Referat Dogma

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Dogma si de asemenea puteti face Download Referat Dogma

Citeste fragmente din Referat Dogma

SFÂNTA TREIME ŞI CREAŢIA ÎN GÂNDIREA PĂRINŢILOR BISERICII Relaţia Dumnezeu-om-creaţie nu poate fi sesizată în dimensiunea sa reală deci conform Revelaţiei divine, decât plecând de la dogma Sfintei Treimi. Din această cauză, modul de înţelegere a Treimii şi-a pus amprenta specifică asupra doctrinelor confesionale şi a vieţii creştine în istorie. Iar când această înţelegere nu s-a conformat Revelaţiei, consecinţele nefaste nu au întârziat să apară, afectând pe de o parte unitatea Bisericii, iar pe de altă parte provocând antagonisme între spiritualitate şi responsabilitate. Părintele Stăniloaie spune că numai Treimea, ca existenţă plenară, identică cu binele desăvârşit, trăit de Tatăl ca veşnică dăruire de Sine şi de Fiul, ca veşnică primire fericită a Tatălui, având fiecare participant la bucuria Unuia de Altul pe Duhul Sfânt, umple de sens existenţa. Numai Treimea astfel înţeleasă explică şi existenţa deosebită de Ea, care nu putea ajunge la existenţă decât din nimic. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că numai atotputernicia lui Dumnezeu poate explica totul, iar ignorarea acesteia este specifică celor necredincioşi. Frumuseţea, diversitatea şi bogăţia creaţiei, precum şi complexitatea fiinţei umane rămân inexplicabile acolo unde nu este recunoscută bunătatea, atotputernicia, înţelepciunea şi cunoaşterea lui Dumnezeu, care depăşesc raţiunea umană. Mărginitul nu poate exista din eternitate, cu Cel întru totul nemărginit. Dumnezeu a posedat cunoaşterea lucrurilor din eternitate, iar această cunoaştere devine realitate sau este adusă la fiinţă atunci când El voieşte. Comentând textul de la Rom. 1, 20, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „cele nevăzute ale lui Dumnezeu” sunt raţiunile lucrurilor existente din eternitate în Dumnezeu, numite şi „bune-voiri”. Acestea sunt descoperite prin cugetare din făpturi, pentru că tot ce există are o existenţă logică specifică. Evidenţierea acesteia este sinonimă cu afirmarea lui Dumnezeu Cel în Treime. Bunătatea sau existenţa plenară a lui Dumnezeu ca Treime nu-L sileşte să creeze lumea, pentru că în acest caz, ea ar fi mai mult o emanaţie a unei esenţe. Numai Sfânta Treime explică atât existenţa lumii, cât şi deosebirea acesteia de dumnezeire, după fiinţă. Pentru acest motiv învăţătura creştină susţine perfecţiunea lui Dumnezeu, cât şi insuficienţa lumii prin ea însăşi, în calitate de existenţă creată, dar capabilă de a se bucura de desăvârşirea în Dumnezeu prin libertate. Exprimarea explicită între fiinţa şi lucrările dumnezeieşti, dependente de voia lui Dumnezeu şi care fac posibilă aducerea la existenţă a lumii create, este o caracteristică a gândirii răsăritene. Astfel, pentru părinţii capadocsieni, în mod paralel cu structura care există între Persoanele Treimii şi care arată relaţia şi consubstanţialitatea lor, descoperite prin iconomia divină, există şi un alt mod care arată relaţia Treimii cu creaţia. Această relaţie este stabilită prin energia persoanelor divine. Această energie având ca principiu pe Tatăl, creează prin Fiul şi desăvârşeşte prin Duhul Sfânt. Deci, Dumnezeu creează lumea prin energia Sa divină. Structura relaţiilor Creatorului cu creatura are la bază energiile divine, în timp ce structura relaţiilor intratrinitare o are pe cea a substanţei divine. Disponibilitatea lui Dumnezeu de a înzestra lumea creată cu darurile necreate aruncă o punte între Dumnezeu Cel necreat şi lumea creată. Dar arată şi că Dumnezeu a făcut lumea capabilă de a recepta viaţa lui necreată. Deosebirea între lucrările alese şi folosite de voinţa lui Dumnezeu şi între fiinţa Lui arată că Dumnezeu are caracter personal sau că este o Treime de Persoane. Pentru acest motiv, creaţia, ca operă a lucrării dumnezeieşti este opera Sfintei Treimi 쥁@