Referat Originea Omului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Originea Omului si de asemenea puteti face Download Referat Originea omului

Citeste fragmente din Referat Originea Omului

Una din problemele ce l-a preocupat pe om din cele mai vechi timpuri a fost aceea a propriei sale origini. Sufletele se află într-un proces etern de evoluţie. Ele urmează cicluri de încarnare voluntară, pe diferite planete din Univers, inclusiv pe planeta noastră. Stagnarea şi involuţia spirituală în cursul timpului a produs diferenţierea sufletelor. Create egal iniţial, sufletele au evoluat inegal în cursul timpului. Un mister este cel al apariţiei vieţii în Univers. Atomii din lumea anorganică nu se deosebesc cu nimic de atomii din corpurile vii. Cum se poate atunci explica faptul că atomii anorganici se transformă în atomi organici după introducerea lor în organism? Calcule statistice au demonstrat că probabilitatea apariţiei moleculelor mai complicate (proteine, enzime etc), ca rezultat al unui lanţ de pure întâmplări, este practic zero. Originea vieţii rămâne în continuare o mare enigmă. Probabilitatea naşterii întâmplatoare a vieţii în Univers este practic nulă! Inexplicabil este şi modul cum conştiinţa comandă/ acţionează asupra materiei. Cum poate un simplu gând să pună în mişcare muşchii picioarelor, pentru ca omul să facă câţiva paşi, sau muşchii mâinii, spre a ridica o carte de pe masă ? Unde este loc în lumea determinismului, cu legile sale fizice previzibile, pentru libertatea de voinţă? Fiinţele nu pot fi numai simple maşini automate, dirijate de legi fizico-chimice! Unul din principiile fizicii quantice este indeterminismul lumii microscopice. Misterul lumii microscopice, lume care nu se supune legilor macroscopice determinist-previzibile, constă în faptul că nu se poate explica de ce (la depăşirea unui anumit prag critic !) lumea microscopică (nebuloasă, haotică, imprevizibilă !) se transformă dintr-odată într-o lume macroscopică ordonată, previzibilă. Un scaun, de pildă, este compus dintr-o sumă de particule nebuloase, care se mişcă haotic, imprevizibil. Macroscopic însă, scaunul ne apare ca un corp stabil, supus unor legi fizice bine definite. Cum se explică atunci faptul că dintr-o masă amorfă, haotică, lipsită practic de particule materiale, organele noastre de simţ definesc scaunul drept a fi un obiect material solid, stabil, constant în spaţiu şi timp? Într-un mod simplu şi accesibil fiecărui om, Biblia explică modul în care Dumnezeu a gândit şi creat lumea în care trăim, dar de asemenea arată şi cauzele decăderii în care se află. Astfel că relatarea creaţiei din prima carte a Bibliei ne arată cum Dumnezeu a gândit şi creat o lume perfectă . Iar în această lume lipsită de spectrul morţii şi al suferinţei l-a aşezat pe om. Privind relatarea biblică descoperim o lume idilică, de vis, în care omul era nemuritor şi nesupus durerii şi boli, iar natura era într-o armonie perfectă, nici măcar lupta de supravieţuire dintre animale neexistând. Mai mult decât atât îl vedem pe Dumnezeu într-o comuniune şi relaţie personală cu omul creat. Expresia folosită de Dumnezeu la creaţie „să facem om după chipul nostru şi după asemănarea noastră” arată tocmai cât de important era omul pentru Dumnezeu. Dar în acelaşi timp arată şi faptul că omul spre deosebire de animale a fost creat de Dumnezeu cu capacitatea de a intra într-o relaţie de la persoană la persoană, de comunicare şi dragoste reciprocă. Unitatea şi comunicarea dintre cei doi se vede şi din numirea animalelor, când Dumnezeu creează, iar omul numeşte. Aceasta era relaţia plănuită de Dumnezeu, asemenea celei dintre fiu şi tată. Dar istorisirea biblică ne arată cum la un moment dat omul rupe această relaţie în mod voit, când, influenţat de către cel pe care Biblia îl numeşte Satan, omul împreună cu soţia sa alege să mănânce din pomul oprit. Deci, oricum am încerca să explicăm lumea în care trăim şi chiar pe noi înşine, ajungem la aceleaşi mistere nedezlegate şi aparent total relative. Şi totuşi, de ce omul a simţit nevoia de a avea o divinitate, un superior suprem, a cărui putere să fie nelimitată, Cineva care să ne controleze şi să ne judece întreaga existenţă? Sau oare asta nu e o nevoie? Primele încercări de a găsi un răspuns s-au efectuat la