Referat Prima Cruciada

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Prima Cruciada si de asemenea puteti face Download Referat Prima cruciada

Citeste fragmente din Referat Prima Cruciada

PRIMA CRUCIADĂ În vara anului 1096, pentru prima oară în istorie, o mare armată creştină, alcătuită din oameni aparţinând mai multor popoare, a pornit spre Răsărit. Aceasta era formată din: cavaleri nobili, scutierii acestora, călăreţi, ţărani, orăşeni, atât bărbaţi, cât şi femei. Au fost între 50 până la 70000 de oameni care au pornit la drum, împărţiţi în cinci sau şase grupuri, urmare poveştilor despre minunile Ierusalimului şi perspectiva unei prăzi bogate. Petru de Amiens, numit şi Petru Eremitul, conducea o asemenea ceată de sărmani. Înainte de aceasta, murdar şi zdrenţăros, călare pe un măgar, a străbătut regiuni întinse ale Franţei, făcând cunoscută cruciada. Înaintea marii armate cruciate, au pornit trupe izolate conduse de Eremit şi de un cavaler, “Walter cel fără de avuţie” formate din aproximativ 15000 de oameni. Prima trupă a părăsit Renania de Nord în martie şi s-a îndreptat spre sud-est, traversând Ungaria şi Bulgaria de astăzi. Ambele cete de ţărani au trebuit să înfrunte populaţiile locale.Ţăranii au suferit pierderi grele, căci pentru un asemenea gen de înfruntări nu erau pregătiţi. Duceau lipsă de alimente şi de arme, ceea ce a făcut ca pe drum să comită prădăciunii din cauza cărora au fost prigoniţi de localnici, cu toată cruzimea. Cu toate acestea Petru şi oastea lui au ajuns, la începutul lui august 1096, înaintea porţilor Constantinopolului, la două saptămâni după sosirea trupei lui Walter. La jumătatea lunii august 1096 a pornit din patrie şi armata cruciată propiu-zisă, bine echipată, sub comanda lui Gottfried de Bouillon, duce al Lorenei de Jos, mărşăluind tot drumul terestru spre sud-est. La 23 decembrie a ajuns şi aceasta la Constantinopol. Cea mai mare armată se afla sub comanda lui Raimund de Toulouse, în a cărui suită călătorea şi reprezentantul papal Adhemer. Altă armată condusă de Bohemud din Tarent, cel mai lipsit de scrupule conducător al primei cruciade, a navigat cu armata sa pe Marea Mediterană, spre răsărit. Tot pe nave au ajuns în toamna lui 1096 la Bosfor şi Robert de Flandra şi Ştefan de Blois. Împăratul Alexie I al Bizanţului îi adresase, în 1095 papei Urban al II lea rugămintea să-l ajute pentru a învinge hoardele selgiucizilor şi pecenegilor şi a recuceri teritoriile pierdute. El dorea să angajeze mercenari , pe care să-i plătească, şi care să-i dea ascultare. În loc de aceasta s-a pomenit cu armată ţărănească, trupe de cavaleri conduse de prinţii lor, ceea ce i-a dat de înţeles că intenţiile celor două părţi nu coincideau. Impăratul Alexie i-a primit pe primii cu prietenie, dar a permis intrarea în capitala sa, numai conducătorilor cărora le-a pretins un jurământ de credinţă. Cruciaţii s-au împotrivit în prima fază, dar în final au jurat că vor respecta persoana şi posesiunile împăratului. Alexie I spera să fie ajutat să recupereze posesiunile sale, iar cruciaţii sperau ca bizantinii să le dea asistenţă pentru alungarea musulmanilor din locurile sfinte ale creştinătăţii. Astfel au fost dezamăgite ambele părţi. Cea dintâi ţintă a armatei cruciate a fost Niceea-altă dată loc de întrunire a unor mari adunări bisericeşti-acum capitala sultanului selgiucid Arslan. Cruciaţii tărani au suferit o mare înfrângere din partea selgiucizilor. Ţăranii care nu au căzut în luptă au fost vânduţi ca sclavi, printre care şi “Walter cel fără de avuţie”. Petru Eremitul se afla încă la Constantinopol şi în mai 1097 s-a alăturat,cu restul trupei sale, armatei de cavaleri. Sultanul Aslan plănuia să-i distrugă la fel şi pe intruşi, de aceea nu a dat atenţia cuvenită ameninţării duşmanului care se apropia şi astfel a fost înfrânt de trupele de cavaleri din Occident în lupta desfăşurată în câmp deschis- victorie care nu a fost însă decisivă. Marina bizantină a acordat cruciaţilor ajutorul dorit, reuşind astfel să recucerească oraşul. ¬ ª R u trecut peste “podul de fier” de pe râul Oronte şi la scurt timp au ajuns sub zidurile Antiohiei. După