Referat Clasicismul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Clasicismul si de asemenea puteti face Download Referat Clasicismul

Citeste fragmente din Referat Clasicismul

Clasicismul Clasicismul este un curent literar-artistic ce apare în Franţa în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea şi se dezvoltă în perioada dintre secolele XVII-XVIII. Clasicismul pledează pentru valorificarea antichităţii şi este caracterizat, în special, prin respectul pentru antichitate. Termenul “ clasicism” vine de la latinul “clasicus”, ceea ce înseamnă – de prim rang, în care te poţi încrede, demn de urmat. Cuvîntul “clasic” are mai multe accepţii. Se consideră clasice operele literare şi artistice care întrunesc condiţiile perfecţiunii. În acest sens sînt clasici scriitorii şi artiştii a căror operă îşi păstrează valoarea de-a lungul veacurilor. Astfel, în operele lui Leonardo da Vinci, Iohann Wolfgang Goethe, Victor Hugo, Mihail Eminescu, George Enescu, recunoaştem valori clasice. În altă accepţie “clasic” înseamnă ceea ce aparţine lumii şi culturii antice greco-latine. Clasicismul este, astfel, un curent literar în operele căruia raţiunea are rolul dominant şi care defineşte ansamblul culturii şi literaturii greco-latine prin extensiuni antice. În aşa fel ideea de clasicism se contopeşete cu cea de antichitate. Este necesar să menţionăm că nu există un element clasic pur şi că în majoritatea cazurilor “Clasicismul” este întrepătruns de “Romantism”. La origine, “Clasicismul” se bazează numai pe judecata etică şi poate fi definit ca o mişcare artistică şi literară care promovează ideile de armonie şi echilibru a fiinţei umane. Acesta este caracterizat prin afirmarea sensului moral şi estetic al artei, prin conformarea faţă de regulile clasice după modelul antichităţii greco-romane, prin îmbinarea frumosului cu binele şi adevărul, utilului cu plăcutul, prin interesul pentru natura umană şi prin obiectivitatea scriitorului. În formarea esteticii clasiciste distingem trei perioade importante: Perioada Renaşterii franceze ce cuprinde a II-a jum. a secolului al XVI-lea. Ideea generală a esteticii clasiciste este cea a imitaşiilor antichităţii. Cuprinde perioada dintre anii 1600-1660 şi înlocuieşte imporrtanţa primordială a imitaţiilor cu primatul regulelor. Perioada 1636-1711 şi e remarcată prin apariţa satirelor lui Boileau. Gruparea ideilor clasiciste şi transformarea lor într-o unitate de norme estetice constituie opera scriitorilor francezi din sec. al XVII-lea : Corneille, Racine, Boileau, Molière, La Fontaine, La Bruyère. Pornind de la imitaţia anticilor, este promovată o artă cu un scop moral, în centrul căreia se află omul raţiunii şi al armoniei universale. Clasicismul reuneşte scriitorii care acceptă unele legi comune, care au ca trăsături generale: claritatea, ordinea şi măsura. În Franţa principalii reprezentanţi ai clasicismului sînt: Pierre Corneille, Jean Racine, Jean Baptiste Poquelin-Molière, La Fontaine, Jean de la Bruyère, Boileau. În opera “Arta poetică” Nicolas Boileau-Desprèaux sintetizează principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creaţie, ilustrate apoi pe genuri şi pe specii literare. Alături de Jean Racine, Pierre Corneille ilustrează tragedia clasică franceză în mod strălucit, fiind “deschizător de drumuri” în această direcţie. Corneille afirmă că: “Tragedia cere pentru sibiectul ei o acţiune măreaţă, extraordinară, serioas㔺i că “Izvorul trebuie căutat în istorie sau legendă”. Corneille scrie capodopera sa “Cidul”. Cu “Cidul” apare adevăratul stil tragic. Corneille rămîne, astfel, pictorul măreţiei şi nobleţei umane. Jean Racine este o personalitate marcantă în literatura sec. al XVII-lea. Se afirmă, alături de Pierre Corneille, ca dramaturg format în spiritul riguros al clasicismului. Prin opera lui Racine şi Corneille, tragedia s-a impus ca gen major în clasicismul modern. Alături de ceilalţi clasici francezi se manifestă şi Jean Baptiste Poquelin-Molière, care îşi desfăşoară activitatea în perioada de triumf absolut al calsicismului. Ideile clasice ale lui Molière se manifestă, îndeosebi, prin respectarea principiului imitării naturii. Natura umană, cu toate aspectele ei, este tema principală a comediilor lui Molière. Dintre cele mai cunoscute comedii putem menţiona: Tartuffe, Avarul, Mizantropul, Don Juan, Femeile savante, Bolnavul închipuit .Universalitatea lui izvorăşte din faptul că a surprins în opera sa aspecte permanent prezente, atît în spaţiu, cît şi-n timp – slăbiciunile omeneşti. Molière, ca şi Shakespeare şi Balzac, aparţine acelei familii de oameni ai adevărului şi ai lucidităţii care denunţă viciile oamenilor, cu încredere în latura luminoasă a fiinţei umane. Iohann Wolfgang Goethe spunea: “Îl conosc pe Molière şi ţin la el din tinereţea mea; întreaga-mi viaţă am avut ce învăţa de al el . Mă farmecă nu numai experienţa lui de artist desăvîrşit, ci, mai ales, naturaleţea lui plăcută, înalta cultură a sufletului său de poet.” Alături de Molière îşi face apariţia şi marele fabulist francez Jean de la Fontaine, care îşi ia ca bază operele tatălui fabulei, Esop. Deşi La Fontaine porneşte de la modelele înaintaşilor, totuşi, tratează fabula într-un stil personal. Fabula lui La Fontaine este complexă nu numai prin bogăţia tematică, ci şi prin caracterul epico-dramatic şi mesajul adînc umanist. Limba şi stilul lui La Fontaine ating perfecţiunea prin simplitate şi densitate. Prin intermediul lui Jean de la Bruyère, în sec. al XVII, alături de comedie şi fabulă se dezvoltă şi o literatură de maxime, de portrete morale. Opera prin care La Bruyère rămîne clasic este “Caracterele”. În unele caractere îi denunţă pe impertinenţi, grosolani, palavragii, orgolioşi, linguşitori. El nu inventează personaje sau tipuri, ci le crează din ceea ce observă în jurul său: “Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut…” În literatura română depistăm elemente de clasicsim la Ion Budai Deleanu (Ţiganiada), la Mihail Eminescu, la Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creangă. Se manifestă interes pentru speciile: oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea. O caracteristică generală a clasicismului am putea-o face prin intermediul viziunii scriitorului francez André Gide, care spunea că: “Adevăratul clasicism nu este rezultatul unei constrîngeri din afară, aceasta rămîne artificială şi nu produce decît opere academice. Mi se pare că acele calităţi pe care obişnuim să le denumim clasice sînt mai cu seamă calităţi morale şi îmi place să consider clasicismul ca un buchet armonios de calităţi dintre care prima este modestia.” 쥁