Referat Camil Petrescu - Jocul Ielelor -comentariu1

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Camil Petrescu - Jocul Ielelor -comentariu1 si de asemenea puteti face Download Referat Camil Petrescu - Jocul ielelor -comentariu1

Citeste fragmente din Referat Camil Petrescu - Jocul Ielelor -comentariu1

Jocul ielelor de C. Petrescu Drama - specie a genului dramatic , in versuri sau in proză cu un conţinut grav, serios, uneori tragic, prezentat intr-o formă familiară, fără a exclude elementele comice. Principala componentă o reprezintă conflictul; exprimă întreaga complexitate a vieţii reale; conţine diferite tipuri de personaje. Tipuri de dramă: - D.p.d.v. tematic: socială, istorică, de idei, psihologică; - D.p.d.v. al curentului literar: romantică, realistă, naturalistă, simbolistă, expresionistă etc. Jocul ielelor (1918) este o dramă de idei, o "dramă a absolutului". De fapt, C. Petrescu disociază drama absolută de drama de idei. Dramaturgul consideră că acţiunea dramei absolute se desfăşoară exclusiv sub influenţa unor acte de cunoaştere, la nivelul conştiinţei, iar evoluţia dramatică se constituie din şirul revelaţiilor succesive in conştiinţa personajului principal; imposibilitatea de a găsi certitudini provoacă drama. Teatrul de idei înseamnă, după C. Petrescu „punerea in dialog dramatic a unor teorii filosofice de ultimă oră”. "Jocul ielelor" prezintă trăsăturile unei drame de idei: - tema - drama autoiluzionării; - conflictul se declanşează in conştiinţa personajului principal; se naşte dintr-o criză de conştiinţă, din confruntarea lumii ideilor cu cea a realităţii degradate moral; - un nou tip de personaj - intelectualul care se raportează la absolut ,dar inadaptat in societatea in care trăieşte - acţiunea este redusă, confruntările petrecându-se in planul conştiinţei; Tema dramei - drama intelectualului, care se raportează la absolut şi intră astfel in conflict cu sine şi cu ceilalţi. Titlul piesei este o metaforă pe care o "descifrează" chiar dramaturgul: "Jocul ielelor este jocul ideilor". Metafora sugerează de fapt, supremaţia conştiinţei (a ideilor) asupra existenţei."Jocul ielelor" inseamnă "o dramă a iluzionării". (EIena Zaharia-Filipos) Piesa este structurată în trei acte, alcătuite din XII tablouri şi din scene. Este structurată pentru a putea fi reprezentată scenic; dramaturgul intervine doar prin indicaţiile scenice (didascalii). In ceea ce priveşte reperele temporale si spaţiale, acţiunea dramei se petrece in preajma izbucnirii primului război mondial, in mai 1914 , la redacţia unui ziar bucureştean, "Dreptatea socială", organ al partidului socialist. Drama personajului central, Gelu Ruscanu, provine din conflictul dintre concepţia sa despre dreptatea absolută şi ordinea concret - istorică, ce nu corespunde imaginii teoretice. Vindecat de o iubire eşuată, Gelu Ruscanu se angajează intr-o nouă acţiune a spiritului, dar acum in plan social, pentru apărarea ideii de dreptate absolută. Personajul se află in posesia unei scrisori a fostei sale iubite Măria Sineşti, din care reiese că ministrul Justiţiei a comis o crimă pentru a-şi însuşi averea bătrânei ucise. Ruscanu trăieşte cu sentimentul complicităţii şi, pentru a scăpa de acest sentiment apăsător, hotărăşte să publice scrisoarea ce-1 incriminează pe ministrul Şerban Saru-Sineşti. Piesa începe cu momentul hotărârii lui Gelu de a publica scrisoarea in ziarul "Dreptatea socială", dar această hotărâre este mereu amânată. Amânarea devine astfel un pretext scenic (truc de retorică dramatică) ce va dinamiza acţiunea piesei (tot o scrisoare de amor, niciodată publicată, constituie şi intriga comediei lui I. L.Caragiale, "O scrisoare pierdută"). Pe scenă se perindă mai multe personaje, care vor să-l convingă , fiecare aducând argumente diferite, că o asemenea campanie este periculoasă. Prima scenă importantă in acest sens o reprezintă întâlnirea dintre Ruscanu şi Irena, mătuşa care 1-a crescut. Femeia invocă imaginea lui Grigore Ruscanu, tatăl lui Gelu, faţă de care are o datorie etică. Află că Sineşti a făcut un gest de generozitate sufletească faţă de Grigore Ruscanu, pe care 1-a acoperit financiar şi moral atunci când acesta delapidase o sumă importantă de bani pierdută la cărţi. In sufletul "pustiit" al eroului are loc o răsturnare a imaginii