Referat Concert Din Muzica De Bach - Comentariu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Concert Din Muzica De Bach - Comentariu si de asemenea puteti face Download Referat Concert din muzica de Bach - comentariu

Citeste fragmente din Referat Concert Din Muzica De Bach - Comentariu

HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU CONCERT DIN MUZICA DE BACH Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu situate sub semnul colaborãrii la revista “Viaþa româneascã”, se caracterizeazã printr-o prozã de finã analizã a celor mai subtile reacþii ale sufletului feminin. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în faþa oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivã subiectivã care se apropie de o minuþioasã notare a senzaþiilor. Participarea scriitoarei la ºedinþele cenaclului “Sburãtorul”, cãruia îi ºi dedicã de altfel primele ei romane, îi influenþeazã modalitatea de expresie literarã, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observaþie. Investigaþia psihologicã ºi fiziologicã se adânceºte în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzicã de Bach, Drumul ascuns, Rãdãcini ºi se întregeºte cu o incisivã prezentare a mediului social. Criticul “Sburãtorului”, E. Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluþiei necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei româneºti. Opera scriitoarei ilustreazã ºi un alt principiu lovinescian, acela al inspiraþiei citadine. Marele oraº este mediul în care evolueazã cu naturaleþe personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. “Cetatea vie”, cum numeºte Bucureºtii Mini, personajul romanului Fecioarele despletite, nu mai reprezintã, ca pentru literatura de inspiraþie sãmãnãtoristã a începutului de secol, un loc al pierzaniei, al tuturor viciilor, ci un cadru de viaþã. Romanele Fecioarele despletite, Concert din muzicã de Bach, Drumul ascuns ºi Rãdãcini, alcãtuiesc ciclul Hallipilor numit astfel dupã familia ai cãrei reprezentanþi se aflã în centrul acþiunii care cuprinde ºi alte familii legate prin rudenie, prietenie sau interese precum Rim, Drãgãnescu sau Maxenþiu. Deºi iniþial nu au fost proiectate ca un ciclu, cele patru romane au fost realizate unitar, formând ceea ce se numeºte “o cronicã de familie” (a doua din literatura românã dupã “Romanul Comãneºtenilor” de D. Zamfirescu), comparabilã cu celelalte cronici scrise de Emile Zola (“Les Rougon Maquart”), Galsworthy (Forsyte-Saga), Roger Martin du Gard (Les Thibault) H. Papadat-Bengescu foloseºte, ca ºi aceºtia, formula romaneascã tipicã: mai multe romane ce pot avea existenþã de sine-stãtãtoare, în care câteva generaþii ale unei familii sunt proiectate pe un cadru social-istoric, luminându-se succesiv diferitele grupuri, preluând ºi urmãrind evoluþia unor personaje. Originalitatea autoarei române constã în importanþa acordatã laturii psihologice, folosind modalitãþi artistice specifice ºi înscriindu-se astfel în preocupãri europene moderne, contemporane ei. Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipa sunt în majoritate îmbogãþiþi de datã recentã care îºi pun întreaga energie nu în slujba dobândirii de avere, subiecte balzaciene, ci în serviciul parvenirii în ierarhia socialã, pentru a li se uita originea umilã ºi a pãtrunde în societatea înaltã. Acest snobism, comparabil cu cel al personajelor lui Marcel Proust, este evident în cazul unor personaje ca Ada Razu ºi Coca-Aimée . Viziunea lipsitã de iluzii, adesea groteascã, a acestei lumi pe care o oferã romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijinã pe modalitãþi narative moderne ce adâncesc perspectiva. Astfel prezentarea evenimentelor ºi a personajelor de cãtre narator alterneazã cu introspecþia (analiza psihologicã întreprinsã de cãtre personajul însuºi) ºi cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiaºi situaþii. Apar ºi personajele-reflectori, Mini ºi Nory, din perspectiva cãrora sunt prezentate o mare parte din evenimente ºi personaje, cititorul aflã despre situaþia din familia Rim sau despre cauza suferinþei Lenorei, de exemplu, pe mãsurã ce Mini ºi Nory iau ele însele cunoºtinþã de aceste lucruri. Nu vom întâlni acþiuni propriu-zise în romanele H. P. Bengescu ci mai mult colportarea noutãþilor mondene, comentarii, analize. Tipurile clasice reprezentând generalitatea sunt înlocuite în bunã parte prin “cazuri”, excepþii la limita anormalitãþii. Boala ocupã programatic un loc important în opera scriitoarei. Ea are un înþeles propriu dar ºi figurat: o clasã în declin, prea repede epuizatã, minatã din interior de propria-i ereditate socialã ºi biologicã. Grupurile luminate succesiv în roman se destramã: mariajul frumoasei Lenora cu Doru Hallipa, logodna fetei ei, Elena, cu prinþul Maxenþiu (Fecioarele despletite), apoi cele trei triunghiuri familiale din “Concert de