Referat Istorie Pnt

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Istorie Pnt si de asemenea puteti face Download Referat Istorie pnt

Citeste fragmente din Referat Istorie Pnt

Istoria Partidului National-Taranesc Cuprins: TOC o "1-3" h z u HYPERLINK l "_Toc6073141" Partidul National Roman de la infiintare pana la Unirea din 1 decembrie 1918. PAGEREF _Toc6073141 h 3 HYPERLINK l "_Toc6073142" Infiintarea Partidului Taranesc PAGEREF _Toc6073142 h 3 HYPERLINK l "_Toc6073143" Relatiile dintre Partidul National si Partidul Taranesc in perioada noiembrie 1919 – aprilie 1926 PAGEREF _Toc6073143 h 4 HYPERLINK l "_Toc6073144" Crearea Partidului National Taranesc PAGEREF _Toc6073144 h 5 HYPERLINK l "_Toc6073145" Prima guvernare national-taranista (nov. 1928 - sep. 1932) PAGEREF _Toc6073145 h 6 HYPERLINK l "_Toc6073146" A doua guvernare national-taranista (iunie 1932 – nov. 1933) PAGEREF _Toc6073146 h 7 HYPERLINK l "_Toc6073147" Partidul National-Taranesc in perioada nov. 1933 – feb. 1938 PAGEREF _Toc6073147 h 7 HYPERLINK l "_Toc6073148" Activitatea PNT de la 10 febr. 1938 pana la 23 august 1944 PAGEREF _Toc6073148 h 8 HYPERLINK l "_Toc6073149" Partidul National-Taranesc dupa 23 august 1944 PAGEREF _Toc6073149 h 9 HYPERLINK l "_Toc6073150" Bibliografie: PAGEREF _Toc6073150 h 10 Partidul National Roman de la infiintare pana la Unirea din 1 decembrie 1918. La 26 ianuarie /7 februarie la conferinta de la Timisoara s-au pus bazele Partidului National al Romanilor din Banat si Ungaria. Presedinte a fost ales Alexandru Mocioni. O luna mai tarziu, in zilele de 23-24 februarie/ 7-8 martie la Miercurea Sibiului s-a infiintat Partidul National Roman, sub presedentia lui Ilie Macelariu. Partidul a adoptat tactica pasivismului politic, neparticipand la alegerile pentru parlamentul de la Budapesta, deoarece refuza sa recunoasca unirea din 1867, o tactica pe care a mentinut-o pana in 1905. La 30 aprilie - 2 mai /12-14 mai 1881 a avut loc a Sibiu conferinta cercurilor electorale a romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures care a stabilit ca cele doua partide sa se uneasca sub numele de Partidul National al Romanilor din Ungaria si Transilvania. Programul partidului prevedea: lupta pentru recastigarea autonomiei Transilvaniei dreptul de folosire a limbii romane in administratie si justitie in tinuturile locuite de romani numirea in aceste tinuturi de functionari romani sau buni cunoscatori ai limbii romane revizuirea legii nationalitatilor ajutorul material pentru scolile si institutiile culturale romanesti revizuirea legii electorale in sensul largirii dreptului de vot s.a. Pe baza hotararilor conferintei de la Sibiu s-a alcatuit Memorandumul din 1892 care analiza, sub toate aspectele, situatia romanilor din monarhia austro-ungara. Inainte de publicare, textul a fost trimis si la Bucuresti, unde Carol I l-a gasit potrivit si a promis sprijin. Memorandumul nu a prezentat cereri noi, dar veneau intr-un moment in care Budapesta aplica o politica activa de deznationalizare. Raspunsul autoritatilor a fost aspru, autorii textului fiind condamnati la inchisoare intre 2 luni si 5 ani. In 1895, intre altele la cererea lui Carol I, imparatul i-a gratiat pe cei care se mai aflau la acea data in inchisoare. Relatiile partidului cu Budapesta s-au inrautatit continuu si la conferinta nationala din 1905 s-a hotarat renuntarea la pasivism si participarea la viata politica si parlamentara. Ultimii ani ai dublei monarhii i-au gasit pe conducatorii Partidului National divizati in mai multe factiuni, unii sustinand fatis unirea cu Romania (O. Goga, Vasile Lucaciu), altii preferand o atitudine de expectativa in asteptarea evenimentelor care se anuntau (Iuliu Maniu), altii sperand in solutionarea problemelor romanesti in cadrul Austriei federalizate (Aurel Popovici). Impreuna cu Sectia romana Partidului Social-Democrat din Ungaria, Partidul National Roman a organizat actiunile care au culminat cu Marea Adunarea Nationala de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Declaratia de la Alba Iulia a fost adoptata ca program propriu al Partidului National. La conferinta din 9 august 1919 presedinte al partidului a fost ales Iuliu Maniu, in