Referat Mihai Viteazul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mihai Viteazul si de asemenea puteti face Download Referat Mihai Viteazul

Citeste fragmente din Referat Mihai Viteazul

Mihai Viteazul În legătură cu origine lui Mihai, discuţiile au fost lungi, vii, contradictorii, neîncheiate definitiv nici astăzi. Era sau nu fiu de domn, al lui Pătraşcu cel Bun, fratele lui Petru Cercel? Unii au răspuns afirmativ, dar fiu nelegitim al lui Pătraşcu cu tânăra şi frumoasa Teodora de la cetatea de Floci născut in 1558. Alţii au negat vreo înrudire cu Pătraşcu, afirmând că ar fi fost fiul Teodorei cu Iane Grecul, negustor bogat, ajuns în Ţara Româneasca. Pe când alţii susţin că Iane i-ar fi fost unchi, şi nu tată. Ipoteza cea mai plauzibilă rămâne aceea că este fiul nelegitim al lui Pătraşcu şi frate cu Petru Cercel. În tinereţe s-a ocupat cu negoţul de animale şi giuvaere în ţară şi în Imperiul Otoman. Realizează o avere frumoasă, făcându-se cunoscut la Constantinopol şi în ţară mai ales prin căsătoria cu Stanca, fata lui Dobromir din familia Buzeştilor, care îi aduce zestre câteva moşii. A trecut prin dregătoriile vremii: bănişor de Mehedinţi, postelnic, stolnic, ajungând ban al Olteniei, apoi domn cu ajutorul lui Iane şi al altor oameni influenţi la Poartă. Ca şi alţii oameni ai vremii, a fot un mare cumpărător de moşii prin mijloacele obişnuite: cumpărări, răşluiri, astfel încât la 1593 poseda vreo 40 de moşii, împreună ce cele de zestre ale Stancăi, toate în valoare de 1,5 milioane de galbeni. Ca domn îşi mai adaugă altele, numeroase si valoroase, prin aceleaşi mijloace. Exploatează şi el ţărănimea ca orice mare boier. Domnea atunci, Alexandru cel Rău, numit astfel fiindcă era cu totul supus turcilor, era rău cu boierii, îi pedepsea prin decapitare, era rău cu ţăranii, pe care-i îi exploata fără milă. Turcii în ţară îşi făceau de cap. Se crease, astfel, o stare de nemulţumire generală, lumea aştepta schimbări. Mihai Viteazul, ajuns în fruntea ierarhiei sociale, devine figura în jurul căreia se adunau toţi nemulţumiţii şi toţi ce doreau scăparea ţ1rii. A scăpat de moartea la care-l condamnase Alexandru cel Rău prin fugă, de unde, cu ajutorul principului Sigismund Báthory, ajunge la Constantinopol. Cu bani şi cu ajutorul prietenilor al lui Sigismund Báthory, al englezului Barton, agent la Constantinopol, al grecilor de la Constantinopol, cu care se pare era înrudit prin mamă, al lui Andronic Cantacuzino mai ales cum rezultă dint-o scrisoare a acestuia: „ ... l-am făcut domn al Ţării Româneşti pe banul Mihai ... sărmana ţară este mulţumită şi au înălţat rugăciuni lui Dumnezeu pentru ca i-a învrednicit şi le-a dat un astfel de păstor bun, creştin cu milă de săraci şi cu frică de Dumnezeu ... „., Mihai obţine domnia Ţării Româneşti. Înzestrat cu simţ diplomatic, conturându-şi lucid planurile de acţiune, Mihai Viteazul a căutat, odată ajuns la cârma Ţării Româneşti, să întreţină legături cu voievozii Moldovei, cu principii Transilvaniei, cu conducătorii mişcării de eliberarea popoarelor din Balcani şi cu organizatorii cruciadei antiotomane pentru a iniţia şi a duce, cu sorţi de izbândă, lupta împotriva turcilor. În prima fază, planul politic al lui Mihai Viteazul a vizat eliberarea ţării, înlăturarea dominaţiei otomane. Domnitorul a căutat să prezinte interesul statal românesc ca fiind o cauză a lumii creştine, scopul urmărit de el fiind transformarea ţării sale în „scut de apărare a întregii creştinătăţi” . În vederea luptei împotriva turcilor, Mihai Viteazul a luat măsuri pe plan intern, de natură să consolideze instituţia domniei şi să-i sporească veniturile, a lovit în boierimea anarhică, considerând valabil şi pentru Ţara Românească principiul monarhiilor autoritare, teoretizat