muzicã de Bach ”, ca ºi cel din “Drumul ascuns” (Lenora - Walter - Coca Aimée), Germenii destrucþiei (bastardele Sia ºi Mika - Lé, boemul Licã Trubadurul) aparþin unui trecut pe care toþi îl vor uitat. De altfel, aproape fiecare personaj are un secret infamant ºi este ridicol în efortul de a pãstra aparenþele de moralitate ºi rafinament. Sunt niºte însinguraþi care sub mascã ascund “drumuri ascunse” unitatea familiei fiind datã de convenþiile mondene, - “murdãriile lustruite” - cum le numeºte George Cãlinescu. Snobismul, reflex al parvenirii, presupune mimarea pânã la exces a rafinamentului nobiliar. Elena, de exemplu, îºi organizeazã timpul: “O zi pe sãptãmânã pentru audiþii muzicale. O searã pentru dineuri obligatorii. Una pentru mesele obligatorii. Una pentru mesele de familie ºi o altã zi pentru a rãspunde obligatoriilor din afarã”. Ada, burghezã bogatã, cumpãrã un titlu nobiliar (prin cãsãtoria cu prinþul Maxenþiu) ºi are alte preocupãri: hipodrom, profesor de echitaþie acasã, dans, sport, plimbãri la ºosea. Muzica este consideratã culme a rafinamentului. Concertul organizat în salonul Elenei cu participarea excepþionalã a muzicianului Marcian este un simbol al alianþei moderne ºi pretext românesc. Muzica este nu numai un pretext românesc dar ºi modalitate de structurare a materialului epic atât la nivelul secvenþelor mari cât ºi la nivelul microsecvenþelor. Viziunea romaneascã de ansamblu, are aspect muzical: o orchestraþie complexã cu reluarea motivelor, cadrilul cuplurilor, redistribuirea în perechi. Chiar ºi stilul prezentãrii personajelor are o tonalitate specificã, sugestivã: groteascã pentru Rim, rece pentru Elena, nãvalnicã pentru Leonora etc. ªi frazele sunt muzicale sau nu în funcþie de ceea ce exprimã: epitete dublate, dezvoltãri mai ample contrapunctate de enunþuri simple ºi scurte, reluãri, sufixe adjectivale cu sugestie onomatopeicã. În locul construcþiei epice dense, rotunde (în genul lui Rebreanu) H. P. Bengescu foloseºte tehnica montajului discontinuu, o orchestrare a monologurilor interioare într-o paradã de travestiri morale ale personajelor, cu miºcare epicã minimã. Concert din muzicã de Bach, unul dintre cele mai realizate din ciclu ºi din întreaga creaþie a autoarei, urmãreºte alternativ mai multe destine: în familia Rim pãtrunde, ca un element dizolvant, Sia, fiica naturalã a doctoriþei Lina Rim cu boemul Licã Trubadurul (poreclele au un rol important în roman). Aventura doctorului Rim ºi apoi a gemenilor Hallipa cu Sia se sfârºeºte cu moartea acesteia din urmã. Sunt urmãrite în acelaºi timp sforþãrile de a parveni ale Adei Razu, numitã “fãinãreasa”, întrucât tatãl ei se îmbogãþise din negoþul cu fãinã. Cãsãtoritã cu muribundul prinþ Maxenþiu pentru titlul lui ºi cuceritã de farmecul lui Licã Trubadurul, Ada îl va aduce pe acesta în casã sub pretextul de a se ocupa de cai, în fond pentru a-l înlocui pe Maxenþiu dupã moartea acestuia într-un sanatoriu din Elveþia. În sfârºit, în roman sunt descrise pregãtirile fãcute de Elena Drãgãnescu pentru Concertul din muzicã de Bach organizat în salonul sãu, precum ºi începutul iubirii dintre ea ºi muzicianul Victor Marcian. Acest concert constituie punctul culminant al romanului. Pentru snobii din carte, audierea concertului nu reprezintã un eveniment muzical, ci unul monden, deoarece salonul Elenei Drãgãnescu se bucurã printre ei de o bunã reputaþie. Amânat de mai multe ori, concertul este precedat de înmormântarea Siei, la care participã toate personajele romanului, fiecare fiind preocupat de problemele sale. În primele 9 capitole ale romanului, Elena este o prezenþã indirectã, dar dominatoare prin insistenþa ºi interesul cu care numele ei revine în gândurile ºi conversaþia lui Mini, Nory ºi ale “bunei Lina”. “Are faþa calmã cu pãrul negru dat în sus”, stãpâna casei are o frumuseþe mai accentuatã ca ºi caracterul, este protocolarã ºi rigidã în felul ei. Elena Drãgãnescu e prin naturã ºi educaþie o aristocratã cu gusturi fine marcate de snobism, o fiinþã distinsã ºi rece, convenþionalã ºi autoritarã nu numai în relaþiile cu prietenii ºi cunoscuþii, ci ºi faþã de unii membri ai familiei. Caracter perfect echilibrat, de o corectitudine minuþioasã, figurã cornelianã, roasã de secrete ambiþii ºi afiºate ambiþii artistice, Elena pare multã vreme un personaj linear, imperturbabil, cu o sensibilitate monovalentã, aservitã unei singure pasiuni, muzica. Dragostea ei discretã ºi nestãpânitã pentru pianistul Victor Marcian, deºi nemotivatã în ordinea caracterului, nu trebuie sã surprindã, pentru cã tot muzica e aceea care înlesneºte aceastã apropiere. În sufletul tulburat al acestei femei glaciale, dragostea ºi muzica se confundã, se intercondiþioneazã. Sub impulsul fascinaþiei pe care o simte faþã de Marcian, omul ºi artistul, întreaga fiinþã a Elenei se modificã fundamental. Ü¥eÀ