Referat Al Doilea Razboi Mondial - In Asia2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Al Doilea Razboi Mondial - In Asia2 si de asemenea puteti face Download Referat Al doilea razboi mondial - in Asia2

Citeste fragmente din Referat Al Doilea Razboi Mondial - In Asia2

Al Doilea Război Mondial în Asia În 1828 – 1829, Chiang Kai-Shek, liderul Gomindang-ului, principalul partid politic chinez, s-a impus în poziţia de conducător al Chineicu acordul celorlalte forţe politico-militaredin ţară. Singurul opozant a fost Partidul Comunist Chinez. Pentru japonezi, acest lucru era un posibil dezastru. China avea o populaţie de peste 10 ori mai mare decât cea a Japoniei, însă economia şi sistemul politic slab dezvoltate ale acesteia au făcut ca Japonia să devină puterea dominantă în Asia de Est. Japonia s-a alăturat puterilor occidentale în stabilirea unor tratate care îi ofereau anumite privilegii în China. Cu toate acestea, Tchang Kai-Chek s-a angajat el însuşi să modernizeze China şi să pună capăt unor astfel de tratate. În 1930 acesta dobândea autoritatea necesară săvârşirii acestor transformări. În următorii 9 ani, tensiunea s-a intensificat între Japonia şi China, şi a condus la conflicte. Invadarea Chinei de către Japonia, în iulie 1937, în urma unei ciocniri între trupele japoneze şi chineze la Podul Marco Polo lângă Peking, a dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în Asia. Prima ciocnire a avut loc în 7 iulie, iar în următoarele 3 săptămâni s-au succedat câteva conflicte armate. Pe 28 iulie 1937 a izbucnit o luptă însemnată pentru controlul asupra Peking-ului. Japonezii i-au forţat rapid pe chinezi să abandoneze Peking-ul, iar pe 7 august 1937 trupele japoneze au pătruns în capitala tradiţională a împăraţilor chinezi. Războiul s-a extins repede spre sud. După înfrângerea chinezilor în jurul Peking-ului, Tchang Kai-Chek a hotărât să-i înfrunte pe japonezi la Shangai. Cel mai mare oraş şi port din china avea şi cei mai mulţi rezidenţi din Europa Occidentală şi SUA. O mare armată japoneză a ajuns în nord-estul oraşului Shangai pe 23 august. A urmat apoi o luptă care a durat 3 luni, iar Shangai-ul a fost devastat. Această bătălie a provocat mari pierderi în rândurile celor mai bune trupe chineze. Japonezii i-au alungat pe chinezi din vecinătatea Shangai-ului, în noiembrie 1937. Între timp, în nordul ţării, japonezii atacaseră spre vest si sud din Peking, într-o ofensivă care a început de asemenea pe 23 august. Principalul atac japonez a început la jumătatea luni septembrie. Chinezii nu doreau în mod deosebit să lupte, cu excepţia celor din regiunile muntoase ale provinciei Shansi, unde gherilele comuniste s-au alăturat forţelor lui Chiang Kai-Shek. Aici, japonezii au suferit pierderi foarte mari, deşi i-au forţat pe chinezi să se retragă. Până la sfârşitul anului 1937, armata japoneză ajunsese până la Fluviul Galben. Pe 13 decembrie 1937, japonezii au capturat Nanking-ul, fosta capitală a Chinei. Trupele japoneze care au capturat Nanking-ul au purtat vreme de 3 luni o campanie sistematică de torturi, crime şi jafuri. Sute de mii de chinezi au fost ucişi. Atrocităţile săvârşite de japonezi au rămas în istorie sub numele de « Masacrul de la Nanking ». După căderea Nanking-ului, japonezii au sperat că Germania va negocia un tratat de pace între Japonia şi China. Tchang Kai-Chek şi-a anunţat în mod public intenţia de a lupta până la şfârşit, făcând astfel imposobilă acceptarea vreunor tratative. În primăvara anului 1938, japonezii şi-au reluat ofensivele în China, urmărind capturarea oraşului Hsuchou. Chinezii le-au provocat japonezilor o grea înfrângere la T’aierhchuang, însă generalii chinezi au refuzat continuarea atacului, dând trupelor japoneze posibilitatea regrupării. Japonezii şi-au întărit armatele, reuşind să captureze Hsuchou. După aceasta, în octombrie 1938, a urmat căderea oraşului Wuhan, noua capitală temporară a Chinei, şi a Canton-ului, un oraş important din sud. În iarna anilor 1938-1939, japonezii au ajuns în impas. Războiul cu China îi costa 5 milioane $ pe zi, iar armata puternică pe care o trimiseseră în China putea deţine controlul doar asupra marilor oraşe din estul Chinei şi a aunei porţiuni de-a lungul principalelor linii de cale ferată. Liderul comunist Mao Tse-Tung i-a declarat unui american: « China este asemenea unui ulcior de un galon, pe care Japonia încearcă să-l umple cu jumătate de litru de lichid ». Tchang Kai-Chek era conştient de încurcătura în care se aflau japonezii şi dorea să intre într-un război de uzură (epuizarea duşmanului prin atacuri repetate). Chinezii aveau încă o armată de 2 milioane de oameni. Japonezii au ajuns la concluzia că singura cale de încetare a războiului era să oprească transportul de muniţii către armata chineză. În timpul războiului japonezii fuseseră mult mai bine dotaţi cu echipament militar, fiind bine aprovizionaţi cu tancuri şi artilerie modernă. În regiunile pe care le controlau chinezii nu aveau o industrie care să poată produce arme necesare desfăşurării unui război modern. Cele mai multe echipamente ale lor proveneau din Uniunea Sovietică, SUA şi Europa. Când a izbucnit războiul în Europa, în septembrie 1939, conducerea politică a Japoniei nu era sigură asupra căii pe care trebuiau să o urmeze pentru a scăpa de China care devenise pentru japonezi un marasm. Două grupări politice din Tokio luptau pentru direcţionarea politicii externe a Japoniei. Una, puternic anti-comunistă şi susţinută de mulţi ofiţeri ai armatei, era de părere că Japonia trebuia să atace Uniunea Sovietică, principalul furnizor de arme pentru China. Cealaltă grupare, anti-occidentală şi sprijinită de ofiţeri ai marinei, susţinea că Japonia trebuia să ocupe Malaezia şi Indiile de Est Olandeze, teritorii bogate în plantaţii de cauciuc şi petrol, pentru a asigura Japoniei materiile prime necesare unui război de lungă durată cu China. În primăvara şi vara anului 1939, o mică armată japoneză a fost învinsă de forţele sovietice în Mongolia. În luna august a aceluiaşi an, Germania, aliatul apropiat al Japoniei, a semnat un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică. Aceste două incidente au discreditat armata japoneză, avantajul fiind acum de partea marinei. În septembrie, japonezii au semnat Tratatul Tripartit cu Germania şi Italia. Acestă mişcare a stabilit puterile Axei. ø Administraţia SUA din timpul preşedintelui Roosevelt urmărea cu nelinişte evenimentele din Asia de Est. Când Japonia s-a aliat cu Germania nazistă şi Italia fascistă, SUA a trecut de partea Chinei. Când Japonezii şi-au stabilit baze puternice în Indochina Franceză, americanii au interzis exportul de combustibil aviatic şi deşeuri de metale de calitate superioară spre Japonia. Lista exporturilor interzise s-a mărit treptat din septembrie 1940 până în ianuarie 1941. Când japonezii au încercat înlocuirea transporturilor americane prin abordarea olandezilor, presiunea diplomatică americană i-a obligat pe aceştia să le refuze ajutorul. În iulie 1941, Indochina a fost ocupată de japonezi. SUA a blocat finanţele Japoniei şi a impus un embargo comercial total. Japonezii au încercat negocierea ridicării embargoului, însă pentru aceasta SUA le-a cerut să evacueze China. Japonia era gata de război. În 7 decembrie 1941, Flota Americană din Pacific, ancorată în Pearl Harbor, Oahu, a fost bombardată da japonezi. Colonia britanică Malaezia a fost atacată din Thailanda, iar colonia americană Filipine a fost de asemenea invadată. În 15 februarie 1942, trupele britanice din Malaezia s-au predat, urmată în 9 martie de Indiile de Est şi în 8 aprilie de Filipine. Japonezii deţineau acum controlul asupra Pacificului de est. Aceasta era o realizare militară fără precedent. Cu toate acestea, încercarea de a scăpa dintr-o fundătură, şi anume de China, Japonia a intrat cu bună ştiinţă în alta. SUA era o putere economică de 4 ori mai mare decât Japonia şi chiar dacă aceasta a intrat în război împotriva Germaniei, îi rămâneau încă destule resurse împotriva Japoniei. Japonezii sperau, la fel cum făcuseră în China, că o campanie reuşită va duce la negocierea unui