Referat Curentele Avangardiste - Moderniste

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Curentele Avangardiste - Moderniste si de asemenea puteti face Download Referat Curentele avangardiste - moderniste

Citeste fragmente din Referat Curentele Avangardiste - Moderniste

LICEUL PRIVAT MOLDO-TURK REFERAT Literatuta română Tema: Curentele avangardiste şi moderniste Salvator Dali „Madona portului Ligat” clasa naţională: 11-C elaborat de: Strancev Nicolai profisor: Olesea Godin Chişinău 2002 CURENTELE MODERNISTE ŞI AVANGARDISTE MODERNISM(fr.moderne – lat. modernus – recent). Tendinţe inovatoare dintr-o anumită etapă a unei literaturi.Apare la sfîrşitul secolului al 19-lea şi se dezvoltă la începutul secolului 20, în opoziţie cu tradiţionalismul, predomenînd noi principii de creaţie. În literatura latino-americană de după 1880,modernismul este influenţat de simbolismul francez,caracterizat de muzicalitate şi exotism. În literatura romînă criticul literar Eugen Lovinescu a teoretizat modernismul prin cenaclul „Sburătorul” în lucrările de doctrină: „Istoria civilizaţiei romîne moderne”, „Istoria literaturii romîne contemporane”, „Memorii” etc. Tendinţele moderniste susţin sincronizarea literaturii naţionale cu literatura europeană,cu spiritul vremii, prin integrarea elementelor de originalitate ce aparţine tendinţei. Teoria sincronismului şi a diferenţierii reprezintă puncte importante în studiile de doctrină lovinesciene. Trăsături: trecerea de la o literatură cu tematica preponderent rurală, la o literatură inspirată din mediul citadin,evoluţia prozei de liric, la epic–deci cultivarea prozei obiective; intelectualizarea poeziei-prin evoluţia de la epic la liric; dezvoltarea romanului psihologic, analitic; adaptarea unei formule moderne. Reprezentanţi: I.Barbu, C.Petrescu, I.Voronca, A.Holban, P.Constantinescu, G.Brăescu, G.Călinescu, V.Steinu, H.Papadat-Bengescu ş.a. AVANGARDA(AVANGARDISM) fr. avant-garde, termen militar denumind detaşamentul care explorează terenul necunoscut pentru a pregăti înaintarea grosului trupei.Manifestată în primele decenii ale secolului 20 şi caracterizată prin spiritul de frondă, prin negarea violentă a formelor deartă consacrate, prin proclamarea a noului.Avangarda se caracterizeaza prin: activism şi negarea tradiţiei, prin extremism,prin concentrarea asupra creaţiei ca proces şi prin absenţa interesului pentru operă, pentru rezultatul acestui proces. Mişcarea de avangardă ilustrează o stare de criză prin acte anarhice şi revolte spectaculoase. Acţiune de şoc, avangarda are funcţie regeneratoare şi dischizătoare de drum.În literatura română se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales în anii 1922-1932 prin intermediul unor reviste „Contemporanul”, „Urmuz”, „Alge” etc. Ca precursor al avangardismului poate fi socotit „Urmuz” care,prin prozele sale însolite unice,anunţă absurdul suprarealist. Acest ziar a fost condus deiniţiatorul avangardismului românesc Tudor Arghezi. Reprezentanţi din literatura universală: Tristan Tzara, Hans Arp, Marinetti, Breton etc. Reprezentanţi din literatura română: Tudor Arghezi, Macedonski, Davidescu, Aderca. Curentele avangardism şi modernism sînt două sinonime, şn aceste curente mari întră foarte multe mişcări literare: