Referat Ilie Moromete Caracterizare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Ilie Moromete Caracterizare si de asemenea puteti face Download Referat Ilie moromete caracterizare

Citeste fragmente din Referat Ilie Moromete Caracterizare

Urechescu Liviu cls X-G Ilie Moromete – caracterizare Marin Preda pleaca in construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau , Tudor Calarasu , modelul sau literar : “Scriind , totdeauna am admirat ceva , o creatie preexistenta , care mi-a fermecat nu numai copilaria , ci maturitatea : eroul preferat , Moromete , care a existat in realitate , a fost tatal meu . Acest sentiment a ramas stabil si profound pentru toata viata.” Ilie Moromete , aflat intre “tinerete si batranete , cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva” , este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de pamant . Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu , care era dominat de instinctul de posesiune, de lacomie pentru pamant , Moromete nu este sclavul imbogatirii , ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale , idee marturisita de el in finalul romanului : „Domnule , eu am dus totdeauna o viata independenta” . Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana , framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele panantului , de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru firea sa reflexiva . Meditand asupra propriei vieti , cand parasit de fii cei mari , cand familia sa se afla in pragul destramarii , Ilie Moromete se gaseste ca gresise considerand ca lumea „lumea era asa cum si-o inchipuia el” si ca nenorocirile sunt „numai ale altora” . Simtindu-se singur , isi cauta linistea pe camp , in afara satului , unde poate vorbi cu sine insusi , deoarece „cum sa traiesti , daca nu esti linistit ?” Moromete se aseaza pe o piatra de hotar „cu capul in maine” , punandu-si un sir de intrebari , ca si cand ar fi vorbit cu altcineva , cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa . Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte , a relatiei sale cu copiii si se consoleaza: „Am facut tot ce trebuia (...) le-am dat (...) fiecaruia ce-a vrut (...) i-am iertat mereu” . Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii , cand Moromete udat pana la piele de o „ploaie repede si calda” , cugeta si exprima o adevarata filozofie de viata precum monolog interior , analizeaza conditia taranului in lume precum si relatia dintre tata si copii . El se intreaba „ce-o sa mananci , ma tampitule?” cu un glas plin de amaraciune si compasiune . Dezamagit in etica sa paterna , ranit de fiii sai mai mari in autoritatea de tata , se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria de parinte : „tot am facut ceva , am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana in momentul de fata , desi ei au fugit ca niste tradatori si „n-au vrut sa-l munceasca” . Grija lui pentru educatia copiilor razbate cu tristete la suprafata si , desiniciodata nu s-a aratat iubitor cu ei , este limpede ca le-a dorit totdeauna binele : „toata viata le-am spus si i-am invatat (...) dar pe tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata (...) ca de mancare e lesne , dar ce le spui ? (...) si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani . O sa-si stearga picioarele pe tine , ca n-ai stiut sa faci din ei oameni” . Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete , evidenta in majoritatea scenelor din roman . Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru „firea sucita” a eroului . La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul , Moromete se gandeste ca e posibil sa i-l vanda , insa raspunde cu voce tare : „Sa tii minte ca la noapte o sa ploua . Daca da ploaia asta , o sa fac o gramada de grau” , subintelegand ca s-ar putea sa scape si astfel de datorii , decat taind salcamul . Starneste deseori reatii uluitoare celor din jur , din cauza logicii sale „sucite” , cum ii spune Catrina . Dupa plecarea lui Jupuitu , Moromete este cuprins de o „ciudata voiosie” si-i marturiseste lui Balosu „l-am pacalit cu doua sute de lei (...) i-am dat numai o mie (...) . Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca . Nu intelegea.” Ironia ascutita , inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus , felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane , stand mai aproape de realitate decat de fictiune . Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru Moromete , discutiile purtate aici au rolul de a clarifica si disocia ideile din articolele publicate , de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii si nu de a prezenta fapte de senzatie . El este categoric , in viata colectivitatii , o autoritate care-i domina prin replici bine gandite , pline de umor si ironie : „Lasa-l , ma Dumitre , zise Moromete blajin . E si el legionar , ce-ai cu el ?” . Cand se hotareste sa taie salcamul nu spune nimanui , il scoala pe Nila in zorii zilei , care este naucit de decizia tatalui sau : „De ce sa-l taiem ? Cum o sa-l taiem ?” , dar cu totul uluit de raspuns : „Asa ca sa se mire prostii !” Dupa accea , la aceeasi intrebare a lui Paraschiv, Moromete , il pune pe Nila sa-i raspunda , care citandu-l pe Moromete , ii spune cu bucurie : „Ca sa se mire prostii” . Trimitand pe Nila sa vina cu caii pentru a cara salcamul ce urma sa cada , acesta duce caii chiar in directia in care urma sa se prabuseasa pomul , iar Moromete exclama cu umor : „Adica da ! ... Treci cu ei incoa sa cada salcamul pe ei” . Exemplele sunt numeroase , „a face haz de necaz” fiind o adevarata filozofie de viata a lui Moromete . Lui Niculae , care intarzia sa vina la masa , ii spune : „Te dusesi in gradina sa te odihnesti , ca pana acum statusi !” sau certand fetele , care se dusesera la scaldat , in loc sa-si ajute mama sa pregateasca masa : „Daca va iau de par si matur batatura cu voi , va scutesc de-o treaba manie dimineata” . Tehnica amnarii sete un alt concept al filozofiei de viata a lui Moromete , el incercand sa taraganeze orice decizie sau atitudine cere nu-i convenea . Scena cu Jupuitu este magistral construita de prozator , atmosfera , tensiunea , iritarea celorlalti fiind inadins provaocata de Moromete pentru a se razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile bietului taran. Mai intai Moromete intra in curte , trece pe langa prispa fara sa se uite la cei doi , se intoarce „cu spatele la agent” , se rasteste la Paraschiv care nu se vedea nicaieri , apoi se rasuceste brusc pe calcaie si striga : „-N-am !”