tratat de pace. Cu toate acestea, americanii, la fel ca şi chinezii, nu doreau să intre în acest joc. Japonezii şi-au dat seama că forţele americane se vor uni pentru a lovi din Australia şi Hawaii. Două operaţiuni erau necesare pentru neutralizarea celor două regiuni: una să captureze oraşul Port Moresby din Noua Guinee, iar cealaltă insula Midway din Pacific. În 7/8 mai 1942 a avut loc prima luptă în Portul Moresby în Marea Coralilor. Aceasta a fost şi prima luptă aeronavală între forţele americane şi cele japoneze. Pierderile înregistrate în rândul japonezilor i-a determinat pe aceştia să abandoneze operaţiunea. În 4 iunie 1942, 4 avioane militare japoneze au fost doborâte în lupta de la Midway, iar forţa aeronavală japoneză a pierdut foarte mulţi piloţi. SUA a pierdut un singur avion militar. Deşi la acea vreme nu era încă evident, aceasta a fost bătălia decisivă a războiului din Pacific. Din iulie 1942 până în februarie 1943, Noua Guinee şi Insulele Solomon au fost scenele unor lupte groaznice, la care s-au adăugat alte bătălii terestre, navale şi aeriene, la fel de crunte, pe insula Guadalcanal. Japonezii au suferit pierderi foarte mari, fiind obligaţi să se retragă din Guadalcanal. Din martie până în noiembrie 1943, zona din jurul Noii Guinee, Insulelor Solomon şi Noii Britanii a fost centrul operaţiunilor militare. Aliaţii vroiau să înlăture ameninţarea japoneză asupra Australiei o dată pentru totdeauna. Până la şfârşitul anului 1943 operaţiunile navale şi raidurile de bombardamente asupra bazeloz japoneze din zonă au îndeplinit acest obiectiv. În noiembrie 1943, campania americană desfăşurată între micile insule ale Pacificului a debutat cu debarcarea forţelor navale în Tarawa, în arhipelagul Gilbert. Insulele Marshall au fost atacate în februarie 1944. Aceste lupte au fost foarte dure, japonezii fiind gata să lupte până la ultimul soldat. În timpul invaziei Saipan-ului, din iunie 1944, civilii japonezi aflaţi pe insulă au preferat să se sinucudă, în loc să se predea duşmanului. În timp ce perimetrul defensivei japoneze era străpuns în sudul şi centrul Pacificului, aceştia încercau să şi-l extindă în altă parte. În ianuarie 1944, o ofensivă majoră, prima după 1938, a fost lansată în China. Campania a durat un an întreg, iar chinezii au fost alungaţi din Hunan şi Kwangsi, în centrul şi sudul ţării. Din Birmania, pe care japonezii o cuceriseră în 1942, aceştia au atacat India în februarie 1944, însă au fost expulzaţi până la şfârşitul lunii aprilie a aceluiaşi an. Marina japoneză a încercat să schimbe rezultatul bătăliei de la Midway în iunie 1944, când au luptat cu flota americană în Marea Filipine. Piloţii japonezi erau lipsiţi de experienţă şi au fost doborâţi rapid. Războiul era acum pierdut pentru Japonia. Submarinele marinei SUA nimiciseră marina comercială japoneză. Petrolul şi cauciucul din Indiile de Est şi din Malaezia nu au putut fi transportate peste ocean spre uzinele din Japonia, iar bombardierele americane îi loveau pe japonezi din bazele aflete în Mariane. În octombrie 1944 americanii au invadat Filipine, iar rămăşiţele flotei japoneze au fost în şfârşit spulberate în lupta de la Golful Leyte. În februarie 1945, insula Iwo Jima a fost capturată de americani. În aprilie 1945 a fost cucerită insula Okinawa. Japonezii au rezistat în mod fanatic, iar civili erau puşi să lupte înarmaţi cu suliţe. Misiunile de bombardare sinucigaşe, cunoscute sub numele de « kamikaze » (vântul divin), erau desfăşurate împotriva armatei americane aflată la Okinawa. În ciuda acestor fapte, insula nu a putut fi recuperată. În 6 august 1945, SUA a lansat o bombă atomică asupra oraşului Hiroshima, urmată apoi, în 9 august, de alta la Nagasaki. Pe data de 8 august Armata Roşie Sovietică a declarat război Japoniei şi i-a atacat pe japonezi din Manchuria. În 15 august, împăratul japonez Hirohito se adresa poporului sau : « Întorsătura pe care a luat-o războiul nu este neapărat în favoarea Japoniei ». Apoi a anunţat că Japonia sa ve preda. Al doilea război mondial luase sfârşit. PAGE PAGE 1 쥁@