Referat Comentariu - Ultima Noapte De Dragoste - Var2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Comentariu - Ultima Noapte De Dragoste - Var2 si de asemenea puteti face Download Referat Comentariu - Ultima noapte de dragoste - var2

Citeste fragmente din Referat Comentariu - Ultima Noapte De Dragoste - Var2

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi de Camil Petrescu Romanul a apãrut în anul 1930. Despre elaborarea romanului, autorul însuºi spune cã: “A fost o ardere continuã, mistuitoare, în care rândurile se chemau unele pe altele, fãrã nici un fel de rãgaz, sfârºitã dupã luni ºi luni de trudã a condeiului, odatã cu cãderea ultimelor frunze în bãltoacele ploilor de toamnã, lãsându-l pe autor bolnav în pat pentru multã vreme”. Criticul G. Cãlinescu, înþelegând cel mai profund noutatea romanului îl caracterizeazã drept “… o prozã superioarã”. Stãri de conºtiinþã legate de rãzboi ºi personaje de front, abia schiþate în Ciclul morþii, sunt reluate, în dimensiuni mai ample, în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi, în care gãsim precizarea cã: “drama rãzboiului nu e numai ameninþarea continuã a morþii, mãcelul ºi foamea, cât aceastã permanentã verificare sufleteascã, acest continuu conflict al eului tãu, care cunoaºte astfel ceea ce cunoºtea într-un anumit fel.” Þinând sã ajungã la maximum de veridicitate ºi autenticitate, C. Petrescu sondeazã sistematic straturile profunde ale conºtiinþei. Exprimarea adevãrului, fie el cât de crud, devine o normã moralã fundamentalã. Romanul este alcãtuit din douã cãrþi aparent distincte. Prima carte cuprinde monografia analiticã a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant în viaþa sufleteascã a lui ªtefan Gheorghidiu. Nu este o analizã de psihologie generalã, ci analiza sentimentului trãit de personaj în condiþii date, cele ale unei societãþi cuprinse de febra afacerilor prilejuite de pregãtirea intrãrii în rãzboi ºi de participarea la rãzboi. A doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului împrumutat eroului din roman. Integrarea acestui jurnal în roman i-a schimbat caracterul de notãri zilnice, documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experienþe dramatice, în care eroul a dobândit înþelesurile profunde ale vieþii ºi soluþiile juste ale chinurilor din conºtiinþa lui stãpânitã de gelozie. Cele douã cãrþi se îmbinã într-o unitate de compoziþie de largã viziune structuralã; ele sunt douã pãrþi care se alãturã cronologic, sudura lor nu este o juxtapunere, ci o sudurã organicã în care problema primei pãrþi se rezolvã prin experienþa din a doua carte, ca un triumf moral al personajului principal. Aceastã unitate compoziþionalã o relevã ºi titlul romanului, care subliniazã cã ultima noapte de dragoste este ºi întâia noapte de rãzboi. E noaptea punctului de sudurã care unificã consubstanþial cele douã pãrþi. Aºadar în structura romanului distingem douã nervuri fundamentale: una socialã ºi una psihologicã ºi ele aparþin celor douã planuri: unul subiectiv care vizeazã descrierea monograficã a unei iubiri, în toate fazele ei, de genezã, de stabilizare ºi de acord al afectului cu spiritul la cote superioare ºi de declin, ºi un plan obiectiv care vizeazã fundamentul pe care se desfãºoarã o lume, un întreg univers în care se consumã experienþe. Cele douã planuri se dezvoltã paralel ºi uneori se ºi interfereazã. În planul subiectiv ca ºi la Proust, memoria reînvie întâmplãri trecute, dar la Camil Petrescu conºtiinþa selecþioneazã acele fapte care vor contribui la dezvãluirea adevãrului. Retrãirea explicã ºi sistematizeazã fapte care vor conduce la opþiunea finalã. Eroul