cubismul, futurismul,lettrismul,dadaismul,constructivismul,poporanismul, suprarealismul, expresionismul, sămănătorismul, gîndirismul, simbolismul, naturalismul, tradiţionalismul, parnasianismul, baroc etc. SIMBOLISM Curent literar-artistic costituit în Franţa la sfîrşitul secolului al 20-lea,ca o reacţie faţa de parnasianism. Poetul francez Jean Moreas,prin articolul manifest „Le symbolisme”, statuează nomele curentului,înlocuind denumirea de decadentism. Charles Baudelaire este considerat precursorul simbolismului francez, prin poemul „Corespunderi”. Versurile din „Florile răului” exprimă drama omului modern apăsat de „spleen”, obsedat de ideea morţii. Cultivă forţa de sugestie, armonia,sinestizia. Сaracteristici: recurge la valenţele muzicale ale vivîntului cadenţă,ritm lăuntric,repetiţii, refrene, armonii, foloseşte simboluri noi, inventate de fantezia poetică, preferinţă pentru imagini vagi, fără contur, cultivă versul liber, investighează zone tematice noi, specifice oraşului tentacular-taverna, spleenul, nevrozele, nostalgia plecărilor, melancoliile autumnale, obsesia culorilor- alb, violet, a unor instrumente-ale căror sunete exprimă stări sufleteşti-clavirul, vioara, fluierul,armonica,pianul, harfa etc; motivele singurătăţii, al evadării, al ploii. Respinge retorismul romantic şi naturalismul. Reprezentanţi din literatura universală: Tristan Сorbieri, Stephan Mallarme, Arthur Rimbaud, Ady Endre, Montale, R.Dario, G.Trakl, E.Pound, Esenin, B.Pasternak etc. Reprezentanţi din literatura română: G.Bacovia, Al.Macedonski, Arghezi, A.Maniu, I.Minulescu, I.Vinea, Traian Demetrescu, D.Anghel, M.Cruceanu etc. Termenul se foloseşte şi în sintagma simbolism fonetic structura fonetică a unor cuvinte prin care se sugerează noţiunea-cheie, o anumită atitudine semnificaţie valoare onomatopeică,eufonică. NATURALISM Naturalism(fr.naturalisme) Şcoală literară care, prin aplicarea în artă a metodelor ştiinţei pozitive, reproducerea realităţii cu obiectivitate perfectă şi sub toate aspectele sale chiar şi cele mai vulgare. Emil Zola este considerat drept şef de şcoală legitimînd naturalismul atît prin romanele sale cît şi prin oprea teoretică (Romanul experemintal).Este vorba, de fapt, despre un realism exacerbat frecventat mai ales în literatura franceză între 1870 şi 1890 şi născut ca o reacţie polemică la romantismul patetic. Întemeiat pe teoriile despre influenţa mediului, despre psihologia văzută ca manifestarea a fiziologicului, despre creditate, romanul naturalist are de înfăţişat condiţia umană supusă determinismului social şi biologic, într-un stil neutru, incolor. Сaracteristici: foloseşte metodele de investigarea proprii ştiinţelor exacte: observaţia minuţioasă, reproducerea totală a realităţii – a naturii umane primare; ereditatea şi mediul-personajul în relaţie cu ereditatea bolii, instincte, aspecte sumbre, crude; utilizarea tuturor domeniilor limbajului. Reprezentanţi din literatura universală: E.Zola, Guy de Maupassant, Th. Dreiser, A.Daudet, Martin du Gard, G.Hauptmann etc. Reprezentanţi din literatura română: I.L.Caragiale, B.