Referat Paradis In Destramare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Paradis In Destramare si de asemenea puteti face Download Referat Paradis in destramare

Citeste fragmente din Referat Paradis In Destramare

Lucian Blaga: Paradis în destrãmare Portarul înaripat mai þine întins un cotor de spadã fãrã de flãcãri. Nu se luptã cu nimeni, dar se simte învins. Pretutindeni pe pajiºti ºi pe ogor serafimi cu pãrul nins înseteazã dupã adevãr, dar apele din fântâni refuzã gãleþile lor. Arând fãrã îndemn cu pluguri de lemn arhanghelii se plâng de greutatea aripelor. Trece printre sori vecini porumbelul sfântului duh, cu pliscul stinge cele din urmã lumini. Noaptea îngerii goi zgribulind se culcã în fân: vai mie, vai þie, pãianjeni mulþi au umplut apa vie, odatã vor putrezi ºi îngerii sub glie, þãrâna va seca poveºtile din trupul trist.  Poezia face parte din volumul Laudã somnului(1929), volum, care se impune printr-o originalitate incontestabilã. Poezia aparþinând acestui volum prezintã un univers în destrãmare cufundat într-o stare hipnoticã. Imaginea acestui univers în destrãmare este surprins foarte bine în versuri: pretutindeni e o tristeþe, e o negare, e un sfârºit Poetul trateazã într-o manierã personalã o serie de mituri biblice, în acest sens este semnificativã mãrturisirea sa: E adevãrat cã în poezia mea sunt frecvente ºi motive mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poeticã. Motivele nu sunt tratate dogmatic. Le folosesc în sens totdeauna creator, liber, le modific ºi le amplific dupã necesitãþi. Nãscocesc motive mitice la fiece pas fiindcã fãrã o gândire miticã nu ia fiinþã, din pãcate sau din fericire, nici o poezie. Blaga prelucreazã creator, liber, mitul genezei, mitul cristic, mitul învierii morþilor, mitul sfântului Ioan, mitul sfântului Gheorghe. Unul dintre miturile fundamentale este Paradisul. În concepþia poetului, dupã izgonirea din Paradis divinul sacru s-a retras din lume, rupându-se definitiv legãtura cu omul. Punctul de plecare este un motiv biblic: ºi izgonind pe Adam l-a aºezat în preajma raiului celui din Eden ºi a pus heruvimi ºi sabie de flãcãri vâlvâitoare sã pãzeascã drumul spre pomul vieþii (Facerea) Prelucrând liber acest motiv biblic, Blaga creazã imaginea unei lumi moderne, a pãcatelor, a unei lumi în destrãmare, din care divinul ºi sacrul lipsesc cu desãvârºire. Poetul procedeazã la o desacralizare a simbolurilor creºtine. Astfel îngerul de la poarta Paradisului numai þine în mânã decât un cotor de spadã fãrã de flãcãri: Portarul înaripat mai þine întins un cotor de spadã fãrã de flãcãri. Deci sabia de flãcãri vâlvâitoare din Biblie devine la Blaga cotor de spadã, sugerând pierderea sacralitãþii. Portarul înaripat devine un paznic inutil al unui tãrâm, care ºi-a pierdut atributele esenþiale. Peste tot domineºte o tristeþe metafizicã, o dezolare, un sentiment al inutilitãþii: Nu se luptã cu nimeni, dar se simte învins. Blaga procedeazã la o umanizare, la o tratare în manierã profanã a figuraþiei biblice. Astfel serafimi, cu pãrul nins înseteazã dupã adevãr; arhanghelii arã cu pluguri de lemn, plângându-se de greutatea aripelor; porumbelul sfântului duh stinge cele din urmã lumini; îngerii goi se culcã în fân, zgribulind de frig: Pretutindeni pe pajiºti ºi pe ogor serafimi cu pãrul nins înseteazã dupã adevãr, dar apele din fântâni refuzã gãleþile lor. Arând fãrã îndemn cu pluguri de lemn arhanghelii se plâng de greutatea aripelor. Trece printre sori vecini porumbelul sfântului duh, cu pliscul stinge cele din urmã lumini. Noaptea îngerii goi zgribulind se culcã în fân ªi în aceastã poezie se întâlneºte simbolul fântânii, care sugereazã adevãruri fundamentale, care se refuzã cunoaºterea, de exemplu: dar apele din fântâni refuzã gãleþile lor. Apa vie, care ar putea dezvãlui omului taina de dincolo, refuzã omului aceastã dezvãluire ºi anunþã momentul dramatic, inevitabil, când sacrul, divinul, se vor retrage definitiv din lume: vai mie, vai þie, pãianjeni mulþi au umplut apa vie, odatã vor putrezi ºi îngerii sub glie, þãrâna va seca poveºtile din trupul trist. Ultima parte a poeziei exprimã moartea mitului, a fanteziei, a imaginaþiei. Sensul fundamental al poeziei este cã lumea modernã, desacralizatã, demitizatã, nu mai înþelege glasul de sus, glasul divinitãþii. Tristeþea, dizolarea sunt determinate de sentimentul retragerii divinului din lume. Din punct de vedere stilistic poezia se remarcã plin simplitate; metaforic poetul sugereazã destrãmarea mitului despre Paradis, dar ºi destrãmarea lumii pentru cã pierderea credinþei transformã lumea, pãmântul într-un trup trist. Sentimentul de tristeþe provine deci din conºtientizarea ruperii de cosmic, de divin. Întregul discurs liric este alcãtuit din douã sfere conceptuale. Prima, alcãtuitã din elemente, care sugereazã paradisiacul: portarul înaripat, serafimi, arhangheli, îngeri, porumbelul sfântului duh, apa vie; în cealaltã sferã conceptualã intrã toate determinãrile care sugereazã destrãmarea Paradisului: cotorul de spadã fãrã de flãcãri, pãrul nins, îngerii goi zgribulind, greutatea aripelor. Invocaþia vai mie, vai þie actualizeazã criza. Discursul liric se alcãtuieºte, creºte din secvenþe disparate, dar care în final alcãtuiesc un tot unitar, oferind imaginea lumii moderne, care a pierdut contactul cu sacrul, miticul, divinul. PAGE 2 PAGE 11122 Ü¥eÀ