi concluzie si anume odata ce am avut un impact cu aceasta lume nimic nu va mai fi ca inainte – viata noastra ar lua o cu alta intorsatura decat 敮愭楦愠瑳灥慴⁴慳⁵敮愭湩牤灥慴猠牰⁥畬敭 渠畯⁡楳愠畮敭挠慥搠⁥畤慰洠慯瑲⹥䘍湡慴瑳捩汵氠 ⁡慍慤楬慮 Fantasticul este modalitatea de a ieşi din orizontul marcat şi îngrădit în timp şi spaţiu şi de a creea o lume nouă, cu alte dimensiuni, sau dimensiuni inexistente. Dorinţa de a evada din această lume a fost simţită de primii oameni, tocmai pentru că credeau în fiinţe ce nu aparţineau acestei lumi, spirite superioare care controlează pământul şi viaţa oamenilor: zeii.Arta este posibilitatea de a creea o nouă lume, dar şi de a evada în alt univers emoţional şi spiritual. Setea noastră de a atinge perfecţiunea şi de a gşsi fericirea ne-a adus la concluzia că există o lume paralelă cu a noastră. Fantasticul la Ioana Fantasticul s-a născut probabil din nevoia oamanilor de a înţelege ceea ce este dincolo de percepţia noastră, dincolo de limita realului. Dorinţa oamenilor de a găsi răspunsuri la inexplicabil şi de a depăşi limitele spaţio-temporale a dat naştere fantasticului, care este totodată şi o punte spre necunoscut, bizar, terifiant şi lumea fără reguli ale raţiunii. Astfel se explică apariţia fantasticului nu doar în literatură, ci şi in celelate arte, “forme în care neliniştea seculară a omului, hărţuit de spaimă şi de frică, a proiectat imaginile anxietăţii reale.”(M.Brion). Necunoscutul şi fenomenele iraţionale au existat dintotdeaun şi atâta vreme cât vor exista, else vor reprezenta o inepuizabilă sursă a fantasticului. Interesant de adăugat este că procesul de încălcare a graniţelor spaţio-temporale este iremedialbil; necunoaşterea înseamnă fericirea în cadrul “REALULUI” iar drumul spre iraţional este în sens unic, adică fără cale de întoarcere. Fantasticul la George Fantasticul este caracterizat ca fiind o plăsmuirea imaginaţiei, fiind fantasticiar aceasta este "creată" de om. De aicea reiese că fantasticul n-ar exista fără om,dar nici omul n-ar crea ceva fantastic fără inspiraţie. De exemplu, povestea cu mărul lui Newton,care a căzut.Nu ştiu unde am citit eu această frază "Il tomba dans une meditation profonde qui l a conduit jusqu a la loi de la gravitation universelle". Iar eu spun: dacă Newton gândea până la judecata de apoi nu descoperea nimic. Dar el a fost mult mai înţelpt.Cănd a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia,a zis: -"Am fost inspirat". Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură "legea gravitaţiei"? Fenomenele lumii interioare tac,iar omul autonom şi orgolios crede că explorează lumea interioarăşi exterioară cu jocul lui de ipotezeşi că descoperă ceea ce vrea el. El caută, nu află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton inspirat. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? – Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt. În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. Binele şi răul sînt conceptelepedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni. Dumnezeu s-a revelat, dovadă că este. De fapt, vînzoleala asta haotică a lumii actuale, frămîntarea lumii actuale, mă convinge că nu există decît Dumnezeu. Că totul e muritor, şi universul şi omul, şi că lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic şi o va spulbera din orgoliul divin de-a o face din nou – considerînd că prima lui ispravă s-a înecat istoric. Ca fantastic am putea caracteriza toate lucrurile,toate objectele suprasofisticate din jurul nostru, deoarece toate acestea au ceva în comun şi anume inspiraţia şi imaginaţia. 21. aprilie 2001 Pridie Cristina Tatulea Madalina Petriu Ioana Sângeorzan George PAGE PAGE 9 쥁