Referat Alexandru Lapusneanul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Alexandru Lapusneanul si de asemenea puteti face Download Referat Alexandru lapusneanul

Citeste fragmente din Referat Alexandru Lapusneanul

Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi -caracterizarea personajelor- Costache Negruzzi este o personalitate literară care face parte din generaţia paşoptistă. Considerat întemeietorul nuvelei istorice româneşti, prezintă câteva aspecte din istoria Moldovei în mai multe nuvele ca: ”Alexandru Lăpuşneanul”, „Sobieski şi românii”, „Regele Poloniei şi domnul Moldovei”. Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” a apărut în anul 1840 în revista „Dacia literară” şi prezintă cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul între anii 1564 şi 1569. Fiiind o nuvelă, această creaţie cuprinde mai multe personaje, printe care se numără: Alexandru Lăpuşneanul, Moţoc, Doamna Ruxanda, boierii Stroici şi Spancioc precum şi gloata (mulţimea de oameni). Alexandru Lăpuşneanul este pesonajul principal, individual, protagonist şi central, cu profil moral mai mult negativ. Principala trăsătură de caracter a acestuia este dorinţa de răzbunare. El este asemenea lui Hamlet din tragedia shakespeariană, ambii fiind dominaţi de o sete de răzbunare. De la început prezintă o ambiţie ieşită din comun, nu renunţă la planul său de răzbunare când ascultă rugăminţile boierilor soli şi răspunde în consecinţă, cu multă ipocrizie:” –Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scânteiră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi eu vă iubesc pre voi, şi voi merge ori cu voia, ori fără voia dumneavoastră. Să mă-ntorc ? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea ţara ? Nu mă vreţi voi, cum înţăleg ?” Este disimulant şi înţelept, îşi dă repede seama de planurile boierilor când aceştia îi fac propuneri. Este abil în folosirea cuvintelor în folosul său şi îl aceptă pe Moţoc lângă el, nu pentru că îi este trebuitor, ci pentru că vrea să-l pedepsească:”-Să mă-ncred în voi ? zise Lăpuşneanul înţelegând planul lui. Pesemne gândeşti că eu nu ştiu zicătoarea moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba ? Nu ştiu, că fiind mai mare peste oştile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat ? […] Dar tu Moţoace ? învechit în zile rele, deprins a te ciocoii la toţi domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pe Tomşa, […] îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului.” Ipocrizia lui depăşeşte orice limită în momentul în care se duce la mitropolie, „îmbrăcat cu toată pompa domnească”, şi ţine discursul către boieri. Lăpuşneanul se preface a fi bun la suflet, cu gândul de a se împăca şi nici un boier nu se gândeşte la adevărata lui faţă, câzând fiecare în capcana întinsă, în afară de Stroici şi Spancioc:”Boieri dumneavoastră! De la venirea mea cu a doua domnie şi până astăzi am arătat asprime către mulţi; m-am arătat cumplit, rău, vărsând sângele multora. Unul Dumnezeu ştie de nu mi-a părut rău şi de nu mă căiesc de aceasta; dar dumneavoastră ştiţi că m-a silit numai dorinţa de a vede contenind gâlcevile şi vânzările unora şi altora, care ţineau la răsipa ţării şi la peirea mea. Astăzi sunt alte trebile. Boierii şi-au venit în cunoştiinţă; au văzut că turma nu mai poate fi fără păstor, şi pentru că zice mântuitorul: Bate-voi păstorul, şi se vor îprăştia oile. Boieri dumneavoastră! Să trăim de acum în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi, pentru că aceasta este una din cele zece porunci: Să iubeşti aproapele tău ca insuşi pre tine, şi să ne iertăm unii pre alţii!”