Referat Locul Lui TArghezi In Poezia Romana

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Locul Lui TArghezi In Poezia Romana si de asemenea puteti face Download Referat Locul lui TArghezi in poezia romana

Citeste fragmente din Referat Locul Lui TArghezi In Poezia Romana

Locul lui Tudor Arghezi în literatura româna Arghezi în timpul vieþii sale a scris atât poezii, cât ºi prozã. Din cadrul operelor în prozã amintim lucrãri mai mici ca: Icoane de lemn (1929), Poarta neagrã (1930), Tablete din ora de Kuty (1933), Bilete de papagal (1946), Pagini din trecut (1955), Lume veche, lume nouã (1958), Tablete de cronicar (1960), Cu bastonul prin Bucureºti (1962), Rãzleþe (1967); ºi romane ca: Ochii maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna-vestire (1936), Lina (1967). Poeziile sale au apãrut în volume ca: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Versuri de seara (1935), Hore (1939), Una sutã una poeme (1947), 1907-Peizaje (1955), Cântare omului (1956), Stihuri pestriþe (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadenþe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). În aceste poezii scriitorul abordeazã mai multe teme. În cadrul poeziei filozofice urmãreºte ars poetica în poeziile Rugã de searã, Testament, Portret; lirica sociogonicã în “Cântarea omului”; ºi lirica existenþialã în cãutarea lui Dumnezeu ºi în confruntarea cu moartea. În Psalmi poezia filozoficã arghezianã se adapã din singurãtatea, ca fiinþa gânditoare a omului pe pãmânt. Sursa ei se aflã în permanenta cãutare a unui "Dumnezeu" care refuzã a se arãta ºi care determinã o stare sufleteascã de permanentã pendulare între credinþã ºi tãgadã. Poetul acceptã ºi refuzã succesiv existenþa dumnezeului, trecând prin cele mai felurite ºi contradictorii stãri de spirit .Eºecul lui Arghezi de a ajunge la revelaþia divinã l-a condus pe acesta la o viziune panteisticã asupra vieþii atâta vreme cât cerul rãmâne mut. În tema confruntãrii omului cu moartea distingem trei atitudini: a.) spaima de nefiinþã, de neant (Duhovniceascã) b.) acceptarea ca pe un dat firesc, in sens mioritic, a morþii (De-a v-aþi ascuns) c.) spaima de moarte care este atenuatã de gândul cã, atât cât trãieºte, omul se ilustreazã prin realizãrile ºi împlinirile sale (De ce-aº fi trist ?). Poezia socialã în concepþia lui Tudor Arghezi este una de angajare socialã, de participare activã la transformarea naturii ºi a omului însuºi, a societãþii aºa cum vedem în Rugã de searã, Testament, Belºug, Plugule, Caligula, Blesteme, Cântare omului, 1907-Peizaje. Poezia eroticã arghezienã se resimte de influenþa eminescianã. Poezii de dragoste întâlnim în volumele Cuvinte potrivite (Melancolie, Toamna, Despãrþire, Creion (obrajii tãi mi-s dragi), Creion (Trecând pe puntea-ngustã)) ºi volumul Versuri de searã. Douã atitudini se pot defini in trãirea sentimentului de dragoste: a.) Una de reticenþã, de amânare a clipei erotice (Melancolie, Creion (Obrajii tai mi-s dragi) b.) Împlinirea eroticã care este urmãritã ºi exprimatã în ambianta universului casnic din care natura vegetalã ºi animalã, în toatã bogãþia, varietatea ºi splendoarea ei, nu poate lipsi. Femeia devine stãpâna acestui univers, ea fertilizeazã acest univers în care bãrbatul devine sub influenþa pozitivã a femeii un luptãtor ºi un demiurg (Mireasa, Cãsnicie, Mirele). Urmãrind Poezia jocului, a boabei ºi a fãrâmei observãm cã Tudor Arghezi continuã tradiþia lui Emil Gîrleanu ºi a lui George Topîrceanu în descrierea universului mãrunt, al vieþuitoarelor fãrã cuvânt. Nicãieri ca pânã la el lumea vieþuitoarelor fãrã cuvânt, de la gâzele minuscule, la felurimea pãsãrilor (cocoºi, rândunele, vrãbii, lãstuni, etc.) ºi patrupedelor casnice (vaci, mãgari, iezi, purcei, cãþei, pisici, etc.) n-a cãpãtat un contur mai unitar ºi mai complex zeitatea umanã, în cele mai felurite ipostaze, de la copil pânã la matur. Poetul se coboarã pânã la dimensiunea ludicã a vieþii. Din toatã aceastã poezie (Cântec de adormit Miþura, Versuri de searã, Buruieni, Mãrþiºoare, Cartea cu jucãrii, Copilãreºti, Prisaca ), reiese gingãºie, inocenþã, prospeþime si delicateþe. Universul e mãrunt, atitudinea e de joc, dar meºteºugul poetului e neîntrecut ºi metafora se insinueazã firesc în text pentru a sublinia cã esenþele cele mari ale vieþii existã ºi în lumea mãruntã de cele mai multe ori adevãrate ºi mai convingãtoare ,în orice caz statornice, decât in lumea gravã a oamenilor. Ü¥eÀ