de Neagoe Basarab, că e „ vai de ţara ce o stăpânesc mulţi” ; a reorganizat oastea, făcând să crească efectivele unităţilor de mercenari, oşteni instruiţi, înzestraţi cu arme performante. Pornind de la convingerea că informaţia înseamnă putere, a făcut din informaţie o constantă în activitatea lui politico-militară, şi-a organizat un aparat diplomatic la nivelul cerinţelor artei diplomatice a vremii. hc/  h h h Mihai Viteazul a aderat la „Liga Sfântă” şi a trecut la măsuri de desprindere a Ţării Româneşti din sistemul politico-economic otoman. Ideea creştină, în numele căreia se ridicaseră în secolele XIV – XV Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, a contribuit şi la sfârşitul secolului al XVI – lea, forţa care integra Ţara Românească în unitatea „ Republicii Creştine”, fiind în acelaşi timp, factor potenţator al luptei pentru libertate. Mihai în definirea programului său politic, a invocat, nu o dată, ataşamentul faţă de Creştinătate şi şi-a prezentat faptele ca decurgând din rolul ce şi l-a asumat de apărător al Creştinătăţii. În memoriul adresat în anul 1601 împăratului Rudolf al II – lea el arăta: „Provincia mea Ţara Românească, nu e mai departe de scaunul tiranului, ce se numeşte Constantinopol, decât cale de cinci zile şi numai Dunărea o desparte de teritoriul duşmanului. În această ţară aş fi putut trăi liniştit sigur şi fără nici o frică, dacă nu mă simţeam chemat de credinţa mea faţă de Maiestatea Voastră, şi faţă de întreaga creştinătate. Eu însă, nevrând să sporesc puterea turcilor prin ostaşii mei, spre distrugerea creştinilor, de bun voie m-am arătat gata de a lua parte la Liga Creştină, fapt prin care mi l-am făcut pe tiran duşman de moarte, însetat după sângele meu”. Mihai Viteazul a fost recunoscut ca fiind o mare personalitate de contemporanii săi: Pe inscripţia de pe piatra de mormânt într-o atât de frumoasă limba românească este edificatoare pentru nivelul de înţelegere de către contemporanii săi a sensului operei Viteazului, domnitor pentru destinele românilor. Apropriaţii domnului şi-au dat seama că Mihai a definit un program politic, pentru a cărui înfăptuire a militat şi a luptat tot ce a fost mai înaintat în societatea românească. Mihai Eminescu : „Acest om fenomenal prin vitejie şi prin minte, această jertfă tragică a unui mercenar de rând ca Basta”. Nicolae Bălcescu: „ Strălucirea naşterii lui Mihai, sfatul lui cel deştept şi priceput, cuvântul lui blând şi îmbelşugat, iar mai cu seamă faptele cunoscute ale lui îi câştigă inima poporului şi trâmbiţă nume[le] lui în toate părţile ţării.”. George Coşbuc: „ Şi vorba-i tunet şi răsufletul ger, Iar Barda-i din stânga ajunge la cer, Şi vodă-i un munte.” A. D. Xenopol : „...el determină şirul împrejurărilor, concentrează asupra lui privirile lumii politice, devine un factor însemnat în evoluţiunea istorică a timpului său.” Ioan Lupaş : „Mihai a fost cel dintâi înfăptuitor al unităţii naţional-politice ... el a ajuns .... şi un puternic îndrumător al neamului românesc.” Nicolae Iorga: „Era furtunosul dumnezeu al biruinţei venit ca să mântuie pe aceia ce se credeau pierduţi.” Ion Sârbu: „Cu părul ars, urzân pe faţă, de statură înaltă şi uscăţivă, el avea ochii negri, cufundaţi în cap şi privirea fioroasă, era tăcut şi gânditor.” Grigore Hagiu: „Viteaz, Cumplit, cel drept şi bun, cel Mare, în slavă te-ai putea numi oricum, dor ne-ar fi fost să-ţi spunem şi Bătrân apus în plină bărbăţie-n floare.” Bibliografie: Mihai Viteazul – Unirea şi centralizarea ţărilor române de Ştefan Paşcu – Ed. Politică Bucureşti – 1973 Academia Română - Istoria Românilor volumul IV – Ed enciclopedică – Bucureşti – 2001 Mihai Viteazul în memoria urmaşilor – de Victor Petrescu, Mihai Stan – Ed. Bibliotheca - 2001 쥁@