Referat In Vreme.DOC

Mai jos puteti citi fragmente din Referat In Vreme.DOC si de asemenea puteti face Download Referat In vreme.DOC

Citeste fragmente din Referat In Vreme.DOC

În vreme de razboi Nuvelele lui Caragiale pun în lumina un Caragiale cu totul nou, diferit de marele dramaturg, atât de bine înzestrat pentru comic în comediile sale. În nuvele Caragiale se dovedeste a fi un foarte bun analist al starilor obscure ale subconstientului. Deci suntem în prezenta unui creator complex, exceptional înzestrat de comic în comedii, si pentru analitic în nuvele si în drama Napasta. Criticul literar Mihail Petroveanu vorbeste despre doua fete ale marelui creator una de zii, si alta de noapte, referindu-se la aceeasi bivalenta a spiritului caragialian. Criticul literar Maria-Voda Capusan considera ca opera lui Caragiale se întinde de la masca la hau. În nuvele sale Caragiale urmareste mai ales instalarea unei stari de criza, si evolutia gradata spre un punct culminant, tragic, dramatic. Meritul autorului consta în urmarirea minutioasa (amanuntita) a celor mai mici schimbari sufletesti. Tematica nuvelelor este variata: Nuvele psihologice: În vreme de razboi, O faclie de Paste, Pacat Nuvele fantastice: La hanul lui Mânjoala, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale si psihologice: Doua loturi În majoritatea nuvelelor chiar si în cele fantastice exista un fond realist, tragând (relifând) critica satirica a dramaturgului Caragiale. Astfel în Kir Ianulea aventura fantastica este numai un prilej pentru a prezenta o istorie a negustorimii si a burgheziei de la începutul secolului trecut. Dramaturgul Caragiale este prezent prin dialogurile concise, dar semnificative, care dezvaluie constiinte, psihologii. Deasemenea dramaturgul e prezent printr-o arta a compozitiei, printr-o înlantuire ingenioasa a secventelor, care gradat reliefeaza precipitarea conflictului spre un deznodamânt dramatic. Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. În aceste nuvele Caragiale se dovedeste un foarte bun cunoscator al psihologiei umane, un fin observator al schimbarii acesteia sub influenta deformatoare a unui factori exterior: bani, averea, frica, etc. În vreme de razboi În aceasta nuvela psihologica Caragiale urmareste procesul comlex si complicat al degradarii psihice a hangiului Stavrache, datorita setei de avere, de bani. Caragiale urmareste magistral instalarea obsesiei si evolutia ei spre nebunie. La începutul nuvelei Stavrache este un hangiu înstarit, sigur de sine, sentiment pe care î-l da averea pe care o are. Ca toti oamenii avuti (înstariti) Stavrache traieste spaima, frica de a nu fi pradat: Hangiul era foarte multumit: om cu dare de mâna, cu han în drum… Câte nopti nu dormise el o clipa macar cum se cade, tragaând cu urechea si asteptâd cu inima sarita pe musafirii de noapte! Stavrache apare apoi în stare de frate bun si saritor, care îl ajute pe Popa Iancu sa-si piarda urma, trimitindu-l cu voluntarii pe front. Dupa plecarea fratelui Stavrache intra în stapânirea averii lui Popa Iancu. La primirea primei scrisori despre faptele de bravura ale fratelui sau Stavrache nu se bucura: Cine ar fi vazut figura lui neica Stavrache… ar fi ramas în mirare pricepând bine ca în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria la citirea vestilor despre succesul de bravura al raspopitului. Prin notarea acestei reactiuni de comportament a lui Stavrache, autorul sugereaza ca deja în sufletul acesteia s-au petrecut o schimbare, ca personajul este preocupat de ideea stapâniri depline a averii fratelui sau. Caragiale consoleaza gându ascuns (neexprimat) a hangiului: Care va sa zica –clipii gândul hangiului– nici vorba n-a fost la judecata despre popa, despre capul si gazda tâlharilor. Aoleu! Ce mai judecatori! …Dar o sa îndrazneasca sa se mai întoarca? …Dar daca îndrazneste si se-ntoarce? Atunci, ce-i de facut? …Da! dar sergentul se poate întoarce; popa, ba! Din acest moment sufletul lui Stavrache este chinuit de dilema: …O venii? …n-o veni?