Şt.Delavrancea,Rebreanu etc. SĂMĂNĂTORISM Sămănătorism(Sămănătorul) – curent cultural românesc promovat în primul deceniu al secolului 20-lea de revista „Sămănătorul”, înfiinţată la Bucureşti de Al.Vlahuţă şi G.Coşbuc şi condusă în perioada 1905-1906 de Nicolae Iorga. Trăsături: Continuă tradiţiile naţional-popular de la „Dacia literară”. Accentul se pune pe valoare etică; ideologie, viaţa patriarhală, satul şi ţăranul. Cultivă paseismul(întoarcerea spre trecut), idilismul(înfrumuseţarea vieţii la sat şi a ţăranului), sentimentul dezrădăcinării, interes pentru folclor, natură, scene de violenţă. Reprezentanţi: M.Sadoveanu, O.Goga, G.Coşbuc, Emil Gîrleanu, Al.Vlăhuţă etc. Sămănătorism a contribuit la cultivarea unor specii literare ca: pastelul, proza peisagistică, literatura de inspiraţie istorică şi rurală, prelucrări din folclor. Ton elegiac – sugerînd dezrădăcinarea – plecarea la oraş a ţăranului - Goga, Coşbuc, Şt.O.Iosif. Prin Nicolae Iorga, revista „Sămănătorul” se bucura de prestigiu, colaborînd la ea nume ilustrative ale epocii: Bart,Petrovici, Bogdon, Călugăru, Bogdon-Duică, Cunţan. Polemicile lui Nicolae Iorga, articolele unor colaboratori ca Ovid Densusianu şi Vasile Pârvan au scos „Sămănătorul” din anonimat, oferindu-i girul unei entităţi şi autoritatea unei atitudini. Cultivă idealul deşteptării naţionale, compasiunea pentru ţăran, interesul pentru lumea satului şi eticismul. Esteticul se contopeşte cu culturarul. Din punct de vedere estetic, sămănătorismul este un romantism.În perioada interbelică sămănătorismul a fost combătut de Eugen Lovinescu care reprezinta doctrina modernistă. PARNASIANISM Parnasianismul(fr. parnassien – Parnas,multe în Focida, consacrat lui Apolo şi muzelor din mitologia greacă). Curentul defineşte mişcarea literară apărută în Franţa, la mijlocul secolului al 19-lea, ca o reacţie faţa de romantism. Numele este dat de publicaţia antologică „Parnasul conteporan”. ´ º $ hž hž hž hž $ hž 0 hž hž ® ° ² ´ ¶ ¸ º Ö Ö Ø Ú Ü Þ hž hž hž $ hž $ hž hž lă, obiectivă, imagism rafinat, virtuozitatea formei, poetie picturală, rece, subiectivitatea fiind aproape redusă; corectitudinea versului, sonorităţile cuvintelor, bogăţia şi raritatea rimelor. Primînd perfecţiunea,se va cultiva, cu precădere, poezie cu formă fixă – sonetul, rondelul. Reprezentanţi din literatura universală: Ch.Baudelaire, Leconte de Liste, Th. de Banville J.M.Heredia etc. Reprezentanţi din literatura română: Iuliu Cezar Săvescu, Şt.Petică, Al.Macedonski etc. BAROCO Cuvântul barroco vine din limba portughezã şi s-a nãscut pentru a denumi perlele orientale de formã neregulatã care vor deveni caracteristice pentru bijuteriile europene de la sfîrşitul secolului XVI şi în tot secolul XVII. Apoi sensul s-a extins pentru a exprima ceva unic, bizar sau capricios vorbind despre un obiect, idee sau expresie. Barocul se manifestã ca fenomen cultural spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi pânã în jurul anului 1760 şi va influenţa toate artele, de la literaturã la arte plastice, ca şi urbanismul, teatrul chiar şi scenografiile diverselor sãrbãtori. Întreaga Europã şi prin ea întreaga lume devine barocã timp de douã secole . Ţinând seama de varietatea formelor şi conţinutului ar fi poate mai potrivit sã se vorbeascã despre barocuri şi nu despre baroc. Datã fiind înclinaţia artei baroce spre teatral şi grandilocvenţã printre temele favorite în sculpturã şi picturã sunt prezentãrile martirilor şi extazul sfinţilor. O lucrare reprezentativã în acest sens este Extazul Sfintei Tereza a lui Bernini. Aflatã în biserica Santa Maria della Vittoria