Referat Biserica Si Stiinta

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Biserica Si Stiinta si de asemenea puteti face Download Referat Biserica si stiinta

Citeste fragmente din Referat Biserica Si Stiinta

BISERICA SI STIINTA Este indeobste cunoscut faptul ca problemele fundamentale privind existenta lumii si sensul ei cu cat sunt mai cercetate, cu atat mai mult provoaca spiritul si indeamna la o cautare adanca a adevarului. In timp ce Biserica propovaduieste Adevarul revelat de Dumnezeu, stiinta cauta cu mijloace proprii ratiunii omenesti sa dea raspuns si solutii intrebarilor lumii. Trebuie sa precizam de la bun inceput ca intre religie si stiinta nu exista opozitie, ci distinctie. Stiinta lamureste multe din tainele lumii, dar initiativa ei este limitata pentru ca se sprijina numai pe ratiune. Or, cunoasterea adevarata inseamna mult mai mult. Daca ratiunea nu ar fi sprijinita de lucrarea Duhului Sfant, poarta spre Adevar ar ramane inchisa. Stiinta, ca sa inainteze tot mai mult in eforturile ei, ar trebui sa dea ratunii ceea ce in teologie se numeste caldura dragostei si lumina credintei. Pe temeiul acesta cladeste Biserica invataturile sale care se adreseaza omului, dandu-i acestuia incredintarea ca prin iubire si credinta se poate inainta la infinit in cunoasterea lui Dumnezeu si a creatiei Sale. In lumina acestui adevar, stiinta devine o treapta importanta a cunoasterii, care il poate aduce pe omul vesnic cautator in apropierea adevaratelor raspunsuri. Din acest punct, mintea omeneasca trebuie sa-si recunoasca neputinta si sa se lase calauzita de lucrarea harului. Cercetand amanuntit tainele vietii, omul de stiinta gaseste acelasi raspuns pe care credinciosul simplu il stie de la bun inceput: exista Dumnezeu! Astazi, cu greu omul contemporan se mai poate smulge din determinismul legilor si principiilor ce se impun pe masura ce evolueaza cunoasterea. Crestinismul cu adevarat elibereaza omul de sub robia legilor lumii de aici: cu credinta intr-un Dumnezeu vesnic, transcendent lumii create din nimic, dupa chipul lui Hristos care a transfigurat in El omul si cosmosul. In sens teologic, intelegem ca intre stiinta si religie exista un raport cel putin simbolic, care asaza cercetarea intre elocventa unor legi imanente si inaltimea transcedentala a descoperirii dumnezeiesti, cuprinsa in Scriptura si Traditia Bisericii. Daca la temelia stiintei este asezata pornirea umanitatii spre a se desoperi pe sine si materialitatea in care se manifesta, tainele adevaratei cunoasteri despre lume sunt revelate in referatul Sfintei Scripturi, care spune: "Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta" (Ps. 18, 2). Biserica marturiseste si propovaduieste ca "numai la Dumnezeu sunt ascunse toate visteriile intelepciunii si ale cunostintei" (Coloseni 2,3), adica nepretuita comoara a cunoasterii, iar cel ce cerceteaza si pune in valoare comoara aceasta este carturarul intelept: "De aceea orice carturar cu invatatura despre Imparatia Cerurilor este asemenea unui om gospodar care scoate din vistieria sa noi si vechi" (Matei 13, 52). Dupa invatatura Bisericii, toate insusirile spiritului omenesc, ce se pot manifesta in domeniul stiintific, toate facultatile umane creatoare de cultura sunt inspirate si calauzite de puterea proniatoare a lui Dumnezeu. De aceea omul trebuie sa fie un nou Adam, dupa chipul Mantuitorului, avand menirea de a fi colaboratorul si continuatorul creatiei, sublimand natura ce i-a fost incredintata. Masura in care omul intelege sa colaboreze la creatie da sens si finalitate operei sale. Se poate afirma pe buna dreptate ca religiozitatea a constituit prima motivatie a cunoasterii si primul izvor al culturii umane. Cultura se infatiseaza ca un fenomen unitar si organic in care stiintele, gandirea, lucrarile se contopesc, fara a sterge trasaturile diferitelor stiluri: "Cultura bizantina ca fenomen istoric - spunea Nichifor Crainic - infatiseaza unitatea distincta a stilului ortodox, afirmat in toate ramurile de creatie ale spiritului rasaritean, de la cupola bisericilor pana la miniaturile manuscriselor si