Referat Felix Si Otilia

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Felix Si Otilia si de asemenea puteti face Download Referat Felix si otilia

Citeste fragmente din Referat Felix Si Otilia

Felix şi Otilia – cuplul adolescentin visat? Iubirea este un sentiment ce nu poate fi definit în cuvinte. Este un sentiment care ne face mai buni, mai înţelegători, chiar cu noi înşine. Prin intermediul iubirii ne putem exprima şi, în acelaşi timp, putem fi înţeleşi deoarece nu există om ce nu cunoaşte acest sentiment. Iubirea poate fi de mai multe feluri: iubirea de semeni, faţă de Dumnezeu, de părinţi, de rude, de prieteni etc. Iubirea este o forţă atât de puternică, încât realizarea ei constă într-un amplu proces de formare şi de cunoaştere. Referindu-ne la cuplul pe care îl întâlnim în “Enigma Otiliei” de George Călinescu – Felix şi Otilia – aceştia sunt personajele centrale ale acestui roman, care dau o notă de modernitate romanului şi în jurul cărora gravitează ceilalţi membrii ai mediului de la începutul secolului douăzeci, aflaţi sub influenţa covârşitoare a banului. “Enigma Otiliei” este un roman balzacian, un roman al paternităţii eşuate (pentru că cele două personaje se vor descurca, până la urmă, singuri în viaţă) şi nu numai. Majoritatea personajelor din roman sunt conduse de anumite instincte: instinctul nonpaternităţii (Felix şi Otilia), instinctul avariţiei (moş Costache), instinctul înavuţirii (Stănică Raţiu), instinctul posesiunii nelimitate (Aglae şi Aurica) etc. G. Călinescu şi-a conturat foarte bine personajele, pe care le-a încadrat în anumite tipare caracteriologice. Astfel, Felix Sima este tânărul onest care îşi caută, cu multă insistenţă, un drum în viaţă. Încă de la începutul romanului, autorul ni-l descrie în mod direct: “Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de par ce-i cădeau de sub şapcă, dar coloarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie”. El are optsprezece ani, este fiul doctorului Iosif Sima – fratele soţiei lui Constantin Giurgiuveanu – fost medic militar, care a murit cu un an în urmă. Iosif Sima, fiind şi el văduv de “vreo zece ani”, şi-a ţinut băiatul mai mult în pensionate şi în internate. În urma terminării studiilor la Liceul Internat din Iaşi, vine în 1909, la Bucureşti, la tutorele său, unchiul Constantin Giurgiuveanu, cu dorinţa de a urma Facultatea de Medicină. un braţ gol şi delicat”. Personajul se autocaracterizează de mai multe ori: “Ce sentimentală sunt!”. Pe Felix îl întreabă dacă vor să fugă împreună şi îl pofteşte în prima noapte să doarmă la ea în cameră, ea amenajându-şi un alt loc pentru dormit. Camera ei este plină de nimicuri femeieşti, pentru care o fată bătrână ca Aurica este invidioasă. Deruta pe care o stârneşte provine din faptul că ea oscilează de la o extremă la alta, nenorocul ei fiind de a se mişca într-o lume orânduită de tipare. Otilia este totuşi un personaj enigmatic, ipostază a eternului feminin, reuşind să se manifeste cu toată prospeţimea într-un mediu ostil, condus de interese meschine. Faţă de Otilia, personajele masculine ale romanului arată un interes mai vizibil sau mai discret, admiraţie sau dragoste, care o situează în permanenţă în centrul atenţiei. Felix şi Otilia sunt prezentaţi în perioada adolescenţei, care simbolizează o perioadă de puritate, de naturaleţe şi de fascinaţie. Adolescenţa reprezintă una dintre minunatele perioade din viaţa unui om – atunci vrei să cunoşti lucruri noi, interesante, eşti plin de viaţă şi simţi că toată lumea e a ta. În această perioadă unii adolescenţi îşi creează o lume proprie în care toate lucrurile sunt aşa cum vor ei, iar alţii îşi formează idei, concepţii despre viaţă şi nu numai. Felix simte pentru Otilia o dragoste pură, specifică vârstei, uneori chinuită de incertitudini, Pascalopol, care o cunoaşte de când era mică, adoptă o atitudine paternă, târziu schimbată în sentimente de dragoste autentică. Însă, Otilia nu doreşte să-l împovăreze pe Felix cu o căsătorie prematură, nepotrivită carierei sale şi îl lasă în mediul provincial în care se află, să-si găsească succesul, şi, după moartea lui moş Costache, pleacă în străinătate cu Pascalopol. După câţiva ani, Pascalopol îi redă libertatea deoarece diferenţa de vârstă dintre cei doi era prea mare şi, în plus, el conştentizează că Otilia nu-i împărtăşea aceleaşi sentimente profunde; ea îşi găseşte fericirea pe alte tărâmuri, departe de ţară. În finalul romanului, Otilia va fi văzută într-o altă postură, pe un ţărm al unei insule exotice, însă fără farmecul de altădată: “După câteva vorbe banale, moşierul scoase din buzunar o fotografie care înfăţisa o doamnă foarte picantă, gen actriţă întreţinută, şi un bărbat exotic, cu floare la butonieră. Fotografia era făcută la Buenos Aires”. Enigma ei, care a întreţinut vie acţiunea romanului, se spulberă. Otilia, fata însetată de ideal şi aventură, a devenit o femeie cu o aparenţă obişnuită, greu de remarcat într-un mediu anodin (obişnuit). Viaţa ei se apropie de apogeu şi acest lucru vorbeşte de la sine: secrete au numai femeile tinere sau care îşi menţin tinereţea printr-o forţă interioară enigmatică. De asemenea, Felix va rămâne fără nici un secret şi va ajunge un doctor renumit, incapabil să se opună procesului extincţiei (morţii). În încheiere putem afirma că iubirea şi timpul (mai ales trecerea lui) pot schimba mult o persoană, din punct de vedere fizic şi moral, şi că viaţa pe care o avem şi tot ceea ce ni-i se întâmplă, inclusiv mediul în care trăim şi persoanele cu care trăim, ne pot schimba radical modul de gândire, de viaţă, de a privi lucrurile. Şuta Andreea – clasa a X-a C PAGE 1 PAGE 1 쥁`