Referat Capitolul II

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Capitolul II si de asemenea puteti face Download Referat Capitolul II

Citeste fragmente din Referat Capitolul II

CAPITOLUL II. Istoric Epilepsia reprezintă una din bolile cunoscute încă din trecutul îndepărtat al omenirii. Acum 4000 de ani intâlnim prima prevedere legislativă provind statutul bolnavului epileptic – codul lui Hammurabi care interzicea vânzarea sclavilor epileptici. Hipocrate şi şcoala sa au făcut primele tentative de a găsi o explicaţie naturală a fenomenelor convulsive, arătând că răul sacru nu este cu nimic mai divin decât celelalte boli. În această epocă se invocă la originea epilepsiei forţe supranaturale, substanţe toxice, menţinându-se totodată ideea origini satanice a acesteia. Paracelsus realizează un important pas în demistificarea bolii, stabilind un raport direct între traumatismele craniene şi epilepsie. La sfârşitul secolului al XVIII-lea epilepticii încep să fie consideraţi bolnavi, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea se fac primele încercări chimioterapeutice. Huglings Jackson face prima recunoaştere a mecanismului descărcării epileptice. El considera toate crizele ca având punct de plecare leziunea. Definiţie Epilepsia este un sindrom de diverse etiologii, determinat de descărcări neuronale excesive, cu caracter paroxistic, tranzitor, intermitent şi interactiv, manifestat prin crize brusce cu tulburarea intermitentă a unor funcţii cerebrale, cele mai adesea însoţite de alterarea conştiinţei. Epilepsia este o stare patologică care a fost cunoscută încă în perioadele îndepărtate ale istoriei omenirii, fiind atestată identificarea ei în preistorie. Este o tulburare paroxistică şi trecătoare în activitatea creierului, cu apariţie bruscă, dispariţie spontană şi tendinţă la repetabilitate ce se caracterizează prin descărcarea unui grup sau a totalităţii neuronilor cerebrali afectaţi la un moment dat de un sincronism excesiv prin manifestări convulsive şi prin tulburări de conştiinţă şi de personalitate, asociate crizelor sau în raport cu acestea. Epidemiologie Prelevaţia epilepsiei este de cel puţin 4 - 6 ‰. Rata de debut, mai mare în prima copilărie şi există vârfuri ulterioare la adolescenţă şi peste vărsta de 65 de ani. În puţine cazuri din cele cu debut în copilărie, epilepsia este asociată cu handicapul mintal. Etiologie Sunt cunoscute multe cazuri de epilepsie şi frecvenţa lor variază cu vârsta. La nou născut cuazele cele mai frecvente sunt traumatismele abstreticale, malformaţiile congenitale, tulburări metabolice şi injecţiile. La adulţi şi vârstnici cauzele cele mai frecvente sunt boala aminomusculară, Tcc, şi tulburarea aminală degenerativă, tumori cerebrale, droguri şi intoxicaţii. La cel puţin jumătate dintre pacienţi nu se găseşte vreo cauză după investigaţii detaliate; în asemenea cazuri factorii genetici par a avea o semnificaţie mai mare decât cei cu patologie demonstrabilă. Etio-patologie Epilepsia idiopatică - nu se cunoaşte cauza. Epilepsia simptomatică - se crede că ar fi cauzată de un factor ereditar indispozant. Factori: prenatali natali postnatali Factori prenatali - factori exogeni ce acţionează asupra mamei în timpul sarcinii: traumatisme abdominale infecţii ale mamei factori toxici (alcool, noxe profesionale) Factori natali: distacii de naştere traumatismele fătului în timpul naşterii incompatibilitate Rh Factori postnatali: traumatisme cranio-cerebrale infecţii la cap factori alergici tulburări în metabolismul calciului, glucozei, glucidelor Clasificare Liga Internaţională Împotriva Epilepsiei a redactat versiunea clasificării crizelor convulsive (Gastaut 1969), care este acum în utilizare generală într-o versiune uşor reviziută (Dreifuss 1981). Clasificarea crizelor convulsive Crize parţiale sau cu debut focal cu simptomatologie elementară (fără tulburări de conştiinţă) motorii vegetative cu simptomatologie complexă - secundar generalizate - cu tulburări de conştiinţă psihomotorii intelectuale ideaţionale