Referat Budismul

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Budismul si de asemenea puteti face Download Referat Budismul

Citeste fragmente din Referat Budismul

Origine Budismul este o religie istorică, cu întemeietor : el se deosebeşte prin aceasta foarte profund de hinduism, în sânul căruia apare la sfârşitul secolului al VI-lea î.H. şi în acelaşi timp şi aceeaşi regiune precum jainismul. Într-adevăr, în bazinul Gangelui, către 525, Buddha Sakyamuni a început să-şi predice doctrina, după ce a cunoscut Trezirea (iluminarea).Secolul al VI-lea este o perioadă de mare efervescenţă intelectuală şi spirituală în India de Nord. Elita spirituală, compusă esenţial din brahmani şi asceţi, încerca pe atunci să rezolve un anumit număr de întrebări referitor la care Brahmajalasutra ne-a lăsat un catalog: Lumea este finită sau infinită? Eternă sau de durată limitată? Sinele omului este etern sau de durată limitată? Lumea şi sinele sunt cauzate de o altă fiinţă , sau sunt produse fără o cauză? Spiritul uman poate dobândi anumite cunoştinţe, sau prudenţa pretinde ca nici o opinie să nu fie socotită valabilă? Sinele continuă după moarte? Şi, dacă există, rămâne conştient sau incoştient? Prevăzut cu o formă sau lipsit de formă? Finit sau infinit? Ori sinele, după moarte, este distrus complet, ca şi trupul? La aceste întrebări, Siddarta Gaautama, Buddha, va da un răspuns original. Dacă el păstrează noţiunile vedice de karma şi samsara , refuză cu energie pe aceea de atman :pentru el, nu există Sine, nici în plan individual, nici în plan universal; s-a făcut deci identificarea Atman-Brahman instruită de Upanishade. Această doctrină anatta este întru totul fundamentală şi specifică budismului. Pe de altă parte, Buddha refuză nu mai puţin energic să răspundă la întrebările referitoare la lume, la originea ei, la caracterul ei finit sau infinit, etern sau efemer: după el, aceste întrebări sunt plicticoase, întrucât răspunsurile care pot fi date nu eliberează nicicum omul de suferinţă. Ori, acesta este răul de care omul tânjeşte să fie eliberat, şi în mod urgent; toată originalitatea lui Buddha constă în formularea unui diagnostic privind originea suferinţei, în a arăta posibilitatea de a-i suprima cauza şi în a arăta calea care trebuie urmată pentru suprimarea efectivă a acestei cauze pentru a obţine încetarea suferinţei, care este echivalentul intrării în Nirvana. Acest mesaj este clar formulat în jurământul de la Benares sub forma celor Patru Nobile Adevăruri. Timp de circa patruzeci şi cinci de ani, Buddha predică cu succes această doctrină; numărul discipolilor săi , atât călugări cât şi laici, creşte cu repeziciune iar la moartea sa Calea budică apare nu doar ca o mişcare heterodoxă şi subversivă prin raportare la hinduism, dar chiar reprezentând o religie net distinctă, urmată de o comunitate numeroasă şi înfloritoare. Divinităţi şi mântuire în budism Locul şi importanţa divinităţilor sunt absolut secundare: relativizarea fiinţelor divine sau celeste este o consecinţă a contestării radicale a divinului proprie budismului. Cosmologia foarte suplă a budismului i-a permis totuşi să facă un amplu spaţiu fiinţelor a căror divinitate constă în a beneficia de o natură superioară celei a omului şi a locui într-o locuinţă celestă: a putut astfel să asimileze cu uşurinţă diferitele divinităţi aparţinând tradiţiilor religioase autohtone ale ţărilor în care s-a implantat. Însă aceste divinităţi nu pot practic nimic pentru salvarea omului întrucât ele aparţin ordinei fenomenale şi au ele însele nevoie de a fi echilibrate de lanţul renaşterii pentru a acceda la Nirvana. Mai mult, budiştii literaţi nu le acordă decât o valoare simbolică şi îi consideră ca o proiecţie a mentalului pe care omul trebuie să o evacueze în final, realizându-i caracterul iluzoriu. Nu este cu putinţă să recenzăm aici toate divinităţile adoptate de budism, întrucât ar trebui inventariate diferitele arii culturale în care el s-a dezvoltat. Este mai important să notăm că, în principal în Mahayana şi mai ales la nivelul budismului popular, diferiţii Buddha şi Bodhisattva sunt onoraţi