Referat Crearea Lumii Vazute

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Crearea Lumii Vazute si de asemenea puteti face Download Referat crearea lumii vazute

Citeste fragmente din Referat Crearea Lumii Vazute

Crearea lumii văzute Zilele creaţiei Lumea văzută cuprinde universul material în centrul căruia se află omul. Învăţătura creştină despre facerea lumii se fundamentează pe revelaţia din Sfânta Scriptură: „A făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facere 1,1). În lumea văzută există o legătură foarte strânsă între om şi natură. Pentru a supravieţui, omul are nevoie de lumea materială care îl înconjoară. 1. Crearea lumii din nimic în timp Cuvântul creare exprimă aducerea unui lucru de la nefiinţă la fiinţă. Crearea lumii din nimic nu înseamnă că lumea a apărut de la sine dintr-o materie preexistentă, ci este creaţia lui Dumnezeu. Lumea şi omul au fost create de Dumnezeu în mod liber şi nu sunt eterne ci au un început şi vor avea şi un sfârşit. Timpul şi spaţiul sunt de asemenea finite şi dau lumii caracterul trecător şi limitat. 2. Motivul şi scopul creaţiei Credinţa creştină arată că Dumnezeu a creat lumea dintr-un motiv şi cu un scop. Toate au fost create de Dumnezeu din bunătate. El a dorit ca întreaga creaţie să se bucure de vederea luminii Sale. Dumnezeu a creat lumea pentru a se bucura de cele create şi să caute comuniunea deplină cu El. Existenţa lumii văzute trebuie înţeleasă de om ca modalitate de descoperire, de cunoaştere şi de iubire a lui Dumnezeu. 3. Zilele creaţiei Lumea a fost creată în 6 zile, iar în ziua a 7-a Dumnezeu s-a odihnit. Zilele semnifică o perioadă nedeterminată de timp, ele putând fi o secundă sau un miliard de ani, pentru că D-zeu este atotputernic Ziua I 8 ~ 2 4 ~ ţit lumina de întuneric. Si a fost seră, şi a fost dimineaţă. Ziua a II-a În această zi Dumnezeu a făcut tăria şi a despărţit Dumnezeu apele se sub tărie, de apele cele de deasupra tăriei. Tăria reprezintă cerul, iar apele de deasupra tăriei reprezintă norii. Ziua a III-a În această zi Dumnezeu a adunat apele de sub tărie la un loc şi s-a arătat uscatul. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă care face sămânţă după felul şi asemănarea ei. Ziua a IV-a A făcut Dumnezeu cei 2 luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei, şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, precum şi stelele. Creşterea şi dezvoltarea plantelor pe pământ până în ziua a IV-a a fost posibilă şi fără existenţa luminii, pentru că unul din atributele lui Dumnezeu este acela de a fi lumină. Ziua a V-a În această zi Dumnezeu a făcut animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii care mişună prin ape, unde ele se găsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate, după felul lor. Ziua a VI-a A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice şi animalele domestice şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Apoi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său, a făcut bărbat şi femeie. Ziua a VII-a În această zi Dumnezeu s-a odihnit. Un aspect specific al învăţăturii creştine este perfecţiune lumii create. Sfânta Scriptură învaţă că după ce a fost încheiată creaţia toate erau „foarte bune”. Răul din lume nu a fost creat de Dumnezeu. Acesta este expresia libertăţii de a alege. Păcatul săvârşit mai întâi de diavol şi apoi de om, a fost cauza îndepărtării de Dumnezeu şi astfel de fericire. 쥁@