afective exclusiv alterarea conştiinţei cu simptomatologie compusă (simptome elementare şi complexe) Crize generalizate - fără debut focal Neconvulsive (PM) crize astatice absenţe tipice sau atipice crize epileptice comotoase, fără convulsii Convulsive miclonice clonice tonice tonico-clonice (convulsii majore) absenţe Crize unilaterale sau predominant unilaterale clonice tonice tonico-clonice Crize eratice ale nou-născutului (convulsii variabile tonice, clonice sau tonico-clonice, unilaterale, alternante sau generalizate) Stările de rău epileptic Criza parţial simplă ( include criza motorie jacksoniană şi o varietate de criză senzorială în care fenomenele sunt limitate, conştiinţa nu este afectată. Criza parţial complexă( sau “epilepsie de lob temporal”. Este adesea precedată de o criză parţială simplă ce durează câteva secunde şi care poate lua forma unor halucinaţii olfactive, gustative, vizuale, auditive sau a unor senzaţii corporale. Pacientul poate prezenta modificări de gândire, percepţie sau emoţie, conştiinţă, tulburări. Criza tonico-clanică generalizată( este criza epileptică obişnuită, cu instalare bruscă, fazele tonică şi clanică şi o perioadă privată de mai multe minute, în timpul cărora pacientul nu poate fi trezit. Criza mioclanică, atonică( este criza cu contracţii mioclanice extinse sau atacuri de cădere şi care nu pune probleme psihiatrului. Absenţa( este tipul clinic ce cere ca trăsătură cardinală tulburarea de conştiinţă. Atacurile încep brusc, fără aură, au o durată de ordinul secundelor şi se termină brusc. Simptomatologia Forme clinice epilepsia generalizată: criza majoră (Grand-mal) criza minoră (Petit-mal) epilepsie localizată: motorie senzitivă vegetativă forme particulare Criza paroxistică majoră are mai multe faze: prodomul aura epileptică accesul convulsivant faza stertoroasă Prodomul De obicei precede cu câteva ore sau zile instalarea crizei. Apar manifestări de tip motor, senzitiv, vegetativ, tulburări psihice. Bolnavii sunt conştienţi de aceste simptome. Simptomele care apar în prodom, de tip motor-mioclonii localizate într-un anumit segment, de tip vegetativ (căscat, strănut, mestecat involuntar), de tip senzitiv (amorţeli), tulburări de auz (acufene), tulburări de vedere (puncte strălucitoare), gust, miros neplăcut, tulburări psihice, depresie, indispoziţie, anxietate, euforie, nelinişte. Aura Aura epileptică are o durată foarte scurtă şi prezintă particularităţi individuale. Bolnavul poate să-şi ia primele măsuri de precauţie. Manifestări: tulburări ale analizatorului olfactiv, gustativ, senzitiv, motor. Aura nu apare întotdeauna. Debutul este în general brutal, cu paloare bruscă, strigăt şi pierderea cunoştinţei precum şi prăbuşirea bolnavului. Accesul convulsivant Accesul convulsivant are două faze: una tonică, scurtă, care durează 20-30 de secunde cu contractura generalizată, ochii imobili, pupile midriatice, abolirea reflexului fotomotor şi a reflexului cornean, cianoza, apnee – prin contractura diafragmului, emisiuni involuntare de urină şi materii fecale, şi o faza clonică. Faza clonică – bolnavul prezintă contracturi succesive şi ritmice de scurtă durată, generalizate, urmate de muşcarea limbii şi apariţia la nivelul gurii a unei spume abundente şi uneori sangvinolente. Faza clonică durează 1-2 minute. Faza stertoroasă Durează de la câteva minute până la câteva ore. Bolnavul se află într-un somn profund (comatos), musculatura este relaxată, reflexele fotomotor cornean şi reflexele osteondioase sunt abolite. Poate exista reflexul Babinski lateral. Uneori crizele se repetă la nesfârşit – crize “subinrante”, instalându-se starea de rău comiţial, care constituie o urgenţă medicală – exitusul putându-se produce prin edem pulmonar acut, edem cerebral sau hemoragii cerebrale. Criza paroxixtică minoră (petit mal, absenţe) Accesul este de scurtă durată (câteva secunde), suprimarea conştiinţei nu este urmată de cădere şi convulsii. Bolnavul îşi întrerupe brusc activitatea, devine palid, scapă obiectele din mâini, stă