Referat Bacovia - Universul Poeziei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Bacovia - Universul Poeziei si de asemenea puteti face Download Referat Bacovia - Universul poeziei

Citeste fragmente din Referat Bacovia - Universul Poeziei

George Bacovia Universul poeziei Acest univers al poeziei este inclus în volumele “Plumb” 1916, “Scânteie galbene” 1926, “Comedii în fond” 1936, Stanþe burgheze” 1946 ºi “Poezii” 1956. Urmãrind opera lui Bacovia vom constata cã avem de a face cu o operã autenticã ºi originalã. El mãrturisea “mi-a plãcut în artã sã urmãresc o problemã. Deºi am citit în tinereþe Rebo Baudelaire ºi alþii n-am simþit sufletul românesc vibrând lângã ei. Alt neam, altã vârstã. Noi trebuie sã ne strãduim pentru originalitatea noastrã. Sã devenim o fiinþã organicã, nu paraziþi sau maimuþe”. Totuºi Bacovia va recunoaºte influenþa lui Baudelaire, Rollinaþ, Urlaine ºi Edgar Allan Poe în versurile unor poezii ca “Sonet” sau “Finiº”. Aceºti poeþi îl influenþeazã prin gustul pentru oribil, nevroze, iubirea morbidã, culoarea ºi sunetul care creeazã sugestia. Din literatura românã Bacovia este prevestit de Ion Pãun Pincio ºi Macedonski prin motivul ploilor, al nopþilor, al corbilor, prin folosirea instrumentelor muzicale ºi predilecþia pentru imagini muzicale. Bacovia aduce o tonalitate nouã în lirica româneascã. În poezia lui dominã cerul de plumb apãsãtor, orizontul închis, strãbãtut de corbi, abatoare, ospicii, toamna galbenã, macavrul (macabrul). Temele poeziei bacoviene sunt: 1.) Existenþa cotidianã (de fiecare zi, obiºnuitã) este la el un pustiu lãuntric, care anticipeazã sfârºitul. Camera în care trãieºte poetul este plinã de fantasme, care îl înspãimântã. Ca dovadã poeziile “Gri”, “Singur”: “ªi ninge-n miezul nopþii glacial... ªi tu iar tremuri, suflet singuratic, Pe vatrã-n para slabã, în jãratec,— Încet cad lacrimi roze, de cristal.” 2.) Infernul citadin. Oraºul este la Bacovia un târg de provincie cu uliþe desfundate, cu care mãrunte, cu noroi, cu dezolare: “Prin mãhãlãli mai neagrã noaptea pare ªivoaie-n care triste inundarã ªi auzi tuºind o rate-n sec, aramã Prin ziduri vechi ce stau dãrâmate.” (“Sonet”) Este un oraº cu cârciumi pline de disperaþi “Searã tristã”. La marginea oraºului bacovian e abatorul, un adevãrat câmp de execuþie “tablou de iarnã”. Oraºul are parcuri în descompunere “Decor”, “În parc”, iar în aceste parcuri cântã fanfara militarã “Fanfara”. Este un oraº cu copii bolnavi “Moinã” ºi în acest oraº noaptea nu mai stârneºte emoþii. 3.) Natura la Bacovia este prezentã pron anotimpurile preferate care sunt toamna ºi iarna. Dintre fenomenele naturii frecvente sunt ploaia, vântul, zãpada. Aºa avem în poeziile “Pastel”, “Spre toamnã”, “Nervi de toamnã”, “Plouã”: “E toamnã, foºnete somn… Copacii, pe stradã, ofteazã; E tuse, e plânset, e gol… ªi-i frig, ºi bureazã.” (“Nervi de toamnã”) 4.) Sentimentul morþii. În oraºul bacovian se înmulþesc decesele, poetul ajunge sã se considere ºi el un cadavru, cum se întâmplã în poezia “Renunþare”: “Se uita-n grãdina noastrã Luna albã, moartã — Plumb, — corpul meu cãzu Pe banca de piatrã.” 5.) Erosul este prezentã în poezia lui Bacovia. Casa iubitei este pentru poet adãpost ca ºi în poezia “Decembrie”. Coloristica poeziei baciviene Influenþat într-o oarecare mãsurã de simboliºtii francezi Bacovia îºi exteriorizeazã impresiile prin corespondenþe muzicale folosindu-se de variate tonuri de culoare. Una dintre culorile preferate este negru, prin care se realizeazã o atmosferã de infern. Avem poezia “Negru” în care se gãsesc alãturate sicrie metalice, ase ºi negre, flori carbonizate, veºminte funerare. Nu numai lumea materialã este simbolizatã prin negru ci ºi lumea sentimentelor. În acest decor învãluit în negru tristul Amor are penele carbonizate. Uneori negru apare în contrast cu albul creând un decor de doliu funerar. Dovadã poezia “Decor” în care: “Copacii albi, copacii negri Stau goli în parcul solitar Decor de doliu funerar Copacii albi, copacii negri.” Alãturi de negru Bacovia foloseºte violetul. În amurgul de toamnã violet plopii îi par poetului niºte “apostoli în odãjdii violete”. Pânã ºi frigul în imaginaþia sa are culoarea violetului în “Plumb de iarnã”. Ca sã transcrie sentimentul tristeþii sfâºietoare poetul îi asociazã violetului galbenul: “În toamna violetã Pe galbene alei Poeþii triºti declamã Lungi poeme.” Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului (bolii) ºi a mizeriei: “ªi noaptea se lasã Murdarã ºi goalã ªi galbeni trec bolnavi Copii de la ºcoalã.” (“Moinã”) Roºul când apare incidental în poezia bacovianã este culoarea ftizici (tuberculozã) ºi e figurat prin sângele tuberculaþilor “al atacaþilor”. Într-un amurg bolnav, însângerat frunzele curg de pe ramuri ca “lacrimi mari de sânge”. Tot de sânge pare lacul ºi luna. Peste acest peisaj colorat când în gri, când în fumuriu de plumb, când în galben, negru, violet Bacovia aºeazã vieþile oamenilor. Plumb “Dormeau adânc sicriele de plumb ªi flori de plumb ºi funerar vesmânt — Stam singur în cavou… ºi era vânt… ªi scârþâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, ºi-am început sã-l strig — Stam singur lângã mort… ºi era frig… ªi-i atârnam aripele de plumb.” Face parte din volumul “Plumb” apãrut în 1916. Se pare cã are la bazã ºi un element autobiografic: o vizitã pe care Bacovia o face la Bacãu la cavoul familiei Sturza. În cavou erau niºte sicrie masive de plumb peste care erau depuse covoare de plumb. Acest interior straniu lui-a impresionat pe scriitor ºi îl gãsim prezent în poezia “Plumb” care prin întregul ei contest realizeazã un univers ºi o artã poeticã. Poezia este formatã compoziþional din douã catrene simetrice. Avem un cadru format din cavou care poate sã fie simbol al cavoului ca ºi casã, oraº, lumea meschinã sau propriul corp în care sãlãºluieºte un suflet de plumb. Poezia cuprinde câteva motive principale printre care acela de moarte sugerat prin concepte de moarte, ca sicrie de plumb, funerar, vestmânt, mort ºi cavou. Moartea mai este sugeratã ºi prin concepte de somn, poetul arãtând cã “dormeau adânc sicriele de plumb”, iar mai departe “dormeau întors amorul meu de plumb”. Acelaºi motiv al morþii este sugerat ºi prin conceptul de iarnã. În cavou era vânt, lângã mort era frig. Pe lângã motivul principal al morþii apar ºi motive secundare, ca amor, tristeþe, însingurare. “Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, ºi-am început sã-l strig — Stam singur lângã mort… ºi era frig… ªi-i atârnam aripele de plumb.” În cadrul poeziei cuvântul cheie este “plumb” repetat obsesiv. Cuvântul este întâlnit în realizarea rimei din versurile 1 ºi 4 în fiecare strofã, precum ºi în realizarea cezurii (o pauzã în mijloc de vers) versului al doilea. Bacovia foloseºte sensuri ale cuvintelor pentru a rezulta simboluri. Astfel nemiºcarea, încremenirea sunt cuprinse în cuvintele referitor la sicrie de plumb. Greutatea, oboseala, incapacitatea de a zbura datoritã iubirii au ca simbol amorul cu aripile de plumb. În ce priveºte limbajul poeziei se poate urmãri evoluþia de la epitet la metaforã. Astfel straniul are ca metaforã amor de plumb. Apãsãtor are metafora aripile de plumb. Aceastã metaforã aminteºte de albatrosul rãnit al lui Charles Baudelaire. Sãrãcia are ca metaforã flori de plumb, sicrie de plumb. De la metaforã Bacovia ajunge la simbol ca putere de sugestie. Întreaga atmosferã sugereazã monotonia, plictisul, mediul meschin cu strãluciri de o clipã, de aceea Bacovia foloseºte plumbul, care are o culoare cenuºie, dar care zgâriat dobândeºte un luciu, care se oxideazã repede. Folosirea plumbului este o influenþã simbolistã, fiindcã simboliºtii erau preocupaþi de magie. ºi în aceastã activitate plumbul se topeºte, se aruncã în apã rece ºi forma pe care o ia duce la diferite interpretãri. Întreaga poezie reflectã de fapt soarta intelectualului într-un oraº provincie. În cadrul poeziei se remarcã muzicalitatea versurilor, poezia în ansamblu seamãnã cu tânguirea unui suflet apãsat. Muzicalitatea se realizeazã prin folosirea cuvântului plumb, cuvânt cu sonoritate închisã în care o vocalã este închisã între patru consoane. Muzicalitatea se realizeazã ºi prin