locul lui Gheorghe Pop de Basesti care incetase din viata la 23 februarie 1919. Infiintarea Partidului Taranesc Bazele Partidului Taranesc au fost puse la Bucuresti in ziua de 5/8 decembrie 1918 de un grup de invatatori, preoti si tarani instariti in frunte cu Ion Mihalache, invatator din Topoloveni (Arges). Partidul isi propunea sa actioneze pentru: impartirea tuturor mosiilor la tarani infiintareade izlazuri si paduri comunale introducerea impozitului progresiv pe venit legiferarea autonomiei comunale inlocuirea jandarmeriei autonomia bisericii fata de stat raspandirea stiintei de carte la sate, s.a. Relatiile dintre Partidul National si Partidul Taranesc in perioada noiembrie 1919 – aprilie 1926 Pentru alegerile parlamentare din noiembrie a 1919 Partidul Taranesc a depus liste de candidati numai in vechiul regat, iar Partidul National doar in Transilvania. In urma alegerilor, cel mai mare numar de mandate a obtinut Partidul National din Transilvania -169, umrat de Partidul National Liberal -103, Partidul Taranesc din Basarabia – 72 si Partidul Taranesc din vechiul regat – 61. Dupa tratative intense, la 25 nov. s-a incheiat un acord de colaborare intre Partidul National, Partidul Taranesc, Partidul National-Democrat, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina si Partidul Taranesc din Basarabia pentru constituirea unui bloc parlamentar. La 1 decembrie 1919 s-a format guvernul blocului parlamentar prezidat de Alexandru Vaida-Voievod in care majoritatea posturilor erau detinute de membrii Partidului National. La 6 martie 1920 guvernul a inaintat regelui proiectul legii agrare. Guvernul a refuzat sa semneze mesajul de trimitere a acestuia in dezbaterea corpurilor legiuitoare, socotindu-l prea radical. La 13 martie 1920 regele a semnat decretul de numire a lui Alexandru Averescu in functia de presedinte al Consiliului de Ministri – act ce marca, intre altele, intrarea Partidului National si a Partidului Taranesc in opozitie pentru o lunga perioada de timp. Pentru alegerile in martie 1922 Partidul National si Partidul Taranesc au semnat un cartel electoral privitor la circumscriptiile din Transilvania, potrivit caruia in judetele in care Partidul Taranesc avea influenta mai mare ambele partide vor sustine un candidat taranist; in judetele in care Partidul Taranesc nu avea organizatii sau popularitatea sa era slaba, vor fi sustinuti candidatii Partidului National. Alegerile s-au incheiat cu victoria Partidului National-Liberal, urmat de Partidul Taranesc si de Partidul National. La 3 martie 1923 s-a realizat o intelegere care prevedea ca Partidul National si Partidul Taranesc constituia Opozitia Unita cu urmatoarea platforma: lupta pentru statornicirea unei vieti constitutionale reale combaterea si zadarnicirea hotararii guvernului liberal de a impune o noua constitutie lupta pentru inlaturarea cabinetului prezidat de I.C. Bratianu Bazandu-se pe o confortabila majoritate parlamentara, guvernul liberal a asigurat votarea constitutiei in martie 1923. Cu toate declaratiile categorice facute, nationalii si taranistii nu numai ca o vor accepta, dar vor si guverna pe baza ei. Profitand de dezbinarea partidelr din opozitie, PNL, si-a continuat metodic activitatea de guvernare. Dupa o suita de legi de unificare – privind invatamantul, justitia, biserica – guvernul a trecut la adoptarea legislatiei economice, menita sa concretizeze doctrina “prin noi insine”. Dupa opinia taranistilor si nationalilor, doctrina liberala era inaplicabila, intrucat in Romania nu existau nici suficiente cadre, nici capitalul necesar pentru a asigura refacerea si dezvoltarea economica a tarii. In aceste conditii trebuiau primite capitalurile straine “in conditiuni de egalitate cu capitalul romanesc”. La 10 februarie 1924 , Partidul Taranes a adresat partidelor din opozitie o scrisoare prin care propunea crearea unui “front unic” pe baza urmatoarei platforme: impiedicarea guvernului de a realiza legile de aplicare a constitutiei sale rasturnarea guvernului liberal stabilirea unui regim legal si constitutional Peste trei zile Partidul National a anuntat ca primeste propunerea Partidului Taranesc. Celelalte partide au refuzat initiativa