Referat Cronicarii Romani

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cronicarii Romani si de asemenea puteti face Download Referat Cronicarii romani

Citeste fragmente din Referat Cronicarii Romani

Date biografice(Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce) Grigore Ureche (aproximativ 1590-1647) e primul cronicar moldovean de seama, a carui opera a infruntat timpurile, ajungind pana la noi. Era fiul lui Nestor Ureche, boier instruit detinind functii politice importante la sfirsitul veacului al XVI-lea, in repetate randuri purtator de solii la Poarta Otomana, mare vornic al Tarii de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movila. Cronicarul de mai tirziu a invatat carte la Lvov, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina si greaca, retorica si poetica.Reintors in tara a participat la viata politica mai intai ca logofat, apoi spatar. In vremea domniei lui Vasile Lupu a fost unul din sfetnicii apropiati ai acestuia, mare spatar, iar din anul 1642, urmand calea parintelui sau, a ajuns mare vornic al aceleasi Tari de Jos.A murit in anul 1647 si a fost inmormantat intr-o cripta de la manastirea Bistrita din Moldova. Spre sfarsitul vietii, Grigore Ureche a inceput sa scrie "Letopisetului Tarii Moldovei", la care a muncit intre anii 1642-1647. E unica lucrare cunoscuta, cuprinzind evenimentele din perioada 1359-1594, ramasa nefinisata. Cronicarul motiveaza scrierea acestui letopiset din simplul pretext "ca sa nu se inece ...anii cei trecuti" si sa lase urmasilor amanunte despre cele ce au fost sa se petreaca in anii de demult, dar si din grija ca acestia sa nu ramina "asemenea fiarelor si dobitoacelor celor mute si fara minte". E de accentuat importanta pe care o acorda cronicarul istoriei in trezirea si cresterea constiintei nationale a poporului, "Letopisetul Tarii Moldovei" constituind inceputul istoriografiei in limba romana.Grigore Ureche a consemnat in mod obiectiv evenimentele si intimplarile cele mai importante, tinind foarte mult sa fie nu un "scriitoriu de cuvinte desarte ce de dereptate". “ PRIVATE Adevarata istoriografie moldoveana începe cu Grigore Ureche, fiu al unui Nestor Ureche, boier refugiat o vreme în Polonia (prilej pentru Grigore de a învata în scolile lesesti). Spatar sub Alexandru Ilias, mare spatar si apoi vornic al Tarii de Jos sub Vasile Lupu, nu mai era în viata la 3 mai 1647 cînd i se împartea averea. Cum Ureche n-a scris cronica vremurilor sale (letopisetul lui merge abia pîna la 1594, la a doua domnie a lui Aron-voda), nu putem cauta la el perceptia lumii în care se misca. Slujindu-se de izvoare sarace, el e un cronicar în întelesul larg al cuvîntului, în felul boierului ce-si înseamna pe scoarta unui ceaslov ivirea unei comete si a calugarului compilator, cu toate ca în Polonia a trebuit neaparat sa cunoasca miscarea umanista, si ca, intelectual vorbind, el e un om cu învatatura de izvor occidental si în marginile casei lui un spirit cu vederi înaintate. Fundamental ramîne totusi boier bun cu dragoste de tara. Tot ce se poate astepta de la un astfel de scriitor este mireasma automatismului, harul cuvîntului, care la Ureche sînt tari ca aloia. Dar gasesti la el întelepciune si acea desfacere de lucruri în duhul Bibliei, dupa care este rasplata si pedeapsa. Are sensul obiectivitatii si nu foloseste stirile care nu "se tocmesc", precum banuieste conceptul de traditie, de vreme ce socoteste ca o natie fara istorie s-ar asemana "fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte". Este evolutionist în istorie, în sens biologic, admitînd ca orice natie (azi am zice civilizatie) are o "începatura", un "adaos" si o "scadere". Bineînteles e providentialist. Îi descoperim chiar idei politice. "Tocmala" si "obiceiele tarii" nu i se par bine asezate. Domnul judeca fara legi si dupa capul lui si "unde nu-s pravile, din voia domnilor, multe strîmbatati se fac". Adevaratul dar al lui Ureche este însa portretul moral. Aici el creeaza, sintetizeaza, fiindca izvoadele nu-i dadeau nici un model. Omul e privit sub o însusire capitala sau un vitiu sub care se aseaza faptele lui memorabile, într-o cadenta tipica. Stefan e un sanguinar leonin(…).”(George Calinescu-“Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”) Miron Costin(1633-1691) este cronicar de seama, mare patriot si umanist, inalt dregator si iscusit diplomat, filozof si poet, primul nostru scriitor de autentica valoare, reprezentant de frunte al culturii medievale din Moldova. Toate aceste titluri de eruditie si noblete, atribuite marelui inaintas sint pe deplin indreptatite de viata si faptele sale, de harul si locul ce ii revine in istoria literaturii romane. Autor al mai multor scrieri in proza si in versuri ca "Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace” de unde este parasit de Ureche vornicul din "fara de Gios", cuprinzind o perioada de aproape sapte decenii (1595-1661),poemul filozofic “Viata lumii" (primul din literatura nationala), " Istoria in versuri polone despre Tara Moldovei si Munteniei" cronica de proportii, nefinisata, "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor", in care considera ca "A lasa iarasi nescris, cu mare ocara infundat neamul acesta de o seama de scriitori ieste inimii durere. Biruit-am gindul sa ma apuc de aceasta truda, sa scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor si semintie sint lacuitorii tarii noastre..." Ca mai apoi sa sustina cu tnflacarare dar si cu artgumente bineintemeate ca "Cea mai stralucita dovada a acestui popor,de unde se trage ,este