Referat Poezia Framantarilorr Metafizice - Psalmi

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Poezia Framantarilorr Metafizice - Psalmi si de asemenea puteti face Download Referat Poezia framantarilorr metafizice - Psalmi

Citeste fragmente din Referat Poezia Framantarilorr Metafizice - Psalmi

Tudor Arghezi: Poezia frãmântãrilor metafizice – Psalmi Aceastã temã este foarte bine reprezentatã în creaþia lui Arghezi. Asemenea marilor creatori, Arghezi ºi-a pus marile întrebãri asupra condiþiei umane, meditând asupra: locului omului în univers, asupra posibilitãþii sale de cunoaºtere, asupra sensului vieþii, a absurditãþii suferinþei ºi a morþii, asupra existenþei lui Dumnezeu. În poezia frãmântãrilor metafizice putem identifica douã atitudini fundamentale: o atitudine contemplativã de aºteptare a revelaþiei divine; o atitudine de cãutare înfriguratã a unei certitudini, a unei dovezi materiale despre existenþa lui Dumnezeu Poeziile redau tragismul condiþiei umane, imposibilitatea omului de a depãºi limitele condiþiei sale biologice. Omul este o fiinþã raþionalã înzestratã cu conºtiinþã, care trãieºte dramatic imposibilitatea cunoaºterii totale. Spre deosebire de poetul filozof Lucian Blaga, Arghezi ajunge la aspiraþia spre absolut nu pe calea culturii filozofice, ci prin intuiþie ºi printr-o capacitate unicã de concretizare a absolutului. Originalitatea poetului nu constã deci în aspiraþia spre absolut, ci în modul propriu personal în care concepe drumul cunoaºterii. Cele mai semnificative creaþii care se încadreazã în aceste teme sunt Psalmii. Argezi modificã accepþia psalmului, care la origine este un cântec de laudã la adresa creatorului, fãcându-l cele mai dramatice frãmântãri ale omului. Majoritatea psalmilor sunt scriºi sub forma unei comunicãri interogative atât de potrivitã frãmântãrilor ºtinþei. 1.) O idee care revine frecvent este aceea a singurãtãþii tragice a omului în univers: Tare snt singur, Doamne, ºi pieziºi! Copac pribeg uitat în câmpie, Cu fruct amar ºi cu frunziº Þepos ºi aspru-n îndârjire vie. Arghezi foloseºte metafora copacului pãrãsit în câmpie, prin care redã condiþia dualã a artistului, a poetului, care fiind o naturã superioarã este lipsit de bucuriile obiºnuite ale oamenilor, dar nefiind zeu îi sunt interzise cãile cunoaºterii. 2.) O altã temã este aceea a omului pãrãsit de creatorul sãu: De când s-a întocmit Sfânta Scripturã Tu n-ai mai pus picioru-n bãtãturã ªi anii mor ºi veacurile pier Aci sub tine, dedesubt, subt cer. 3.) Legate de temele anterioare este nevoie omului de a comunica cu divinitatea: Vreau sã vorbeºti cu robul tãu mai des. 4.) O altã temã frecventã este aceea a cãutãrii disperate a unei dovezi despre existenþa creatorului: Pentru credinþã sau pentru tãgadã, Te caut dârz ºi fãrã de folos. Eºti visul meu, din toate, cel frumos ªi nu-ndrãznesc sã te dobor din cer grãmadã. Vreau sã te pipãi ºi sã urlu: Este! Aceeaºi sete de certitudini materiale este exprimatã în psalmul al treilea: În rostul meu tu m-ai lãsat uitãrii ªi mã muncesc din rãdãcini ºi sânger. Trimite, Doamne, semnul depãrtãrii, Din când în când, câte un pui de înger. 5.) Setea de concretizare a absolutului, a divinitãþii, este exprimatã de versurile: Ard cãtre tine-ncet, ca un tãciune Te caut mut, te-nchipui, te gândesc. 