Referat Arta Greaca2
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Arta Greaca2 si de asemenea puteti face
Download Referat Arta greaca2Citeste fragmente din Referat Arta Greaca2
Arta greaca
Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative
s-au dezvoltat in Grecia antica intre1050 si 31 IH. Printre cele mai
cunoscute monumente ale artei grecesti sunt templele din piatra,
statuile cu figuri umane si vasele pictate.
Templele
Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau
cladirile cele mai reprezentative ale arhitecturii grecesti. Construite
in perioadele arhaica si clasica, elementele unui templu grecesc erau
remarcabil de simple. Ele prezentau o structura interioara in forma de
dreptunghi, cunoscuta sub denumirea de "cella", inconjurata de coloane
si impodobite cu un acoperis inaltat, in panta. Statuile de cult stateau
de obicei in spatele acestei sali. Majoritatea templelor aveau fata
indreptata spre est. Templul lui Hephaistos este un exemplu de templu
care a rezistat pana in zilele noastre.
Marile realizari ale arhitecturii grecesti nu s-au datorat doar
cunostintelor tehnice ci ele au rezultat dintr-un simt deosebit al
proportiilor si o constientizare acuta, vizuala; un exemplu
caracteristic era obiceiul grecesc de a-si decora coloanele astfel incat
sa fie usor bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de
concavitate(curbura spre interior) data de o coloana perfect verticala
atunci cand era privita de la distanta.
Primele temple monumentale din piatra au fost construite in secolul 7
IH si exista posibilitatea ca acestea sa fi aparut ca o replica a
cladirilor din Egipt.
Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectura,
stiluri care au influentat aspectele fatadelor templelor.
Diferentele de detalii de pe coloane si ariile de deasupra lor defineau
stilul arhitectural din care proveneau .
Ordinul Doric este cel mai simplu si cel mai vechi ordin. Ordinele
Ionic si Corintian au adaugat o baza coloanelor si au detaliat
capitelurile coloanelor. Antablamentul (spatiul de deasupra coloanelor)
difera deasemenea de la un ordin la altul.
Indiferent carui ordin apartineau fatada unui templu era alcatuita din
trei parti: treptele, coloanele si antablamentul. Fiecare din aceste
parti avea la randul ei trei parti. Existau trei trepte care conduceau
la templu iar cea mai de sus purta denumirea de stylobate. Fiecare
coloana era definita prin baza un stalp si capitel. Antablamentul avea
in componenta o arhitrava(grinda care se sprijina pe coloane), o friza,
ce corespundea grinzilor ce sustineau tavanul si o cornisa.
Stilul doric era cel mai simplu si mai sobru. Coloanele dorice nu aveau
baza sprijinindu-se direct pe ultima treapta. Capitelurile dorice erau
alcatuite dintr-un element numit echinus (de forma unei pernute) si un
dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea incarcarea cladirii de
deasupra.
Cel mai vechi templu doric este templul lui Hera din Olympia. Initial
templele aveau 6 coloane in partea din fata si cea din spate si cate 16
pe fiecare parte. Aceasta ducea la un raport lungime/latime de 3 la1.
Arhitectii greci au considerat ca aceste proportii sunt prea mari si in
timp redus treptat acest raport pana la aproape 2 la 1. Parthenonul din
Atena are de exemplu 17 coloane pe parti si cate 8 in fata si spate.
Parthenonul
Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton faceau
parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de
Parthenon. Cele mai multe sculpturi apartin colectiei Elgin si se gasesc
in British Museum din Londra, insa Parthenonul insusi supravietuieste ca
o ruina nobila.
Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe
Acropolis (citadela), in Atena. Toate aceste temple au fost inaltate in
a doua jumatate a secolului al V-lea i.Hr - culme a perioadei clasice -
pentru a inlocui cladirile distruse din timpul razboaielor medice.