- totul desfasurandu-se sub privirile uluite , naucite ale agentilor . Calm apoi , se cauta prin buzunarele flanelei de unde scoate praj de tutun , se uita urat la omul care-l insotea pe Jupuitu si „i se adresa suparat si poruncitor : - Da-mi , ma , o tigara !” Firea autoritara , Ilie Moromete este „capul familiei” numeroase , greu de tinut in frau , avand in vedere si conflictele ce mocneau , fiind gata sa explodeze , intre membrii familiei . Marin Preda il prezinta inca de la inceputul romanului „stand deasupra tuturor” si stapanind „cu privirea pe fiecare” . Ironia ascutita adresata copiilor sau Catrinei , cuvintele deseori jignitoare („ca sa se mire prostii”) , educatia dura in spiritul muncii si harniciei („ma , se vede ca nu sunteti munciti , ma „) se dovedesc ineficiente , deoarece , cu toata stradania tatalui de a pastra pamantul intreg ca sa le asigure traiul , nu poate scapa familia de la destramare . Placerea vorbei este o pasiune pentru taranul mucalit , care profita de orice intalnire cu cate cineva pentru a sta la taclale , desi singurul cu care putea vorbi cu adevarat era prietenul sau Cocosila , cu care pierdea ceasuri intregi , spre supararea Catrinei . La inceputul romanului , lui Moromete ii placea sa stea pe stanoaga podistei , gandindu-se ca „n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva (...) oamenii insa aveau treaba prin curti , nu era acum timpul de iesit in drum” . Auzindu-se strigat , se bucura : „iata ca se ivise totusi cineva” . Necazurile , dezamagirile , tradarea copiilor , neputinta de a platii darile , destramarea familiei il coplesesc pe Moromete , dovedind ca intr-adevar numai „nenorocirile mari” pot schimba firea puternica a lui Moromete . In finalul volumului intai , Moromete , aparent nepasator , „nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa sau la drum pe stanoaga . Nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinrte la salut . Nu mai fu auzit povestind” . Ilie Moromete de acum semana cu „capul de huma arsa” , pe care i-l modelase candva din lut Din Vasilescu , nu mai participa la aunarile din Poiana lui Iocan , care „lipsite insa de omul lor (...) aveau sa-si piarda si ele curand orice interes” . Schimbarile profunde produse asupralui Moromete aveau sa se extinda in curand asupra intregului sat , „trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial . Timpul nu mai avea rabdare” . Ultimele capitole ale cartii constituie cele mai frumoase pagini care ilustreaza moartea unui taran din toata literatura noastra . Parasit de Catrina si de fiii lui , ramane la batranete cu fata cea mica , Ilinca . Apropiindu-se de varsta de 80 de ani , slabit si inputinat la trup , Moromete , cu ciomagul in mana , rataceste in nestire pe langa garduri , pe camp , pana cand , intr-o zi , fu adus cu roaba acasa . Pe patul de moarte , Ilie Moromete isi concentreaza intreaga filozofie de viata in cateva cuvinte pe care le adreseaza , cu mandrie si satisfactie , doctorul : „Domnule , (...) eu totdeauna am dus o viata independenta” . Personajul principal al romanului „Morometii” de Marin Preda , Ilie Moromete este „un contemplativ inteligent , temperat , un iubind (fara de care nu se poate trai si nu se poate face nimic durabil) si mai ales iubind libertatea , independenta de gandire si exprimare a opiniilor” . (Ion Rotaru) Particularitatile stilistice se contureaza din stilul narativ lent si rabdator , cu accente pe amanunt descriptive , pe detaliile sugestive ale gesturilor si mimicii personajelor . Taranii lui Marin Preda au independenta de miscare , de gandire si exprimare , autorul nefiind prezent in determinarea reactiilor acestora , de aceea eroii sunt personaje-reflector . Prozatorul utilizeaza intreaga gama narativa si psihologica , de la dialog la monolog si monolog interior , autointrospectie , conferind romanului virtuti ale prozei de creatie si ale prozei de analiza psihologica . Natura inconjuratoare ofera cadrul propice starii reflexive a personajului principal , Ilie Moromete reflectand asupra conditiei taranului in lume , asupra vietii in general , fie in fundul gandirii , fie pe lotul lui de pamant , cautandu-si linistea in singuratatea familiara a personajului rural . Stilul exceleaza prin oralitate , ironia subtila sau ascutita creand uneori o atmosfera tragi-comica , iar expresivitatea verbelor actualizeaza intamplarile , desi timul , privit in relatie cu omul si cu istoria , ameninta linistea interioara a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile milenare ale satului romanesc . „Morometii” lui Marin Preda este un roman realist , caruia stilul anticalofil , asemenea stilului prozatorilor interbelici , ii confera precizie , concizie si claritate . „Prin „Morometii” , Marin Preda dovedeste ca taranismea nu e stapanita , cum se credea , doar de instinct , ca , dinpotriva , e capabila de reactii sufletesti nebanuite” . (Al. Piru) PAGE PAGE 1 쥁@