tatălui; revoltat şi "copleşit" are tăria să-şi continue campania împotriva lui Sineşti. P r î ¤ L L N r t v z | ~ € ‚ „ † – ˜ š ê ì î ð ö ø ú ü þ ^ ` ’ Æ È ,O altă confruntare importantă este aceea dintre Ruscanu şi Praida, din actul al treilea, doi prieteni cu concepţii filosofice diferite. Pentru Gelu, dreptatea este absolută, dar pentru Praida aceasta este un factor istoric determinat de circumstanţele istorice şi social-politice: "Criteriul dreptăţii e totdeuna o cauză". Aşadar in concepţia lui Praida, ideea de drepatate trebuie coborâtă din sfera abstractă a teoriei şi aplicată la necesitatea istorică, concretă. O scenă cheie a piesei este întâlnirea lui Gelu cu Saru-Sineşti din actul al III-lea. Ministrul vine in redacţia ziarului socialist şi-l atacă prin surprindere pe Ruscanu, invocând tocmai moralitatea pe care redactorul o apără. Astfel, Gelu, care a trăit in imoralitate chiar cu soţia ministrului nu are acum deloc autoritatea să dea lecţii altora. De asemenea, ii atrage atenţia că scrisoarea unei femei nevropate, labile emoţional nu poate constitui o probă juridică. Replicile sarcastice ale lui Sineşti dezvăluie abilitatea personajului, care conduce discuţia pe terenul logicii. Este surprinzător faptul că Sineşti nu foloseşte drept armă scrisoarea compromiţătoare a tatălui lui Gelu, care află acum că tatăl său s-a sinucis, nu a murit intr-un accident. Nici măcar vizita Măriei Sineşti nu schimbă hotărârea eroului. Femeia este acum pentru Gelu o străină, precum femeia necunoscută pe care a iubit-o tatăl său şi din cauza căreia s-a sinucis. Personajul repetă destinul tatălui; retrăind in conştiinţă ultimele clipe ale vieţii tatălui său Gelu se sinucide. Pentru el sinuciderea este un act lucid de conştiinţă; eroul lui C. Petrescu a crezut că intre o moarte obişnuită şi sinucidere este chiar distanţa de la trăire la conştiinţă. De fapt, eroul s-a sinucis nu pentru că partidul socialist i-a impus încetarea campaniei împotriva lui Sineşti, ci pentru că a descoperit identitatea tragică intre el şi tatăl său. Gelu Ruscanu este caracterizat in mod direct in didascalii (indicaţiile scenice sunt ample, semn al implicării nemijlocite a dramaturgului in arta spectacolului): "Gelu e un bărbat ca de 27-28 de ani, de o frumuseţe mai curând feminină, cu un soi de melancolie in privire..."; ".. .prins sub zodia umbrelor şi a contrazicerilor". Personajul se autocaracterizează: "Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci, atâta dramă". Dramaturgul foloseşte tehnica modernă a relativizării perspectivelor (a oglinzilor paralele), utilizată in caracterizarea indirectă. Astfel, pentru Praida şi Penciulescu Ruscanu este "omul care vede idei", pentru Sineşti este un însetat de absolut: ".. .judeci pe toata lumea după mentalitatea dumitale..."; "Cine e de vină că iei fumurile dumitale drept realiate". Aşadar, Gelu Ruscanu este tipul intelectualului lucid, orgolios, dar inadaptat, care se defineşte ca atare şi prin relaţiile cu celelalte personaje. Deşi prieten cu Praida, nu împărtăşeşte aceeaşi filosofie cu el, adică o filosofie pragmatică. Pe Măria Sineşti a iubit-o cândva, dar femeia nu a răspuns chemării bărbatului şi acum a devenit o străină. Un tip uman opus lui Gelu este Sineşti, ministrul justiţiei. Acesta este inteligent şi, in acelaşi timp fără scrupule, necruţător, tipul politicianului versat şi orgolios. Sineşti e un luptător mai abil decât Gelu Ruscanu, ştie să atace prin surprindere, să-şi domine adversarul. Cei doi se confruntă direct in actul al III-lea, dar rezultatul este nedecis, pentru că oricât ar încerca temutul avocat să îndrepte discuţia pe terenul strict al logicii, acesta se loveşte de firea fanatică, însetată de absolut, pe care tânărul redactor a moştenit-o de la tatăl său. Personajul are o relaţie specială cu imaginea tatălui său. Răsturnarea imaginii tatălui il copleşeşte, se simte lovit in zona cea pură a fiinţei lui. Atunci când Gelu află că tatăl său s-a sinucis, imaginea părintelui reînvie in conştiinţa fiului, acum purificată, intensă. Cei doi se regăsesc definitiv in absolut, prin acelaşi destin. „Jocul ielelor” este o dramă , prezentând toate trăsăturile acestei specii literare: acţiune exterioară redusă, conflict interior, personaje care se relevă pe baza trăirilor interioare. 쥁@