Referat M.Eminescu-poet National Si Universal Var2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat M.Eminescu-poet National Si Universal Var2 si de asemenea puteti face Download Referat M.Eminescu-poet national si universal var2

Citeste fragmente din Referat M.Eminescu-poet National Si Universal Var2

Mihai Eminescu – poet naþional ºi universal Mihai Eminescu este în literatura românã poetul nepereche a cãrui operã învinge timpul, dupã cum afirmã George Cãlinescu. El este cel mai mare poet naþional, care exprimã cel mai bine ºi cel mai complet spiritualitatea româneascã. Eminescu a fost o personalitate copleºitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenþã, memorie, curiozitate intelectualã, culturã de nivel european ºi farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: omul cel mai silitor, veºnic citind, meditând, scriind… poet în toata puterea cuvântului, dupã cum afirmã Titu Maiorescu. Primul, care a intuit marele efect modelator al creaþiei eminesciene a fost Titu Maiorescu: Eminescu a fãcut cã toatã poezia acestui secol sã evolueze sub auspiciile geniului sãu, iar forma înfãptuitã de el a limbii naþionale sã devinã punctul de plecare pentru întreagã dezvoltare ulterioarã a vesmântului ºi cugetãrii românesti. Eminescu nu era un romantic contemplativ ºi abstras, pierdut într-o visare liricã, ci un om al timpului sãu, preocupat de destinul ºi de bunã existenþã a poporului român, analizând cu simt critic societatea contemporanã, instituþiile acestuia. El a fost un artist–cetãþean, gânditor ºi pedagog al neamului sãu. Conceptia estetica a lui Eminescu este modelatã de poetica romanticã paºoptistã ºi de filozofia a geniului, care trãieºte într-o societate mediocrã, incapabilã sã înþeleagã ºi sã promoveze valorile: …Privitor ca la teatru Tu în lume sã te-nchipui: Joace unul ºi pe patru, Totuºi tu ghici-vei chipu-i, ªi de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine ªi-ntelegi din a lor artã Ce e rãu ºi ce e bine… (Glossa). Credinþa adâncã a lui era cã numai arta asigurã nemurirea omului: …Numai poetul Ca pasãri ce zboarã Deasupra valurilor, Trece peste nemarginirea timpului… (Numai poetul…). Dumitru Popovici considerã, cã Eminescu este un Hyperion condamnat sã rãmânã în societate ºi sã-ºi determine poziþia în complexul raporturilor sociale. Ca poet, Eminescu s-a situat în categoria romaticilor …Nu mã-ncântaþi nici cu clasici Nici cu stil curat ºi antic– Toate-mi sunt deopotrivã Eu ramân ce-am fost: romantic… (Eu nu cred nici în Iehova) În creaþia lui existã ºi o componentã clasicã, reliefatã prin: preþuirea artei antice, promovarea idealurilor de bine, frumos, adevãr, aspiraþia spre perfecþiune ºi echilibru, stilul armonios, clar, ironia detaºatã: …Nu spera când vezi miºei La izbândã fãcând punte, Te-ar întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte… (Glossa). Opera poeticã a lui Eminescu reprezintã o înnoire profundã a liricii româneºti. Limbajul poetic eminescian este caracterizat prin prospeþime ºi naturaleþe, pentru cã Eminescu a considerat limba veche ca temelie pentru toate noile ei înfãþiºãri. El a intuit cã limbajul poetic trebuie sã porneasca de la operele folclorice ºi de la texte vechi, care conservã formele cele mai rezistente de limbã. În poezia lui Eminescu putem gãsi: versuri de origine folcloricã: …Te-am ruga, mari, ruga Sã-mi trimiþi prin cineva Ce-i mai mândru-n valea Ta: Codrul cu poienile, Ochii cu sprâncenele; Ca ºi eu trimite-voi Ce-i mai mândru pe la noi… (Scrisoarea III) versuri cu arome arhaice de stil cronicaresc: …Împãraþi pe care lumea nu putea sã mai încapã Au venit ºi-n þara noastrã de-au cerut pamânt si apã… …Cum venira se facurã toþi o apã ºi-un pãmânt… (Srisoarea III). Dar poetul îºi alterneazã mijloacele printr-o expresie intelectualizatã (Tudor Vianu): …ei au doar stele cu noroc ºi prigoniri de soarte… …precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umãr aºa el sprijinã lumea ºi vecia într-un numãr… În poezii coexistã diferite tipuri de versificaþie, de la versul clasic la expresia îndrãzneaþã a versului liber. Poezia eminescianã este încãrcat de sensibilitate continând ºi puterea evocatoare a limbii române ºi este construit pe un fond de armonie muzicalã. Tudor Vianu sustine, cã …Eminescu n-a trebuit sã se lupte cu limba, aºa cum au fãcut unii din emulii sãi de mai târziu. I-a fost de ajuns sã se aºeze în curentul limbii ºi sã-ºi înalþe pânzele în directia în care suflã duhul ei. Poetul se inspirã din mai multe surse. Poeza lui este de inspiraþie istoricã, socialã, mitologicã, folcloricã; poezia iubirii, a naturii. Mihai Eminescu îºi construieºte universul sãu poetic în jurul câtorva teme ºi motive esenþiale, ca: timpul, cosmicul, istoria, natura ºi dragostea. Tema cosmicului are o mare valoare prin prezentarea relaþiei