un asediu de sapte luni, oraşul s-a predat (iulie 1098). Cruciaţii au fost ajutaţi de armeni şi de bizantini. Între timp, ceilalţi cavaleri francezi au preluat puterea asupra Edessei şi au întemeiat un stat propriu pe ambele maluri ale Eufratului-primul stat cruciat din Orient. După aceea au apărut şi alte state cruciate- spre exasperarea Împăratului Bizanţului care aştepta retrocedarea. După cucerirea Antiohiei, cruciaţii si-au continuat drumul spre sud, spre litoral punând stăpânire asupra câtorva oraşe portuare, iar apoi către est. În oraşul Ramia au instalat un episcop romano-catolic. La 6 iunie 1098, Tancred a pătruns cu armata sa în Bethlehem-locul naşterii lui Iisus Hristos. De pe Muntele Bucuriei au văzut Ierusalimul care era o cetate bine apărată. Aici creştinii şi evreii trăiau împreună cu musulmanii, destul de paşnic (dominau musulmanii). Stăpânitorii musulmani percepeau de la creştini taxe speciale în shimb nu-i sileau să treacă la islamism. Ierusalimul era bine pregătit pentru asediu, populaţia avea provizii mari de măncare şi apă. Fântânile din afara oraşului au fost otrăvite. Cruciaţii nu au fost pregătiţi pentru asediul imediat al Ierusalimului. Abia în iulie 1099 au reuşit să cucerească oraşul. Cruciaţii au omorât toţi locuitorii Ierusalimului: musulmani sau evrei, bărbaţi, femei sau copii, în afară de guvernator şi suita sa. Au avut un comportament ieşit din comun. La scurt timp, cruciaţii mişunau prin oraş şi adunau: aur, argint,cai, catâri şi alte bogăţii, iar apoi s-au dus la mormântul lui Iisus Hristos. Masacrul acela a rămas multă vreme în conştiinţa musulmanilor şi evreilor. O dată cu eliberarea Ierusalimului şi a Mormântului Sfânt, s-a atins ţelul cel mai important al acestei cruciade. Cei mai mulţi supraveghetori s-au întors către casele lor. Unii cruciaţi au rămas în Palestina, unde ulterior au venit foarte mulţi occidentali. Aceştia au întemeiat în Orient state şi le-au organizat după regulile feudalismului. Biserica romano-catolică s-a extins şi ea în Ţara Sfântă. Daimbert, noul patriarh al Ierusalimului a încoronat în anul 1100 pe Balduin I ca rege. Ierusalimul era cel mai importnt dintre statele cruciate, lui i-au fost subordonate toate aşezările cruciate întemeiate până atunci sau mai târziu. Mulţi cruciaţi şi urmaşii lor au rămas în Orient.Aici era o cultură citadină, iar viaţa era mai confortabolă decât în Occident. Creştinii au început să se îmbrace ca musulmanii, să mănânce şi să bea ca arabii. Au învăţat să scrie şi să citească. După anul 1100, cruciaţii şi-au extins puterea. Ei au pus stăpânire pe: Accon- port la Marea Mediterană, Tripolis- din Libanul de astăzi. Teritoriul ocupat de cruciaţi se întindea de la Edessa în nord şi până la Golful Akaba în sud. Întinderea de la est la vest a rămas limitată. Cuceririle şi victoriile primei cruciade nu au însemnat sfârşitul luptei, ci doar un vremelnic armistiţiu. În Orient locuiau mai mulţi musulmani decât creştini. Ei nu au renunţat la teritoriile lor. Aveau o flotă puternică( cea egipteană), dar nu erau foarte uniţi între ei datorită neânţelegerilor religioase. Baronii statelor cruciate au încercat să-şi extindă teritoriile şi să fixeze graniţele astfel încât să fie uşor de apărat. Doreau să ocupe oraşul sirian Harran ,pentru a despărţii în două forţele selgiucizilor, dar nu au reuşit. Bizantinii au profitat de această ocazie pentru a se extinde iarăşi în spatele selgiucizilor, în regiunea sudică a Asiei Mici. Egiptul, cu supremaţia sa maritimă intactă, a rămas pentru cruciaţi un spin înfipt în ochi. Si Balduin I, regele Ierusalimului, era plin de invidie în special din cauza comerţului cu India. În 1118 a reuşit să-l câştige de partea sa pe suveranul Damascului. Imediat s-a aliat cu acesta şi a atacat Egiptul, dar a trebuit să solicite sprijinul veneţienilor. Astfel a reusit să-i învingă pe egipteni, dar a trebiut să acorde veneţienilor scutirea de impozite vamale şi dreptul de desfacere pe piaţă în regatul său plus o mare sumă de bani. Negustorii veneţieni care trăiau în Regatul Ierusalim s-au supus de atunci şi unor tribunale proprii. PAGE 1 PAGE 1 PAGE 1 쥁@