limba lui care este adevarata latina… Numele cel mai adevarat, autentic… este ruman sau rumanus, care nume acest popor l-a pastrat intotdeauna…"Miron Costin face aceasta afirmatie in rezultatul studiilor si a cunostintilor istorice si lingvistice, acumulate cu o deosebita osirdie in strainatate, demonstrind astfel originea romana a poporului nostru si latinitatea limbii romane. Ocupa functiile de mare dregator si diplomat, iar mai tirziu si mare logofat influientind substantial viata politica a Moldovei. Recemat in tara (1685) de catre Constantin Cantemir, un adept al polonilor,inca de pe vremea cind isi facuse studiile in aceasta tara intra in conflict cu noul domn, care incheiase un tratat secret de alianta cu Habsburgii. In rezultatul agravarii acestui conflict urmeaza deznodamindul tragic - decapitarea marelui carturar al aceslei epoci zbuciumate, pline, de colizii intorsaturi neasteptate. De sub pana iscusitului si distinsului cronicar al neamului ne-a ramas sfatul intelept precum ca "nu ieste alta mai frumoasa si mai de folos in toata viasa omului zabava, decat cetitul cartilor". In zilele noastre mai ales a acelora, din care aflam de care aflam de cite au fost sa se intimple din vremuri straveci si pina acum in aceasta frumoasa dar mult multpatimita Tara a Moldovei. Ion Neculce(1672-1745), acest cronicar de seama a neamului, a fost dregator, om politic, ocupand succesiv functiile de postelnic, vataf de aprozi, de vel aga si vel spatar. Iar in vremea domniei lui Dimitrie Cantemir a ajuns hatman al Moldovei.Dupa lupta de la Stanilesti (1711) l-a urmat pe domnitor in pribejiile sale prin Rusia. La intoarcere in Moldova a fost numit vornic al Tarii de Sus, apoi judecator de divan.La 73 de ani, dupa o viata zbuciumata a decedat rapus de batrinete. Ne-a lasat drept mostenire "Letopisetul "Tarii Moldovei de la Dabija Voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat", inceput aproximativ din anul 1733, ca o continuare a operei ilustrului inaintas Miron Costin. Letopisetul este precedat de celebrele "0 sama de cuvinte", patruzeci si doua de legende istorice "ce sint auzite din om in om de oameni vechi si batrini", in care sint evocate intr-o aleasa si dulce limba intimplari din viata unor domnitori al Moldovei si indeosebi din cea a lui Stefan cel Mare. Aceste legende, constituie in fond prima culegere de folclor autohton. “Cronicar moldovean. Pâna la 7 ani copilareste la mosia parinteasca Prigoreni. Tatal sau, vistiernicul Neculce moare, iar copilul e luat de bunica Alexandra din Blagesti. Nu e dat la invatatura, ci e initiat in cititul si scrisul chirilic de vreun dascal. Apoi il aflam in Muntenia, la familia stolnicului C. Cantacuzino. Intors in Moldova, urca sirul dregatorilor pâna la mare spatar si caimacam (loctiitor de domn). Ajunge sfetnicul tânarului domn D. Cantemir si, in urma pierderii bataliei de la Stanilesti (1711), pribegeste in Rusia si Polonia. In 1720, refugiatul este iertat si revine in tara, unde isi scrie cronica inceputa in tinerete: "Letopisetul Tarii Moldovei de la DABIJA v.v. pâna la domnia lui Ioan Mavrocordat v.v. (1661-1743)". Inainte, aseaza culegerea de 42 legende istorice "O sama de cuvinte". Culese, in parte, din folclor, ele fixeaza sub forma anecdotei momente semnificative din biografia domnilor moldoveni, mai ales Stefan cel Mare. Legendele i-au inspirat pe: Gh. Asachi (in nuvele istorice), D. Bolintineanu (Daniil Sihastrul, Manastirea Putna, Aprodul Purice, Petru Rares, Mama lui Stefan cel Mare), C. Negruzzi (Aprodul Purice), V. Alecsandri (Movila lui Burcel, Altarul manastirii Putna, Dumbrava Rosie, Visul lui Petru Rares).”(George Calinescu-“Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”). Operele cronicarilor Cronicile realizeaza cea dintai imagine scrisa a istoriei noastre. Mai intai au aparut in limba oficiala, pe atunci slovona, iar mai tarziu incepand cu secolul al XVII-lea, in limba nationala, acestea fiind primele scrieri originale de mare intindere. In Muntenia s-au redactat “Letopisetul cantacuzinesc” si “Letopisetul Balenilor” cuprinzand intervalul 1290-1688, “Istoriile domnilor Tarii Romanesti” de Radu Popescu si “Cronica anonima despre Brancoveanu”.Cele mai realizate sunt, indiscutabil, cronicile moldovenesti, fiindca nu au fost scrise din ordinul vreunui domnitor, deci exprima punctul de vedere al autorilor. Acestia au o oarecare independenta morala fata de autoritatea domneasca, ceea ce permite o atitudine critica. In seria moldoveneasca intra “Letopisetul Tarii Moldovei” scris in ordine de Grigore Ureche de la 1359 la 1594, Miron Costin de la 1594 la 1661, Ion Neculce de la 1661 la 1743, si continuat de alti cronicari de mica valoare. Cronicile au ramas in manuscrise aproape doua secole si au fost tiparite de Kogalniceanu si Balcescu dupa 1840. Fiind cunoscute numai de stiutorii de carte nu au putut influenta evolutia limbii romane literare in aceeasi masura ca textele religioase. Sunt insa primele scrieri originale in limba romana, de mari dimensiuni, si in felul acesta arunca o lumina mai exacta asupra limbii din epoca. Importanta cronicilor este in primul rand de ordin stiintific prin valoarea documentara a textelor, oferind informatii pretioase despre istoria de epoca medievala. Punand in circulatie idei ca romanitatea poporului, latinitatea limbii noastre; continuitatea elementului roman in Dacia, unitatea tuturor romanilor, cronicarii au contribuit la formarea constiintei noastre nationale. S-a remarcat la cronicari dorinta de a-si elabora textele intr-o limba comuna, pe