principal, ªtefan Gheorghidiu, se aseamãnã cu eroii lui Stendhal, pentru cã ºi acesta îºi înzestra personajele cu energie, virilitate ºi loialitate. În conºtiinþa sa se deruleazã, într-o rememorare dramaticã, viaþa lui interioarã, supusã unei autoanalize, pentru a discerne adevãrul iubirii lui. E o iubire purã, idealã ºi absolutã care este pãtatã de infidelitatea soþiei sale Ela? ªtefan Gheorghidiu se cãsãtorise cu Ela din dragoste, - el student la Filozofie, ea studentã la Litere - o dragoste care aducea în viaþa lui de student sãrac unica bogãþie spiritualã pe care o nãzuia. Dar o moºtenire neaºteptatã, lãsatã lui de Tache Gheorghidiu, unchiul sãu foarte bogat, îi transformã viaþa. Atrasã în lumea marii burghezii, Ela se adapteazã la morala acesteia. Noua sa condiþie socialã o conduce la mondenitate ºi cochetãrie eroticã. Dragostea pentru soþul ei cade în conformism conjugal, folosit cu iscusinþã ca sã se apere. În psihologia lui ªtefan Gheorghidiu explodeazã gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant ºi-l tortureazã. De la nevoia de dragoste absolutã la gelozia chinuitoare - iatã procesul sufletesc al lui Gheorghidiu. Analiza psihologicã, pe care o urmãreºte autorul, atinge profunzimi neexplorate ºi ea poartã amprenta autenticitãþii, pentru cã este o introspecþie ascuþitã a personajului. De fapt, gelozia lui ªtefan Gheorghidiu apare ca o altã faþã, în fond fireascã, a intensitãþii sentimentului sãu de dragoste, a setei sale dupã dragostea absolutã. Interesant pentru analiza sentimentului este episodul excursiei la Odobeºti, organizat de Aniºoara, care avea mania excursiilor “în bandã”. Femeia de lume, Ela, face în aºa fel încât sã-l aibã alãturi în maºinã pe G., “dansatorul abia cunoscut cu douã sãptãmâni înainte”. Gândurile lui Gheorghidiu devin amare, ºi sufletul lui începe sã fiarbã înãbuºit. Excursia astfel devine o torturã pentru Gheorghidiu. Fiecare gest al soþiei sale lua proporþii de cataclism al geloziei în conºtiinþa lui. Despãrþirea a devenit iminentã, altfel risca desfiinþarea lui ca personalitate. A fost o despãrþire chinuitoare, cu cãutãri îndelungi, cu momente de nepãsãri parþiale, cu intenþii de împãcare, cu hotãrâri întrerupte, cu aruncãri orbeºti în mocirle instinctuale pentru a se rãzbuna. Noua lui experienþã nu-i scoate din suflet totuºi dragostea pentru Ela; ea devenise parte componentã, din fiinþa lui. Împãcarea a fost “o beþie de dureri amare, transformatã în bucurii tari, cum se schimbã drojdiile zãcãtorilor în alcool. Totul, trecutul îmi apãrea acum clar, mai ales dupã noi explicaþii, mai ales dupã fericirea ei, acum nestãpânitã”. Dar “fericirea” e scurtã: concentrat la Dâmbovicioara, Gheorghidiu ºi-aduce soþia la Câmpulung ca sã-i fie mai aproape. Aici trãieºte însã “ultima noapte de dragoste” zvârcolindu-se din nou în apele tulburi, ale geloziei. Începe însã “întâia noapte de rãzboi”. C. Petrescu a transpus în paginile romanului, rãzboiul autentic, concret, fãrã idealizare romanticã ºi fãrã grotescul naturalist, rãzboiul crud ºi inutil, blamat de cei care îl duc efectiv, exploatat de cei care îl provoacã. Scenele prezentate sunt de un profund realism ºi ele par a fi notate la faþa locului. Stãrile sufleteºti ce preced prima luptã denotã o prospeþime rãscolitoare. Pe front, se întretaie ordine contradictorii, tragicul întâlnindu-se cu absurdul; eroismul alterneazã cu panica. Împreunã cu oamenii din plutonul sãu, ªt. Gheorghidiu, în retragerea din Transilvania, trebuie sã asigure retragerea batalionului, iar acesta a diviziei. Dar tirul artileriei duºmane rãstoarnã planul retragerii organizate. Capitolul Ne-a acoperit pãmântul lui Dumnezeu