Referat Eminescu Vs Shakespeare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Eminescu Vs Shakespeare si de asemenea puteti face Download Referat Eminescu vs shakespeare

Citeste fragmente din Referat Eminescu Vs Shakespeare

Realizaţi o paralelă între “Romeo şi Julieta” şi lirica de dragoste în creaţia lui Eminescu. Mihai Eminescu: Mihai Eminescu, poetul nostru naţional, s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. Şi-a petrecut copilăria la Ipoteşti, unde şi-a început şi studiile primare, probabil în particular. În anul 1858, se înscrie direct în clasa a II a, iar in 1860 a absolvit şcoala primară. În anul 1866, Eminescu publică prima sa poezie „ La mormîntul lui Aron Pumnul”. În 1869 ajunge la Universitatea din Viena, după care în 1872 revine în ţară şi frecventează cenaclul „Junimea”. La 15 iunie 1889 se stinge din viaţă cel mai mare poet „pe care l-a ivit şi-l va ivi, vreodată, poate, pămîntul romînesc”-George Călinescu. Spre deosebire de marii romantici ai lumii care sunt fie descriptivi, fie lirici în abordarea celor două teme fundamentale :natura şi iubirea. Eminescu este prin excelenţă romanticul care abordează simultan temele acestea întrucît natura este o proiecţie a eului în concordanţă perfectă cu starea lirică. Ceea ce se numeşte natură la Eminescu tine de actul pur al creaţiei, Eminescu nu descrie tablouri după natură ci creeaza el însuşi o natură în conformitate cu aspiraţiile fiintei sale. Puterea creatoare a minţii sale a cuprins înainte de toate absolutul şi veşnicia. Puterea genială a minţii lui Eminescu „a dat în forme artistice-cum spunea -Titu Maiorescu-reprezentări concrete imagistice conceptelor filozofice implacabile”. Dragostea lui Eminescu pentru folclorul romînesc este vizibilă în toate poeziile, el însuşi mărturisindu-şi rădăcinile spirituale înfipte adînc în sufletul neamului său: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea din amar.” Dintre elementele naturii se detaşează Luna. Aceasta este prezentă în toate cele 5 scrisori şi panează cu lumina divina asupra cadrului nocturn al viselor. În plan terestru natura eminesciană este legată de aspiraţia spre o iubire absolută, o natura feerică, propice aspiraţiilor spre împlinire. Dintre elementele florale se detaşează cadrul, cadrul eminescian creşte peste marginile de timp ale domniilor, peste acelea ale raselor, el este de veci. În ipostază mitic folclorică el apare personificat, iar dialogul cu el este un prilej de meditaţie asupra destinului efemer al omului rătăcitor. Şi în „Sara pe deal”, înca din prima strofă se schiţează cadrul natural, de largă deschidere cosmică, consemnînd coordonatele temporale (sara), dar mai ales cele spatiale, atît la nivel terestru, cît şi astral, sugerînd discret şi prezenţa umană, din rîndul căreia va ieşi în prim plan tînăra îndrăgostită, aşteptîndu-şi iubitul „Sub un salcîm, dragă, m-aştepţi tu pe mine”. Tabloul natural este rustic, monoton, este surprins în pragul serii, acompaniat de „buciumul (care) suna cu jale” însoţind turmele care urcă dealul spre stînă, precum şi de sursurul apelor (apele plîng, clar izvorînd din fîntînă”), dar şi luminat de scăpărarea stelelor. Natura este cea care ocroteşte sentimentul iubirii şi îl înfrumuseţează. Titu Maiorescu sublinia în „Eminescu şi poeziile sale” ideea că Eminescu vedea în femeia iubită copia imperfectă a unui prototip irealizabil. William Shakespeare: William Shakespeare este fără îndoială cel mai mare scriitor şi poet englez. Piesele si poeziile lui ascund o bogăţie inegalabilă, în care fiecare generaţie descoperă un mesaj nou. Cariera de scriitor a lui Shakespeare a fost de aproximativ 20 de ani, din 1592 pînă în 1612. În această perioadă au domnit regina Elisabeta I (1558-1603) şi Iacob I (1603-1625). Opera lui Shakespeare cuprinde două poeme epice, un ciclu de sonete (poezii cu rimă şi formă fixă, iambică, avînd 14 rînduri) şi 37 de piese de teatru. Acţiunea celebrei tragedii shakespeariene, „Romeo şi Julieta”, desin este localizată în Verona evului mediu, rămîne, de fapt, indiferenţa fată de coordonatele ei de timp şi de spaţiu. Evenimentele care compun subiectul se poate produce oriunde