taranistilor. La mijlocul lunii mai 1924 au inceput tratative in vederea fuziunii partidului National cu Partidul Taranesc. Fuziunea a ajuns aproape de final insa nu a avut loc. Eforturile pentru crearea unui partid puternic capabil sa infrunte guvernul liberal au dus la ratificarea fuziunii Partidului National cu Partidul National al Poporului in data de 8 martie 1925. Noul partid a adoptat titulatura, programul si statutul Partidului National si era condus pana la convocarea Congresului general de doi presedinti: Iuliu Maniu si Nicolae Iorga. Crearea Partidului National Taranesc Congresul extraordinar al Partidului National, intrunit la 18 aprilie 1926, adoptat o motiune prin care se facea apel la Partidul Taranesc Taranesc pentru fuziune sau incheierea unui cartel electoral pentru alegerile din 1926. Taranistii au raspuns favorabil. Astfel s-a semnat un cartel electoral pentru alegeri, fuziunea urmand sa se realizeze dupa aceea. Alegerile au fost castigate de Partidul Poporului cu 52,09 % sin totalul de voturilor pe tara. Congresul Partidului National si Congresul Partidului Taranesc, care s-au tinut simultan la 10 octombrie 1926 au aprobat fuziunea, principiile generale, programul si statutul Partidului National-Taranesc. Nicolae Iorga si Constantin Argetoianu au parasit partidul nefiind de acord cu fuziunea. Programul Partidului National taranesc prevedea: adaptarea unei noi Constitutii regimul minoritatilor nationale si al cultelor avea la baza Rezolutia adoptata la Alba Iulia in ziua de 1 decembrie 1918 intarirea administratiei locale elaborarea unui nou statut al functionarului public care sa garanteze libertatea si independenta morala si materiala scoaterea corpului judecatoresc de sub influenta politica unificarea legislativa lupta impotriva analfabetismului Programul economic avea la baza conceptia potrivit careia Romania era un stat agrar, astfel incat atentia guvernelor trebuia concentrata spre agriculura. In privinta industriei atentia era indreptata spre ramurile care aveau asigurata materia prima in tara. Partidul National Taranesc, avand organizatii in toate judetele tarii, se prezenta ca un partid viguros, dinamic, cu mare capacitate de actiune la nivelul intregii tarii. Presedinte a fost ales Iuliu Maniu, care dominator si intransigent a condus partidul pana la desfiintare. El socotea organele colective de conducere drept un auxiliar menit sa ratifice hotararile sale. Nefiind de acord cu fuziunea, dr. Nicolae Lupu impreuna cu 8 parlamentari si cateba cadre vechi ale partidului parasesc partidul al 19 februarie 1927 si infiintarea Partidului Taranesc. Lui Nicolae Lupu nu i se alatura insa nici un membru al Comitetului Central Executiv al Partidului National Taranesc. La 17 octombrie apare ziarul Dreptatea, devenit mai apoi oficiosul central la PNT, sub directia lui Virgil Madgearu. Paralel au continuat sa apara ziare si gazete national taraniste locale, de regula cate unul pentru fiecare judet. Partidul National Taranesc se considera un partid agrarian si avea legaturi cu partidele agrariene din Europa. Astfel, la 21 noiembrie 1927 se inscrie in Biroul international Agrar, organizatie a partidelor agrariene europene. De la inceput PNT a fost preocupat de masurile pe care urma sa le ia in momentul ajungerii la guvernare. In acest sens s-a infiintat Cercul de Studii al PNT. Baza sociala a partidului o constituia clasa de mijloc urmata de taranime si intelectualitate. PNT se declara aparatorul claselor producatoare si manifesta simpatie pentru miscarea social-democrata. Directia principala a atacului era indreptata impotriva burgheziei insdustriale si bancare reprezentate de PNL. Timp de doi ani (1927-1928) PNT isi canalizeaza toate fortele pentru inlaturarea guvernarii liberale si a Regentei considerata de taranisti ca fiind obedienta liberalilor. Isi atinge scopul la 8 noiembrie 1928 cand lui Maniu ii este incredintat mandatul de a forma noul guvern, fara a i se pune vreo conditie. Prima guvernare national-taranista (nov. 1928 - sep. 1932) Ajuns la putere pe valurile unei popularitati imense, PNT avea mana libera in conducerea tarii, netrebuind sa indeplineasca vreo conditie - referitoare la persoane sau la program – din partea Regentei. Alcatuirea guvernului s-a dovedit insa dificila deoarece pretendentii erau multi iar posturi ministeriale relativ putine. Pentru a satisface amorul propriu al partizanilor, Maniu a trebuit sa mareasca numarul membrilor guvernului de la 17 la 22. Noul guvern a depus juramantul al 10 nov. 1928. In aceeasi zi, fara a se mai prezenta in fata parlamentului pentru a cere votul de incredere, guvernul a propus si Regenta a aprobat dizolvarea corpurilor-legiuitoare si organizarea alegerilor generale in decembrie. In vederea alegerilor , PNT a incheiat cartel electoral cu Partidu Social-Democrat, Partidul German din Romania, cu Partidul Popular Maghiar din Romania si cu Gruparea gazetarilor independenti. Programul prezentat in campania electorala prevedea: o noua reforma administartiva pe baza autonomiei locale si descentralizarii reorganizarea departamentelor si institutiilor de stat autonome stabilitate pentru functionari si o remuneratie mai buna, responsabilitatea acestora pentru abuzurile comise o noua organizare a justitiei desavarsirea reformei agrare dezvoltarea cooperatiei satesti in scopul valorificarii produselor agricole si pentru procurarea masinilor si unletelor moderne necesare gospodariilor agricole protectia industriei nationale va fi limitata la strictul necesar egalitatea de tratament a capitalurilor straine cu cele romanesti un amplu program privind dezvoltarea stiintei de carte si a culturii, ocrotirea sanatatii si a standardului de viata In domeniul politicii externe se afirma hotararea de a se continua politica traditionala, intrucat aceasta “nu apartine partidelor ci tarii”. Alegerile parlamentare s-au soldat cu victoria categorica a listelor PNT, care au intrunit 77,76% din voturi. Guvernarea s-a dovedit a fi foarte anevoioasa. Realizarea stabilizarii monetare si convertibilitatii leului s-a facut pe baza unor mari imprumuturi externe. Pentru a asigura achitarea datoriilor, guvernul a creat Casa Autonoma a Monopolurilor care avea dreptul exclusiv de exploatare a tutunului, timbrelor, sarii, hartiei de tigarete, chibriturilor si cartilor de joc, castigurile obtinute fiind varsate intr-un cont special deschis la BNR. Tot cu ocazia imprumutului, trustul suedez Sveniska Iandsticks Aktibolaget a obtinut exploatarea monopolului chibriturilor in Romania pe o perioada de 30 de ani. Acesta prevedea dreptul exclusiv de fabricare, de vanzare, de import si de export. Pe de alta parte statul roman a introdus taxe pe brichete pentru a se mari vanzarea chibriturilor. Dezlantuirea crizei economice, dereglarea intregului mecanism productiv al tarii au facut ca multe dintre masurile economice preconizate in perioada anterioara sa devina in noile conditii inaplicabile. PNT n-a reusit sa se impuna ca un autentc si eficient partid de guvernamant. Condus de lideri admirabili din punct de vedere maoral si patriotic, dar lipsiti de abilitatea si supletea politica a liberalilor, taranistii au facut mai multe greseli tactice, cum ar fi acceptarea revenirii in tara a principelui Carol. La 4 aprilie 1931 guvernul taranist isi depune demisia. A doua guvernare national-taranista (iunie 1932 – nov. 1933) La 6 iunie 1932, Alexandru Vaida – Voevod a alcatuit un guvern national-taranist care inaugura a doua guvernare taranista. Alegerile parlamentare stabilite pentru luna iulie sunt castigate cu numai 0,3 % mai mult decat procentul minim necesar pentru formarea guvernului. Principala problema a noului guvern era cea economica, iar in acdrul acesteia situatia financiara. Guvernul s-a preocupat de adoptarea unor masuri sa limiteze deficitul bugetar si sa asigure plata salariilor si pensiilor, precum si a cuponului datoriei externe. Guvernul a reusit in decembrie 1932, dupa aproape un an, sa se plateasca la zi lefurile si pensiile. Fiind confruntati cu problemele dificile ale guvernarii, intr-un context economic intern si international dintre cele mai nefavorabile, national-taranistii s-au vazut nevoiti sa-si amendeze serios conceptia economica, pornind pe o cale care contrazicea programul si doctrina PNT. Practic, ei au abandonat politica “portilor deschise” si au adoptat un regim apropiat de doctrina liberala “prin