înregistreazã situaþii dramatice, fiind o ilustrare excepþionalã, de înaltã realizare artisticã, a unei psihologii a groazei ºi a panicii. Cu aceastã experienþã tragicã, la care se adaugã altele, ulterior, ªt. Gheorghidiu acumuleazã o cunoaºtere exactã a rãzboiului ºi a realitãþii în general, încât conºtiinþa lui se limpezeºte de frãmântãrile minore care îi umpluserã sufletul de veninul geloziei. Înapoiat acasã dupã zilele de spital, în care ºi-a vindecat rana dobânditã în rãzboi, ªt. Gheorghidiu este cuprins de o liniºte caracteristicã. Un bilet anonim îi dezvãluie cã nevastã-sa îl înºealã “cu un individ Grigoriade, care e la cenzurã, vezi bine”. Când aceasta vine acasã, îi aratã scrisoarea “zâmbind”. La protestele ºi explicaþiile ei cu “platitudini încãlecate”, îi spune cu acelaºi zâmbet binevoitor :”- Ascultã, fatã dragã, ce-ai zice tu dacã ne-am despãrþi?”. A doua zi se mutã la hotel ºi-i lasã “absolut tot ce e în casã, de la obiecte de preþ, la cãrþi... de la lucruri personale, la amintiri. Adicã tot trecutul.” Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfãºoarã drama lui ªtefan Gheorghidiu, fundal concentrat pe douã realitãþi: moºtenirea ºi rãzboiul. Apoi moºtenirea genereazã conflictul cu o seamã de personaje: mai întâi cu familia. Apoi la masa de la unchiul Tache, îl va înfrunta pe bãtrânul avar ºi pe Nae Gheorghidiu, într-o scemã ºi decor balzacian, prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie: “casã veche, mare cât o cazarmã”. Unchiul Tache este ºi el un personaj balzacian: ursuz, avar, bãtrân. Locuia într-o singurã camerã, care-i servea de sufragerie, birou, dormitor. Un alt personaj balzacian, doar schitat, pe care Gheorghidiu reuºeºte sã-l cunoascã tot datoritã moºtenirii, este Vasilescu Lumânãraru, milionarul analfabet. O lume de negustori îi înfãþiºeazã lui Gheorghidiu viaþa ca pe un imens hipodrom, în care toþi joacã la întâmplare ºi câºtigã la întâmplare. Personaj balzacian este ºi Nae Gheorghidiu, îmbogãþit prin zestre, ahtiat de a face cât mai multã avere, un Stãnicã Raþiu ajuns în stadiul de a fi considerat “unul din cei mai deºtepþi ºi mai periculoºi oameni din þara româneascã”. Împrejurãrile moºtenirii i-o dezvãluie pentru prima datã pe Ela într-o altã luminã. Intervenþia acesteia i-o releveazã vulgarã. Problema rãzboiului, a intrãrii în rãzboi, apare, în prima parte a cãrþii, în gura proprietarului, a avocatului, lãtrãtor ºi demagog. Problema rãzboiului este dezbãtutã în tren, la Camerã, în ziarele vremii, Discuþia din tren, ca ºi cele de la Camerã, reînvie spiritul lui Caragiale atât prin personaje cât ºi prin atmosferã. În prima parte a cãrþii, problema rãzboiului este dezbãtutã astfel, încât sã justifice psihologic numeroasele motive ºi detalii care vor interveni în “jurnalul de front”, cum a fost consideratã cea de-a doua parte. Subiectul romanului analizeazã deci ascuþit tema cãsniciei nerealizate, devenitã calvar pentru cei doi soþi care, neputând comunica în mod esenþial, trãiesc într-un climat de suspiciune, gelozie ºi minciunã. Este o poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie, interpolatã în povestea, trãitã aievea, a unui fragment din primul rãzboi mondial. Tragismul rãzboiului schimbã optica eroului asupra lumii ºi a sensurilor ei. Personajele. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, în primul rând, numai de probleme de conºtiinþã. Este un intelectual fin, care ºi-a fãcut din speculaþiile filozofice mediul fundamental în care se miºcã cu dexteritate. Faptul acesta îi dã o putere spiritualã superioarã, pe care o doreºte unicã ºi netulburatã. Este, propriu-zis, o izolare de viaþa trepidantã a complicaþiilor sociale, o evadare într-o lume în care dominã numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gândi o altã orânduialã. În aceastã lume vrea s-o ridice ºi pe soþia sa pentru a trãi o dragoste eliberatã de contigentele comune ale vieþii sociale, o dragoste care sã fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvorãºte dintr-o metafizicã a iubirii pure ºi absolute care spiritualizeazã actul erotic ºi acesta este ºi izvorul geloziei sale, care îl fac sã se zbatã între certitudini ºi îndoieli. ªtefan Gheorghidiu este, cu toate acestea, un lucid. Sub luciditatea conºtiinþei sale, ca sub o lupã, sunt examinate ºi faptele Elei, ºi frãmântãrile din conºtiinþa sa. Singurul adevãr pe care îl ºtie, este cã o iubeºte pe Ela; aceastã iubire îi dã coºmarul geloziei, deºi neagã cã ar fi gelos. Când “certitudinile” sale îl apropie de adevãr ºi hotãrãºte despãrþirea, o face totuºi sub rezerva unui îndoieli; este motivul ce va determina împãcarea ulterioarã, dar ºi motivul care, spulberându-se, va pecetlui definitiva despãrþire. ªi-a cunoscut ªt. Gheorghidiu soþia, în esenþa feminitãþii sale? Desigur. Dar a socotit cã o poate aduce în sfera unei puritãþi a iubirii, care sã înfrângã obiºnuitul, comunul, din relaþiile sociale curente. Soþia sa însã a rãmas înãuntrul acestor relaþii, adaptându-se perfect. Pe ªt. Gheorghidiu moºtenirea însã nu l-a integrat în societatea burghezã a timpului sãu, ca pe soþia sa; a rãmas un neadaptat, un inadaptat superior pentru cã revolta lui izvorãºte din setea de cunoaºtere ºi din credinþa cã nu existã salvare fãrã curajul adevãrului. Este, deci, ªt.Gheorghidiu un învins? Este un învins în cadrul societãþii burgheze pe care o detestã ºi deasupra cãreia se ridicã. Dar el se desparte de soþia sa- ºi implicit de anturajul acesteia - lãsându-i “tot trecutul”. Face acesta cu convingerea cã nu poate aparþine unei asemenea lumi. Moraliceºte, eroul nu este un învins. El a învins sentimentul geloziei, care îl dezumanizeazã; i-a nimicit dimensiunile, pe care le socotea “enorme”; a pus într-un raport just frãmântãrile din conºtiinþã cu frãmântãrile obiective ale vieþii sociale, cele din urmã cântãrind mai greu în balanþa conºtiinþei. Într-un cuvânt ºi-a învins trecutul ºi ºi-a salvat astfel personalitatea moralã. Ela, soþia lui Gheorghidiu, nu înþelege valoarea moralã a acestuia. Este o instinctivã pentru care dragostea este un joc de societate, în condiþiile prielnice ale bogãþiei materiale. Nu sensul dragostei soþului ei o intereseazã, în fond, ci averea acestuia, ca platformã pentru cochetãria ei eroticã. Luxul în care trãieºte trebuie sã aibã pentru ea un atribut sinequa nou: infidelitatea. ªt. Gheorghidiu îi dezvãluie lãcomia ºi vulgaritatea ºi i le alimenteazã lãsându-i cu mãrinimie ºi dispreþ suveran, o bunã parte din avere. În gestul lui e o rãzbunare, dar ºi o eliberare moralã. Tãnase- Vasilescu- Lumânãraru ºi Nae Gheorghidiu sunt personaje prin crearea cãrora Camil Petrescu pãrãseºte problemele de conºtiinþã, rãmânând în planul social. Observaþia subtilã ºi exactã relevã tablouri demne de o largã frescã socialã. Lumânãraru îl concureazã pe Nae Gheorghidiu la cumpãrarea unei fabrici de metalurgie, iar Nae Gheorghidiu. printr-o stratagemã bancarã, îl anihileazã pe Lumânãraru ºi-l scoate din concurenþã, umilindu-l. Asociaþia lor, este o asociaþie banditeascã, pusã sub egida “deºteptãciunii” politice a lui Gheorghidiu. În curând devin rechini ai rãzboiului, fãcând afaceri necurate cu duºmanul, în defavoarea þãrii. Cei doi asociaþi sunt tipuri balzaciene, pe care însã a utorul nu le dezvoltã pânã la capãt, dar le reia în romanul Patul lui Procust. Ü¥hà