intelesul tuturor, de aceea Ureche si Neculce iau ca model limba populara. Miron Costin ,carturar de formatie serioasa, considera ca limba populara difera de cea literara, cum era la romani. El ia ca model la nivelul frazei latina culta, adeseori lasand predicatul regentei la sfarsitul frazei. Totodata se observa alegerea cuvintelor la nivelul lexicului si indeseobi a formelor gramaticale specifice intregii arii lingvistice daco-romane. Se intalnesc fonetisme regionale: “dz” pentru “z”, “h” pentru “f”, “dj” pentru “j”. Putine elemente regionale apar in morfologie la cronicari. Toate aceste scrieri apartin in mod normal stilului stintific, dar intalnim si elemente ale stilului artistic, justificate prin doua motive. Primul este nivelul pe care-l atinsese stiinta istoriei in epoca: stilul stiintific trebuie sa fie total obiectiv, or istoricii din Evul Mediu isi spun si propriile pareri despre evenimentele si personalitatile la care se refereau. Se produce astfel literaturizarea faptului istoric. In al doilea rand, prezenta subiectivismului se justifica prin aceea ca toti cronicarii presara nenumarate interjectii si fraze exclamative.Aceasta atitudine are efecte asupra expresiei, care nu mai ramane o seaca notare de date si fapte, ci tradeaza o puternica participare afectiva ca in aceasta jelanie a lui Neculce:”Oh!Oh!Oh! saraca tara a Moldovei, ce narocire de stapani ca acestia au avut! Ce sorti de viata ti-au cadzut! Cum au mai ramas om traitor in tine, de mirare este, cu atata spurcaciuni de obieceiuri ce se trag pana astazi in tine, Moldova!” Cronicarii recurg la proverbe si la maxime. Stilul lui Costin nu e lipsit de influenta populara, dovada fiind proverbele si expresiile pe care le foloseste adesea: “Ce dzilele lui cele sfarsite, cum sa dzice cuvantul”,”Lupul parul schimba, iara nu hirea”. De asemenea, la Neculce intalnim numeroase proverbe si zicatori:”Pasarea in cuibul sau nu piere”,”cine sapa groapa altuia da intr-ansa”,”Nu fac toate mustele miere”. Valoarea literara deriva si din faptul ca letopisetele consemneaza unele evenimente traite de autori, deci sunt primele scrieri memorialistice. Gasim in forma rudimentara procedee ale prozei artistice: naratiune, portret, descriere si dialog. Naratiunile lui Grigore Ureche ca si cele ale lui Ion Neculce urmeaza modelul popular, cu fraze scurte, dominand coordonarea,respecta topica subiect-predicat, uneori recurge la epitete si comparatii de factura populara. Ureche a intemeiat genul naratiunii simple de factura istorica. Textul sau atinge ceea ce E.Negrici numea in “Naratiunea in cronicile lui Gr.Ureche si Miron Costin” drept “naratiune pura” prin precizia relatarii,liniaritate(respectarea cronologiei), saracie stilistica, tonul rece, sobru. Cronicarul intregistreaza evenimentele asa cum le-a cunoscut din diverse izvoare, actiunea prevaleaza in favoarea interpretarii. Ureche a intuit ca istoricul trebuie, inainte de toate, sa expuna fapte. Materialul este impartit pe capitole, fiecare cu cate un titlu analitic:”Razboiul lui Bogdan voda cu lesii”,”Cand au pradatu Stefan-voda Tara Secuiasca”, ”Cand au luat Stefan-voda Chilia si Cetatea Albade la pagani”, “Cand au omarat Alexandul-voda 47 de boieri”,”Cand au trimis Despot-voda la imparatie pentru steag”si altele. Biografiile domnitoilor cuprind trei elemente: momentul inscaunarii, enumerarea razboaielor purtate si se incheie cu moartea personajului. Un spatiu intins este acordat domniei lui Stefan cel Mare, surprinsa in momentele cele mai importante:cucerirea Chiliei si a Cetatii Albe, disputele cu Radu-voda, lupta de la Podul Inalt sau de la Razboieni, ridicarea manastirii Putna, conflictul cu regele polon Albert, luarea Pocutiei. Cunoscute mai sunt naratiunile despre inscaunarea lui Petru Rares si peregrinarea sa, intrarea lui Lapusneanu in tara pentru cea de-a doua domnire, sfrasitul tragic al lui Ion-voda. O alta caracteristica a naratiunii lui Ureche o constituie spiritul moralizator. Autorul tine neaparat sa ia atitudine impotriva abuzurilor si crimelor savarsite de unii monarhi fara discernamant. La un moment dat, paraseste povestirea si intr-un capitol separat numit invariabil “Certare si invatatura” trage invataminte pe marginea evenimentelor. Schema, preluata din istoriografia latina si polona, ramane un procedeu naiv, abandonat de urmasi. Dupa ce relateaza despre masacrul facut de Lapusneanu, in frgmentul urmator propune modelul unui stat, in care domnitorul sa fie ca o matca fara ac si sa asculte de sfatul boierilor. Dupa opinia lui Ureche, personajul care intruneste aceste trasaturi este Petre Schiopul. Cu exceptia acestor fragmente moralizatoare, putine la numar, naratiunea e ocupata integral de actiune. “ureche atinge esenta istoriei”(E.Negrici).el nu rotunjeste nicidata informatia, ci adopta un stil concis. O data cu Miron Costin putem vorbi de “naratiunea de tip anecdotic” (E.Negrici), dusa mai tarziu la apogeu de Ion Neculce. Miron Costin e,totodata, primul narator meditativ. Ceea ce se observa mai intai la el e forma schimbata a naratiunii: scrisul nu mai e spontan, ca la Ureche, ci compus, se naste in urma unui proces laborios. Un progres semnificativ se realizeaza pe linia constructiei personajului: dincolo de insiruirea de evenimente, cronicarul lasa loc analizei psihologice, framantarilor interioare ale eroului. Miron Costin realizeaza mici biografii de-a lungul carora se urmareste devenirea personajului. Un exemplu il constituie evolutia lui Stefan Tomsa pe parcursul celor doua domnii. Un Domn crud si sangeros, Stefan Tomsa are