Referat Lacustra -comentariu2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Lacustra -comentariu2 si de asemenea puteti face Download Referat Lacustra -comentariu2

Citeste fragmente din Referat Lacustra -comentariu2

Lacustrã Face parte din volumul de poezii “Plumb”. Lirica singurãtãþii cunoaºte cu poezia “Lacustrã” momentul sãu cel mai acut. Spaima generatã de impresia participãrii la întoarcerea materiei dezorganizate în haosul primordial e mãritã de obsesia singurãtãþii. Ceaþa ºi ploaia care par a se eterniza devin în poezie dintr-o manifestare meteorologicã un mod de existenþã a materiei, poezia comunicã un sentiment al însingurãrii totale într-o lume în care poetul se simte despãrþit printr-un “gol istoric”. Golul acesta istoric se întinde între prezentul cu obsesivul ºi exasperantul ritm al ploii care nu se mai sfârºeºte ºi vremurile îndepãrtate din strãfundurile originale ale omenirii, când omul îngrozit de propria sa singurãtate ºi de adversitatea stihiilor ºi a fiarelor sãlbatice se claustra în locuinþele sale lacustre în care se simþea în siguranþã numai dupã ce apuca sã tragã podul de la mal. Poetul se simte coborât din acest punct de vedere pe o treaptã subumanã de început al existenþianismului. Poezia cuprinde o succesiune de motive: al nopþii, al ploii, al golului, al morþii, al plânsului ºi al nevrozei. Sentimentul este de dezagregare sub imperiul apei, a lumii ºi deci ºi a individului atât de aproape de moarte. Cele douã elemente duc la o dizolvare perpetuã, la o surpare continuã. Poetul ne prezintã douã planuri: planul exterior cel al lumii ºi al naturii; ºi unul interior al somnului din care poetul tresare. Trecerea de la planul exterior la cel interior se face abrupt fiind legat de spaimã si de teamã: “Sunt singur” din versul al III-lea al strofei întâi: “ºi mã duce un gând ” semnificã întoarcerea în timp pentru a sublinia sentimentul de solitudine (“spre locuinþele lacustre”). Spaima se adânceºte ºi “parcã dorm pe scânduri ude în spate mã izbeste un val” ºi în aceasta atmosferã de zbucium poetul prin versul “tresar prin somn ºi mi se pare cã n-am tras podul de la mal” sublinieaza imposibilitatea de a lua contact cu lumea, cu viaþa. Spaima lui se accentueazã, pentru cã “un gol istoric se întinde” vers ce simbolizeaza ameninþarea morþii. “Pe aceleaºi vremuri mã gãsesc” este reîntoarcerea în timp, poetul coborându-se pe treapta subumanã. Izolarea aceasta care îl apasã pe poet e subliniatã pe piloþii grei care se prãbuºesc. E ruperea directã cu orice contact al civilizatiei sau al legãturii cu viaþa. În ultima strofã, versul al II-lea “tot tresãrind, tot aºteptând” e o prelungire pe plan interior a ideii cuprinse în versul al II-lea din I-a strofa “aud materia plângând”. Plânsul cosmic al materiei se restrânge de la expresie la, impresie sugerând adâncimea însingurãrii pâna la dispariþia totalã. Remarcãm în poezie aceeaºi muzicalitate a versurilor tipice lui Bacovia. La nivel semantic remarcãm folosirea verbelor la gerunziu: plouând, plângând care rimeazã cu substantivul gând. Întâlnim epitetele (“gol istoric”) personificãrile, piciorul metric din 8 versuri, ritmul este iambic. Ü¥hà