dintre om ºi univers, care se prezintã sub trei înfãþiºãri poetice: cosmogonicã, sarcasticã ºi elegiacã. Adeseori întâlnim ºi motivul vanitas vanitatum prin care Eminescu subliniazã caracterul trecãtor al vieþii omeneºti : …Avem clipa, avem raza, care tot mai þine încã… (Srisoarea I). Relaþia dintre om ºi univers este foarte bine reprezentatã în capodopera creaþiei eminesciene: poemul Luceafarul. În acest poem întâlnim ºi supratema timpului, tema naturii ºi a dragostei. Luceafarul reprezintã un moment de maximã elevaþie a lirismului eminescian; este o admirabilã sintezã a temelor ºi motivelor, atitudinilor poetice eminesciene. Opoziþia terestru–cosmic este marcatã ºi stilistic: luceafarul vorbeºte de …sfera mea…, …reia-mi al nemuririi nimb…, …de greul negrei vesnicii…, definindu-ºi astfel condiþia superioarã; în contrast, Cãtãlin vorbeºte folosind o exprimare familiara: …þi-aº arãta din bob în bob amorul…, …stai cu binisorul…, astfel definind conditia joasã, obiºnuitã. Tema timpului este o tema, care revine aproape în toate poeziile lui Eminescu. Prin folosirea temei timpului poetul exprimã caracterul trecãtor al vieþii, dar ºi legãtura sa cu trecut (Trecut-au anii). Poeziile de inspiraþie istoricã sunt foarte cunoscute (Memento mori,Epigonii,scrisorile,etc.). În evocarea istoriei atitudinea poeticã a lui Eminescu apare sub douã aspecte: unul elegiac ºi altul satiric. Viziunea elegiacã e predominatã în acele creaþii în care panorama civilizaþiei creeazã un sentiment al zãdãrniciei, determinat de ideea cã nimic nu e statornic în timp (ideea fortuna labilis). Un astfel de poem este Memento Mori: …Toate au trecut pe lume, numai rãul a rãmas./ O, acele uriase, însã mute piramide/ Cari stau ca veacuri negre în pustiuri împietrite…, care este menit sã ilustreze teoria a unui rãu care preexistã în lume. Aceastã idee se repetã în Împãrat ºi proletar: …formele se schimbarã, dar rãul a rãmas…. Viziunea satiricã atinge toate laturile existenþei sociale: impostura (Epigonii), înjosirea dragostei (Scrisoarea IV, Scrisoarea V), corupþia, demagogia, formalismul, imitaþia snoabã. Ca la toþi marii poeþi romantici, dragostea se aflã într-o permanentã consonanþã cu naturã în lirica eroticã eminescianã. Prin Eminescu lirica eroticã pierde elementele conventionale (dureri exagerate, accente lãutãreºti) pentru a deveni expresia a unor sentimente profunde. Poetul a pus iubirea sub semnul nestatorniciei, de aici rezultã melancolia, nota meditativã,chiar filozoficã a liricii erotice eminesciene. Îmbinarea sentimentului iubirii cu al naturii este prezenta în toate poeziile erotice ale poetului. În lirica eroticã eminescianã putem deosebi douã etape distincte: în poeziile de tinerete poetul crede în iubire, în posibilitatea omului de a se împlini prin iubire; poetul selecteazã din natura acele elemente, care sugereazã eternitatea, frumuseþea; sentimentele poetului sunt de bucurie, fericire : …Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt… (Dorinþa). Dupã 1877 se constatã o schimbare în lirica eroticã eminescianã: poetul nu mai crede în iubire, în posibilitatea fericirii; natura este prezentã prin elemente, care sugereazã nestatornicia, trecerea. Starea sufleteasca a poetului este de dezamagire, disperare: …Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-aºeazã brumã peste vii De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?… (De ce nu-mi vii). George Cãlinescu susþine ca Eminescu e un mare erotic prin gravitate. Aºa cum iubeºte el, poporul nu iubeºte decât o singurã datã, la vârsta înfloririi vieþii bãrbãteºti ºi a nubilitãþii. La Eminescu putem vorbi de o dragoste de pasãri albe care strãbat eternitatea ºi se-ntâlnesc din zbor în dreptul unei stele (Tudor Arghezi). Poeziile lui Eminescu dovedesc patriotismul ºi faptul cã poetul este (ºi) un poet naþional: …Vis de rãzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge duºman fumegând, ªi deasupra idrei fluture cu vântul Visul tãu de glorii falnic triumfând, Spuna lumii large steaguri tricolore, Spuna ce-i poporul mare, ramânesc, Când s-aprinde sacru candidã-i vâltoare, Dulce Românie, asta þi-o doresc… (Ce-þi doresc eu þie,dulce Românie). Dar el este ºi un mare poet universal, prin romantismul sãu (dar nu numai prin aceasta); pentru cã poeziile sale conþin idei care sunt familiare tuturor oamenilor care le citesc. Opera lui Eminescu, poet al visului cosmic ºi mitologic, îsi are locul propriu nu numai în literatura românã, ci ºi în cea universalã. Generaþiile în succesiunea lor îºi transmit ca pe o datorie sacrã convingerea, cã Eminescu este cel mai mare poet naþional. Referindu-se la valoarea creaþiei eminesciene – din punctul de vedere a relaþiei naþioanal – universal – George Cãlinescu afirmã: fiind foarte român, Eminescu este un mare poet universal. PAGE PAGE 33 Ü¥eÀ