Lucrariile de constructie au fost supravegheate de Phidias care a creat
si colosala statuie a Atenei, de mult pierduta, dar care pe vremuri a
fost plasata in interiorul Parthenonului. Arhitectii Parthenonului
propriu-zis au fost Callicratis si Ictimus a mai proiectat inca un
templu splendid care se mai gaseste, si azi, in localitatea Basse, in
Arcadia.
Pe langa Parthenon, pe Acropolis se mai afla si mai micul templu al lui
Atena Nike, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stalpi sculptati
sub forma de femei) si o mare poarta de intrare, numita Propylea.
Stilul ionic aduce cu el coloanele ionice care erau mai inalte si mai
frumoase decat cele dorice.
Coloanele ionice nu mai stateau direct pe ultima treapta ci pe o baza
iar capitelurile coloanelor ionice aveau forma a doua spirale, element
care semana cu un sul partial desfacut. Acesta statea pe o mica banda
decorata aflata in capatul stalpului. Coloanele ionice aratau diferit
privite din fata sau din spate si din lateral.
Concluzia a fost ca desi stilul ionic este mai decorativ si gratios
decat cel doric, nu prezinta robustetea acestuia.
Templul lui Hera din Samos si templul lui Artemis din Ephesus sunt
exemple de temple construite in stilul ionic.
Stilul corintian a fost cel mai sofisticat si s-a utilizat in principal
pentru coloane de interior. Coloanele corintiene aveau capiteluri inalte
in forma de clopot rasturnat acoperite cu frunze sculptate. Prima
coloana corintiana se afla in templul lui Apollo Epicurius din Bassae.
Sculptura
Dintre reprezentarile artistice practicate de greci, sculptura este cea
mai bine reprezentata, mai ales din cauza faptului ca picturile lor nu
au supravietuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni si de mari
ambitii - s-a dezvoltat doar tarziu, in secolul al VII-lea IH, fiind
probabil inspirata de contactele cu Egiptul. Prima perioada a sculpturii
grecesti, cunoscuta ca perioada arhaica, a durat cam pana in anul 480
IH. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tanar, in pozitie
verticala, si fecioara imbracata, ambele sculpturi fiind reprezentate cu
un zambet larg (evident o conventie fixa) pe fata care astazi ni se pare
ciudat, "un zambet arhaic".
Abia in secolul al IV-lea IH au aparut nudurile feminine - adesea
considerate tipice pentru arta greceasca clasica - realizate de artisti
ca Praxiteles si altii. Putin dupa aceea au aparut alte schimbari. Dupa
cum se poate observa in sculpturile Parthenonului, arta clasica, in
ciuda faptului ca era plina de realism, totusi idealiza si generaliza
ocolind emanatiile adevarate, puternice si extremele de orice fel. In
secolul al IV-lea IH, sculptori ca Scapas si Lysippus au popularizat o
portretistica cu adevarat individualizata, plina de intensitate
emotionala.
Intr-un timp surprinzator de scurt, aceste personaje au devenit
realiste si veridice, incetand sa devina obiecte, ca un stalp pilon, cu
intentia de a fi admirate doar din fata. Redarea conventionala a
corpului - kouros - a fost inlocuita cu una mai detaliata si de mare
acuratete in ce priveste musculatura, in timp ce imbracamintea purtata
s-a sculptat cu tot mai multa maiestrie.
Perioada clasica, care a durat cam din anul 480 IH pana in anul 323 IH,
este deseori privita ca o culme a realizarilor artistice grecesti.
Inovatiile in sculptura au inceput sa apara tot mai rapid, personajele
in pozitie verticala au facut loc personajelor surprinse intr-o
varietate de pozitii naturale cum ar fi "Sulitasul"(Doriphorus) si
Apollo cu bratul intins din Templul lui Zeus din Olympia.
Inovari similare s-au produs si in sculptura basoreliefurilor
(sculpturi realizate astfel incat personajele ies dintr-un fundal dau nu
sunt separate de acesta) si in ansamblurile statuare din bronz.
Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult si sunt
cunoscute azi doar dupa nume. Printre acestea se afla si doua mari
statui ale lui Zeus si Atena create de maestrul atenian Phidias. Cea mai
mare parte a lucrarilor in marmura care au supravietuit nu au fost
create pentru contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face din
decorarea, de ansamblu, a unui templu - mai ales basoreliefurile care il
inconjurau si sculpturile individuale plasate in interiorul unui fronton
triunghiular la fiecare capat al cladirii.
Sculptura pictura si arhitectura au fost astfel combinate incat sa
creeze temple somptuoase si locuri pline de culoare - mult mai colorate
decat ne imaginam, deoarece statuile grecesti, care astazi par a fi o
arta atat de sobra, erau de fapt pictate complet si erau echipate cu tot
felul de podoabe, ca de exemplu ochi aplicati care probabil le confereau
a aparenta stralucitoare, usor exotica.
Mausolus, un conducator grec din Asia Mica (Turcia moderna) si-a
construit la o scara colosala propria cripta, cunoscuta ca Mausoleum,
dand numele lui tuturor acestor tipuri de constructii.
Arta greceasca a olaritului
Pictura greceasca s-a pastrat pana in zilele noastre doar pe vase care
erau fabricate in cantitati imense, cu scopul de a pastra vinul si
uleiul pentru uz casnic sau pentru export. Scenele de pe vase reprezinta
una din sursele principale de informare despre felul de viata grecesc.
Acestea au aparut pentru prima data (aprox. 600 IH) in stilul
ilustratrii negre, prin care obiectele erau pictate cu siluete negre pe
fundalul rosu, natural, al vasului. Detaliile interne(de exemplu ochii
pe o fata complet neagra) trebuiau sa fie scobite pana la materialul
rosu de baza. Cam din 530 IH pictorii au inceput sa lucreze in asa
numita tehnica a luctrarii in rosu, adica tehnica opusa celei dinainte,
colorand in negru fundalul, lasand personajele in culoarea naturala a
vasului si pictand detaliile interne ale acestora. Ambele metode
prezentau avantaje dar nici una nu se asemana cu picturile realizate
liber, pe fundalul alb al "lekythos", o urna eleganta, relativ rara,
care era cel mai adesea utilizata in scopuri funerare.
Mozaicul
Arta mozaicului a aparut in Grecia la sfarsitul secolului al V-lea IH.
Cele mai timpurii exemple sunt cele in care pietricele albe, negre si
colorate erau fixate in mortarul folosit la podelele caselor. Cu
ajutorul pietricelelor luau nastere flori, forme geometrice, animale,
monstrii sau mituri. Cel mai frumos mozaic realizat din pietre este
considerat cel de pe podelele de la Pella, vechea capitala a Macedoniei
si loc de nastere al lui Alexandru cel Mare. Acesta este realizat astfel
incat sunt subliniate luminile si umbrele, prin utilizarea unor pietre
cu tonalitati coloristice apropiate, un asemenea mozaic aducand mai mult
cu o pictura.
Din anul 334 IH, cuceririle lui Alexandru cel Mare au raspandit cultura
peste tot in Orientul Apropiat, din Egipt pana in vestul Indiei. Dupa
moartea lui Alexandru cel Mare in anul 323 IH imperiul acestuia s-a
destramat si acest an marcheaza sfarsitul perioadei clasice si inceputul
perioadei elenistice, dominata de state mari cum ar fi Egiptul si
Imperiul Seleucid, fondat pe cel sirian.
Aceste state mari au devenit centre chiar mai importante ale artei
grecesti decat cetatile - statele grecesti care se aflau in declin. In
orice caz, spiritul artei elene era destul de diferit fata de cel al
predecesoarei arte clasice. Multe aspecte ale realitatii, pe care
clasicismul le ignorase, au fost portretizate - uratenia, grotescul,
sentimentalismul si extremele realitatii, durerea si frica. Arta elena
era, in general, ilustrativa, avand patroni care comandau lucrari imense
unor artisti care le realizau, demonstrandu-si maiestria.
Ü¥eÀ