împietrit, apoi îşi reia activitatea fără a avea cunoştinţa crizei. La copil se pot întâlni frecvente crize de genul absenţelor, chiar până la 50-100/zi – pienolopsia. Epilepsia motorie – paroxisme convulsive localizate la nivelul unui segment al corpului (faţă, membre). Bolnavul este conşient de aceste crize (secuse motorii de contractură – crize Jacksoniene, urmate sau nu de o criză majoră). Epilepsia senzitivă – crize jacksoniene senzitive: amorţeală, răceală, fierbinţeală, cu posibilitate de extindere. Criza durează puţin (până la un minut), bolnavul este conştient. Epilepsia vegetativă – localizată la nivelul hipotalamusului, este manifestată prin tulburări sub formă de accese vasomotorii: căldură, răceală, tulburări de culoare: paloare, roşeaţă, cianoză, crize de salivaţie, epigastrologii, crize ambulatorii motorii, chiar complexe, cu deplasarea bolnavului. Echivalenţa comiţială – localizată la nivelul unui lob temporal. Bolnavul prezintă stări de vis, halucinaţii, crize ambulatorii motorii, chiar complexe cu deplasarea bolnavului. Forme particulare Mioclonii – crize de tip motor (focale) Kacksoniene. Sunt crize localizate la un anumit segment. Generalizarea este foarte rară, deschisă mai ales la copil. Epilepsia reflexă – criza este declanşată de anumiţi factori: auditivi (zgomote, muzică), vizuali (lumina prea puternică, vizionarea TV). Epilepsia catamenială – la femei, în perioada premenstruală. Diagnosticul pozitiv Diagnosticul pozitiv se precizează pe baza: aspectului clinic traseului EEG pneumoencefalogramei gazoase (vizualizarea sistemului intraventricular prin introducere de aer) arteriografiei selective echografiei radiografiei craniene simple (pentru localizare) Evoluţia şi prognosticul Depind de gravitatea leziunilor cerebrale, aplicarea corectă a tratamentului şi condiţiile de asistenţă medico-socială aplicată bolnavului. Evoluţia, deşi de durată sau cronică, este puternic influenţată de aplicarea judicioasă a tratamentului şi corecta folosire a complexului de măsuri recuperatorii. Diagnosticul diferenţial Diagnosticul diferenţial se face cu: Convulsiile febrile – frecvenţe la copilul de 1-3 ani. În primel ore de la declanşarea febrei, puseul febril este mare: 40-41 grade C. Copilul prezintă o singură criză, nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică. Crize de spasmofilie (tetanie) – se pot însoţi de pierderea cunoştinţei, cădere, dar nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică, nu prezintă faza stertoroasă, nu are semne neurologice. Crize dismetabolice – are tablou semnificativ: bolnavul este flămând înainte de cădere, este anxios, neliniştit, are transpiraţii reci. Glicemia este scăzută. EEG normal. Crize uremice – ureea este crescută, bolnavul prezintă antecedente renale. Crizele sunt tipice, nu respectă succesiunea din criza epileptică, nu prezintă amnezia crizei. EEG normal. Crize de pierdere a cunoştinţei cu contracturi tonico-clonice după acţiunea unor factori: electroşocm cu electrocuţie, insolaţie (edem cerebral). Criza nu prezintă toate fazele din criza epileptică, factorii care acţionează se cunosc. Epilepsia alcoolică. Crizele de isterie – prezenţe mai frecvente la femei, sunt declaraţi de factori psihici, în prezenţa anturajului pentru a impresiona. Îşi alege locul pentru cădere. Poate fi scoasă din criză prin excitanţi puternici (udare cu apă, ciupire, pălmuire, compresiune pe oase). Nu are semne neurologice, nici modificări EEG. Profilaxie. Tratament Prin tratarea epilepsiei se urmăreşte obţinerea încetării crizelor epileptice, fără afecrtarea funcţiilor de relaţie şi vegetativi ai organismului. Mijloace de tratament folosite: igieno – dietetice (profilactice) medicale chirurgicale Conduita igieno-dietetică: abţinerea totală de la consumul de băuturi alcoolice care generează şi favorizează apariţia manifestărilor epileptice, precum şi substanţe şi droguri epileptogene. evitarea consumului excesiv de lichide şi sare – favorizează apariţia dezechilibrelor hidro-electrolitice. alimentaţie obişnuită