Referat Ion Heliade Radulescu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ion Heliade Radulescu si de asemenea puteti face Download Referat Ion heliade radulescu

Citeste fragmente din Referat Ion Heliade Radulescu

MOMENTUL 1848. ROMANTISMUL În evoluţia istorică a culturii şi a literaturii române, perioada numită „Momentul 1848” cuprinde aprox. anii 1830-1960, etapă marcată puternic de evenimentele anului revoluţionar 1848. Scriitori reprezentanţi: Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Ghica.  Totalitatea creaţiilor literare care au apărut în această etapă, alcătuiesc, împreună, literatura paşoptistă. Trăsături: caracterul patriotic şi militant al unor creaţiiş, interferenţa mai multor curente literare (clasicism, preromantism, romantism), satirizarea aspectelor negative ale lumii contemporane, apariţia unui mare număr de specii literare (elegia, epopeea eroică, epistola, oda, balada, meditaţia, satira, fabula, memorialul de călătorie, nuvela), tot acum apar şi primele încercări de roman, evocarea trecutului, descrierea naturii, inspiraţia din folclor. Teme cultivate: idealul unităţii şi independenţei naţionale, lupta împotriva nedreptăţilor sociale şi rămăşiţelor feudale, descoperirea folclorului: izvor de inspiraţie. Un moment deosebit pentru dezvoltarea literaturii române l-a constituit apariţia, în ianuarie 1840, la Iaşi, a revistei „Dacia literară”. În primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu publică articolul-program intitulat „Introducţie [La «Dacia literară»]” care va deveni programul romantismului românesc. Programul viitoarei orientări a literaturii române: combaterea traducerilor; crearea unei literaturi naţionale inspirată din: - istoria poporului român, - frumuseţile pământului românesc, - obiceiurile populare; încurajarea scrierilor originale; încurajarea criticii obiective. Toate aceste recomandări se încadrează în romantism. ION HELIADE RĂDULESCU (PERSONALITATE ARTISTICĂ) Ion Heliade Rădulescu (1802-1872) se înscrie în rândul spiritelor „totale” ale culturii româneşti, fiind o personalitate importantă a momentului paşoptist din literatura română. Este un deschizător de drumuri în variate domenii ale culturii, limbii şi literaturii române. Înfiinţează prima şcoală superioară de muzică, literatură şi declamaţie în Muntenia. Este întemeietor al presei în Ţara Românească („Gazeta românească”). În domeniul limbii scrie „Gramatica Românească”(1828), a doua după cea a reprezentanţilor şcolii ardelene.În literatură, alături de Kogălniceanu, îndeamnă scriitorii să scrie „cum pot şi cât pot”, încurajând creaţiile originale. Este un deschizător de drumuri în opera căruia se deschide întreaga ideologie a romantismului. O trăsătură specifică este împletirea elementelor clasice (simţul simetriei şi al perfecţiunii formale, admiraţia faţă de arta antică greco-latină) cu cele romantice (valorificarea şi cultivarea miturilor, folosirea procedeelor artistice, descoperirea folclorului, cultivarea trecutului istoric). ION HELIADE RĂDULESCU: SBURĂTORUL „Sburătorul” (1844, „Curierul românesc”) este prima baladă cultă, care valorifică mitul folcloric al zburătorului, mitul erotic. Mitul zburătorului explică, în viziune populară apariţia primilor fiori ai dragostei în sufletul fetelor de la ţară. Zburătorul este un flăcău tânăr şi frumos care vine noaptea în iatacul fetei, tulburându-i liniştea sufletească şi deşteptând dorul dragostei. „Sburătorul” este o baladă romantică care urmează structura clasică a oricărei balade: decor, eveniment, personaj. Scriitorul nu respectă această ordine: balada începe cu prima parte a evenimentului care descrie confesiunea Floricăi făcute mamei sale despre stările fizice şi sufleteşti ciudate pe care nu şi le poate explica. Decorul (cadrul natural) în care are loc confesiunea Floricăi şi a doua parte a evenimentului: descrierea fenomenului zburătorului văzut şi comentat de două sătence. 