Referat Monastirea Argesului - Caracterizarea Lui Manole, A Anei Si A Lui Voda

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Monastirea Argesului - Caracterizarea Lui Manole, A Anei Si A Lui Voda si de asemenea puteti face Download Referat Monastirea Argesului - Caracterizarea lui Manole, a Anei si a lui Voda

Citeste fragmente din Referat Monastirea Argesului - Caracterizarea Lui Manole, A Anei Si A Lui Voda

Monastirea Argeşului - caractrizarea lui Manole - Meşterul Manole, personajul principal in jurul căruia se polarizează acţiunea şi semnificaţia baladei, reprezinta simbolul omului mistuit de focul creaţiei, care intelege necesitatea jertfei pentru realizarea unei opere valoroase şi durabile. Manole este unul dintre cei zece meşteri mari, a cărui pricepere este superioară celorlaltor, lucru sugerat chiar din primele versuri ale baladei:”Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari,/ Şi Manoli, zece,/ Care-i şi intrece”, fiind şi singurul căruia i se precizează numele. Dorinţa lui arzătoare de a construi ceva unic prin frumuseţe si măreţie se întâlneşte cu dorinţa lui Negru-Vodă, care vrea să fie ridicată “monastire-naltă/Cum n-a mai fost altă”. El este neinteresat de promisiunile de îmbogăţire şi ameninţările voievodului, însă este foarte deznădăjduit când vede că zidurile se surpă şi nu îşî poate realiza visul. Dintre toţi, Manea este alesul destinului şi al divinitaţii, deoarece numai lui i se relevă posibilitatea construirii mănăstirii. “O şoaptă de sus” comunică cu meşterul şi îi arată calea jertfei prin care zidurile să nu se mai surpe, fapt ce reiese din versurile:”Ştiţi ce am visat/De când m-am culcat?/O şoaptă de sus,/Aievea mi-a spus/Că orice-am lucra/Noaptea s-a surpa,/Până-om hotărî/În zid de-a zidi/Cea-ntâi soţioară,/Cea-ntâi sorioară,/ Care s-a ivi/Mâini in zori de zi,/Aducând bucate/La soţ ori la frate”.Este un om neobişnuit, acceptând orice jertfă, chiar şi a soţiei sale.Are o impresionantă ţinută morală, legându-se prin jurământ alături de meşteri pentru a păstra taina şi având corectitudinea de a-şi respecta jurământul:”Noi să ne-apucăm,/Cu toţi să giurăm/Şi să ne legăm/Taina s-o păstrăm!” Manole are un moment de slăbiciune omenească, izvorâtă din dragostea pentru Ana. Durerea sufletească ce îl cuprinde, văzându-şi soţia venind, îl determină să implore puterea cerească s-o oprească din drum:”Cât el o zărea,/Inima-i sărea,/În genunchi cădea/Si plângând, zicea:/-Dă, Doamne, pe lume/O ploaie cu spume, /Să facă pâraie,/Să curgă şiroaie,/Apele să crească,/Mândra să-mi oprească,/S-o oprească-n vale,/S-o-ntoarcă din cale!” Meşterul dovedeste ambitie, tenacitate, tărie de caracter şi stăpânire de sine, căci, deşi suferă cumplit, îşi îndeplineşte vocaţia creatoare. Văzând că destinul hotărâse alegerea Anei ca jertfă, el face ca împlinirea lui sa nu pară o condamnare şi, cu tandreţe, menajând sensibilitatea fiinţei iubite, o ia pe Ana, facând să pară zidirea ei doar o glumă, versurile următoare relevând acest lucru.:“Mandra-şi săruta./În braţe-o lua, / Pe schele-o urca,/Pe zid o punea/Şi, glumind, zicea:/Stăi, mândruţa mea, /Nu te spăria/Că vrem sa glumim/Şi să te zidim!”.Sufletul său este sfâşiat de durere, lucru ce reiese din faptele sale:”ofta”, “tăcea”, “turba”. Construirea mănăstiri nu secătuieşte elanul şi capacitatea creatoare ale lui Manole, deoarece, afirmă, în faţa voievodului, că poate realiza ceva superior, caracterizându-l orgoliul creator şi aspiraţia către perfecţiune(“Află că noi ştim/Oricând să zidim/Altă monastire,/Pentru pomenire,/ Multe mai luminoasă/ Şi mult mai frumoasă!”) X æ è . 