fără excluderea grăsimilor, regimul cetogen este considerat anticonvulsivant. evitarea atmosferi combinate şi expunerea îndelungată la temperaturi ridicate (accentuează hipoxia cerebrală). îndepărtarea factorilor care scad pragul de excitabilitate encefalică, ami ales la copii (vegetaţii adenoidiene, focare septice, parazitoze intestinale, corectarea dezechilibrelor endocrino-umorale). supravegherea proceselor febrile la copiii cu predispoziţie convulsivantă. Tratamentul medicamentos Tratamentul medicamentos este diferen’iat pentru fiecare bolnav, este administrat fără întrerupere ani de zile şi după dispariţia fenomenelor paroxistice. Tratamentul de elecţie în paroxismele de tip “grand mal” Fenobarbitalul (luminalul) – anticonvulsivant – în doză mică 0,10 g seara (dacă crizele sunt nocturne) sau dimineaţa (dacă crizele sunt diverse) sau fracţionat în 2-3 prize – doza este mai mare: 0,20 – 0,30 g/24 h. Dezavantajul terapiei cu fenobarbital – somnolenţa – se corectează cu doze mici de amfetamină, efedrină. Efecte secundare: edeme ale feţei, dermatită, eritematoasă, leziuni cutanate buloase (fenomene alergice). Hidantoina (fenitoina) doza la adult este de 0,30 – 0,50 g/24 h. Primidona – doză de 1,50 – 2 g/24 h. Potenţează efectele fenobarbitalului, de aceea nu se asociază cu aceasta. Fenurona (fenilacetiluree) – doză de 1,50 – 2 g/24h. Efecte toxice: deprimarea funcţiilor hematogene. Se asociază cu fenobarbitalul şi hidantoina, pentru reducerea riscului toxic (doza de 0,60 g/zi). Tratamentul de elecţie în crizele “petit mal” Trimetadiona: 0,90 – 2 g/zi în doze fracţionate. Stimulează apetitul şi creşte capacitatea de muncă. Criza dispare în decurs de 72 h. Nu se asociază cu hidantoina. Se mai recomandă: Diazepamul (doxepine), Carbomazepinul, Temezon (atalactamida). Medicaţia discontinuă Săruri de brom (0,50 – 1 g/zi), 3 – 6 zile/lună în mod discontinuu. Acetazalamida (0,50 – 3 g/zi), 3 – 6 zile/lună Sulfat de magneziu – inhibă excitabilitatea neuronală, efect antiedematos. Se administrează I.V. 3 – 6 zile/lună în soluţie de 25%, 10, 20 ml. Pneumoterapia cerebrală – se extrage 30 – 70 ml LCR şi se introduce aceeaşi cantitate de aer, de 2 – 3 ori în 3 – 6 luni. Neuroleptice minore sau majore. Neuleptil în cazul tulburărilor psihice. Tratamentul stării de rău epileptic Constă în: asigurarea unui microclimat confortabil (imobilizarea în decubit lateral cu capul în extensie, aspirarea secreţiilor). se administrează I.V. 1 – 2 fiole Diazepam sau Haloperidol şi se continuă cu fenobarbital I.M. 0,80 f în două prize la interval de 4 h, apoi (după 4 h) se administrează Procaină 1% asociat cu 25 mg Levomepromazină în perfuzie endovenoasă glucozată 45% sau perfuzie cu barbiturice. Se mai poate folosi sulfatul de magneziu sau calciu bromat I.V., clisma de cloral hidrat 1%, 4 – 6 f, refrigeraţie cu pungă de gheaţă pe vasele mari, puncţie rahidiană decompresivă. La nevoie, aspiraţia secreţiilor bronhice, cort de oxigen, combaterea edemului pulmonar cu Strofantină, vitamine, Acth. Trartament chirurgical Tratamentul cauzat de înlăturare a unui focar lezionar abordabil chirurgical, se aplică numai dacă tratamentul simptomatic medicamentos aplicat corect este nesatisfăcător. Tulburări psihice în epilepsie Formele clinice în boala epileptică comportă o amplă variabilitate a tulburărilor psihice interparoxistice, care nu pot fi corelate cu frecvenţa sau vârsta de apariţie a manifestărilor critice. Modificări psihice limită sau “caracter epileptic” în care se remarcă tendinţa la detaliere şi perseverenţă ideatorie, oscilaţii afective disforice, suspiciozitate, exaltarea sentimentului religios. Epilepsia psihopatiformă – bolnavii prezintă tulburări de comportament, cu păstrarea discernământului asupra intervenţiilor sociale, dar cu insuficientă capacitate de frânare asupra pornirilor instinctiv – emoţionale. Psihoza epileptică – cu tulburări, manifestări ale discernământului asupra propriei persoane şi ale interrelaţiilor sociale. Se constată accentuarea şi a vâscozităţii ideatorii, a