din Roma , capela Cornaro a fost comandatã de Federico Cornaro , un cardinal veneţian, în amintirea familieie sale. Realizarea acestei lucrãri i-a fost încredinţatã lui Bernini, acest artist deopotrivã arhitect, sculptor, decorator, pictor şi om de teatru. Pentru a pune în valoarea grupul sculptat Bernini a conceput o construcţie monumentalã. În spaţiul restrâns al capelei organizeazã o adevãratã scenã de teatru , în centrul cãreia apare Sfânta Tereza în extaz. Grupul sculptural – Sfînta Ţereza şi îngerul -- este realizat în marmurã. Artistul pleacã în conceperea operei sale de la textele misticii spaniole. El decsrie scena extazului, faptã ce s-a petrecut în timpul procesului de canonizare din 1622. Astfel un înger se apropie de sfîntã , cu o mânã îi ridicã marginea hainei şi cu cealaltã se pregãteşte sã-i strãpungã inima şi viscerele cu o sãgeatã de aur cu vârful incandescent. Bernini plaseazã grupul stauar deasupra altarului şi cadrul în care este plasat este conceput ca arhitectura unei faţade de bisericã.. De fiecrae laturã , douã coloane corintice susţin un fronton în arc frânt. În spatele sculpturii raze executate din lemn aurit accentueazã efectul produs de lumina care cade printr-un hublou ascuns. Pe lateralele capelei, basoreliefuri din marmurã albã înfãţişeazã loji de teatru, unde apar membrii familiei Cornaro. Aceşti spectatori cufundaţi în discuţie sunt martorii extazului sfintei Tereza. Pentru realizarea acestui grup statuar Bernini foloseşte toate mijloacele plastice pentru a ajunge la o artã totalã: policromia marmurei, amestecul de materiale preţioase, savantul joc al luminii, contrastul liniilor drepte, curbe şi contracurbe, asocierea de frontoare, balastrude, coloane şi pilaştri, basoreliefuri şi statui, efectele de perspectivã ce permit unghiuri de vedere insolite. În Extazul sfintei Tereza, voluptatea este omniprezentã. Îngerul surâzând seducãtor seamãnã cu o iubire devastatoare. Sfânta Tereza trãieşte lãuntric, sub faldurile învolburate ale rochiei de cãlugãriţã , corpul ei pãrând convulsionat de un spasm de plãcere-suferinţã. Limbajul lui Bernini reuşeşte într-o manierã inegalabilã sã exprime ceea ce scapã perceptibilului: beatitudinea cereascã, extazul mistic. Pe aceeaşi linie a artei grandioase, triumfale, tensionate, plinã de decoretivism exuberant, compoziţiile picturale sunt monumentale, multe cu motive religioase sau despre martiri şi eroi . Alteori subiectele sunt alese din mitologie, cum este şi lucrarea Rãpirea fiicelor lui Leucip, realizatã de Peter Paul Rubens, cel mai celebru pictor european al acestei epoci. Rubens a stat în Italia între 1600-1608 şi în urma lecţiilor maeştrilor sãi precum şi contactului cu lucrãrile lui Tiziano şi Veronese a dobândit o înaltã mãiestrie tehnicã. El aduce din Italia gustul pentru pânze de mari dimensiuni precum este şi aceastã lucrare, dimensiunile sale fiind grandioase: 2, 09X 2,28 m .El alege un subiect din mitologia greacã pe care îl transpune pe pânzã într-un mod monumental. Astfel el povesteşte episodul rãpirii celor douã prinţese Phoebe şi Telaira, fiicele regelui Tesaliei, de cãtre cei doi semizei Castor şi Pollux, rodul dragostei dintre Leda şi Zeus. El renunţã la escorta tinerelor servitoare ale prinţeselor pentru a reda doar patru figuri strîns înlãnţuite , împreunãm cu cei doi