0 h h h h mbol al forţei creatoare şi al sacrificiului înfăptuit din iubire. Însuşirile lui sunt prezentate printr-o discretă antiteză cu ceilalţi meşteri şi cu Negru-Vodă. Domnitorul îşi doreşte construirea mănăstirii pentru satisfacerea orgoliului personal, din dorinţa de a avea o operă unică, care să îi aparţină numai lui, în timp ce Manole sacrifică ce are mai scump pentru realizarea acesteia.Prin faptele, gândurile, vorba şi comportamentul său, Manea dovedeşte superioritate morală în raport cu ceilalţi. Meşterul Manole rămâne întruchiparea aspiraţiei creatoare a adevăratului artist. caracterizarea Anei – Ana, sotia lui Manole, este unul din personajele secundare ale baladei. Ea reprezintă femeia destinată sacrificiului, deoarece Manole o jertfeşte, zidind-o. Ana este tânără, gingaşă frumoasă şi delicată, o soţie iubitoare şi devotată, pentru că trece peste toate greutăţile pentru a ajunge la Manole. Caracterul său puternic se menifestă printr-o voinţă şi o dârzenie neobişnuite, deoarece învinge stihiile naturii:”Dar oricât cădea,/Mândra n-o oprea,/Ci ea tot venea/Si s-apropia.” Iubirea şi devotamentul generează încrederea ei oarbă în Manole, supunându-i-se fără şovăire, atunci când soţul ei vrea să o zidească. Momentul în care ea se amăgeşte cu iluzia jocului, fără să se revolte, subliniază inocenţa, sinceritatea şi naivitatea cuceritoare a Anei, fapt ce reiese din versurile:”Ana se-ncredea/Şi vesel râdea.” Nu atât durerea fizică o copleşeşte, cât grija pentru copilul ce urma să se nască, de aceea îl roagă pe Manole să termine cu jocul(”Manoli, Manoli,/Meştere Manoli!/ Zidul rău mă strange/Ţâţişoara-mi plânge/Copilaşi-mi frânge”), anticipând o duioasaă dragoste maternă. Moartea Anei devine un simbol al iubirii jertfite, căci astfel este părtaşă la actul creaţiei, conferindu-i durabilitate. caracterizarea lui Negru-Vodă – Negru-Vodă apare în baladă drept ctitorul mănăstirii. Este arogant şi egoist, deoarece construirea mănăstirii reprezintă un mijloc de a-şi satisface trufia şi ambiţia, fapt ce reiese din cuvintele sale:”Aici aleg eu/Loc de mănăstire”. Dorinţa sa de a vedea lăcaşul construit cât mai repede îl determină să promită meşterilor averi şi ranguri boiereşti, însă îşi manifestă aroganţa şi egoismul, ameninţându-i cu moartea în caz de eşec, trăsături ce sunt relevate de versurile:”Iar de nu, apoi,/V-oi zidi pe voi,/V-oi zidi de vii,/Chiar în temelii!”. De asmenenea, aroganţa şi spiritul posesiv îi sunt dovedite de cuvintele:”zidul meu”,”hotărăsc eu”. Necinstit şi lipsit de recunoştinţă, nu îşi respectă cuvântul dat faţă de meşteri, dovedind din nou un egoism brutal. Aflând de convingerea meşterilor că pot realize altă mănăstire “Mult mai luminoasa /Şi mult mai frumoasă”, îşi dezvăluie adevarata faţă, hotărând ca meşterii să rămână pe acoperiş, unde vor putrezi de vii, fapt ce relevă cruzimea si despotismul voievodului capabil să dispună după bunul său plac de vieţile supuşilor săi(“Apoi poroncea/Schelele să strice,/Scări să le ridice,/Iar pe cei zidari,/ Zece meşteri mari,/ Să mi-I părăsească,/ Ca să putrezească,/ Colo pe grindiş,/ Sus pe coperiş”). Negru- Vodă rămane simbolul voievodului arogant, egoist, despot si crud. 쥁@