Referat Manastirea Curtea De Arges

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Manastirea Curtea De Arges si de asemenea puteti face Download Referat Manastirea Curtea de Arges

Citeste fragmente din Referat Manastirea Curtea De Arges

MANASTIREA CURTEA DE ARGES Printre cele mai vechi aşezãri de care vorbeşte istoria noastrã se numarã şi Curtea de Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XΙΙΙ-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile sale de piatrã şi puţul care o leagã direct cu albia râului de jos, fãcuse sã ajungã, panã departe, faima acestor locuri; iar pe la jumãtatea secolului urmãtor, curtea Basarabilor şi biserica “Sfântul Nicolae Domnesc” rãsfrâng aceastã faimã asupra întregii aşezãri adunatã cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu. Dupã documente şi inscripţii, ca şi in mãrturiile sãpãturilor arheologice, istoria acestui strãvechi ţinut voievodal, chiar dacã nu consemneazã data precisã când s-au grupat aici intâiele centre locuite, face însã dovada cã: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumãtatea secolului al XΙV-lea, sã ateste deopotrivã cu existenţa unui Scaun Domnesc şi pe aceea a unei însemnate organizãri bisericeşti. Astfel asociate, puterea statalã şi cea religioasã împodobesc Valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare ,care-i pãstreazã intactã funcţia ei spiritualã, chiar atunci când capitala se mutã la Targovişte. Dintre monumentele care au fost fãurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bunã seamã cã biserica înãlţatã de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasã construcţie de artã şi arhitecturã bisericeascã. Motivele care l-au determinat pe evlaviosul domn sã ridice acest sfânt locaş sunt mãrturisite în slovele pisaniei, ce se aflã aşezatã pe faţada de apus în partea dreaptã a intrãrii în pronaos. Începutã în 1514 şi încheiatã trei ani mai târziu, pe 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar sã vorbeascã de “mãnãstirea Domniei mele de la Argeş” şi sã-I hãrãzeascã “vama este la Ocna Micã de la Tîrgovişte”. O altã pisanie în piatrã aşezatã în anul 1793 pe faţada ei apuseanã, desupra intrãrii, menţioneazã şi data sfinţirii, amintind cã: “Aceastã sfântã şi Dumnezeiascã besereacã s-au ridicat din temelie întru slava şi cinstea Adormirii Prea Sfiintei Stãpânei noastre de Dumnezeu Nãscãtoare şi Pururea Fecioarei Maria, de cel întru sfânt Dumnezeu binecredincios Io Neagoe V(oie)v(o)d Basarab şi s-au târnosuit la leat 1517 de Prea Sfinţitul Patriarh al Ţarigradului Kir Theolipt”. Ascultând nu numai legenda , ci şi unele ştiri istorice, se pare cã din lipsã de bani, cu toatã jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsã de zile, zugrãvirea bisericii n-a putut fi isprãvitã înainte de trecerea intru cele veşnice a lui Neagoe Basarab; adevãr care reiese şi dintr-o altã pisanie, aflatã în bisericã pe faţa dinspre altar a pãrţii superioare a închipuitei uşi de marmurã prin care se intrã in naos, unde se spune: “ Cu voia Tatãlui şi cu ajutorul Fiului şi cu sãvârşirea Sfântului Duh, Amin. Întru Hristos Dumnezeu bine cinstitorul Io Neagoe Voievod din temelie-am acest sfânt şi dumnezeiesc locaş al Adormirei Prea Sfintei Nãscãtoare de Dumnezeu şi am început a-l zugrãvi şi nu l-am sfârşit, ducându-mã în veşnicul locaş. Rog pe celu ce Dumnezeu îl va înalţa dupã mine, sã-l sãvârşeascã şi sã zugrãveascã chipul lui unde eu am poruncit. Şi eu întru Hristos Dumnezeu, Io Radu Voievod am sãvârşit în zilele cigumenului chir Gheorghie, în anul 1526, luna septembrie, 18 zile.” Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odatã urcat în scaun, a dat grabnicã ascultare acestui legãmânt, consfinãmânt, consfiţit şi prin pisania din 10 septembrie 1526, care menţioneazã şi numele lui Dobromir zugravul. Dupã toate izvoadele, Neagoe Basarab a clãdit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Ţãrii Româneşti. Pe aceasta, Neagoe gãsind-o “dãrâmatã şi neîntãritã…a zidit-o şi înãlţat-o din temelii” , fapt pe care un cronicar al înfãptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întãreşte, arãtând cã Neagoe “sparse Mitropolia den Argeş den temelia ei şi zidi în locul ei altã bisericã tot de piatrã cioplitã şi netezitã şi sãpatã cu floriu”. În aceastã formã de început biserica Mãnãstirii Curtea de Argeş cunoscuta din 1793 sub denumirea “Biserica Episcopalã”, cdând a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rãmâne, pentru arhitectura veacului al XVΙ-lea, dacã nu monumental cel mai de seamã, una dintre cele mai representative construcţii ale sale. Ca atare o pomenesc documentele şi o amintesc toţi cãlãtorii strãini care şi-au aflat adãpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, in 1654, considerã veche aşezare a lui Neagoe drept “una din minunile lumi”. Aceleaşi cuvinte de înaltã preţuire le noteazã, în 1794, şi englezul Robert Ainslie şi, mai târziu, pictorii francezi Bouquet şi Lancelot, ale cãror însemnãri de cãlãtorii şi stampe au fãcut sã circule şi în afara graniţelor ţãrii faima mãnãstirii lui Neagoe Basarab. Dupã unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului sãu, vãtãmatã şi de un puternic incendiu, Biserica Episcopalã Curtea de Argeş a fost refãcutã -astfel dupã cum se vede astãzi- de arhitectul francez Ardre Lecomte du Nouy şi de arhitectul roman Nicolae Gabrilescu, inspectorul lucrãrilor de restaurare, în a doua jumãtate a secolului trecut. A fost isprãvitã în anul 1885 şi sfinţitã la 12 octombrie 