gustul “farsei oribile”:iarta pe unul ce se razvratise, totusi il duce la locul executiei; cel in cauza incearca sa se apere, dar este ucis pe loc. Acelasi sadic domn-ni se spune- purta cu sine un calau care striga aratand spre boieri:”S-au ingrasatu,doamne, berbecii, buni sintu de giunghiat”,vorbe la care Tomsa daruia bani tiganului. Chiar daca ar parea incredibil, Miron Costin ne asigura ca a survenit o schimbare in caracterul personajului:”Iara la a doua domnie cu multu schimbatu intr-altu chip dupa patima ce-I venise si lui la cap”. Daca Ureche povestea detasat, Miron costin traieste istoria la modul dramatic, destinul tragic al omului supus unei forte implacabile este tema lui predilecta. Avand structura reflexiva, Miron Costin este singurul cronicar ce-si indreapta atentia asupra destinului fiintei umane. De altfel, “meditatia asupra omului asigura unitatea operei sale”(M.Scarlat,”Introducere in opera lui M.Costin”). Textul e impregnat de maxime, proverbe,cugetari ce puncteaza o anume situatie sau au un caracter anticipativ. Cele mai multe vizeaza destinul incert si nestatornicia lucrurilor omenesti:”Iara nu sunt vremile supt carma omului, ce bietului om supt vremi”,”Iara roata lumii nu asa cum gandeste omul, ce in sursul sau se intoarce”. Rezulta de aici drama individului care se simte la indemana destinului capricios, haituit de istorie(“Iara noi privim cumplite vremi si cumpana mare pamantului nostru si noua”). Autorul primului poem filozofic din literatura romana dezvolta in cele mai multe dintre naratiuni tema sortii schimbatoare. Un exemplu il constituie capitolul ce il are in centru pe domnitorul Barnovski. Soarta nedreapta a acestui domnitor milostiv, cu dragoste de tara, care e ucis de turci cand pleaca la Tarigrad dupa firman, il impresioneaza pe cronicar.”Nestiutor gandul omenesc(….)la ce merge si la ce tamplari apoi soseste”,spune el. In continuare, relateaza niste intamplari ce tin mai mult de legenda, dar care intaresc nevinovatia celui sacrificat(calul lui Barnovschi se izbeste cu capul de un zid si moare, iar in Taringrad are loc un incendiu devastator). Pentru boierii ce l-au insotit pe domnitor(intre care se afla si tatal cronicarului) urmeaza momente de groaza. Postelnicul Costin e scos in toiul noptii din inchisoae, dar nu pentru a fi inecat, cum spunea el, ci pentru o discutie cu vizirul. Miron Costin stie sa dispuna de liberatatile scriitotului si ofera detalii ce creeaza naratiunii o evidenta tensiune dramatica. Epicul are si un caracter anticipativ. Cronicarul enumera semnele ce au prevestit caderea casei lui Vasile Lupu:cometa, eclipsa de soare si navalirea lacustelor. “Ca era sa se pomeneasca la domnia lui Vasile voda pentru cometa, adeca steaua cu coada, care s-au primejduit cu cativa ani inainte de aceasta asea de grea premeneala acestii domnii si intunecarea soarelui in anul acela(…)si tot intr-acela an lacustele neaudzite veacurilor,care toate semnele in loc batranii si astronomii din Tara Leseasca a mare rautai ca santu acestor tari meniia”. Se remarca anumite progrese in perfectionarea stilului lui Miron Costin.La nivelul sintaxei, pe langa atributele clasice ale oratoriei - interogatie retorica, gradatia, repetitia, exclamatia - intalnim nenumarate figuri de stil, printre care metafore, metonimii si mai ales comparatii: ”Precum muntii cei inalti si malurile cele inalte candu sa naruiesc de vreo parte pre catu sunt mai inalti pre atata duruit face mai mare…” Despre legendele inserate in culegerea “O sama de cuvinte” a lui Neculce nu s-au pastrat documente(au fost auzite”din om in om,de oameni vechi si batrani”),insa autorul le consemneaza pentru cine vrea sa le creada. Cele mai multe dintre acestea au furnizat subiecte pentru scriitorii din secolul trecut: Stefan voda a hotarat locul pe care urma sa se construiasca manastirea Putna tragand cu arcul si se spune ca un copil de casa ar fi tintit mai departe decat insusi domnitorul, de aceea I s-a taiat capul; intr-o lupta aprodul purice l-a ajutat pe Stefan cel Mare sa urce pe cal, de atunci numele I s-a schimbat in Movila; inainte de a-l numi domn pe Petru Rares, imparatul de la Taringrad ar fi sarit cu calul de trei ori peste el; fata lui Radu-voda a fugit cu o sluga de la curtile domnesti, cand au fost gasiti,ea a fost trimisa la calugarie iar iubitul ei ucis;Petru Rares,voda,in timp ce fugea de dusmani,este ajuns de un popa si ii striga acestuia:”Intoarce-te,popo,inapoi,nu-ti lasa liturghia nesfarsita”. George Calinescu I-a surprins cel mai bine datele personalitatii artistice, remarcadu-I”…ingenuitatea sireata(…), proverbialitatea, filozofia batraneasca, minunarea, vaietatura si,in fine, acel lucru invederat, dar inanalizabil ce se cheama darul de a povesti”(“Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”). Paremilologia,vorbirea in pilde, este o trasatura de baza a naratiunii lui Neculce:”Tatarii au intrat in tara ca lupii intr-o turma”,”pasarea vicleana da ingura in lat”,”mielul bland suge la doua maice”,”si asa au tinut de bine aceasta pace cum tin cainii vinerile”.Frecvente sunt expresiile plastice ce redau ideea de primejdie a vietii: ”in cumpana pierii”,”lui Duca-voda boierii stau sa-I manance capul”,”si-a bagat capul pentru voia banilor”,”a plati cu capul”. In operele lor, cronicarii folosesc toate modalitatile de expunere. Prin intermediul naratiunii acestia prezinta intamplarile, prin intermediul portretului, ca marca a descrierii, realizeaza figura personajelor, iar dialogul este folosit de toti cronicarii pentru a da autenticitate celor