iritabilităţii explozive, un deficit accentuat al funcţiilor de cunoaştere (tulburări de diferite grade ale percepţiei, atenţiei, memoriei, raţionamentului). Demenţa epileptică – involuţie progresivă a funcţiilor de cunoaştere şi afective, datorită deteriorării ireversibile a substratului morfo-funcţional encefalic. Coeficientul cel mai ridicat de stări demenţiale se întâlneşte în populaţia copiilor epileptici. Aspecte socio-familiale şi de recuperare a bolnavilor epileptici Alegerea profesiei În dirijarea epilepticilor spre anumite profesii, “scara de risc permisibil”, elaborată de GOODELASS, împarte diferite tipuri de preocupări în 5 categorii, după cum urmează: Grupa de risc minim (epilepticii care prezintă crizele cele mai severe) – pot efectua diferite munci la domiciliu: pot lucra în ateliere (cu măsuri de protecţie), pot folosi unelte, dar nu pot lucra la diferite maşini sau dispozitive care pot genera accidente. Categoria riscului minor permisibil - efectuarea diferitelor munci de birou sau de mişcare de mărfuri (dar numai cu mecanizare protejată), munci care nu periclitează epilepticul într-o eventuală criză. Categoria riscului moderat permisibil – munci care nu necesită o supraveghere permanentă, diferite prestări, activităţi, care nu prezintă diferite responsabilităţi privitor la activitatea altora. Categoria riscului mare permisibil – se permit aproape fără restricţii mai toate activităţile, inclusiv conducerea autovehiculelor. Categoria riscului maxim permisibil – nu cunoaşte restricţii la încadrare. Activităţi care se contraindică epilepticilor: munci fizice intelectuale grele (suprasolicitante) munci în subteran muncă la înălţime, în apropierea focurilor şi apelor conducerea diferitelor vehicule mecanizate munci cu expunere la diferite noxe munca în ture de noapte. Dispenzarizarea bolnavilor epileptici Dispensarizarea teritorială a epilepticilor la nivelul unor servicii de specialitate este cea mai eficientă metodă de asistenţă ambulatorie a bolnavilor. Dispensarizarea trebuie să înceapă cu întocmirea unei evidenţe teritoriale exhaustive a bolnavilor. Bolnavii ajunşi la tratament conservator vor fi dirijaţi terapeutic de un medic specialist neurolog şi psihiatru. Asistenţa medicală aduce indicaţii şi sfaturi la cunoştinţa bolnavului şi a persoanelor care ajung în contact zi de zi cu bolnavul, sfaturi în ceea ce priveşte modul de viaţă al acestuia. Atât bolnavul cât şi aparţinătorii trebuie să cunoască şi să respecte disciplina tratamentului, modul de viaţă ce se cere realizat precum şi locurile periculoase care trebuiesc evitate: foc, ape, înălţime. Se insistă asupra pericolului de consumare a băuturilor alcoolice şi asupra evitării stressurilor şi a suprasolicitărilor. Dispensarizarea se face conform unui program periodic, şi anume: în cazul unei evoluţii favorabile a bolii, aceştia vor fi chemaţi la serviciul de specialitate cam la 6 luni interval, şi mai frecvent în cazul unor evoluţii nefavorabile. O deosebită însemnătate trebuie să aibă în dispensare acordarea unui sprijin posibil, rezonabil şi competent şi organizarea vieţii sociale a bolnavuluii epileptic în probleme deosebite, ca: utilizarea timpului liber al epilepticului, practicarea sportului, sexualitatea, căsătoria, problema descendenţilor, alăptarea, divorţul, etc. Epilepsia şi căsătoria Căsătoria pentru mulţi epileptici este o adevărată dilemă, frământările îndelungate, care se finalizează până la urmă în situaţii nerezolvate, tentative falimentare şi frustraţii. Complexul de inferioritate în care trăieşte majoritatea epilepticilor, neîncrederea şi inhibiţia lor, precum şi încadrarea într-o anumită categorie de handicapaţi ai societăţii îngreunează întemeierea unei căsătorii. De aceea se impune imperativul social-moral, că epilepsia nu poate fi tăinuită între partenerii care vor să se căsătorească. Descoperirea ulterioară a bolii de către partenerul celălalt, poate duce la o scindare ireparabilă între parteneri. Căsătoria epilepticilor trebuie contraindicată îndeosebi