Referat Corectitudine Si Greseala2
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Corectitudine Si Greseala2 si de asemenea puteti face
Download Referat Corectitudine si greseala2Citeste fragmente din Referat Corectitudine Si Greseala2
“Corectitudine ÅŸi greÅŸealăâ€Â
Lingvistica românească beneficiază acum de o extrem
de utilă reeditare şi aducere la zi a unei cărţi foarte apreciate
şi folosite - de la prima apariţie, în 1972 - de mai multe generaţii
de studenţi şi profesori: Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi
greşeală. Limba română de azi (versiune nouă, Bucureşti, Humanitas
Educaţional, 2000). Principala calitate a acestei cărţi stă în
subtilitatea şi în exactitatea analizei lingvistice. În domeniul
cultivării limbii, riscurile sînt destul de mari: autorii tind adesea
să impună în mod autoritar o normă, să prezinte ca obligatorii
anumite opţiuni subiective, să facă previziuni grăbite şi
imprudente, care se dovedesc în scurt timp false. Valeria Guţu Romalo
a evitat toate aceste capcane, în primul rînd pentru că a subordonat
discursul normativ şi prescriptiv celui de veritabilă analiză
ştiinţifică, presupunînd spirit critic şi înclinare spre dubiu.
În locul unei simple serii de recomandări şi negaţii, cartea oferă
o analiză a greşelii în contextul ei de producere, examinînd
nuanţele de sens şi factorii de uz care o pot explica; discursul
lingvistic dovedeşte deprinderea intelectuală de a oferi cît mai
multe posibile interpretări ale unui fenomen, de a urmări tendinţele
în gradualitatea lor.
De altfel, de la început, într-un capitol al cărui titlu coincide cu
cel al cărţii, sînt definite conceptele de greşeală, abatere,
normă, tendinţă - prin relativizare şi prin raportare la cadrul
general al dinamicii unei limbi. Scopul educativ al cărţii e atins,
în fiecare caz tratat, nu numai prin actul de a corecta o greşeală
şi de a insista pentru forma recomandabilă, cît mai ales prin lecţia
de bun gust lingvistic, de proprietate logică şi adecvare stilistică
pe care o oferă. În acelaşi timp, cartea e importantă, din punct de
vedere ştiinţific, pentru felul în care prezintă o imagine
sintetică a tendinţelor limbii române contemporane.
Desigur, nu e uşor de găsit strategia ideală care să păstreze
dintr-o astfel de carte valoarea de mărturie pentru o anumită fază a
limbii (fenomenele observate de Valeria Guţu Romalo în anii 60,
ilustrate de un material cules mai ales în perioada 1969-1970) şi în
acelaşi timp să o actualizeze. Autoarea a preferat o operaţie de
amplificare care să conserve caracterul unitar al vechii ediţii, în
primul rînd prin adăugarea unor exemple care confirmă, la distanţă
de două-trei decenii, fenomenele deja observate. Sînt incluse şi
unele cazuri noi, înrudite. Şi pe parcurs, dar mai ales în capitolul
final, fenomenele descrise sînt plasate în cadrul mai larg al
transformărilor din perioada 1969-1999. Structura volumului a rămas
în mare măsură aceeaşi: capitolul introductiv e urmat de o parte
dedicată gramaticii (fenomenelor de acord, de regim, erorilor în
folosirea prepoziţiilor şi a conjuncţiilor, greşelilor şi
tendinţelor speciale legate de substantiv, pronume, verb, adverb;
anumitor tipuri de construcţii defectuoase ale frazei), apoi de o parte
lexicală, care cuprinde fenomene semantice şi stilistice (situaţii de
incompatibilitate semantică, folosirea neologismelor, cultisme,
arhaisme, elemente de argou şi de vorbire familiară, derivate,
cliÅŸee).
În noua ediţie se adaugă o scurtă secţiune de ortoepie, iar
capitolul final de sinteză, intitulat Limba română actuală, e mult
amplificat.
Complexitatea fenomenelor, chiar dintr-o perioadă relativ scurtă, de
doar trei decenii, e greu de prins într-o sinteză. Cum era de
aşteptat, cea mai mare stabilitate o dovedesc tendinţele
morfosintactice; foarte multe din cele semnalate în trecut s-au
confirmat şi se reflectă în exemple din presa anilor 90. Cele mai
mari schimbări s-au petrecut în lexic şi în distribuţia stilistică
a subvariantelor limbii: anul 1989 a marcat în aceste domenii o
ruptură puternică. Modificări ale sensurilor şi ale valorilor
conotative au fost determinate de schimbarea bruscă a raportului dintre
sferele sociale ÅŸi culturale, de transformarea discursului politic, de
globalizarea mijloacelor de informare în masă - dar, poate mai mult
decît orice, de permisivitatea sporită a pătrunderii oralităţii în
scris.
Autoarea nu a detaliat toate aceste direcţii, pentru care ar fi trebuit
să scrie o altă carte, dar le-a semnalat cu subtilitate şi rigoare.
Observaţiile lexicale şi stilistice sînt deci mai puţin aduse la zi:
excesele argotice ÅŸi populare ale limbajului relaxat din ultimii ani
sînt menţionate, dar exemplele analizate pe parcursul lucrării provin
mai ales din zona limbajului artificial şi pretenţios preferat de
presa românească de dinainte de 1989 (pentru o investigaţie asupra
prostului gust al publicisticii din epoca totalitară, volumul rămâne
de neînlocuit).
ì¥Â