Referat ScrisoareaIII
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat ScrisoareaIII si de asemenea puteti face
Download Referat ScrisoareaIIICiteste fragmente din Referat ScrisoareaIII
Scrisoarea III
Istoria nationala ca si creatia populara au fost izvoare statornice
carora Eminescu li s-a adresat pe parcursul intregii sale creatii, de la
avantata oda de tinerete: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie..." la
opera de maturitate care este "Scrisoarea III". Lucrarea este axata pe
tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel
Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baza unei severe
antiteze dintre trecutul eroic din "veacul de aur" si prezentul decazut.
Impletire de modalitati artistice apartinand genurilor liric, epic si
dramatic, "Scrisoarea III" este alcatuita din doua parti. Prima parte
are, la randul ei, in componenta mai multe tablouri. Pe un fundal de
feerie, poetul infatiseaza in primul tablou visul unui sultan "dintre
aceia" de a deveni stapanul lumii. Alegoric, puterea otomana in crestere
este figurata prin Luna preschimbata in fecioara si coborata pe pamant.
Imaginea copacului crescand din inima sultanului semnifica implinirea
visului de dragoste lumeasca al intemeietorului Imperiului Otoman ale
carui cuceriri in vremea lui Baiazid ajung sa ameninte libertatea Tarii
Romanesti.Tabloul este opera unui artizan care-si alege mijloacele cu
pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore, comparatii,
personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la impresia de
fabulos oriental: "Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri",
"mandra fermecare", "sultan dupa sultan" etc. Motive specific romantice:
al codrului, al visuli, al lunii si altele sporesc farmecul poeziei.
Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce in prim plan pe
Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le infatiseaza
trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu ceea ce
reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri Baiazid ii
cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e drastica: "De nu
schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil diplomat, masurat in
gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa port", intelept, demn,
scrutand lucid responsabilitatea pe care o are in fata istoriei, dar,
mai presus de toate, patriot inflacarat, domnitorul roman vrea sa evite
varsarea de sange, luptand pentru cauza dreapta a libertatii si
independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea simte ca "tot ce misca-n
tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul artistic dominant in
aceasta parte este antiteza prin care politicii de expansiune a lui
Baiazid i se opun insusirile poporului roman, intruchipate de "domnul
Tarii Romanesti": cumintenia, simtul masurii, ospitalitatea.
In centrul celui de-al trilea tablou, prin excelenta descriptiv, se afla
batalia de la Rovine, Prezentata intr-un admirabil joc al
perspectivelor, de la apropiat la departat, de la terestru la cosmic.
Tabloul de lupta este dominat de miscare, imaginile se succed potrivit
unei tehnici anticipand-o pe ce a cinematografiei, dinamismul fiind
principala caracteristica a artei poetului in acest fragment. Verbul
primeste o stralucire inegalabila, tocmai prin puterea de a sugera
zbuciumul de pe campul de lupta: ""ies", "implu", "roiesc", "iau",
"bat", "vin", "ridica", "se clatina" etc. La plasticizarea tabloului
contribuie si inspiratele imagini auditive si vizuale: "codrul clocoti
de zgomot", "coifuri lucitoare", "lanci scanteie lungi in soare", menite
sa redea vacarmul de pe campul de batalie. Textul dezvaluie acum noi
insusiri ale domnitorului roman: "Mircea insusi mana-n lupta
vijelia-ngrozitoare / Care vine, vine, vine, calca totul in
picioare....". Tot aici apar arhaisme fonetice, lexicale etc: "implu",
"nouri", "coifuri", "lanci", "arcuri" termeni ce se refera la arta
militara a timpului. Efecte stilistice deosebite se obtin prin
asocierile inedite de cuvinte: "Cad arabii ca si palcuri risipite pe
campie", "Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata" sau chiar
"grindin-otelita".
Tablul cu care se incheie partea intai este descriptiv, si infatiseaza
odihna vitejilor lui Mircea in momentul inserarii. Poetul introduce
aici, in contrast cu tumultul scenei anterioare, o nota idilica,
accentuata de scrisoarea fiului de domn, trimisa "dragei sale de la
Arges mai departe", scrisoare prelucrata de Eminescu dupa o doina de
catanie culeasa de el insusi.
Inainte de a incepe satira politica, poetul se intoarce inca o data
indurerat spre "veacul
de aur" de care "se-nvrednicira cronicarii si rapsozii". Elogiul
emotionant al poetului este inchinat celor care au ctitorit, Basarabilor
si Musatinilor.
In partea a doua a poeziei, societatea contemporana lui Eminescu este
supusa unei critici necrutatoare. Poetul cultiva sarcasmul si ironia,
satira incarcandu-se de puternice accente pamfletare. Ctitorilor
trecutului, prin antiteza, li se opun "saltimbancii si irozii", gloriile
efemere, oamenii "ce se lupta cu retoricele suliti", veritabili actori
de circ. Principala tinta a atacurilor lui Eminescu este politicianul
liberal al carui portret caricatural grotesc este masura intreaga a
indignarii si dezgustului marelui poet:
"Vezi colo pe uraciunea fara suflet, fara cuget,
Cu privire-mparosata si la fata umflat si buget,
Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri [...]
Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa."
Sunt condamnate cinismul, falsa virtute, falsul patriotism, viclenia,
impostura celor ce conduc tara si carora Eminescu le contesta calitatea
de legiuitori:
"In camasi cu maneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie".
Eminescu nu ii cruta nici pe tinerii plecati la studii in strainatate,
unde se dedau petrecerilor, desfraului, parazitismului. Apostrofandu-i
pe acestia, poetul trece la un rechizitoriu fulminant prin care
dezvaluie alte pacate ale contemporanilor:
"Prea v-ati aratat arama, sfasiind aceasta tara
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei !"
In maniera romantica, solutia vindecatoare a societatii bantuita de
lepra politica nu poate fi descoperita decat tot in trecut, intr-un domn
justitiar, cum este Vlad Tepes, invocat pentru asanarea morala a unei
lumi reduse la pacienti de balamuc si puscariasi.
ì¥Â
