Referat Marin Sorescu - Iona2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Marin Sorescu - Iona2 si de asemenea puteti face Download Referat Marin Sorescu - Iona2

Citeste fragmente din Referat Marin Sorescu - Iona2

"Iona", de Marin Sorescu In tragedia in 4 acte "Iona" M.Sorescu porneste de la mitul personajului biblic cu acelasi nume, dar dezvolta o problematica a zilelor noastre si anume lupta individului cu absurdul existentei sale. Mitul lui Iona: Dumnezeu i-a poruncit profetului Iona sa plece in cetatea Ninive pentru a propovadui cuvantul sau, deoarece faradelegile locuitorilor au ajuns pana la cer. Iona incearca sa nesocoteasca porunca divina si se imbarca pe o corabie ca sa plece spre Tarsus, oras din Turcia de azi. Ca sa-l pedepseasca, Dumnezeu porneste o furtuna. Iona isi da seama ca mania lui Dumnezeu il urmareste si - pentru a evita naufragiul corabiei - le cere marinarilor sa-l arunce in mare. In acel moment furtuna se opreste, dar Iona este inghitit de un peste urias, trimis tot de Dumnezeu, care ii porunceste pestelui sa-l verse pe pescar pe pamant. Astfel, dupa trei zile si trei nopti, Iona ajunge la tarm si merge la Ninive pentru a vesti ca orasul va fi nimicit pentru faradelegile lui. * * * Bilet 35.b.: Demonstrati caracterul de parabola dramatica al piesei "Iona" de M.Sorescu. Din mitul biblic M.Sorescu a luat numai prezenta lui Iona in pantecele peselui urias, pentru a medita asupra conditiei umane, a raportului dintre : - individ si societate, - libertate si necesitate, - sens si nonsens . Iona este un personaj obisnuit, un pescar . Autorul ii urmareste trecerea de la starea de inconstienta la regasirea de sine. Trecerea timpului a transformat omul matur din primul tablou in batranul cu barba si chip de schivnic din final. In felul acesta , valorificand mitul biblic al pescarului inghitit de peste, piesa devine o parabola dramatica cu adanci implicatii filozofice. Compozitia: Piesa se compune din 4 tablouri si are o structura originala, deoarece are un singur personaj ( Iona ). In ultimele doua tablouri apar inca doi barbati, dar acestia sunt doar figuranti si nu rostesc nici un cuvant, sunt muti. In primul tablou Iona sta in gura deschisa a unui peste urias, cu fata spre mare, traind o dulce stare de inconstienta. Marea, acea "tihna leganatoare ca o placenta dulce", dar "rea", pare a simboliza libertatea, aspiratia omului spre libertate sau chiar iluzia unei libertati primare. Pescarul si-a adus cu sine un acvariu si se distreaza imitand gestul ancestral : vaneaza cate o "fata", pe care o arunca apoi in navodul nenorocului. Dar eroul nu sesizeaza ca micul acvariu prefigureaza la dimensiuni reduse universul in care el insusi traieste. Gura pestelui este atat de mare, incat personajul nici nu-i sesizeaza prezenta si nici primejdia de a fi inghitit, care-l ameninta. Desi traieste intr-un spatiu inchis, personajul descopera ca este "trestie ganditoare". Este constient de rostul sau, gandeste, mediteaza, propune alternative si cauta solutii. Daca la inceput, in aceasta lume a muteniei absolute, Iona era preocupat doar de "trebusoara" lui si era si el mut, ca si ceilalti doi pescari, el va incepe sa dialogheze cu sine insusi asupra sensului existentei umane. In apa marii el vede un univers intesat de tot felul de capcane, de "nade". In tabloul al doilea si al treilea personajul se afla in pantecele pestelui care l-a inghitit, aratandu-i fata nevazuta a unei lumi in care singura ratiune de a fi este lupta pentru existenta, acea "vesnica mistuire". In aceasta dorinta de supravietuire pestele mare il inghite pe cel mic. De teama sa nu-si piarda meoria, Iona vorbeste tot timpul cu sine. Se aud mereu doua voci : vocea lui Iona si vocea sinelui, a gandurilor rostite cu glas tare. In felul acesta piesa este o mare metafora, un fals monolog, un dialog interiorizat al personajului principal, care trece de la starea de inconstienta la demersul lucid. Autorul ei opereaza cu multe simboluri: La sfarsitul primului tablou falcile nesesizate ale pestelui se inchid si Iona a devenit prizonierul sau. Metafora pestelui devine astfel simbolul unui spatiu inchis, al singuratatii absolute, care a desfiintat libertatea individului si in care fiintele au o dubla identitate : de vanator si vanat, de destin si jucarie a destinului. Impotriva vointei sale, Iona este constrans la un exil fortat in acest spatiu al singuratatii absolute. Exista in aceasta piesa numeroase aluzii la contemporaneitate, la o constrangere exterioara, care tine totul sub control. Astfel, pantecele pestelui pare sa simbolizeze temnitele comuniste, in care omul isi pierdea