relatate. La Ureche suntcunoscute dialogurile dintre Petru Rares ce se intorcea cu carele de la pescuit si boierii ce-l intampinara sa-I spuna ca este mostenitorul de drept al tronului, un dialog ramas celebru este acela dintre Alexandru Lapusneanul si cei patru boieri trimisi de Stefan Tomsa:”Daca au mersu solii Tomsiei si I-au spus, zic sa le fie dzis Alexandru-voda:<>.” La Miron Constin, dialogul are tenta de maxima, mai toate interventiile personajelor fiind o constatare a trasaturii de caracter, intotdeauna cel care vorbeste se caracterizeaza prin ceea ce spune. De cate ori condamna pe cineva, Stefan Tomsa asista la executie si rostea invariabil:”Sa nu te ierte Dumnezeu cu cel mare cap al tau”. Tot Stefan Tomsa a fost rugat de niste boieri sa ierte pe un diac, ce era bun carturar, dar domnitorul a raspuns:”Ha,ha,ha!Mai carturaru decat dracul nu este altul!”. Frecventa cea mai mare a dialogului este la I.Neculce.Gasim o dubla explicatie:prima ar fi ca evenimentele si personajele despre care nareaza le-a cunsocut direct, a doua explicatie este talentul incontestabil de narator care stie sa opreasca povestirea in loc spre a recurge la vorbirea directa.El introduce dialogul cum va proceda mai tarziu Creanga, printr-o formula invariabila:”dzic sa fi dzis”. Influenta cronicilor asupra literaturii romane este indiscutabila.Odata descoperite ele au fost pentru scriitori un rezervor pretios de teme,personaje,subiecte. Din Letopisetul lui Ureche s-au inspirat Costache Negruzzi in nuvela “Alexandru Lapusneanul”,Vasile Alecsandri in poemul”Dumbrava rosie” si in drama “Despot voda”, Delavrancea in trilogia Moldovei, Sadoveanu in romanele istorice “Fratii Jderi”si “Nicoara Potcoava”.Cronica lui Miron Costin a servit ca izvor lui Hasdeu, Sadoveanu in “Neamul Soimarestilor”. De la Neculce au pornit in realizarea multor opere scriitori ca Alecsandri, Bolintineanu, Sadoveanu,ultimul luandu-l chiar ca model stilistic. “Cultura noastra veche este un bloc de marmura, in care stau inca nenascuti Eminescu, Creanga, Sadoveanu.”(G.Calinescu). Potretul ca tip de descriere in scrieri In operele cronicarilor poate fi observat o tendinta interesanta referitoare la felul in care se realizeaza descrierile, acestea avnd ca prima forma portretul. Astfel, portretele lui Grigore Ureche sunt un tip clasic:anunta trasaturile fizice(dar cateodata sare peste ele), apoi trasaturile morale si faptele care le justifica. Cele mai reusite sunt portretele lui Stefan cel Mare, Bogdan voda, Petru Rares, Alexandru Lapusneanu. Despre portretul lui Stefan cel Mare s-a spus ca este “cel mai clasic din literatura veche”(N.Cartojan).Metoda lui Ureche consta in insiruirea de atribute etichetante: “Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori la ospete omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi se viriea, ca vazandu-l al sai, sa nu sa indaraptieze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau, Bogdan voda, urma lui luasa, de lucruri vitejesti, cum se tampla din pom bun, roada buna iase. Iara pre Stefan voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire la Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti Stefan voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu pacate ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceia l-au agiunsu.” De remarcat ca Ureche anunta doar o singura trasatura fizica(era mic de statura), dupa care urmeaza doua trasaturi de caracter negative(manios si crud),justificate prin fapta : “de multe ori la ospete omora fara judetu “.Legendarul domnitor ramane in constiinta poporului prin cu totul altceva. Antiteza este creata prin adverbul “amintrilea “, dupa care urmeaza trasaturile de caracter, de asemenea, justificate printr-o gradatie ce-l plaseaza pe erou in fruntea tuturor domnitorilor:”nici mai inainte,nici dupa ceia l-au ajunsu”. Portretele lui Miron Costin sunt lapidare: anunta trasatura dominanta de caracter, iar uneori isi pune eroul sa vorbeasca pentru a se autocaracteriza. Portretele realizate de M.Costin nu sunt nuantate; fiecare personaj reprezinta un tip uman, iar cronicarul ni-l infatiseaza cu tot ceea ce-I este caracteristic: sangvinarul (Stefan Tomsa), strainul care domina tara (Gaspar Gratiani), nevinovatul sacrificat (Barnovski), ambitiosul fara margini (Vasile Lupu), inteleptul, omul instruit(Gh.Stefan). Pe Costin nu-l intereseaza trairile fizice, testeaza insa la toti eroii sai darul elocventei si gradul de cultura. Despre Gheorghe Stefan spune:”Om deplin, capu intregu,hire adanca cat poti zice ca nascu si in Moldova oameni”insa Domnu Stefan voda Tomsa,mare varsatoriu de sange, gros la hire si prostatec, catu ii parea ca ieste asea bine, cum domniia intai”;”era la hirea sa Barnobski voda foarte trufas si la portul hainelor mandru, iara la inima foarte direptu si nelacom si blandu…”. Cele mai realizate din punct de vedere artistic sunt cele ale lui Neculce. Memorabile sunt portretele facute mitropolitului Dosoftei, tarului Petru cel Mare, domnitorilor Constantin si Dimitrie Cantemir, vizirului Gin Ali-pasa.Spre deosebire de inaintasii sai, Ion Neculce anunta amanuntele ce evidentiaza intregul: semne particulare, ticuri, gesturi. Neculce individualizeaza puternic, portretele sale sunt vii, raman in memorie:”Iara imparatul era om mare, mai inalt decat toti oamenii, iara nu gros, rotund la fata si cam smead, oaches, si cam arunca cate odat’din cap fluturand. Si nu cu marire si fala, ca alti monarhi, ci umbla fiecum prost la haine, si numai cu doua, trei slugi, de-I era de grija trebilor. Si umbla pe gios, fara alaiu, ca un om prost”. “Portretul lui Neculce se situeaza la mijlocul dintre caricatura si tablou” (G.Calinescu).Este cazul, mai ales, al grecilor, urati pentru moralitatea lor indoielnica, cand cronicarul exagereaza unele trasaturi negativa. Portretul lui Dumitrascu Cantacuzino este grotesc:”Dumitrasco voda era om batran, grec, taringrasdean de neamul lui, de Cantacuzinesti.