Referat G.Cosbuc - Poezia De Revolta Sociala

Mai jos puteti citi fragmente din Referat G.Cosbuc - Poezia De Revolta Sociala si de asemenea puteti face Download Referat G.Cosbuc - poezia de revolta sociala

Citeste fragmente din Referat G.Cosbuc - Poezia De Revolta Sociala

G.Cosbuc, poezia de revolta sociala Cosbuc cunoscuse greul muncii de pe ogoare. Exista, de altfel, dupa cum s-a putut observa în baladele si idilele sale, o realitate umana a satului, diferentiata si sub aspect moral si economic. Dispretul fata de omul bogat din Dusmancele sau Numai una, capata glas de mânie, devine incendiar în alte poezii. Poet militant, Cosbuc a facut adesea din versurile sale o arma de lupta împotriva exploatarii, atât în Ardealul subjugat imperiului habsburgic, cât si în România burghezo-mosiereasca. Poezia Ex ossibus ultor exprima încrederea poetului în triumful cauzei iobagimii ardelene. Legenda spune ca un împarat tânar a facut dreptate, smulgând de la tirani averile si puterea. Tiranii coalizati l-au ucis si l-au îngropat într-o padure îndepartata, interzicând poporului sa-l jeleasca. Dar un fulger alb arata groapa tainuita si o prevestire spune ca din o seminte se va ridica razbunatorul, ex ossibus ultor: "Iesi-va mortul împarat, /Si-n iadul lor, de-unde-au plecat, /S-or prabusi tiranii iarasi ". Nu este exclus ca poetul sa se fi gândit la Horea _________, adica împaratul tânar. Într-un gazel, Lupta vietii, Cosbuc îsi facuse un catehism al activitatii, condamnând plânsul si lipsa de ideal. El întelegea sa lupte nu numai pentru el, dar pentru întreaga colectivitate:" O lupta-i viata; deci te lupta /Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui ? Esti un nemernic /Când n-ai un tel hotarâtor. /Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni; /Te lupti pe seama tuturor. ". Un astfel de exemplu de lupta "pe seama tuturor " este poemul Noi vrem pamânt!, scris cu ocazia rascoalelor taranesti din 1894 si publicat în revista "Vatra". Unica prin violenta acuzarii, poezia exprima raspicat atitudinea scriitorului în problema taraneasca. În poezia lui, Cosbuc vorbeste despre un taran "flamând si gol, far adapost", saracit, umilit si batjocorit de stapânirea ciocoiasca, poetul exprimând totodata uriasa forta pe care o reprezinta masele asuprite. În prima strofa, mizeria în care se zbatea taranimea "flamânda" si "goala" este raportata la un singur exponent al ei, "scuipat" si "batut" de ciocoi, folosit ca vita de povara. Apoi revolta se generalizeaza, "eu" devine "noi", pentru ca revendicarea "noi vrem pamânt" sa se repete de câteva ori pâna la sfârsit. Prin gura taranilor razvratiti, Cosbuc demasca orânduirea silnica burghezo-mosiereasca, statul constituit ca instrument de exploatare si opresiune în mâinile celor tari: "Ati pus cu totii juramânt /Sa n-avem drepturi si cuvânt; /Batai si chinuri, când tipam, /Obezi si lant, când ne miscam, /Si plumb, când istoviti strigam /Ca vrem pamânt". Glasul obijduitilor trece de la expunerea obiectiva a situatiei intolerabile la invocarea umanitatii: "Voi ce-aveti îngropat aici? /Voi grâu? Dar noi stramosi si tati, /Noi mame si surori si frati! /În laturi venetici !/Pamântul nostru-i scump si sfânt, /Ca el ni-e leagan si mormânt, /Cu sânge cald l-am aparat, /Si câte ape l-au udat /Sînt numai lacrimi ce-am varsat /Noi vrem pamânt ". Pamântul se identifica cu tara, cu istoria ei, udata cu sânge de taran si cu lacrimi de suferinta. Aceasta este ideea ce motiveaza si amenintarea prevestitoare de inevitabila rasturnare a ordinii sociale, mânia robilor ce nu mai pot rabda: "Când nu vom mai putea rabda, /Când foamea ne va rascula, /Hristosi sa fiti, nu veti scapa /Nici în mormânt!". Patetica, rascolitoare prin mesajul ei, poezia a devenit populara prin rapida ei raspindire, ea a întretinut o stare de spirit ce a facut explozie în istoria razvratirilor taranesti, cu pojarul întins al anului 1907. Rasunetul acestui manifest clocotitor de ura împotriva tiraniei a fost, de altfel, mondial. El a strabatut, tradus în diferite limbi, Franta, Belgia, Spania, agitând taranimea asuprita de pretutindeni. În Doina, tonul e mai potolit si la prima vedere s-ar parea ca poetul vrea doar sa explice semnificatia acestui cântec al poporului. Dar, ca în poezia populara, în Doina lui Cosbuc este plânsul "unui neam întreg". Personificata cu chip de copila, ea întâmpina pe fete în faptul serii, la izvor, si le învata ce e iubirea; mângâie înstrainarea flacaului plecat la oaste, alina durerea plugarului "slabit de-amar si frânt"; ea naste poezie din farmecul amurgurilor, din zgomot de pâraie; asculta glas de codru si spune muntilor durerea "prin jalnice cântari "; ea blestema si strânge "în codru, noaptea, sub brazi, pe lânga foc ...", "pribegi de bir si claca ". O singura data se bucura doina, atiunci când haiducii, fârtatii ei, razbuna suferintele îndurate de popor din partea exploatatorilor: "Grabit, când prind ei pusca, /Scoti plumbii de la brâu; /Iar când ochesc, cu hohot /Tu râzi, caci plumbii moi /S-au dus în piept de-a dreptul /Spurcatului ciocoi ". Ura împotriva ciocoilor ramâne laitmotivul poeziei de revolta sociala la Cosbuc. În poezia Hora, publicata în "Samanatorul " în 1902, flacaul care joaca nu are decât o singura ciuda, pe ciocoi. De aceea îsi exprima dorinta de a se rafui cu el: "M-a plesnit si ieri cu biciul, /Ici gramad-as vrea sa-l pui /Jos pe podini ca ariciul, /Si sa-i joc, ca azi la nunta, /Care sârba-i mai marunta /Pe spinarea lui !". 쥁`