noi insine”, impotriva careia se ridicasera cu atata energie in anii de opozitie. Guvernarile national-taraniste s-au desfasurat pe fondul general al cricei economice de supraproductie. In asemenea conditii, orice program trebuia adaptat unei realitati dure, care impunea luarea unor masuri vizand diminuarea efectelor crizei. PNT nu s-a dovedit a fi pregatit pentru a face fata unei asemenea situatii critice. Desi a manifestat un interes pentru problemele agriculturii, nu si-a putut materializa dorinta de a modifica substantial orientarea politicii de stat fata de diferitele ramuri economice, in primul rand din cauza lipsei de fonduri. Politica externa promovata de PNT a continuat politica traditionala, urmarind consolidarea statului national unitar, apararea “status-quo”-ul teritorial, consolidarea pacii si rezolvarea problemelor grave puse de criza economica. Partidul National-Taranesc in perioada nov. 1933 – feb. 1938 In anii 1933-1938 viata interna a Partidului National-Taranesc a continuat sa fie agitata, ca urmare a accentuarii contradictiilor generate de structura sociala a partidului, de pozitia diferita a unor lideri fata de principalele probleme ce confruntau societatea romaneasca, de ambitii si interese personale. Baza sociala a partidului a ramasa aceeasi: burghezia rurala, o buna parte a burgheziei mici si mijlocii urbane, o buna parte a intelectualitatii. Partidul National-Taranesc a fost un sustinator consecvent al orientarii politice externe a Romaniei spre Franta si Anglia, considerand ca aceste mari puteri erau interesate in mentinerea pacii si a “status quo”-ului teritorial. National-taranistii au sprijinit actiunile lui Nicolae Titutlescu vizand realizarea securitatii colective pe continentul european. In privinta relatiilor cu Carol al II-lea, PNT s-a pronuntat impotriva actiunilor vizand instaurarea dictaturii regale. Pozitia sa n-a fost insa nici unitara, nici consecventa. In timp ce gruparea lui Iuliu Maniu a actionat in mod ferm contra politicii lui Carol al II-lea si a camarilei sale, centrisitii in frunte cu armand Calinescu s-au orientat spre colaborarea cu regele, pe o platforma antilegionara, sprijinind in fond tendintele dictatoriale ale acestuia. Gruparea de stanga, al carei principal exponent era dr. N. Lupa, s-a pronuntat impotriva oricarei dictaturi, inclusiv regale, dar n-a acordat atentia necesara manevrelor lui Carol, concentrandu-si atentia asupra pericolului fascist. Regele Carol al II-lea a stiut sa profite de aceste divergente, sa atraga de partea sa gruparea condusa de A. Calinescu, sa slabeasca PNT, pentru a-l scoate din cursa pentru putere. Activitatea PNT de la 10 febr. 1938 pana la 23 august 1944 In dimineata zilei de 10 februarie 1938 regele a cerut crearea unui guvern de “uniune nationala”. Guvernul Goga si-a prezentat demisia, care i-a fost imediat acceptata. Prim ministru a fost numit patriarhul Miron Cristea. La 11 februarie a fost decretata starea de asediu si cenzura pe tot cuprinsul tarii, au fost numiti noi prefecti si s-a revocat convocarea Corpului electoral. La 27 februarie a fost promulgata noua Constitutie, consfiintindu-se trecerea de la democratie la dictatura regala. In ziua de 30 martie s-a adoptat decretul-lege prin care toate asociatiile, gruparile sau partidele erau dizolvate. Desi dizolvat, PNT a continuat sa aiba o viat interna de organizatie, evident, adaptandu-se noii situatii. Unele gazete si ziare national-taraniste au continuat sa apara, insa fara sa poarte firma partidului. Nucleul conducator al partidului a suferit unele schimbari in special ca urmare a acceptarii de catre unii national-taranisti a functiilor oferite de Carol al II-lea. Toti acestia au fost exclusi din partid odata cu acceptarea functiilor. Cu toata campania impotriva partidelor, regimul a fost nevoit sa admita unele manifestari, care dovedeau ca partidele dizolvate isi continuau activitatea. Fruntasii national-taranisti au continuat sa sustina in nume propriu ideile partidului si sa critice regimul dictaturii regale. Tot in aceasta perioada s-a reusit sa se treaca peste animozitati si sa se realizeze o apropiere intre PNL si PNT. In cursul anului 1940 PNT a protestat actegoric