pana la genul istoriografic". Biserica a cultivat de-a lungul timpului si a dat amploare diferitelor arte, arhitecturii, muzicii, picturii... Ca nici o alta forma de cultura crestina, pictura bizantina este simbolul plastic, de proportii al intregii revelatii date lumii prin Isus Hristos. Pictura bizantina zugraveste, mai presus de documentul istoric, dogma Bisericii Ortodoxe. Se intelege din pictura bizantina ca Biserica noastra este un asezamant cosmic, spiritual, de pietate si cultura. Pe zidurile altarelor noastre sunt uneori zugraviti Homer, Pitagora, Socrate, Plutarh, Platon, Aristotel, Filon, Sofocle. Prezenta acestor intelepti ai lumii vechi in pictura sacra a Bisericii noastre nu este o dovada de ignoranta, ci arata limpede ca lumea pagana participa la nadejdea in venirea Mantuitorului. In cultura pagana, indeosebi in literatura si filosofie, gasim multe idei morale care se aproprie sensibil de invatatura crestina. Prima incercare savanta de asimilare a culturii pagane in crestinism o face Clement Alexandrinul care declara ca filosofia greaca joaca pentru antichitate rolul Vechiului Testament, de "calauza catre Hristos". Fericitul Augustin a deslusit in filosofia lui Platon ideea de Treime. De asemenea, Eusebiu de Cezareea descoprea la Platon elemente ale doctrinei crestine. Justin Martirul si Filosoful considera ca Logosul - Fiul lui Dumnezeu - S-a revelat in mod partial si filosofilor pagani, ca o lumina asezata in ratiunea filosofica. Invatatura profana a fost asimilata de toti marii cugetatori crestini al Rasaritului. Prin aceasta, se arata atitudinea Ortodoxiei fata de cultura veche. Sfantul Vasile cel Mare, in discursul despre educatia tinerilor, spune ca orice lumina naturala a spiritului omenesc care confirma adevarul, binele si frumosul - revelate de Biserica - poate fi socotita ca o lumina daruita de Dumnezeu spre a lucra aupra fapturii Sale. Din grija prea mare de a nu pune in pericol puritatea credintei, au aparut in lume unele curente religioase care negau cultura profana. S-a spus chiar ca "filosofia nu este indispensabila si ca un crestin, si fara filosofie, stie ca Dumnezeu este Creatorul lumii". Dar Sfintii Parinti precum Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Grigore Palama, Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin au pus in valoare atat in latura gandirii mistice, cat si in cea a formularilor dogmatice - influenta culturii filosofice. In Rasarit, ideea ca stiintele profane sunt auxiliarele necesare Teologiei era imbratisata de scolile catehetice antiohiene si alexandrine. In "Hexaimeron", Sfantul Vasile cel Mare face apel la stiintele naturale, la cosmologie, la antropologie si la gandirea aristotelica. Sfantul Ioan Damaschin, in capitolele cosmologice si antropologice din "Dogmatica" sa, utilizeaza toate datele stiintelor profane ale timpului, de la psihologie si medicina, pana la geografie si astonomie. Exemplele pot continua. Trebuie precizat ca teoriile stiintelor sunt aplicate in Teologie numai in plan omenesc, avand un rol schematic si secundar. In Rasarit, Ortodoxia s-a dezvoltat intr-o neintrerupta continuitate a cugetarii. Pentru Ortodoxie - cum spun Sfintii Parinti - "ratiunea omului e tronul lui Dumnezeu in suflet !". Ortodoxia este suprema intelepciune a vietii de comuniune si nu are nevoie de justificari rationale, caci se justifica prin singurul Adevar, acela al intruparii jertfei si al rascumpararii savarsite in Iisus Hristos. Una din marile invinuiri ce se aduc catolicismului medieval este sangeroasa intoleranta cu care acesta s-a opus progresului stiintific. Inchizitia a fost indreptata impotriva ereticilor - hulitori ai dogmelor religioase - dar si impotriva ereticilor fata de o dogma pretins stiintifica. Aparentul conflict dintre religie si stiinta, ale carui consecinte sunt incalculabile in cultura moderna, nu erau in realitate decat conflictul dintre o invechita conceptie "stiintifica" despre lume, din care catolicismul isi facuse dogma naturala, si noua conceptie creationista, intemeiata pe datele observatiei si ale descoperirilor moderne. Aceste