folosirea sunetelor închise în cuvintele puse în finalul versurilor “vesmânt”, “vânt”. Bacovia foloseºte cuvinte stridente cu valoare onomatopeicã “scârþâiau”, “strig”, “frig”. Au o mare frecvenþã vocalele u, î ºi se repetã diftongul au, triftongul erau urmate de a iniþial al cuvântului urmãtor, care sugereazã geamãtul poetului ca erou al atmosferei apãsãtoare. Elementele morfo-sintactice au o simetrie aproape perfectã reflectã monotonia. Avem verbe la imperfect care accentueazã atmosfera macabrã. “dormea”, “scârþâia”. Apariþia verbului “sã strig” precedat de “am început” exprimã momentul de tensiune maximã, exasperarea poetului. Repetarea conjuncþiei “ºi” di versul 1 ºi 4 evidenþiazã cauza disperãrii poetului: “Stam singur lângã mort… ºi era frig… ªi-i atârnau aripile de plumb.” Lacustrã “De-atâtea nopþi aud plouând, Aud materia plângând… Sunt singur, ºi mã duce-n gând Spre locuinþele lacustre. ªi parcã dorm pe scânduri ude, În spate mã izbeºte-un val — Tresar prin somn, ºi mi se pare Cã n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se întinde, Pe-acelaºi vremuri mã gândesc… ªi simt cum de atâta ploaie Piloþii grei se prãbuºesc. De-atâtea nopþi aud plouând, Tot tresãrind, tot aºteptând… Sunt singur, ºi mã duce-n gând Spre locuinþele lacustre.” Poezia comunicã un sentiment al însingurãrii totale într-o lume de care poetul se simte despãrþit printr-un gol istoric. Sentimentul este de dezagregare a individului sub imperiul apei, individ apropiat de moarte. În poezia altor scriitori focul purificã, apa fertilizeazã. La Bacovia aceste douã elemente reprezintã moartea lentã. În cadrul poeziei avem o succesiune de motive: Noaptea, ploaia, golul, moartea, plânsul, nevroza. Descoperiri în poezie o suprapunere de planuri. Avem un plan exterior al lumii ºi al naturii ºi un plan interior al poetului. Legãtura dintre planuri se realizeazã prin percepþii pornite din subconºtient. Poetul tresare dintr-un somn similar morþii ºi începutului, somn agitat fiindcã genereazã ameninþarea morþii. Somnul lui Bacovia este rãsturnat fiindcã presupune coºmar. El descoperã o realitate care îl desfiinþeazã ca om strivind orice iniþiativã. Prima ºi ultima strofã sugereazã dimensiunea infinitului printr-o senzaþie auditivã. Cele douã strofe sunt aproape identice cu deosebirea celui de al doilea vers: “De-atâtea nopþi aud plouând, Aud materia plângând… Sunt singur, ºi mã duce-n gând Spre locuinþele lacustre.” Versul al doilea schimbat în ultima strofã “Tot tresãrind, tot aºteptând…” are valoare de simbol semnificând adâncirea însingurãrii pânã la dispariþia totalã. Amintirea locuinþelor lacustre semnificã întoarcerea ni timp ce subliniazã sentimentul singurãtãþii. Starea de nevrozã provocat de plânsul materiei din prima strofã se corecteazã cu frica din a doua. În existenþa primitivã podul rãmas la mal înseamnã un pericol. De aceea poetul tresare prin somn “… ºi mi se pare / Cã n-am tras podul de la mal”. În aceastã strofã deja imaginile vizuale sunt înlocuite cu cele tactile ºi organice, care le simþim cu organe vitale. Aici apare epitetul ud în care intrã simbolul de solitudine (singurãtate) plâns, necunoscut, poetul afirmând: “ªi parcã dorm pe scânduri ude, În spate mã izbeºte-un val —“. Nu gãsim din partea poetului nici un gest de apãrare atunci când îºi dã seama cã este ameninþat de moarte fiindcã “n-am tars podul de la mal”. În strofa a III.-a poetul se confundã cu începutul afirmând: “Un gol istoric se întinde, Pe-acelaºi vremuri mã gândesc…”. Imaginea piloþilor grei simbolizeazã apãsarea, dar se include ºi timpul greu, succesiunea nopþilor, lumea însãºi este grea, poetul simþind o înfrângere interioarã. În ultima strofã sentimentul de monotonie exasperantã îl redau gerunziile plouând, aºteptând, care rimeazã cu substantivul gând. Întreaga viaþã este o eroziune redatã de Bacovia prin pilonii izbiþii continuu de apã ºi care în final se prãbuºesc. Poetul aude plânsul naturii ca simbol al însingurãrii, al izolãrii: “De-atâtea nopþi aud plouând, Tot tresãrind, tot aºteptând… Sunt singur, ºi mã duce-n gând Spre locuinþele lacustre.” Ü¥hà