. -2- În scurt timp, Lăpuşneanul îşi arată adevărata lui faţă. El devine impulsiv, dur cu soţia lui, deşi înainte se purta frumos:” –Muiere nesocotită! Strigă Lăpuşneanul, sărind drept în picioare, şi mâna lui, prin deprindere, se răzimă pe junghiul din cingătoarea sa.”. Răzbunarea lui fără limită, răutatea, ura, îl determină să comită un măcel, dând astfel şi un „leac de frică” doamnei Ruxandra căreia îi era teamă, imaginea morţilor o înfiorau. Lăpuşneanul cunoaşte intenţiile poporului şi ştie de „afacerile” lui Moţoc, astfel că nu se opune uciderii acestuia, găsind totodată un prilej pentru a-l pedepsi pentru că l-a vândut:”Du-te mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubeşte ţara”. Domnitorul devine o fiară, dacă nu mai omoară, acum îi mutilează şi îi chinuie pe oameni. Ambiţia îl face să continue lupta împotriva boierilor trădători, rămânându-i de rezolvat doar pe Spancioc şi pe Stroici, care au fugit peste hotare, în Polonia:”Dar pentru ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti, născoci tot felul de schingiuiri. Scotea ochi, tăia mâini, ciuntea şi seca pe care prepus”. Înbolnăvindu-se, Lăpuşneanul cade în delir şi cere să fie călugărit. Când se trezeşte devine agresiv, dă dovadă de impulsivitate şi foloseşte un limbaj neadecvat când vorbeşte cu mitropolitul:”Boaită făţarnică! adăugă bolnavul zbuciumându-se a se scula din pat; tacă-ţi gura; că eu, care te-am făcut mitropolit, eu te desmitropolesc. M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu !”. Nebunia lui ia proporţii, ajunge chiar să-şi ameninţe cu moartea copilul şi soţia:” Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei, ca să nu mai asculte sfaturile boierilor şi a duşmanilor mei…”. Şi în ultimele clipe ale vieţii lui, Lăpuşneanul doreşte moartea boierilor trădători. El a avut parte de multe chinuri şi suferinţe până şi-a dat duhul, fiind poate răsplătit pentru toate crimele şi răutăţile pe care le-a săvârşit. Prin comportamentul său, Lăpuşneanul poate deveni tipul domnitorului tiran, un artist al disimulării, o brută însetată de sânge, care priveşte măcelul ca pe o ceremonie(punerea capetelor sub formă de piramidă în funcţie de ranguri), un om înţelept care ştie să manipuleze supuşii, dovedind totodată abilitate în folosirea limbajului, şi nu numai atât. hi hi hi - hi hi $ hi * hi * hi ö uxanda este soţia lui Alexandru Lăpuşneanul. Personaj secundarşi pozitiv, autorul îi atribuie şi un portret fizic impresionant:”Peste zobonul de stofă aurită, purta un benişel de fedelenş albastru blănit cu samur, a caruia mânice atârnau dinapoi; era încinsă cu un colan de aur, ce se închia cu mari paftale, impregiurate cu petre scumpe; iar pe grumazii ei atârna o salbă de multe şiruri de margaritar. Şlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit pe umerii şi pe spatele sale. Figura ei avea acea frumuseţă, care făcea odinioară vestite femeile României.”. Trăsătura ei dominantă este tristeţea, provocată de destinul familiei sale: fratele ei mare, Iliaş, s-a dus la Constantinopol, unde s-a convertit la mahomedanism, părinţii şi fratele cel mic, Ştefan erau morţi. Tristeţea şi frica ei se accentuează pe zi ce trecea, mai ales când vedea crimele comise de soţul ei şi este impresionată de lacrimile jupâneselor văduve care vin să i se plângă. Bună la suflet, înzestrată cu un suflet nobil, încearcă să-l oprească pe -3- Lăpuşneanul, care nu mai înceta cu omorurile:” O, bunul meu domn, viteazul meu soţ! urmă ea, destul! Ajungă atâta sânge vărsat, atâte văduvii, atâţia sărmani!”