(…)Si era om nestatator la vorovi, talpiz, amagitor, geambas, de cei de la Fanar din Taringrad. “. Intentii ce stau la baza scrierilor Cronicarii au avut o valoroasa contributie cu deosebire in domeniul istoric. Ei au subliniat pentru prima data la noi necesitatea scrierii istoriei(“sa ramane feciorilor si nepotilor; sa le fie invatatura, despre cele rale sa se fereasca si sa se socoteasca, iar despre cele bune sa urmeze si sa invete si sa se indirepteze”-preciza Grigore Ureche). Ei si-au asumat libertatea propriilor ganduri si sentimente,apropiindu-se de istorie cu constiinta responsabilitatii fata de adevar. “Scrisoarea este un lucru vecinicu. Candu ocarasc intr-o zi pre cineva, iaste greu a rabda; dara in veci? Eu voi da seama de ale mele cate scriu”-isi definea ferm Miron Costin pozitia de istoric, refuzant “a scrie ocara vecinica unui neam”(“De neamul moldovenilor”). Prin urmare, informatiile nu se preiau la intamplare, ci se confrunta dupa diferite izvoare, spre a putea alege adevarul istoric. S-a conturat astfel ceea ce astazi se numeste cercetarea critica a izvoarelor istorice, actiune specifica, de altfel, umanistilor europeni. Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si cronicarii munteni definesc valoarea multipla a istoriei:documentara, instructiva, educativa, ca izvor de inspiratie. Miron Costin afirma, cu convingerea omului integrat pe deplin constiintei de neam:”Letopisetele nu santu numai sa le citeasca omul, sa stie ce iaste rau si de ce sa se fereasca si ce va urma hie cine…”.Deci cunoasterea istoriei trebuie sa consemneze deopotriva instruire si educatie. Istoriografia presupune date si fapte (pentru Moldova-intre anii 1359-1743; pentru Tara Romaneasca-intre 1290-1729), prezentand scene si modele umane(la podul Inalt, Calugareni si Stanilesti, cu Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Dimitrie Cantemir), secvente ale luptei pentru independenta nationala si dreptate sociala. Profund umanisti, cronicarii se adreseaza oamenilior, cerandu-le sa cunoasca istoria neamului, preluand in mod critic datele, faptele si modelele, spre a se modela pe ei insisi, in perspectiva evolutiei ulterioare a acestui neam romanesc. Cum e explicata originea poporului roman si a limbii romane in scrieri Preocuparea cronicarilor de a stabili identitatea poporului roman in context universal este o marca a umanismului. Grigore Ureche prelungeste cumva ideea lui Nicolae Olahus, ajungand la concluzia ca romanii “toti de la Ram se trag si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate”, “citi se afla lacuitori la "Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramoros, de la un loc sint cu moldovenii si tot de la Ram se trag",sustinand ideea de latinitate a limbii romane, aducand ca argument evolutia etimologica a unor cuvinte. La randul sau, Miron Costin va dezvolta o observatie asemanatoare, cercetand problema originii romanilor mai in profunzime, cautand argumente si ajungand la lucrarea cu caracter incipient stiintific in opera “De neamul moldovenilor”. Argumentele sale sunt in acelasi timp stiintifice, lingvistice, arheologice si etnografice. El “porneste” istoria romanilor “de la descalecatul tarilor cel dintai de Traian Imparatul Ramului, cu cateva sute de ani peste mie trecute”, spre a demonstra romanitatea poporului nostru, latinitatea limbii, originea comuna si unitatea romanilor din cele trei teritorii de atunci, continuitatea lor pe aceste meleaguri si spre a aprecia, in plus, importanta elementului autohton in procesul formarii poporului roman. Sentimentul originii, continuitatii si nobletei noastre ca neam a fost declarat mai apoi de Dimitrie Cantemir in “Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”. Evenimente istorice de referinta in scrierile cronicarilor Cronicile realizeaza cea dintai imagine scrisa a istoriei noastre. Textele care compun aceasta imagine sunt numeroase. S-au scris cronici in toate provinciile romanesti, dar cele mai valoroase sunt ale cronicarilor moldoveni si munteni. Aparitia si dezvoltarea scisului cronicaresc se explica printr-o necesitate adanca deoarece tarile romane parcursesera un drum lung in timp, aveau o istorie, care risca sa fie inecate in uitare. Prima intentie a cronicarilor a fost aceea de recuperare a trecutului. Ureche marturiseste ca a scris”ca sa nu sa inece a toate tarîle anii trecuti si sa nu stie ce s-au lucrat, sa sa asemene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte”,iar Costin “ca sa nu se uite lucrurile si cursul tarii”. “Letopisetul Tarii Moldovei”,realizat de Ureche,Costin si Neculce intre anii 1359-1743, salveaza de uitare cateva secole din istoria romanilor, doar vitregia timpurilor I-a impiedicat pe unii sa-si inceapa relatarea de la “descalecatul cel dintai” ; “Venira asupra noastra cumplite aceste vremi de acmu, de nu stam de scrisori, ce de griji si suspinuri”-marturiseste Miron Costin.Istoriografia si umanistii au avut o insemnatate deosebita in procesul formarii bazelor literaturii noastre nationale. Lucrarile istoriografie include primele noastre elemente de literatura artistica. Grigore Ureche realizeaza portretul literar al lui Stefan cel