Referat Domnul Goe

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Domnul Goe si de asemenea puteti face Download Referat Domnul goe

Citeste fragmente din Referat Domnul Goe

DOMNUL GOE I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin întreaga sa operă o adevărată comedie umană, o frescă socială a României de la sfârşitul sec. al XIX-începutul sec XX. A abordat cele mai diverse domenii ale vieţii sociale: şcoala, administraţia de stat, presa, justiţia, familia, relaţiile interumane. Educaţia defectuoasă primită în familie şi în şcoală, corupţia, favoritismul manifestate în lumea şcolii constituie o temă concretizată în schiţe ca: „Vizita”, „D-l Goe”, „Bacalaureat”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Un pedagog de şcoală nouă”. Schiţa D-l Goe a fost inclusă în volumul Momente şi schiţe din anul 1901, fiind publicată un an mai înainte în ziarul Universul din 12 mai şi înfăţişează contrastul dintre pretenţia familiei în privinţa educaţiei şi rezultatul acestei munci concretizat în comportarea copilului. Schiţa este o operă epică, de proporţii reduse, cu acţiune simplă, desfăşurată în mod linear, surprinzând un moment semnificativ din viaţa unuia sau mai multor personaje. În schiţa D-l Goe, I.L. Caragiale narează faptele determinate doar de un singur moment semnificativ din viaţa personajului principal, şi anume călătoria făcută cu trenul la Bucureşti, în compania celor trei dame: mama mare, mamiţa şi tanti Miţa. Atitudinea şi sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect prin intermediul faptelor şi al personajelor. Ca în orice operă epică, întâmplările narate se constituie şi în această schiţă în momente ale subiectului literar. Goe este personajul principal al operei, polarizând întreaga acţiune a schiţei. Este un personaj fictiv, tipic, bine individualizat, creat de autor, inspirat din comportamentul copiilor ce aparţin familiilor burgheze. Titlul schiţei reprezintă numele personajului principal, Goe, căruia scriitorul îi ataşează apelativul ironic şi prescurtat „D-l” care înseamnă domn, prin care anticipează intenţiile sale satirice, dacă ne gândim că Goe nu este un domn ci doar un copil certat cu învăţătura, un repetent, răsfăţat şi obraznic. Titlul sugerează şi faptul că autorul inversează cele două universuri umane pe care le înfăţişează: cel al copilului şi al maturului; întrucât Goe se comportă ca un om „mare”, pe când cele trei dame „se maimuţăresc”, „se copilăresc” pentru a fi pe placul puişorului. X ¬ ´ î Š œ Ò este „impacient” şi încruntat deoarece trenul nu soseşte. La o discuţie „filologică” despre pronunţarea corectă a cuvântului marinar, Goe ia o atitudine necorespunzătoare faţă de bunica şi mama sa, făcându-le proaste „vezi că sunteţi proaste amândoua?” Sosirea trenului şi urcarea precipitată a celor patru distinşi pasageri, constituie intriga acţiunii. Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplările din timpul călătoriei lui Goe şi a însoţitoarelor sale până la Bucureşti: scoate capul pe fereastră şi pierde pălăria cu biletul de călătorie; cele trei dame plătesc biletul puişorului şi o amendă, pe deasupra; se loveşte de clanţa uşii; se blochează la toaletă. Punctul culminant – Goe trage semnalul de alarmă. Deznodământul – trenul porneşte, ajunge la Bucureşti, cucoanele se suie în trăsură şi pornesc la „bulivar”. Valoarea artistică rezultă din comicul savuros izvorât din relatarea faptelor şi din comportarea personajelor. Este prezent comicul de situaţie şi comicul de limbaj care presupun umorul şi ironia. De remarcat sunt şi savoarea dialogurilor şi naturaleţea replicilor. Schiţa are consistenţa unei scenete şi de aceea ea a fost deseori dramatizată; precizările naratorului referitoare la personaje pot constitui adevărate indicaţii de regie. Autorul îşi exprimă dezaprobarea şi dispreţul faţă de personaje, devine ironic când remarcă faptul că Goe este dus la Bucureşti „ca să nu mai rămână repetent şi anul acesta; când se referă la grija exagerată a bunicii (ia un „beret” de rezervă); când foloseşte diminutivele „nepoţel”, „puişor”; „capul gol” (gol interior) şi în finalul schiţei când sugerează ideea că asupra făptaşului care a tras semnalul de alarmă, planează incertitudinea „nu se poate ştii cine a tras manivela”. Umorul rezultă din năzbâtiile lui Goe: (nerăbdarea, pierderea pălăriei, disputa cu conductorul); din atitudinea inconştientă a însoţitoarelor lui şi felul de a vorbi al personajelor, care nu este sancţionat de autor pentru că este omeneşte să acceptăm dorinţa oricărei persoane de a părea altfel şi altceva decât este în realitate. Limbajul viu colorat, succesiunea dinamică a întâmplărilor şi tâlcul lor, extraordinara abilitate cu care sunt creionate personajele, fac din această schiţă un adevărat „monument” de artă literară. 쥁`