. Doamna Ruxandra este o soţie devotată, îşi respectă soţul, chiar dacă acesta o insultă şi o ameninţă de multe ori. Iubirea ei faţă de fiu său o determină să încalce regulile creştineşti şi să pună otravă în băutura soţului ei. Moţoc este un alt personaj secundar, putând fi considerat şi antagonist. Întruchipează tipul boierului trădător. Este intrigant, perfid, laş, prefăcut, la început i se împotriveşte lui Lăpuşneanul, apoi i se alătură. El este slugarnic şi linguşitor:”Moţoc îi sărută mâna, asemenea unui câinelui care, în loc să muşce, linge mâna care-l bate. El era mulţămit de făgăduinţa ce câştigase; ştia că Alexandru-vodă o să aibă nevoie de un intrigant precum el.” Moţoc devine autoritar în momentul în care Lăpuşneanul trebuie să aleagă între el şi popor, lipsit de suflet cere „să dea cu tunul” în gloată. Se simte ca o fiară cuprinsă de lanţuri şi totuşi crede că mai are scăpare:”Pune să deie cu tunul întrînşii… Să moară toţi !. Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti.”. Ipocrizia lui întrece orice limită în momentul în care promite să construiască o biserică, dintr-o dată devenind creştin şi cere ajutorul lui Dumnezeu: „Oh ! păcătosul de mine ! strigă păcătosul maică precurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora ? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta, şi mă jur să fac o biserică, să postesc cât voi mai avea zile…!”. Încercările lui nu de a scăpa nu au succes şi Moţoc îşi găseşte sfârşitul omorât fiind de mulţimea adunată în faţa curţii lui Lăpuşneanul. Stroici şi Spancioc sunt două personaje episodice, doi boieri înţelepţi, care sunt stăpâniţi de spiritul dreptăţii, care văd clar realitatea şi încearcă să-i deschidă ochii lui Lăpuşneanul, orbit de furia răzbunării:”Cu voia mării-tale, zise Stroici, vedem că moşia noastră o să cadă de isnoavă în calea păgânilor. Când astă negură de turci va prăda şi va pustii ţara, pe ce vei domni măria-ta ? -Şi cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgânice aduci cu măria-ta ? adăogi Spancioc.” Buni cunoscători ale intenţiilor lui Lăpuşneanul, ei rămân limpezi la minte şi nu sunt înşelaţi de refăcătoria lui Lăpuşneanul, astfel reuşind să scape din cursa întinsă de acesta:”-Cum îţi pare ? zise unul din boierii care i-am văzut că nu iertase pe Alexandru-Vodă -Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dânsul la masă, răspunse celalalt. Şi se amestecară în norod. Aceşti erau Spancioc şi Stroici”. Spiritul dreptăţii îi determină să se întoarcă în ţară pentru a pune capăt zilelor lui Lăpuşneanul. Ei îşi manifestă ura faţă de acesta şi îl chinuie aşa cum a chinuit el familiile de boieri. Este surprinzătoare bucuria boierilor cu care fac acest lucru:”se cade spre osânda ta să ne priveşti; învaţă a muri, tu care ştiai numai să omori. Şi apucându-l amândoi, îl ţineau nemişcat, uitându-se la el cu o bucurie infernală şi mustrându-l”. Gloata este un personaj colectiv şi reprezintă poporul. Ea este manipulată de slugile care au scăpat de acel măcel. Principala trăsătură de caracter este -4- „prostia”:”Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. – Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strânge în cete-cete, şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară”. Ei sunt păcăliţi de Moţoc, care punea dările foarte mari, apoi de Lăpuşnenul, care scapă de ei dându-l pe Moţoc. Nu cred că acei oameni au dus-o mai bine după moartea lui Moţoc, ci dimpotrivă, poate că dările au crescut şi mai mult. Gloata nu are nici un conducător, este dezorientată şi nu este unită, abia după un timp au început să ceară domnitorului să îndeplinească jalbele: „-Să micşoreze dăjdiile! –Să nu ne mai zapciască! -Să nu ne mai împlinească! –Să nu ne mai jefuiască! -Am rămas săraci! –N-avem bani! –Ne i-au luat toţi Moţoc! –Moţoc! –Moţoc!- –Moţoc!” Caracterizarea personajelor s-a realizat prin mijloace directe(direct de către autor sau autocaracterizare) şi prin mijloace indirecte( limbaj, participare la diferite acţiuni, atitudini, de către celelalte personaje). 쥁`