Mare, portret care devine model al acestui fel de expunere literara pentru viitorime. Daca el pune accent cu deosebire pe verb, Miron Costin va folosi mai ales adjectivul, propunand primele noastre descrieri(memorabile sunt viziunea navalirii lacustelor si scena revoltei populare impotriva boierului Batiste Veveli). Grigore Ureche prezinta in “Letopisetul Tarii Moldovei” evenimentele de la “descalecatul cel de-al doilea”,adica de la domnia lui dragos Voda, la domnia lui Aron Voda, surpinzand astfel schimbari de domnii, comploturi, lupta pentru putere, obiceiuri de inscaunare, stiluri de viata si fapte exemplare;el se asaza mereu in judecarea faptelor istorice,dintr-un punct de vedere inalt-si gaseste expresia sugestiva, uneori chiar artistica.Petru Rares“si-au plecat capul sub talpele”sultanului, Ilias turcitul “din afara se vede pom inflorit, iar dinauntru lac imputit”, turcii in lacomia lor neistovita”de ce le dai mai mult, de ce iti fac mai multa nevoie…”.Cronicarul pune accentul pe viata lui Stefan cel Mare,realizandu-I un potret in linii sobre,zugravindu-I calitatile si defectele de om,cu aureola de “sfant”-ca in fantezia poporului-pentru vitejie,intelepciune,fiind un vrajnic aparator al tarii, propunandu-l ca un model existential deoarece e pus in slujba Domnului si mai ales a tarii,la polul opus aflandu-se regele polon Albert. Miron Costin, continuitorul cronicii lui Ureche, surprinde in letopisetul sau elemente din istoria Moldovei cuprinse intre 1594-1661, adica de la a doua domnie a lui Aron Voda pana la urcarea pe tron a lui Dabija Voda,timp in care se succed douazeci si doi de domnitori, fiind o perioada a marilor confruntari politice si sociale. Cea mai importanta cronica este ceea in care il prezinta pe Dimitrie Cantemir, timp de noua ani, pe tronul Moldovei, si deoarece autorul I-a fost sfetnic, el il prezinta din acest punct de vedere, dezvaluind personalitatea complexa a domnitorului. Alti domnitori prezenti in paginile acestuia sunt Aron voda, Dabija voda, Dumitrascu voda, un batran decazut ce aduce mari pagube tarii,Duca voda si Constantin si Dimitrie Constantin. Forta narativa a lui Ion Neculce se afirma prin episoadele povestite gradat, cu amanunte, cu o coloratura afectiva. Batalia de la Stanilesti(1711, dusa de rusi si de Dimitrie Cantemir impotriva turcilor) se deruleaza in pagini memorabile. Turcii erau ca" noaja de lupi intr-o turma de oi" dar au fost razbiti de obuzul rusesc, "au fost doborati cu foc, ca si cum I-ar matura cu o matura”. “Si au inceput a bate pe vrajmas, cat intunecasa lumea, de nu se vede om cu om, si sa vede numai para ieste din puscasi.Ca si cum ar arde un stah mare, trestie, pe niste vanat mare, ase se vede focul iesit din pusci(…)Mare este omul, iar la razboi pre mica-I este tinta…”. Aspecte critice Grigore Ureche Manuel Tanasescu, 2000: “Importanta culturala a cronicii lui Ureche umbreste pe nedrept pana azi importanta ei literara. Pe nedrept, pentru ca multe din afirmatiile ei transformate in locuri comune ale constiintei noastre nationale s-au pastrat ca atare in memoria colectiva si datorita puterii expresive a limbii cronicarului, <>, spune Iorga, mai bine zis ca o moneda buna, deci cu larga circulatie.Vorbele lui Ureche ne-au invatat in scoala cine suntem si de unde venim, <>; tot ele ne-au convins ca tara noastra, taram paradisiac, <>,<>,e mereu amenintata de mari primejdii din toate partile si in toate timpurile. Cronica a devenit, asadar, un izvor de mituri nationale, printre care si cel al lui Stefan << cel Mare si Sfant>>, care insa nu e creat de Ureche, ci preluat de acesta(de aici si inconsecventele de receptare) si fixat in celebrul portret pe care generatii de elevi l-au invatat << pe de rost>>”. Al.Piru, 1997: “Letopisetul Tarii Moldovei scris de Grigore Ureche in ultimii ani ai vietii este o opera neterminata. Ea incepe in anul intemeierii Moldovei, 1359, <>, si se opreste in anul 1594, <>. Principalul izvor extern este Kronika Polska, aparuta la Craiova, in 1597, pe numele lui Martin Bielski, dar scrisa de Ioachim Bielski, fiul lui Martin. Martin Bielski a extras separat aceasta istorie, a amplificat-o cu stiri din opera lui Martin Cromer, Polonia sive de origine et rebus gestis Polonorum(Basel, 1555), si a continuat-o el insusi pana in 1586, publicand-o totusi cu numele tatalui sau. Cronica poloneza a lui Ioachim Bielski, utilizata de Ureche, este citata sub denumirea de <>. Unele pasaje sunt reproduse intocmai, altele sunt omise inadins, fiindca Grigore Ureche nu este un simplu compilator, ci un cronicar cu spirit critic.” Miron Costin Al.Piru,1997: “Dintr-o pornire similara si cu aceleasi scopuri educative si-a intocmit si el Letopisetul Tarii Moldovei, de la Aaron-voda incoace, cand ajunsese la mijlocul vietii, in jurul varstei de 40 de ani. Si el scrise ca <> si ca <>. Ca si la Grigore Ureche, la Miron Costin apar in letopiset conceptiile clasei boieresti. Si el e convins ca marii boieri, si nu domnul, trebuie sa guverneze efectiv tara. Domnul e in randuiala lucrurilor din monarhia feudala alesul si unsul lui Dumnezeu (“Domnul, ori bun, ori rau[…] oricum de la Dumnedzau este”), dar datoria lui e sa trateze cu mila pe boieri, pentru ca <>. Domnii care nu asculta sfaturile bune ale boierilor <>.” Ion Neculce Al. Piru,1977: “ceea ce face farmecul legendelor lui Neculce este continutul lor educativ fara ostentatie sau cumpanit anecdotic, epic cuminte, batranesc, naratiunea simpla, populara. E lesne de inteles de ce legendele din O sama de cuvinte au fost atat de citite si prelucrate de scriitoridin secolul urmator. Acestia au gasit fara multa zabava subiecte de-a gata, necesitanddoar versificatia pentru a fi transformate in cantece, baladele sau poeme. De cele mai multe ori insa, observatie care nu s-a facut, legendele lui Neculce pierd din autenticitate in prelucrarile poetilor, pastrandu-si mai departe adevaratul parfum numai in original.