impotriva oricaror discutii provind statutul teritorial al Romaniei. S-au adresat memorii si apeluri guvernului, corpurilor legiuitoare, conducatorilor Germaniei si Italiei,opiniei publice internationale prin care se protesta impotriva dezmembrarii Romaniei. La consiliul de coroana din noaptea de 29/30 august 1940, reprezentantii national-taranisti s-au pronuntat impotriva cedarii nordului Transilvaniei. Au urmat manifestatii impotriva dicatului de la Viena, organizat de PNT, iar Iuliu Maniu a trimis telegrame de protest lui Hitler si Mussolini. Acceptarea disctului a marcat falimentul regimului instaurat la 10 febr. 1940. In audienta din 30 august , Iuliu Maniu i-a cerut regelui sa abdice. Desi momentele erau decisive, Iulu Maniu nu si-a asumat raspunderea organizarii si conducerii luptei pentru revenirea la regimul democratic. In dimineata zilei de 5 septembrie 1940 Carol al II-lea l-a investit cu puteri depline pentru conducerea statului roman pe generalul Ion Antonescu. Cateva ore mai tarziu, Antonescu i-a cerut regelui sa abdice. Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie in favoarea fiului sau Mihai. Desi a fost dizolvat in martie 1938, PNT si-a continuat activitatea, manifestandu-se ca organizatie bine structurata, cu atitudine proprie fata de problemele privind politica interna si externa a Romaniei, dovedindu-se o importabta forta de opozitie. Aceasta opozitie a imbracat o forma protestatara. In fond, PNT isi recunostea neputinta de a evita intrarea Romaniei in arbita Germaniei naziste, de a asigura un curs pozitiv vietii politice. In ziua de 14 septembrie sa- constituit un guvern prezidat de generalul Ion Antonescu, iar Romania a fost proclamata “stat national-legionar”. Partidul National-Taranesc nu concepea sa colaboreze cu miscarea legionara si nici sa sustina un regim dictatorial. Partidul a decis sa-si continue activitatea, in limitele ingaduite de situatia politica creata, comunicand aceasta hotarare si generalului Antonescu. Desi partidul a fost in continuare dizolvat “de jure”, in practica si-a continuat activitatea la nivelul conducerii centrale si a unor organizatii judetene. Antonescu insusi a recunoscut existenta “de facto” a PNT, a avut discutii si a corespondat cu liderii acestuia, le-a ingaduit unele manifestari publice, a tolerat si uneori chair a facilitat legaturile lor cu diferiti diplomati acreditati la Bucuresti, a contribuit la trimiterea unor mandatori ai lui Maniu peste granita a interzis Gestapoului sa actioneze impotriva cadrelor PNT. In aceasta perioada PNT a luat atitudine impotriva prezentei trupelor germane in Romania, a acapararii economiei nationale de catre cel de-al treilea Reich, a militat cu fermitate pentru eliberarea nordului Transilvaniei de sub dominatia horthysta, a actionat pnetru scoaterea tarii din razboi si alaturarea ei la. Coalitia Natiunilor Unite, pentru revenirea la regimul parlamentar constitutional. Tactica urmata a avut mai mult un caracter pasiv, a pus accentul pe actiunile diplomatice si de culise. Partidul National-Taranesc dupa 23 august 1944 Dupa arestarea lui Ion Antonescu, in seara zilei de 23 august s-a constituit un nou guvern, sub presedintia generalului Constantin Sanatescu, care avea misiunea revenirii la regimul democratic, eliberarii Transilvaniei de nord si incheierea armistitiului cu Natiunile Unite. Conducerea Partidului National-Taranesc era hotarata sa obtina un loc de prim ordin in viata politica romaneasca. In acest scop a actionat pentru intarirea organizatiei, stabilirea unui contact cat mai strans cu masele, relansarea ideologiei si programului partidului, castigarea unui numar cat mai mare de aderenti. Jurnalul Consiliului de Ministrii din data de 29 iulie 1947 stabilea dizolvarea PNT. A urmat arestarea conducatorilor PNT, trimiterea in fata justitiei si condamnarea lor - in urma procesului din 29 oct.- 11 nov. 1947 “pentru complot impotriva guvernului legal al tarii”. Bibliografie: Istoria romanilor de la origini pana in zilel noastre, Vlad Georgescu, Humanitas, Bucuresti, 1995 Din viata politica a Romaniei 1926-1947, Ioan Scurtu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983 PAGE PAGE 10 Iuliu Maniu Ion Mihalache 쥁`