rezultate noi nu atingeau cu nimic adevarurile de credinta, dar ele stirbeau aristotelismul imbratisat unilateral si exclusiv de Biserica Catolica. Astazi, insa catolicismul are cu totul alta atitudine fata de progresul stiintei. In secolul nostru, in ultimii 50 de ani, sub dictatul unei ideologii de clasa, oameni de stiinta - mai mult sau mai putin competenti - au incercat sa compromita Biserica si adevarurile Revelatiei dumnezeieisti, propunand diferite teorii potrivnice credintei in Dumnezeu si formuland critici la adresa unora dintre minunile biblice. Marxismul si materialismul stiintific si istoric au contribuit in cea mai mare masura la descrestinarea si ateizarea societatii si culturii moderne, atragand adepti din randul scriitorilor si filosofilor, incitandu-i si incurajandu-i sa creeze falsa dogma a unei stiinte atotputernice, capabile sa explice totul si sa inlocuiasca religia. Dar incercarea aceasta diabolica a dat gres, imboldul eliberarii popoarelor de sub tirania comunista fiind tocmai credinta in Dumnezeu. Ideea ca religia si stiinta se exclud, ca optand pentru una trebuie sa te impotrivesti celeilalte, este anulata de realitatea care ne arata ca numerosi savanti au fost si sunt profund religiosi. Cei mai multi dintre adevaratii cercetatori au inteles ca fara credinta in Dumnezeu nu se poate dobandi adevarata cunoastere. In aceasta privinta, Antonin Eymieu a scris o foarte interesanta carte despre "Contributia credinciosilor la progresele stiintei din veacul XIX". In ea se demonstreaza ca marii initiatori in matematica, astronomie, fizica, chimie, medicina si altele, adica in aproape toate stiintele exacte, sunt - dupa propriile lor maturisiri - oameni credinciosi. Biserica romaneasca dintotdeauna a aparat limba si cultura nationala, a incurajat mereu cercetarea si toate demersurile omului spre cunoastere. Cele mai bogate biblioteci s-au pastrat in manastiri si in biserici, ca marturie a continuitatii neamului nostru in acest spatiu cultural est-european si a dragostei poporului roman pentru stiinta. O importanta contributie la cercetarea stiintifica in domeniul vast si pasionant al Teologiei au adus-o in vremurile noastre ierarhi si teologi romani de prestigiu precum Mitropolitul Antonie Plamadeala, Mitropolitul Nestor Vornicescu, Mitropolitul Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, Episcopul Emilian Birdas, Parintele vrednic de pomenire Dumitru Staniloae si alti renumiti profesori de Teologie ortodoxa. Academia Romana are in sanul ei oameni ai Bisericii, ierarhi si clerici care sporesc prestigiul culturii nationale. Studenti si doctoranzi din partea Bisericii sunt trimisi anual in strainatate pentru specializare si pentru studii aprofundate. Exista un efort permanent al slujitorilor Bisericii de a adanci tainele cunoasterii si de a studia necontenit. S-au infiintat de-a lungul vremii in Biserica diferite institutii de cultura care au dobandit faima incontestabila intre institutiile profane - facultati de teologie, seminarii, scoli teologice s.a. Iar pentru a putea vindeca ranile trecutului si pentru a revigora spiritul national crestin ortodox, in scoala romaneasca religia sta la loc de cinste alaturi de toate stiintele exacte. Exista numeroase reviste teologice, cu studii si articole de specialitate, ce imbogatesc zestrea culturala a Bisericii, intemeiata pe invataturile Sfintilor Parinti care au facut din Teologie - adevarata stiinta. Lumina naturala a ratiunii se pune in slujba Revelatiei supranaturale si asaza din nou in armonie religia si stiinta, invrajbite pana mai ieri de ignoranta si rea credinta. Ortodoxia noastra face eforturi pentru a diminua ideea de conflict intre religie si stiinta. Istoria nu cunoaste prigoana ortodoxa impotriva stiintei. Convinsa ca adevarul revelat ramane de-a pururi neschimbat, Biserica Ortodoxa stie ca cercetarea stiintifica, in continua redimensionare, va ajunge la noi si noi descoperiri naturale, ce nu vor fi potrivnice nicicand Revelatiei supranaturale, de vreme ce acelasi Duh dumnezeiesc lucreaza in lumea toata, duhul luminarii si al cunostintei. 쥁@