nivelul gândirii preaştiinţifice, sub forma miturilor şi a modelelor magico-religioase. Însă clasificarea originii omului în cadrul gândirii ştiinţifice a început o dată cu lucrările lui Charles Darwin. În antichitate, existau şi concepţii ale originii omului din structuri materiale. De exemplu, Lucretius susţinea că oamenii au apărut nemijlocit din pământ, care avea o fertilitate înaltă. Savantul enciclopedist Aristotel, studiind corpul omenesc, l-a inclus pe om în sistemul regnului animal. O dată cu descoperirea analogiei dintre structura corpului omului şi maimuţei de către C. Galenus (medic şi anatomist roman) şi cu descrierile cimpazeului de către anatomistul englez E. Tyson (1696), a fost posibilă clasificarea omului în cadrul regnului animal. Carl Linne clasifica omul alături de maimuţele antropomorfe, rezervându-i un gen aparte, genul Homo cu specia Homo sapiens (omul înţelept). Mai târziu, J.B. Lamarck si Charles Darwin susţineau că omul s-a dezvoltat de la maimuţă, absolutizând importanţa factorilor biologici. Evoluţia umană se deosebeşte esenţial de celelalte linii evolutive. Atât factorii biologici, cât şi cei sociali influenţează intensitatea antropogenezei. Ca factori biologici ai antropogenezei pot fi menţionaţi: Ereditatea - asigură păstrarea caracterelor ereditare şi transmiterea lor urmaşilor în cadrul reproducerii sexuale (ereditatea determină existenţa omului ca specie). Variabilitatea - asigură căpătarea de noi caractere în cadrul existenţei omului în anumite condiţii de trai; ea determină adaptarea organismului uman la factorii de mediu: temperatură, umiditate, tipul de hrană etc. Selecţia naturală - asigură alegerea celor mai adaptaţi oameni sub acţiunea factorilor selectivi naturali; selecţia naturală la om poate fi individuală sau de grup. Lupta pentru existenţă - asigură supravieţuirea celui apt în condiţiile de concurenţă; poate avea loc atât între indivizii unei populaţii umane, cât şi între om şi alte specii de plante şi animale. Omul, de asemenea luptă cu factorii climatici, care în multe cazuri pot determina însăşi existenţa lui. Lupta pentru existenţă poate avea un caracter relativ, fiind înlocuită cu competiţia. 萑͓葠͓ᜀoare pentru acele populaţii în care este dereglat raportul de sexe. Exerciţiul - asigură dezvoltarea (sau reducerea) unor anumite organe care oferă un avantaj persoanelor care le posedă. Înmulţirea - asigură transmiterea caracterelor urmaşilor şi căpătarea de noi caractere ca rezultat al noilor înmulţiri de gene. Ca factori sociali pot fi menţionaţi: Munca - asigură perfecţionarea continuă a omului (Enghels afirma că: "Munca este izvorul oricărei avuţii...într-un anumit sens, trebuie să spunem că ea l-a creat pe om însuşi".) Organizarea socială - asigură supravieţuirea oamenilor în condiţii nefavorabile, precum şi îmbogăţirea lor de avuţia societaţii (Enghels afirma despre viaţa în colectiv: "instinctul social a fost una dintre pârghiile cele mai importante ale descinderii omului din maimuţă".) Limbajul articulat - asigură comunicarea între membrii populaţiei şi schimbul de experienţă. Conştiinţa - reprezintă rezultatul unei lungi evoluţii în decursul căreia se formează pe baza proprietăţii de reflectare a materiei, mai întâi sensibilitatea elementară a fiinţelor celor mai simple, apoi activitatea nervoasă superioară a animalelor, culminând cu gândirea umană. Conştiinţa umană este forma superioară de reflectare în sistemul nervos uman al realitaţii înconjurătoare. Factorii biologici şi sociali se completează reciproc, fiind independenţi. De exemplu, mărirea volumului creierului la om a impus schimbări în diametrul căilor fătului, lărgirea bazinului la femei şi pierderea capacitaţii lor de alergare. Ca rezultat, a crescut responsabilitatea societaţii faţă de femei şi copii. Apariţia graiului articulat a provocat schimbări în poziţia corpului şi structura maxilarelor, a atras coborârea laringelui şi reorganizarea coardelor vocale. Originea şi evoluţia omului este explicată de diferite teorii: Rasismul (J.A. Gobineau, 1853) - presupune superioritatea unei rase asupra alteia(indiferent de rasă). Social - darwinismul (Ch. Darwin, 1871) - absolutizează importanţa factorilor biologici în evoluţia omului. Iniţial, Darwin avea să facă o primă cutezătoare tentativă: aceea de a formula o teorie despre originea speciilor lumii vii. La 14 noiembrie 1859 apare la Londra lucrarea sa ‘’Originea speciilor prin selecţie naturală’’, în care Darwin, încearcă să demonstreze, sistematic şi argumentat, că toate fiinţele vii s-au format şi dezvoltat în cursul erelor geologice prin diversificare şi complexitate progresivă, ca rezultat al unor legi naturale. Darwin afirma că prin teoria expusă ‘’se va aduce mai multă lumină în problemele originii şi istoriei omului’’. În ‘’Descendenţa omului şi selecţia sexuală ‘’ Charles Darwin prezintă originea omului. Naturalismul constată că embriologia umană, care aminteşte de cea a altor specii biologice, ca şi analogiile care există între om şi celelalte animale şi, de asemenea, rudimentele pe care le mai pastrează şi reversiunile spre forme ancestrale, ar permite reconstituirea stadiului primitiv al speciei noastre: ‘’ Noi aflăm în felul acesta că omul descinde dintr-un mamifer păros, având coadă şi urechi ascuţite, care trăia probabil în copaci şi popula Lumea Veche. Un naturalist care ar fi examinat conformaţia acestei fiinţe ar fi clasat-o printre cvadrumani, tot atât de sigur ca pe strămoşul comun şi încă şi mai vechi al maimuţelor din Lumea Veche şi din cea Nouă.’’ Originea animală a omului fiind în felul acesta afirmată clar, Darwin se opreşte asupra anumitor mecanisme ale procesului de hominizare, urmărind evoluţia unor caractere de-a lungul intregii scări animale. Cu privire la caracterele psihologice, ‘’nu ne putem îndoi că există o diferenţă imensă între inteligenţa omului celui mai sălbatic şi cea a animalului celui mai elevat’’; dar, ceva mai departe, biologul nuanţează această afirmaţie prealabilă: ‘’Totuşi, oricât ar fi ea de mare, diferenţa dintre spiritul omului şi cel a animalelor celor mai elevate nu este, desigur, decât o diferenţă de grad şi nu de specie. Am văzut că sentimentele, intuiţiile, memoria, atenţia, curiozitatea, imitaţia, raţiunea şi altele, cu care omul se mândreşte, pot fi observate în stare născândă, sau câteodată chiar într-un stadiu destul de dezvoltat, la animalele inferioare. În plus, aceste calităţi sunt susceptibile de unele ameliorări ereditare, aşa cum ne-o dovedeşte comparaţia între câinele domestic şi lup sau şacal.’’ O altă concluzie majoră expusă de Darwin este aceea că trăsăturile distinctive importante ale omului - locomoţia bipedă, abilităţile tehnice şi creierul mărit - au apărut în paralel. El scria: "Dacă eliberarea membrelor superioare şi poziţia verticală constituie astăzi avantaje pentru om, atunci nu văd de ce nu ar fi fost la fel de avantajos pentru stramoşii omului să fi devenit din ce în ce mai verticali sau bipezi. Membrele superioare ar fi putut cu greu deveni îndeajuns de apte pentru a făuri arme sau pentru a arunca pietre ori suliţe cu un scop anume, atâta vreme cât ar fi fost folosite pentru a susţine întreaga greutate a corpului, sau atâta vreme cât ar fi fost specializate pentru căţărarea în copaci. Teoria fetalizării (Bolk, 1926) - susţine că omul ar fi o fiinţă cu evoluţia rămasă în urmă, o ramură în evoluţia maimuţelor, care cu timpul va deveni o maimuţă adevarată. Teoria accidentului cromozomial (J. de Grouchy, 1973) - susţine că omul este rezultatul unui accident cromozomial cu reducerea numărului de cromozomi de la 48 la 46 (originea comună a omului, 46 cromozomi şi a cimpanzeului, 48 cromozomi, confirmă şi faptul că diferenţa dintre moleculele lor de ADN nu depaşeşte 1%). Teoria gigantismului mintal (Roginski, Nesturh, Chapman) - susţine că evoluţia omului va merge spre Homo sapientissimus (om cu craniu uriaş şi corp redus). Teoria bio-socială - susţine că omul este rezultatul acţiunilor interdependente ale factorilor biologici şi sociali. Majoritatea savanţilor sunt de părere că astăzi pe Pământ există diferite populaţii ale unei singure specii, Homo sapiens. Specia umană este o specie politipică, alcatuită dintr-o serie de tipuri secundare, care formează rasele de oameni. În concepţia antropologiei clasice, rasa este un grup natural de oameni care prezintă un asamblu de caractere fizice ereditare comune, indiferent de limba, obiceiurile sau naţionalitatea lor. Membrii rasei prezintă un anumit număr de similitudini, deoarece provin dintr-un grup ancestral comun. 쥁@