… Dupa primirea celei de a doua scrisori, care îl anunta despre moartea eroica a fratelui sau Stavrache plânge mult, dar se consoleaza repede, si primul gând este sa mearga la notar, ca sa afle cum poate intra cu forme legale în stapânirea averii fratelui sau: Dar un barbat trebuie sa-si faca inima! Nu trebuie sa se lase coplesit asa de durere. A strâns bine scrisoarea; s-a spalat pe ochii, apus caii la brisca si a plecat repede la târg sa întrebe pe avocat cu ce forme intra cineva regulat în stapânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt mostenitor. Cu toate ca a intrat legal în stapânirea averii fratelui sau, Stavrache este chinuit de gândul ca fratele sau s-ar putea totusi întoarce si atunci el ar putea pierde averea câstigata atât de usor. Personajul are cosmaruri în care fratele îi apare în diferite ipostaze. În primul cosmar Popa Iancu îi apare ca un ocnasi. Stavrache îl cearta ca si-a facut neamul de râs, dar mai are înca sentimente umane, fiindu-i mila de fratele sau: Lui d-l Stavrache i s-a facut mila; s-a repezit sa-l ridice ca sa-l puie pe pat: nu-l putea lasa sa moara ca un câine. În al doilea cosmar fratele îi apare în ipostaza de capitan. De data aceasta Stavrache manifesta porniri animaniale, încercând sa-l ucida: Hangiul se repede salbatic si apuca de gât pe capitan… îl strânge din ce în ce mai tare: simte cum degetele-i patrund în muschii grumazului strivindu-i, afundând beregata, sfarând încheietura cerbicii… Acest fond sufletesc, chinuit de obsesia întoarcerii fratelui, de cosmaruri, aparitia lui Popa Iancu declanseaza nebunia. În maniera naturalista, Caragiale noteaza reactiile fiziologice prin care se exteriorizeaza: si omul adormit se ridica drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu parul vâlvoi, cu mâinile-nclestate, cu gura plina de spuma roscata. Ca o furtuna se repezi, apuca masa si o trânti de dusumea, facând tot tandari. Din punct de vedere compozitional nuvela este acatuita din trei planuri: 1. Planul naratorului, care povesteste concis, cu numeroase indicatii scenice, la faptele, întâmplarile. 2. Planul dialogului: dialogul dintre Stavrache si fratele sau; dialogul dintre Stavrache si fetita care a venit la cumparaturi; – Ce vrei? – M-a trimes maica sa-i dai de un ban gaz, si taica, de doi bani tuica. Si fata scoate de sub mintean cu bagare de seama doua clondire. – Da… zice sa nu mai pui gaz în a de tuica si tuica-n a de gaz, ca alaltaieri, ca iar ma bate… si… sa masori bine… – Da bani ai adus? – Ba!…zice ca sa scrii. – Iar sa scriu? Si d-l Stavrache, urmat de fetita, trece-n pravalie bolborosind: Scrie v-ar popa sa va scrie, de pârliti! Din cuvintele fetitei se iese zgârcenia, lacomia, rapacitatea lui Stavrache. dialogul dintre Stavrache s`i avocatul – Numai unul singur te-ar putea calca… – Cine? întreaba d-l Stavrache. – Popa. Mostenitorul zâmbi si cu siguranta raspunse: – As! nu mai poate calca, saracul! Dialogul este concis, dar dezvaluie psihologii. 3. Planul naturii Exista o corespondenta perfecta între starea tensionata a lui Stavrache si cadrul natural: ploaia, viscolul, zapada, noaptea amplifica obsesia, starea de criza: Afara ploua maruntel ploaie rece de toamna, si boabele de apa prelingându-se de pe stresini si picând în clipire ritmate pe fundul unui butoi dogit, lasat gol într-adins la umezeala, faceau un fel de cântare cu nenumarate si ciudate întelesuri. Leganate de miscarea sunetelor, gândurile omului începura sa sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotira din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi, si tot mai domol, si tot mai larg. Zgomotul monotom si ritmic al ploii, declanseaza vârtejul gândurilor, care cuprind în cercuri concentrice mintea lui Stavrache. În timpul înclestarii dramatice dintre cei doi frati: viscolul afara ajuns în culmea nebuniei facea sa trosneasca zidurile hanului batrân.; Tot viforul care urla în noaptea grozava sa fi napadit dintr-o data în teasta lui Stavrache nu l-ar fi clatinat mai cu putere decât înfatisarea si vorbele acestea! page 1 Ü¥hà