şi oricînd, cu condiţia să existe doi îndrăgostiţi care fac parte din familii sau grupuri sociale aflate în conflict. Aceasta circumstantă explică atît îndelungata cariera teatrală a operei lui Shakespeare şi succesul de care s-a bucurat, cît şi actualitatea ei, la fel de mare, neadumbrită de timp. Nu numai caracterul foarte general al subiectului- iubirea tragică a doi adolescenţi- justifică celebritatea şi universalitatea personajelor marelui autor englez, ci şi valoarea estetică a acestei tragedii, careia în mod unanim i-a fost recunoscut regimul de capodoperă. Eroii lui Shakespeare sunt doi adolescenţi care aparţin unor familii bogate aflate în duşmănie, Montague şi Capulet. Romeo şi Julieta se întîlnesc printr-un joc al hazardului şi se îndrăgostesc, uitând cu totul de ura care le desparte familiile. Dar iubirea lor este, totusi, afectată de ura dintre părinţi, fiind obligaţi să-şi ascundă nu numai dragostea, ci şi căsătoria prin care se leagă în taină cu ajutorul parintelui Lorenzo, confesorul şi ocrotitorul lor. O suită de întîmplări şi coincidenţe, legate şi de spaima că iubirea lor ar putea fi descoperită, ajunge să îi separe. Alte coincidente, confuzii, neconcordante, prin care destinul se amesteca in dragostea lor, duc, în cele din urmă, la sinuciderea celor doi indrăgostiţi. Sinuciderea nu este numai un semn al disperarii îndrăgostiţilor, ci şi expresia refuzului lor de a nu mai fi împreună, o mărturie supremă a iubirii. Nu mai puţin, sinuciderea tinerilor devine şi o mustrare, neformultă, la adresa lumii lor şi a prejudecăţilor ei. Este o mustrare postumă, pe care familiile acestora o înteleg şi care, la înmormântarea tinerilor, face ca vechea ură dintre Montague şi Capulet să înceteze, fără ca aceasta sa poata risipi şi suferinţa adusă de moartea copiilor. Episodul reprodus fixeaza momentul în care cei doi adolescenţi îşi mărturisesc dragostea şi hotărăsc să se căsătorească. Întâlnirea lor se petrece noaptea, la adăpostul întunericului protector. Sunt feriţi astfel de prjudecăţile celorlalţi, de ura dintre familiile lor, de privirile indiscrete stânjenitoare, care le-ar putea altera sinceritatea şi naturaleţea nevoii de a-şi comunica un adevăr numai al lor. Acest adevăr, descoperit pe măsură ce îl exprimă, este adevărul unei trăiri, al unui sentiment care îl subjugă şi le schimbă întregul echilibru interior. Pasiunea îi face să simtă dorinţa unei confesiuni deloc convenţionale, aprinsă şi totodată inocenţa. W. Shakespeare mobilizează pe o suprafaţă restrânsă un mare numar de procedee artistice: epitetul, comparaţia, hiperbola. Epitetul dulce este repetat de 6 ori, spre a conota aspecte diferite ale unei lumi impregnate de sentimentul iubirii. Efectul căutat şi realizat prin repetiţie este impresia că aspectele realitaţii percepute atât în dimensiunea ei concretă, cât şi abstractă, au fost redimensionate, contaminate de iubire. Diversele procedee introduse în chiar replicile personajelor sunt subordonate intenţiei de a face evident un limbaj al iubirii, care transfigurează realitatea şi îi fixează pe îndrăgostiţi într-un orizont al armoniei depline. Eminescu vs Shekespeare: Eminescu în aproape toate operele sale a îmbinat natura cu iubirea şi semtimentele sale, pe când Shakespeare ne prezintă povestea unor îndrăgostiţi ale căror familii erau în conflict. Eminescu se foloseşte în operele sale de măreţia lunii, a nopţii, de cadrul natural: lacul, izvorul, salcamul,s.a. În „Sara pe deal” toată povestea se petrece la marginea satului, sub un salcâm, la apus de soare. Toată această poveste pare una de vis, de basm, dar nu vom afla niciodată dacă ea a avut sau nu loc, pentru ca aceasta întalnire să poată avea loc trebuia ca iubita lui Eminescu să se prezinte la întâlnire, pe când la Shakespeare scena se petrece cu adevărat. Shakespeare îşi protejează eroii de ura familiilor din care provin cu ajutorul întunericului, în timp ce la Eminescu întunericul are rolul de a înfrumuseta peisajul şi de creşte romantismul scenelor. În „Romeo şi Julieta” acţiunea este mai complexă, dar la Eminescu nu acţiunea este punctul forte, ci modul de prezentare. Ogluz Ionuţ, clasa aIXa A PAGE PAGE 4 쥁