Referat Geto-dacii In Izvoarele Scrise Antice

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Geto-dacii In Izvoarele Scrise Antice si de asemenea puteti face Download Referat Geto-dacii in izvoarele scrise antice

Citeste fragmente din Referat Geto-dacii In Izvoarele Scrise Antice

GETO-DACII IN IZVOARELE SCRISE ANTICE Numeroşi scriitori antici, greci sau latini, au făcut consemnări despre geto-daci, dedicându-le chiar opere întregi. Împrejurările timpului au făcut ca preţioase mărturii scrise despre cea mai cunoscută ramură din marea familie tracă, ramura de nord, geto-dacii, să nu se păstreze până în zilele noastre. Totuşi însemnările rămase cuprind un registru variat referitor la viaţa materială, spirituală şi de stat a acestora. Autorii greci îi mentionau, de obicei, sub numele de geti pe locuitorii din regiunea Dunarii Inferioare, respectiv din Muntenia ,Dobrogea sau Moldova. În scrierile latine sunt mentionati cu numele de daci cei care locuiau în zona intracarpatica , în Transilvania şi Banat1). Pe meleagurile noastre  au ajuns mai întâi grecii dinspre sud şi sud-est, care i-au întâlnit mai întâi pe geţi şi în izvoarele elene acesta e numele mai des folosit. Romanii au venit mai târziu în contact cu dacii, mai ales cei dinspre apus, şi scriitorii latini folosesc cu predilecţie această denumire.2) Sub oricare din aceste denumiri autorii antici aveau în vedere aceeaşi comunitate etnică, între daci şi geţi existând doar o delimitare geografică. De aceea, când ne referim la locuitorii spaţiului carpato-danubiano-pontic în perioda antică îi avem în vedere pe geţi sau daci ori, în termeni moderni geto-daci sau daco-geţi. Primele informaţii scrise ne sunt oferite de un logograf din Milet, Hecateu. Ca geograf şi istoric, a scris printre alte lucrări şi Înconjurul pământului, din care nu s-au păstrat decât fragmente. Într-unul din aceste fragmente găsim consemnate doua triburi, crobyzii şi trizii (sau tirizii), care locuiau în sudul Dobrogei de astăzi.3) Izvoarele mai târzii pomenesc şi ele aceste triburi ca făcând parte din neamul geţilor, aşa încât, prin opera lui Hecateu, geţii îşi fac apariţia în istoria scrisă a omenirii.4) Herodot în Istorii, năzuind să dea o veritabilă istorie universală pentru vremea lui, închină şi geţilor mai mult decât câteva cuvinte.5) Povestind campania regelui Darius din 514 î.e.n. împotriva sciţilor de la nordul Mării Negre, Herodot spune următoarele: „ Înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geţi , care se cred nemuritori. Căci tracii, locuitorii din Salmydessos şi cei care ocupă ţinutul aşezat mai sus de oraşele Apolonia şi Mesembria – pe nume scirmiazi şi nipseeni – s-au predat lui Darius fără luptă. Geţii, însa, fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost îndată înrobiţi, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci.”6) Herodot rezolvă astfel trei probleme referitoare la geţi: teritoriul ocupat (înainte de Dunăre), religia ( se cred nemuritori) şi apartenenţa etnică la neamul tracilor. Tot Herodot ne spune că numele apelor din Câmpia Munteană, ca Naparis, Argesis, Buzaeus şi Seretus sunt tracice, iar între Carpaţi şi Dunare, nu e loc pentru alţi traci decât pentru geţi, care locuiau pe malul drept până la vărsarea în mare, şi care locuiau sub numele de carpi în Moldova de miazăzi.7) Herodot este primul care ne oferă cele mai complete şi ample informaţii despre religia lor, păstrate până astăzi. În cartea a IV-a din Istorii redă ceea ce i-au povestit grecii de pe ţărmurile Helespontului şi ale Pontului Euxin. Conform acestora Zalmoxis a fost un muritor, rob al lui Pytagora în Samos. După ce a fost eliberat, şi-a strâns bogătii, s-a întors in patria sa, unde prin mijloace înşelătoare 8) a reuşit să insufle noua credinţă tracilor „ nevoiaşi şi săraci cu duhul” ( IV, 95). El pune să i se construiască o casă în care „ îi primea şi îi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i că nici el, nici oaspeţii săi şi nici unul dintre urmaşii acestora nu vor muri, ei vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile.” (IV, 