1. Prima parte a evenimentului: confesiunea Floricăi. Discursul epic insistă asupra suferinţelor fizice ale Floricăi realizate pe principiul romantic al antitezei. Stări sufleteşti contradictorii: „Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, Îmi ard buzele, mamă, obraji-mi se pălesc!”, „Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine; În braţe n-am nimica şi parcă am ceva:”. Neştiind să-şi explice aceste stări, se face trimitere la înţeleptciunea strămoşească, la bunica: „Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica: O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător! Or aide l-alde baba Comana ori Sorica, Or du-te la moş popa, or mergi la vrăjitor.” Se anticipează ideea că aceste tulburări ar fi provocate de un zburător, precum şi credinţa populară în vrăji şi în descântece. Deasemenea, Florica îşi descrie şi suferinţa sufletească: „Un dor nespus m-apucă şi plâng, măicuţă, plâng.”, „Atunci inima-mi bate şi sai ca din visare, (...) Ce chin nesuferit!”. Tânguirea erotică (motiv cultivat în lirica iubirii de mai târziu) necesită şi mijloace adecvate de exprimare; aşa se explică mulţimea exclamaţiilor, a interogaţiilor retorice şi a verbelor la indicativ prezent. În acest context, repetiţia „şi plâng, măicuţă, plâng” condensează această tânguire. Această mărturisire a Floricăi are loc într-un decor tipic romantic: un peisaj nocturn care constituie locul de inserţie a elementului fantastic. Decorul pregăteşte cadrul potrivit pentru apariţia zburătorului. 2. Decorul, plasat între cele două părţi ale evenimentului este amplasat pe două aspecte fundamentale ale satului, în momentul amurgului. DINAMIC STATIC - verbele de mişcare („mereu sosise”, „întins păşea”, „trăgea în bătătură”) dinamizează peisajul. - imaginile vizuale („soarele sfinţise”), auditive („ţipând, parcă chema”, „vitele muginde”, „gemete de mumă”) şi motorii caracterizează un univers rustic aparent obişnuit; impresia covârşitoare provine însă din densitatea materiei telurice, din forţa pe care o degajă elementarul. - pe măsură ce se lasă noaptea satul se linişteşte, tensiune dramatică creşte, se instalează o stare de mister care cuprinde întreaga fire: „Încep a luc-i stele rând una câte una”, „Tăcere pretutindeni acuma stăpâneşte”, „Destins coprinde lumea, ce-n braţele somniei”, „Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină, Şi apele dorm duse, şi morile au stat.” - epitetul „noapte naltă, naltă” prelungeşte noaptea în spaţiul cosmic. - întreaga naturăse cufundă în noapte, imagine sugerată de metafora „veşmântul său cel negru, de stele semăna”. - motivul visului este domeniul prin care romanticul pătrunde în tainele universului: „Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat.” -tăcerea cuprinde întregul sat într-o gradaţie artistică realizată prin personificări. 3. A doua parte a evenimentului: discuţia dintre două sătence despre apariţia zburătorului. Intenţia zburătorului a fost aceea de-a relua viziunea asupra acestui fenomen din punct de vedere al omului simplu, de la ţară. Astfel, zburătorul este văzut ca o fiinţă supranaturală, „zmeu” sau „balaur de lumină cu coada-nflăcărată” care se metamorfozează într-un tânăr frumos care apare în visul fetei, trezindu-i primii fiori ai dragostei. „Pândeşte, bată-l crucea! Şi-n somn calea mi-ţi vine Ca brad un flăcăiandru şi tras ca prin inel, Bălai cu părul d-aur! Dar slabele lui vine N-au nici un pic de sânge...” Alcătuită la modul folcloric, cu ajutorul exclamaţiilor, al interogaţiilor şi al expresiilor populare, schiţa de portret a zburătorului cuprinde şi o notă de grotesc („ş-un nas – ca vai de el!”) Cele două „surate” îşi exprimă compasiunea faţă de Florica, avansând ideea că iubirea este o boală fără leac, care nu se poate vindeca. În final se face trimitere din nou la înţeleptciunea bunicii: „Şi s-a pălit copila! – ce bine a zis bunica: Să fugă fata mare de focul de iubit. Că-ncepe de visează, şi visu-n lipitură Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu, Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură, Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!” Versurile baladei sunt ample, cu măsura de 14 silabe, iar rima este încrucişată. Existenţa satului arhaic este pusă în valoare în două aspecte fundamentale: realitatea existenţială a satului, sugerată prin: prezenţa celor două sătence, prezenţa turmelor de vite, „câmpianul” şi „argeana”. aspecte mitice, puse în valoare prin credinţe, superstiţii, obiceiuri: credinţa în zburător, credinţa în vrăji, descântece, înţeleptciunea bătrânească la care se apelează mereu, destinul omului scris în zodii şi stele, iubirea: boală fără leac. În concluzie, balada „Sburătorul” este prima creaţie cultă din literatura română care valorifică cu o măiestrie artistică deosebită, mitul folcloric al zburătorului. 쥁