6.) Versurile lui Argezi exprimã oscilaþia dramaticã a poetului între credinþã ºi tãgadã. Fiecare moment de speranþã este urmat frecvent de negarea violentã. Versurile exprimã exasperarea omului care de la creaþie n-a mai putut comunica cu creatorul sãu: ªi te slujesc; dar Doamne, pânã când? 7.) Unele poezii exprimã revolta poetului împotriva creatorului, pe care-l numeºte tâlhar de ceruri. Semnificativã în acest sens este poezia Aluatul, în care revolta se-ndreaptã împotriva imperfecþiunii creaþiei: Când maicã-mea frãmântã aluatul, mã-nþelegi? Ea scoate-ntotdeauna din vatrã pâini întregi. O altã creaþie semnificativã pentru aceastã temã este Între douã nopþ, în care poetul insistã asupra ideii cã Dumnezeu ºi-a luat cu bunã ºtinþã creaþia: Sãpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ºtirbise, iatã-l, Cu moºtele-i de piatrã, fusese însuºi Tatãl. Cei mai mulþi psalmi redau încercuirea metafizicã a omului, adicã imposibilitatea de a depãºi limitele condiþiei subterestre. Poetul foloseºte o mulþime de simboluri pentru a reda idea de închidere ºi de interdicþie: uºa, lacãtul, drugi, belciuge, odaia, chilia, din care nu se poate evada: Marea mã-nchide, lutul m-a oprit. Cel mai frecvent simbol pentru interdicþie este lacãtul, ca de exemplu poezia Descântec: Lacãte, cine te-a închis La uºa marelui meu vis ? Unde ni-i cheia, unde-i pãzitorul, Sã sfãrâme zãvorul ªi sã vedem în fundul nopþii noastre. Exasperat de aºteptare, de cãutare, de atâtea piedici care îi apar în cale, poetul îºi exprimã revolta împotriva creatorului: Oriunde-þi pipãi pragul, cu ºoapta tristei rugi, Dau numai de belciuge, cu lacãte ºi drugi. Învierºunat de piedici, sã le sfãrâm îmi vine; Dar trebuie,-mi dau seama, sã-ncep de-abia cu tine. Cele mai multe poezii exprimã sentimentul înfrângerii al eºecului, ca de exemplu poezia Douã stepe: Unde ne ducem? Cine ne priveºte? În poarta cui sã cerem crezãmânt? Hai, calule, hai, câine, pãmânteºte, Sã batem, frânþi, cu pumnii în pãmânt. 8.) O altã temã este timpul, care trece ºi distruge fragila condiþiei umane: Mã bate vremea, mã bate ziua, mã bate clipa. 9.) În strânsã corelaþie cu timpul este tema morþii. Se pot identifica trei atitudini fundamentale faþã de moarte: a.) spaima faþã de neant, evidentã în poezia Duhovniceascã, în care pânã ºi Isus fuge de pe cruce în faþa perspectivei morþii. b.) acceptarea seninã, împãcatã a morþii, ca un element firesc a vieþii. Semnificativã în acest sens este poezia De-a va-þi ascuns…. În aceastã poezie moartea este asemãnatã cu un joc în care tatãl îi iniþiazã pe copii sãi, obiºnuindu-i cu idea cã moartea este o absenþã din ce în ce mai îndelungatã din mijlocul celor dragi. Serban Ciuculescu: nici odatã în poezia noastrã nu s-a dat basmului morþii… un accent mai firesc, mai împãcat cu soarta ºi mai aproape de matca þãrãneascã a experienþei. Imprecaþia din final exprimã totuºi durerea în faþa morþii inevitabile: Puii mei, bobocii mei, copii mei! Aºa este jocul. Îl joci în doi, în trei. Îl joci în câte câþi vrei. Arde-l-ar focul! c.) spaima de moarte, frica, sunt micºorate de realizãrile omului, de împlinirile sale prin care dã un semn vieþii, trecerii sale pe pãmânt. Aceste împliniri îi dau omului tãria moralã de a înfrunta sfârºitul. Semnificativã în acest sens este poezia De ce-aº fi trist, care pune în paralel nesfârºita frumuseþe ºi bogãþie a vieþii, a lumii, cu regretul despãrþirii de aceºtia: De ce-aº fi trist? Cã nu ºtiu mai bine Cu sunet de vioarã ulciorul de pãmânt? Nu mi-e clãditã casa de ºiþã peste Trotuº, În pajiºtea cu crânguri? De ce-aº fi trist? ªi totuºi… Criticul literar Eugen Simion identificã în creaþia poeticã a lui Arghezi, patru accepþiuni ale divinitãþii: religioasã în sensul unui pateism popular gnoseologicã, potrivitã cãruia Dumnezeu se identificã ca adevãrul absolut eticã, moralã, înþelegând prin ea voinþa de bine, adevãr ºi frumos esteticã, potrivit cãruia Dumnezeu este visul din toate cel mai frumos, perfecþiunea PAGE PAGE 111111 Ü¥eÀ