95) 9) După un timp Zalmoxis a coborât în locuinţa subpământeană, unde a stat trei ani, timp în care geţii, crezându-l mort, l-au jelit, iar în al patrulea an a apărut, demonstrând că învăţătura sa este adevărată. Referiri ample face Herodot şi la practicarea cultului de către geţii care se credeau nemuritori : o dată la cinci ani ei trimit un sol la Zalmoxis pe care, după ce îi împărtăşesc nevoile lor, apucându-l de mâini şi de piciore, îl aruncă în trei suliţe. Dacă solul moare imediat, înseamnă că zeul le acceptă cererile, în caz contrar solul este considerat un ticălos, după aceea fiind trimis un alt sol „ căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă ” (IV, 94). De asemenea, este prezentat şi ritualul gonirii tunetelor şi fulgerelor, deoarece ei cred că nu există alt zeu în afară de al lor. În finalul relatării sale Herodot menţionează că ar fi trăit mult înainte de Pytagora, însă acesta nu e acceptat de grecii care nu puteau admite ca o asemenea învăţătură să aparţină „ barbarilor”. 10) Părintele istoriei nu este însă primul autor care vorbeşte despre geţii care locuiau între Munţii Balcani, Dunăre şi Marea Neagră.11) Dramaturgul atenian Sofocle,într-un fragment din tragedia Triptoleum vorbeşte despre „ Charnabon, care în timpurile de faţă domneşte peste geţi”.12) Este vorba probabil despre geţii care locuiau în partea de sud a Dunării.13) Ulterior, în remarcabila sa lucrare ştiinţifică Istoria războiului peloponesiac, Tucidide, care se trăgea dintr-o familie de traci încetăţenită la Atena, remarcându-se printre cei mai de seamă reprezentanţi ai istoriografiei antice, îi menţionează şi el pe geţi: „… geţii peste care dai dacă treci munţii Haemus, mai ales în vecinătatea Pontului Euxin. Geţii şi populaţiile din acest ţinut se învecinează cu sciţii, au aceleaşi arme şi sunt toţi arcaşi călări …” 14) Menandru, cel mai de seamă autor de comedii de după Aristofan, menţionează numele geţilor. El acordă unui personaj (sclav) numele de Daos ( lup în limba traco-frigienilor). 15) se pune problema dacă Daos folosit de Menandru în comediile sale, preluat apoi sub forma de Davos sau Davus în comedia latină, reprezintă pe daci ori este vorba despre un alt trib.16) sciţii dai - , care locuiesc prea departe, lângă Hyrcania ; şi nu pare de crezut să se fi adus de acolo sclavi în Attica. Într-adevăr atenienii îi numeau pe sclavii lor după numele neamurilor de unde îi aduceau”.17) Presupunerea lui Strabon a fost acceptată în mare măsură, propunându-se ca numele vechi, Daos, se va transforma în dakos. Alţi învăţaţi însă, bazându-se că Tucidide ( II, 96; VII, 27 ) cunoscuse o populaţie ce locuia în Muntii Rhodopi, de origine tracică ce se numea dioi, presupun că este vorba despre anumiţi sclavi ce proveneau din această parte a Peninsulei Balcanice. 18) Strabon aminteşte existenţa geţilor pe malul nordic al Dunării, stabilind următoarele deosebiri între geţi şi daci: „ geţii sunt aceia care se înclină către Pont şi răsărit; dacii, aceia ce vin către Germania şi izvoarele Istrului. Partea superioară a Istrului care stă către izvoarele lui, până la cataracte, se numeşte Danubiu şi trece mai ales pe lângă daci; partea inferioară până la Pont, de care sunt vecini geţii, se numeşte Istru”.19) Prin urmare, geţii locuiau mai către Pont, în Muntenia, poate şi prin Moldova, iar dacii, mai spre apus, prin Banat şi Transilvania.20) Strabon ne mai oferă informaţii şi cu privire la limba geto-dacilor, spunând: „ dacii vorbeau aceeaşi limbă cu geţii”.21) Prima ştire precisă referitoare la regatul geţilor din nordul Dunării o avem de la Ptolemaios, care îl întovărăşeşte pe Alexandru în expediţia sa din 335 împotriva geţilor din Drobogea, şi, cu această ocazie descrie el însuşi cele văzute. Versiunea originală a lui Ptolemaios e păstrată de Strabon şi Arrian. 