ca divinităţi. Dar veneraţia, devoţiunea cultului al cărui obiect sunt, sunt de interpretat în funcţie de concepţia pe care budismul şi-o face referitor la divin. şi religie riscă să ne conducă pe o pistă falsă, întrucât e lipsită de pertinenţă într-un univers atât de integrat precum cultura indiană. Dar cum poate fi concepută o religie fără Dumnezeu? Totul depinde, desigur, de definiţia dată de religie. Ori, constatarea se impune la nivel istoric : de la începutul budismului şi pe tot parcursul dezvoltării sale, comportamentul concret al budiştilor a fost un comportament religios. Iar acest comportament manifesta fundamental o nevoie de mântuire. Doctrina budică favorizează conştientizarea ,,insuficienţei radicale a acestei lumi schimbătoare” prin raportare la beatitudinea la care omul aspiră. Însă această conştiinţă nu se poate trezi decât în funcţie de o exigenţă a absolutului înscrisă în inima omenească şi de convingerea că numai faptul de a întâlni absolutul poate salva omul, adică îl poate elibera de orice suferinţă şi a-i da beatitudinea nesfârşită la care aspiră. Ori Buddha a învăţat Calea pe care a descoperită o dată cu Trezirea/Iluminarea, cale conducând ,,la pace, la înţelepciune, la trezire şi la Nirvana”. Budismul este aşadar o religie, întrucât constituie o cale de mântuire. Desigur, Buddha nu s-a prezentat ca un mântuitor. El arată drumul: nu este el însuşi drumul (spre deosebire de creştinism, în care Mântoitorul Iisus se autointitulează Calea, Adevărul şi Viaţa.).Cu toate acestea, demersul spiritual al budistului tinde spre o mântuire totală şi definitivă, chiar dacă acesta nu îşi îngăduie să spună ceva pozitiv despre acesta. Originalitatea mesajului budist constă în faptul că acea convertire pe care o propune îşi trage seva şi orientarea exclusiv din polul negativ (de care omul aspiră să se elibereze), în timp ce polul pozitiv rămâne cu desăvârşire gol. Dar din faptul ca atare este cu putinţă să interpretăm budismul ca un ansamblu de tehnici care ar permite iniţiatului să ajungă la capăt prin forţe proprii şi în mod sigur: mântuirea ar fi atunci efectul actelor săvârşite . Însă Nirvana , fiind Absolutul, nu poate fi efectul a orice. Rolul căii budiste este doar a se dispune, fără a fi posibil să se prevadă când va fi atins; căci va face, pentru a spune astfel, explozie. Budismul dezvoltă aşadar o atitudine de vigilenţă, de aşteptare şi de receptivitate care reprezintă o uvertură la transcendenţă. Printre altele, în scopul de a orienta omul către scop, calea budistă propune mijloace ce pot fi calificate drept salvatoare, începând cu Refugiul. Budistul se refugiază în Buddha, Dharma, Sangha: îşi pune în ei aşadar întreaga încredere. În acest triplu refugiu, el subliniază prioritatea Dharmei. Doctrina însăşi este salvatoare: Buddha nu a făcut decât descoperirea ei prin el însuşi şi a predat-o, iar comunitatea monastică are drept raţiune de a fi această doctrină şi predicarea ei. Rolul lui Buddha este de altminteri esenţial: credinţa în Buddha este salvatoare, întrucât prin graţia ei budistul se angajează concret pe drumul eliberării. O altă condiţie importantă de progres pe parcurgerea Căii este încrederea în conducătorul spiritual, guru, care are drept misiune să verifice şi să orienteze practic drumul discipolului său, etapă cu etapă. Această încredere în guru s-a dezvoltat considerabil în Mahayana, în special în budismul tibetan, unde devotamentul necondiţionat faţă de Lama, devoţiunea în sensul cel mai intens al cuvântului, este considerată cu adevărat un mijloc de mântuire. Să semnalăm în mod special importanţa acordată dezvoltării bunăvoinţei-compasiune: budismul are o percepţie profundă, în plan existenţial, a valorii spirituale a acestei virtuţi, pe de o parte pentru a combate egocentrismul sub toate formele sale, a lua act de solidaritate universală şi ca mijloc de comunicare. Dar sunt cei opt factori ai ,,De opt ori Nobilului Drum” care permit dezvoltarea acestei virtuţi ca pe oricare alta. În sfârşit, în Mahazana, s-a dezvoltat devotaţiunea, cea orientată către Bodhisttva şi acei Buddha ajutători. PAGE PAGE 1 쥁@