cai. Doi amoraşi abia vizibili, ţin caii de cãpãstru în faţa unui peisaj dominat de un imens cer albastru. Toate elementele sunt cuprinse într-o mişcare generalã, înscrisã într-o compoziţie circularã. Una dintre femei , cea din dreapta jos pare a se opune mişcãrii în timp ce cea de-a doua exprimã chemarea de iubire care se citeşte în atitudinea ei. Rubens îşi construieşte compoziţia pe un ansamblu de curbe şi contracurbe . Douã axe în formã de S se întretaie pentru a aduna laolaltã diferitele personaje pentru a alcãtui o singurã mişcare continuã, tipicã spiritului baroc. Toate celelalte elemente ale tabloului se înlãnţuie dupã acelaş principiu al curbei în S şi creeazã un traseu neîntrerupt. Pentru a accentua momentul rãpirii pictorul plaseazã linia orizontului foarte jos. Rubens se afirmã ca un maestru al nudului. Acest subiect este reluat în numeroase lucrãri. Corpurile celor douã prinţese de o goliciune încãntãtoare se oferã privirii. Culorile calde, cu tonalitãţi sidefii, accentueazã forţa senzualã a picturii. Culorile întunecate ale celor doi bãrbaţi ca şi ale cailor cabraţi scot mai mult în evidenţã prospeţimea pielii celor douã surori. Contrastul este întãrit de jocurile de luminã. El marcheazã accentele luminoase prin virgule sau picãturi de culoare şi imprimã pensulei o mişcare de torsiune care îi permite sã redea rotunjimile musculaturii. Rubens exaltã culorile folosindu-se de raporturile dintre complementare cum ar fi de exemplu galbenul drapajului aruncat în prim plan care dã replica albastrului cerului. Oricare ar fi subuiectul tratat de Rubens realizarea picturalã aratã mereu o energie remarcabilã şi o senzualitate aprinsã. El înalţã un imn bucuriei şi glorie vieţii într-un stil liric , expresie a celui mai minunat spirit baroc. CONSTRUCTIVISM Constructivism.Grupat în jurul revistei „Contemporanul” condusă de I.Vinea-milita pentru corespondenţele dintre artă şi spiritul contemporan al tehnologiei moderne, inventînd forme noi, ce concurează natura. Artistul trebue să fie creator de valori estetice. Au fost încurajate: pictura abstractă, armonia de senzaţii cromatice, cubismul – perceperea obiectelor, stilizarea sculpturii, sincretismul artelor; pictografia, colajul poetic, funcţionalismul arhitectural. Se impune Constantin Brţncuşi, prin contribuţia fundamentală la dezvoltarea artei moderne,a sculpturii. SUPRAREALISM Suprarealism. Teoretizat şi practicat la revistele: „Urmuz”, „Alge”. Spirit teribilist, negatevist-iniţiat de poetul francez Andre Breton, care a impus nume referenţiale în literatură şi artă:scriitorii – Louis Aragon, Paul Eluard, Lacques Prevert şi pictorii – Max Ernst, Salvator Dali, Pablo Picasso, Giorgio de Chirico etc. Tehnică artistică – dicteul automat – spontan, continuu al subconştientului, fără controlul acţiunii. Se exaltă psihanaliza, cultivarea lumii tulburi, a complexelor, a proecţiilor onirice,a halucinaţiilor. Un rol deosebit l-au avut tezele filozofului francez Henri Bergson. Trăsături: crearea unei alte lumi, propune un sistem de cunoaştere continuînd expresionismul şi opunîndu-se dadaismului. Reprezentanţi din literatura română: Arghezi, Bogza, Voronca, Naum, Teodorescu etc. Salvator Dali „poezia Amerecii” BIBLIOGRAFIA: C.Bărboi,S.Boatcă, M.Popescu „Limba şi Literatura română”, Irina Petraş „Curente literare”. 쥁`