22)  Arrian spune următoarele : “… geţii părăsiră şi oraşul, care nu era bine întărit. Îşi luară copiii şi femeile pe cai, cât puteau duce caii. Ei se retrăseseră cât putură mai departe de fluviu prin locuri singuratice. Alexandru cuceri oraşul şi luă toată prada pe care o lăsaseră geţii.”23) Dio Cassius îi numeşte daci pe cei care locuiau pe ambele maluri ale Istrului, specificând apoi că s-ar numi daci cei care locuiesc pe malul nordic al fluviului „fie că să fi fost şi aceştia geţi sau traci”.24) Aici se intrevede un amestec între daci şi geţi şi ambele poartă denumirile date şi unuia şi celuilalt din ele.25) În alt loc, se constată iarăşi o amestecare a numelor sub care sunt cunoscute aceste popoare: „Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai sus, cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii, măcar că ştiu prea bine că unii dintre greci îi numesc geţi, fie pe drept, fie pe nedrept. Căci eu îmi dau bine seama că geţii locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului”.26) Drept urmare, Dio Cassius îi numeşte daci pe locuitorii de pe ambele maluri ale Istrului, denumirile de geţi şi daci fiind pentru el sinonime. Dacii sunt menţionaţi pentru prima dată sub această denumire de către Caesar în secolul I î.e.n. în opera sa De bello Gallico: “Pădurea începe de la hotarele helveţilor, nemeţilor şi rauracilor şi se întinde în linie dreaptă paralel cu Dunărea, până la hotarul dacilor şi anarţilor”.27) Într-o ştire mai veche, din jurul anului 200 î.e.n., intr-un fragment din Istoria lui Filip a lui Trogus Pompeius se relatează un eveniment din istoria dacilor din vremea regelui Oroles, când dacii luptară fără izbândă împotriva bastarnilor: „Şi dacii sunt o mladiţă a geţilor. În vremea regelui Oroles, se luptară fără succes împotriva bastarnilor şi de aceea, ca pedeapsă pentru slăbiciunea arătată, au fost siliţi din porunca regelui, ca atunci când voiau să doarmă să pună capul în locul picioarelor şi să facă soţiilor lor serviciile pe care mai înainte acestea obişnuiau să le facă lor”28) În prologul aceleiaşi cărţi, Trogus Pompeius menţionează „despre originea panonilor şi creşterea puterii dacilor sub regele Rubobostes”.29) Numele Dacia apare în mod sigur în secolul I e.n. la Pliniu cel Bătrân în Istoria naturală 30) „Cartea a IV-a cuprinde aşezarea geografică, neamurile…Daciei, Sarmaţiei, Sciţiei a insulelor din Prut” 31) şi la Tacit în Agricola (41,2). La sfârşitul secolului I î.e.n. Frontinus, om politic roman descrie în Stratagemele, diferite stratageme folosite de comandanţii militari romani în decursul istoriei. Pomeneşte şi de daci în legătură cu acţiuni ale romanilor la Dunăre de pe la sfârşitul secolului al II-lea î.e.n..32) „Fiind strâmtorat de către scordisci şi daci, care erau mai mulţi la număr…” 33) Izvoarele antice atestă şi o stratificare socială. Se atestă prezenţa nobililor daci – tarabostes – şi a oamenilor de rând –comati – prin scrierile lui Dio Cassius, Criton şi Iordanes 34) care spune că : „ acei care erau de neam s-au numit la început tarabostes, apoi pilleati dintre ei se alegeau regii şi preoţii”.35) Alături de marea nobilime mai sunt pomeniţi şi acei capillati sau comati care reprezentau oamenii de rând. 36) Cu privire la regi, Dion Chrysostomos, prin Iordanes, ne spune că aceştia erau aleşi din rândul marilor nobili, pilleati sau tarabostes. Tot dintre aceştia era ales şi marele preot. 37) Din însemnările lui Herodot cât şi ale lui Ptolemeu, Criton rezultă că cea mai importantă ramură a economiei era agricultura. Se dezvolta de asemenea şi apicultura şi viticultura, iar din scrierile lui Strabon şi Arrian, preluate din Ptolemeu, aflăm de întinderea mare a semănăturilor de grâu. 38) Pe parcursul istoriei aflăm din ce în ce mai multe lucruri despre geto-daci : de la cele câteva cuvinte ale lui Herodot, care îi aminteşte printre rânduri, până la Ptolemaios care îi cunoaşte personal pe geto-daci. Din păcate, scrierile celui din urmă nu s-au păstrat , însă, Strabon şi Arrian au fost cei care i-au preluat informaţiile. Mărturiile izvoarelor literare sunt unanime în a afirma că geţii şi dacii erau acelaşi popor, deosebirile fiind doar regionale. În mod limpede, reiese faptul că vatra permanentă a acestui neam era spaţiul carpato-danubiano-pontic.     PAGE PAGE PAGE 5 쥁`