identitatea. Aflat in burta cetaceului, Iona isi ascunde disperarea, teama de a nu-si pierde mintile, in spatele unei vorbarii fara sir, caci vorbirea este o forma de libertate : "Fac ce vreau. Vorbesc" - spune eroul. Dar replicile sale prozaice, absurde chiar, sunt si un mijloc de a-si tempera frica. Personajul afiseaza optimismul si se minte pe sine facand planuri de viitor : sa stea la soare, sa intrebe pe primul om intalnit ce mai face. Isi doreste sa vada macar pe cineva mergand pe drum, sa auda cativa pasi trecand pe langa el. Ar vrea sa aseze o scandura in mijlocul marii, simbol al statorniciei in jocul neobosit al apelor, pe care sa se odihneasca pescarusii sau vantul. Pestele care l-a inghitit pe Iona este inghitit de un altul, iar acesta - de un al treilea. De aceea imensele falci deschise ale cetaceului simbolizeaza amenintarea unui urias imperiu ( cel comunist, poate), care sta mereu la panda. Valurile marii sugereaza urcusul si coborasul vietii, destinul omului, care ii scapa mereu de sub control. De aceea pana si ecoul vocilor a disparut, sugerand izolarea omului de ceilalti semeni, de lume in general. Ironia scriitorului la adresa propagandei partidului comunist este voalata, pentru a nu atrage atentia cenzurii. Astfel, naufragiatii pe mare nu trebuie sa strige toti o data , ca sa nu se creada ca este vorba de o "jelanie absoluta". Se observa aici o aluzie la teama permanenta a dictaturii comuniste de a se confrunta cu nemultumirea generala a populatiei si la tendinta de a o prezenta mereu doar ca pe o insatisfactie accidentala. "Visul de aur" este "nada" pe care partidul comunist o prezenta maselor la fiecare nou congres. Eroul este apasat de constiinta limitelor, de certitudinea ca - in acest spatiu inchis - sperantele oamenilor, ca si ale pestilor din acvariul pe care-l poarta cu el, sunt desarte. Aluziile la deportarile masive de populatie se impletesc cu secvente specifice vietii din inchisoare, unde oamenii isi trimit reciproc mesaje pentru cei de afara, in speranta ca vor ajunge la familiile lor. In dialogul cu sine insusi al personajului se contureaza imaginea sotiei, a celor doi copiii, dar pe masura ce anii trec imaginea sotiei se estompeaza si prinde contur imaginea mamei. Aceasta schimbare de perspectiva sugereaza ideea ca in momentele de maxima dificultate omul ar dori sa se mai nasca o data, pentru a trai intr-o alta perioada istorica, mai prielnica dezvoltarii fiintei. Este sugerata aici ideea ca lumea este consecinta unei perpetue renasteri. In acest univers inchis al fiintelor primare (pestii) si al tacerii omul, fiinta superioara, nu poate trai deoarece el are nevoie de comunicare, traieste sentimentul solidaritatii umane, isi cauta propria identitate. Animat de aceste imperative ale fiintei superioare, Iona cauta solutia iesirea din labirint, intruchipand asaltul umanitatii asupra tiraniei tacerii. El sapa fereste in peretii pantecelui balenei si iese la lumina. Bilet 35.a: Prezentati deznodamantul dramei "Iona". In final Iona reuseste sa iasa din situatia limita in care se afla, strapunge pantecele celor trei pesti, iese la mal si locuieste intr-o grota de pe o plaja murdara. Pe tarm constata ca si-a pierdut memoria si incercarea zadarnic sa-si reaminteasca trecutul. Aceasta este consecinta fireasca a trecerii prin inchisorile comuniste, reprezentate de pantecele balenelor. Eroul isi reaminteste totusi ca el este Iona, piesa exprimand incercarea tragica a individului izolat de comunitate de a-si regasi identitatea : "Mi-am adus aminte : Iona. Eu sunt Iona" - isi spune el in final. Evadand din temnita pestelui, Iona constata ca a intrat intr-o lume vasta, dar similara cu cea pe care o parasise, in care tot nu-si gaseste libertatea. I se pare ca universul este o inchisoare gigantica, alcatuita dintr-un "un sir nesfarsit de burti", ca niste geamuri puse unul langa altul, iar el este prins intre doua din ele si nu poate iesi. Se simte ca un Dumnezeu caruia i-au iesit toate minunile ( venirea pe pamant, viata, moartea ), dar nu mai poate invia. In clipa in care intuieste ca nu va putea evada din sistem, in speranta unei iluzorii libertati depline, pe care o gaseste nu in afara, ci in sine, Iona se sinucide spintecandu-si pantecele. Gestul lui este simbolic : constient de forta sa interioara, este hotarat sa nu se lase infrant si sa continue cu orice risc, pentru a razbi "cumva la lumina". Personajul devine cu adevarat liber numai prin propria sa moarte, sfidand istoria bolnava a timpului sau. Se evidentiaza aici si credinta autorului ca moartea nu este decat un prag simbolic, capatul unui nou drum si nicidecum un sfarsit. 쥁