[…] Biografia lui Nicolae Milescu din legendanr.41, beneficiind de acelasi fabulos oriental, pune totusi in lumina caracterul aventuros al invatatorului moldovean. Este interesanta metamorfoza numelui eroului: Neculai Milescu Spatariul la inceput, prins ci viclesug se transforma in Nicolae Milescu; dupa pedeapsa I se spune Nicolai Carnul, iar la sfarsit numai Carnul, caci celebritatea lui I se datora, cel putin pentru Neculce, in buna parte semnului ce I se facuse la nas.” Al.Piru,1977 “In problemele religiei, Milescu a ramas ortodox consecvent pana la sfarsitul vitii( in 1698 traducea si el in limba slavona Tratatul despre erezii al lui Simion Tesalonic), iar in privinta reformelor culturale si politice era de partea lui Petru cel Mare, sprijinitor al occidentalizarii Rusiei si al actiunii de eliberare a tarilor robite de turci. In 1695, la asediul Azovului, a facut parte din statul major al lui Petru cel Mare, iar in anul urmator pregatea scrierile tarului catre imparatul Leopod in vederea unei aliante antiturcesti. A tradus in latineste o scrisoare a lui Petru cel Mare catre dogele Venetiei si in limba rusa jurnalul (Diarium) ambasadorului austriac Cristoph de Guarient, privitor la primii ani de domnie ai tarului, relatiune calomnioasa pentru poporul rus(lucrarea, interzisa in urma protestelor lui Petru, era destinata sa ramana secreta in arhivele imperiale). Ultimii ani ai vietii spatarul Nicolae Milescu sunt mai putini cunoscuti. Ar fi murit in 1708, in varsta de 72 de ani, din care jumatate traiti in Rusia. Jurnalul misiunii diplomatice in China este opera de capetenie si cea mai cunoscuta a lui Nicolae Milescu. Desi nu s-a publicat decat peste 2 secole de J.N Arseniev (Calatoria prin Siberia de la Tobolosk pana la Nercinsk si hotarul Chinei, S.Petersburg,1882; Jurnalul de calatorie de la fortul Nercinsk pana la Pekin,Orenburg,1896),el a circulat in copii manuscrise si in traduceri inca mai inainte[…] Pana la lacul Baikal, caravana solului compusa din circa o suta de oameni si a mers mai mult pe apa, in trei mici ambarcatiuni, <>, plutind pe Irtas, Obi, Ket, Tunguska si Angara. Lacul se cheama in limba localnicilor Dalai, adica marea, si apa e atat de limpede, incat se poate bea. Iarna, Baikalul ingheata si poate fi trecut cu saniile, dar este primejdios entru ca rasufla din adanc, crapand in latime de catre trei stanjeni cu o huruiala asurzitoare.Crapaturile se ivesc asemenea unor metereze, precedate de bubuituri ca de tun, si se inchid la loc cu aceleasi zgomote infernale. La nord-vest de Baikal, pe Lena, traieste samurul, animalul numit de vechii greci si de romani <>,pe care argonautii au cautat-o inanintand in sus pe rauri dupa ce au trecut Marea Euxina.” G.Calinescu,1941: “La Neculce se descopera o tehnica incheiata a portretului, in care intra cateva note tipice: o insusire fizica sau anomalie fizica, starea intelectualului, predispozitia etica; o insusire sau o scadere morala, un tic, o manie, un obicei, totul dozat, ritmat si rotit in jurul unei virtuti sau diformitati substantiale. Portretul neculcean sta la mijloc, intre caricatura si tablou.” Stilul abordat de cronicari Cronicarii moldoveni se implica afectiv in unele parti ale scrierilor lor deoarece evenimentele prezentate sunt, in cazul lui Neculce si a lui Costin, contemporane cu acestia si,in orice caz, influenteaza istoria romanilor si totodata viata lor, ca oameni ai acestui popor. Stilul cel mai afectiv poate fi remarcat in scrierile lui Neculce, o marca a acestuia fiind chiar faptul ca el nu-si exprima partiotismul prin declaratii ci prin “strigate de durere psalmodice”: ”Oh!oh! oh! Vai, vai di tara! Ce vremi cumplite au agiunsu si la ce cumpana au cadzutu. Doar Dumnezeu di a face mila, pre cum au facut ca iztrailitenii, cu Moisei proroc, de-au despicat Marea Rosie…” “Limba in care scrie Neculce este graiul Moldovei de Nord, unde cronicarul s-a nascut si a trait cea mai mare parte a vietii sale”(G.Calinescu).”O sama de cuvinte”, cele patruzeci si doua de legende asezate la inceputul letopisetului incanta cititorul prin teme, motive,haz.”Ceea ce face farmecul legendelor lui Neculce este continutul lor educativ, fara ostentatie,sau cumpanit anecdotic, epicul batranesc, naratiunea simpla, populara…”(G.Calinescu). In legendele despre Stefan cel Mare, Neculce (ca un romancier) tipizeaza, dar “tipizand nu pierde din vedere trasaturile individuale, concret-istorice, ceea ce-l mentine in limitele adevarului si in acelasi timp ale artei”(Al.Piru). Trebuie remarcat de asemenea faptul ca Sadoveanu si Creanga s-au inspirat din stilul lui Neculce,acestia analizandu-I-l in profunzime si folosindu-l in operele lor. Grigore Ureche prezinta faptele istorice intr-un mod nu chiar atat de personal ca cel al lui Miron Costin sau cel al lui Ion Neculce. Intentia lui este de a realiza un letopiset in care sa fie prezentata evenimentele asa cum s-au intamplat, incercand sa nu intervina asupra lor cu pareri personale, insa uneori aceste incercari esueaza. La Miron Costin naratiunea, portretele si tablorile descriptive sunt pline de nerv, exprima ideea si sentimentul: “Si daca s-au apropiat boierii, le-au zis Alexandru Voda cu lacrami:<