1886. ( @ F p ~ ‚ T V ` „Ð`„Ðgd pit organic cu construcţia propriu-zisã, ai cãrui stâlpi interiori susţin o turlã pe mijloc şi douã turnuleţe laterale care încununeazã faţada de apus a bisericii. Acestea din urmã, prin podoaba lor exterioarã, rãsucite ca o mare împletiturã din fibre groase de zidãrie, la prima vedere, dau impresia cã stau sã cadã unul asupra celuilalt şi cã se înşurubeazã în tãriile cerului. Restul biserici şi altarul –cu abside care îi împlinesc forma de cruce- susţin de asemenea o turlã înaltã, a cãrei îmbinare cu ansamblul se face prin bolţi, dând un tot architectonic de o zvelteţe inegalabilã. În faţa intrãrii se aflã un aghiasmatar deschis, sprijinit pe patru coloane, lucrat din marmurã de felurite tonuri şi desene. Precum întreaga bisericã, şi acesta reprezintã o admirabilã opera de artã. Vãzut dinspre apus, aghiasmatarul cu învelitoarea din plumb şi crucea auritã se proiecteazã pe cele12 trepte care urcã spre intrarea în sfântul locaş şi pe rama care o îmbracã, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate şi modul de cizelare au urmãrit sã redea, cât mai apropiat de original, veche decoraţie a construcţiei lui Neagoe Basarab, decoraţie în care elementele din afarã fuseserã armonizate de arta meterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât priveşte aceastã artã, chiar daca au lucrat alaturi de meşteri strãini, privitorului de rand îi apare clar faptul cã localnici au izbutit nu numai sã egaleze, ci adesea sã-şi impunã propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale. În ansamblu biserica este aşezatã pe o puternicã temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatrã, mai larg decât suprafaţa de bazã a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini sculptaţi in piatrã. Pereţii exteriori sunt împãrţiţi în douã zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în şuviţe, care înconjoarã biserica. În partea de jos se aflã o suitã de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrãmate în chenare cu ornamente dintre cele mai felurite care, ca şi cele ale portalului de la intrare, amintesc întreţesarea geometricã de la Mãnãstirea Dealu. În registrul de sus, de asemenea, se aflã o suitã de panouri semicirculare în partea superioarã, în centrul cãrora sunt fixatre plãci decorative şi discuri în rozetã, iar ca nişte paftale domneşti, la întretãierea arcurilor, se aflã alte discuri mai mici, deopotrivã de fin realizate. Pe ele sunt aşezaţi porumbei, care parka stau gata de zbor. Fiecare poartã in cioc un clopoţel. La adierea vântului, aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice. Deasupra, depãşind bordurile scurte ale acoperişului aşezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, constructia biserici creşte într-o suitã de volume şi suprafeţe, pe care se înalţã cele patru turle; de o rarã bogãţie ornamentalã. Ele adunã in jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief aceleaşi modele prin care (ca, de altfel şi în restul decoraţiei acestui monument) se srãvãd, armonizate specific de meşterii bãştinaşi, o seam ã de elmente de artã arabã sau georgianã. Acoperişul turlelor, bogat împodobit, pare ieşit din mâna unor aurari, iar lanţurile care susţin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucin în soare. În interior, pe lângã zugrãveala executatã în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard şi de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeş, pe lângã panourile votive, mormintele ctitorilor şi tâmpla fãcutã din marmurã, bronz aurit şi onix, pe lângã icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atnţia, ca o excepţionalã realizare sculpturalã, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinţi Apostoli; aceste coloane dau cu adevãrat o impresie de viu şi mers aievea. Din ancadramentul lor central –ţinând loc de despãrţire intre partea de la intrare şi sânul propriu-zis al bisericii-, interiorul acesteia, discret înveşmântat în zugrãveala pictorilor amintiţi, apare într-o calmã maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. Vechea tâmplã din secolul al XVΙΙ-lea, de o realã originalitate ornamentalã şi iconograficã -adãpostitã temporar în biserica de sat din Valea Danului- se aflã acum în Colecţia de obiecte de artã bisericeascã din Mãnãstirea Curtea de Argeş. Aceastã catapeteasmã, dupã stil, împreunã cu câteva icoane, dateazã din timpul domnului Şerban Cantacuzino (1678-1688), care, in 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfântul locaş. De asemenea, în imediata vecinãtate a mãnãstirii, susurã neîntrerupt izvorul basmului, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Aceastã denumire poartã peste timpuri povestea meşterului, care, neputând coborâ de pe bisericã dupã isprãvirea ei, -luându-i-se scãrile- şi-ar fi fãcut aripi din şindrilã şi, ca un alt Icar, sãrind din înãţimea sfântului locaş s-ar fi prãbuşit în acest loc, sufletul sãu preschimbându-se în cântec limpede de izvor. De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta Bolniţã a mãnãstirii: monument istoric, despre care un document existent scrie cã „se gãsea alãturi de biserica lui Neagoe Basarab încã din 1524...”. În acest ansamblu de frumuseţi naturale, artã şi istorie româneascã, biserica mãnãstirii Curtea de Argeş se înfãţişeazã ca o podoabã de mare preţ, fãrã asemãnare în ţara noastrã. BIBLIOGRAFIE: Carte bisericeascã tipãritã cu binecuvântarea prea Sfinţitului Calinic Episcop al Argeşului şi Muşcelului PAGE PAGE 1 쥁@