în trei situaţii: când partenerul epileptic, sau amândoi, pe lângă boala propriu-zisă sunt şi oligofreni dacă sunt epileptici amândoi partenerii în cazul în care unul din parteneri ale tulburări comportamentale grave pe lângă epilepsie Epilepsia şi sarcina Epilepsia nu este o boală ereditară, dar ţine cont de o predispoziţie convulsivantă crescută. Actualmente se estimează transmiterea genetică la o frecvenţă de 2 – 3%. Viaţa sexuală echilibrată nu dăunează epilepticului. Statisticile arată că dintre femeile epileptice, în perioada de gestaţie au născut feţi vii, în vreme ce 100% dintre bărbaţii epileptici au avut descendenţi vii. S-a constata deasemeni că paroxismele epileptice nu exercită influenţă nocivă asupra sarcinii. Chiar apariţia crizei în timpul travaliului poate permite decurgerea naşterii per vias naturales. Alte probleme medico-sociale la epileptici Conducerea autovehiculelor de către bolnavii epileptici a suscitat discuţii foarte aprinse. Traficul rutier devine din ce în ce mai crescut, iar circulaţia un act de mare complexitate , ce solicită sub aspect fizic şi pshic din ce în ce mai mult şi pe omul sănătos. Intrarea epilepticului în acest flux reprezintă un mare hazard, fiind unanim admis că oboseala, tensiunea, căldura, stresurile, sunt factori favorizanţi ai apariţiei paroxismelor, momentele cele mai neaşteptate. Problema criminalităţii printre epileptici. Frecvenţa criminalităţii la epilepticii fără tulburări psihice nu diferă de cea a populaţiei generale. Formele de epilepsie cu tulburări psihice mari pot fi legate de unele delicte, crime sexuale, efectuate în timpul acceselor. Asigurările pe viaţă împotriva accidentelor. Din acest punct de vedere un bolnav epileptic prezintă o creştere a riscului la accidente cam de opt ori mai mare decât în cazul populaţiei generale. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajată total. Unele studii pe pacienţii epileptici arată că aceştia au dificultăţi serioase cu serviciul. Numeroşi pacienţi suferă mai mult datorită concepţiilor greşite şi prejudecăţilor altor persoane în legătură cu epilepsia, decît afecţiunii ca atare. Problemela apar la şcoală, la locul de muncă şi în viaţa de familie. Pot fi afectate perspectivele de căsătorie. În cadrul îngrijirii persoanelor cu epilepsie este important a se încerca reducerea acestor neînţelegeri şi a susţine pacientul şi familia sa. În îngrijirea pacientului cu epilepsie se va ţine seama de faptul că acesta este adesea pus în situaţii dificile cauzate de declanşarea crizelor în cele mai diferite locuri. Vom discuta cu pacientul pentru a-l face să înţeleagă reacţia celor din jur, şi să o accepte pe cât posibil. Pacientul va trebui să-şi accepte suferinţa şi eşecurile cauzate de boală, să înţeleagă că în afara perioadelor de rău sunt normali, la fel ca ceilalţi, că această problemă nu-I face infimi. Va primi explicaţii referitoare la tratament, la boală, la necesitatea de a se prezinta periodic la medic. Importante sunt discuţiile cu familia, care va fi învăţată cum să se poarte cu ei în cazurile de declanşare a crizelor şi după. Pacienţii cu epilepsie au mare nevoie de suprotul familiei. Împreună, familia şi pacientul, vor trebui să depăşească această situaţie, să o accepte, să nu se culpabilizeze. Faptul că se culpabilizezază îi face să aibă un comprtament forate grijului şi supraprotectiv. În îngrijirea bolnavului epileptic se ţine seama de faptul că această boală creează anxietate, temă de a nu face crize. Din această cauză există tendinţa de izolare, modificându-şi comportamentul, devenind răutăcioşi. Pacientul cu epilepsie va fi susţinut şi integrat în grupuri, unde este acceptat, ţinându-se seama şi de indicaţiile medicale, forma de epilepsie, vârstă. Se urmăreşte diminuarea reactivităţii convulsivante a creierului şi o încadrare socială corespunzătoare. Tratamentul medicamentos trebuie să fie accesibil şi eficient, inofensiv pentru organism, inofensiv pentru organism. Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie PAGE 1 PAGE 19 쥁