Referat Sfanta Scriptura
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Sfanta Scriptura si de asemenea puteti face
Download Referat Sfanta scripturaCiteste fragmente din Referat Sfanta Scriptura
SFANTA SCRIPTURA
Sfanta Scriptura este " cartea cartilor ", care cuprinde Descoperirea
Dumnezeiasca, fiind insuflata de Duhul Sfant. Nu oricine poate explica
Sfanta Scriptura, ci numai cei anume pregatiti si randuiti de Sfanta
Biserica. Numai Biserica are dreptul si puterea sa explice Sfanta
scriptura, pentru ca ea a pastrat-o si a aparat-o de invataturile
gresite in decursul veacurilor. Daca fiecare explica Sfanta Scriptura
dupa capul sau, vom ajunge la diferite si diferite pareri, instrainate
de invatatura cea sanatoasa, contrar la ceea ce ne indeamna Sfantul
Apostol Pavel :
" Tine dreptarul cuvintelor sanatoase, pe care le-ai auzit de la mine,
cu credinta si cu iubirea ce este in Hristos Iisus "( II Timotei 1, 13
).
Intre cartile de valoare universala, nemuritoare, carti ce constituie
mijloace majore de inaltare spirituala, Sfinta Scriptura, se situeaza pe
primul loc.
Ea exista de peste trei mii de ani, dar patina vremii nu i-a diminuat
valoarea, utilitatea sau activitatea. Reinnoindu-si periodic vesmintul
omenesc-limba-prin noi versiuni, ea isi vadeste de fiecare data fondul
sublim, valorile sale imense culturale, pentru umanitate si cele
mintuitoare pentru lumea crestina; caci ea contine deopotriva profunde
valente spirituale omenesti, ca si un fond revelational absolut necesar
pentru mintuirea crestinilor.
De aceea, chiar printre cei care refuza sa accepte vreo dogma si nu cred
in originea divina a Sfintei Scripturi sint multi care o citesc si
studiaza din cauza problemelor ce se gasesc in ea referitor la fiinta
umana si destinul sau, la rolul sau jucat in evolutia umanitatii si mai
ales, a popoarelor si civilizatiei din Orientul Apropiat ca si pentru
continutul sau artistico-literar. Pentru crestini ea este cartea
fundamentala orentativa in materie de credinta, cartea de capatai, de
instruire, inaltare si mingiiere sufleteasca. Sfinta Scriptura sau
Biblia 1) , este cartea cea mai reprezentativa a omenirii. Ca valoare
spirituala ea reprezinta experienta religioasa a unui popor, a unor
personalitati exceptionale, - viata sociala, morala, legislativa si
istorica: revelind si viata comunitatilor primitive crestine a unui
popor precum si experienta religioasa a apostolilor, si invatatura
Domnului Hristos. Este o carte veche. Totusi, cu toata vechimea ei,
Sfinta Scriptura este superioara tuturor operelor similare atit
religioase cit si profane. S-a obisnuit si se obisnuieste, indeosebi
astazi, cind se redescopera marile valori ale civilizatiilor apuse, a se
face comparatie si a se pune pe acelasi plan Sfinta Scriptura cu marile
carti ale religiilor ce au existat odinioara sau care inca mai exista si
astazi. Mai intii, in religiile greaca, romana, egipteana,
asiro-babiloniana n-au existat carti sfinte in adevaratul inteles al
cuvintului, ci numai carti de ritual cu un cuprins inferior Sfintei
Scripturi 4). Marile carti religioase ale Brahmanismului, Rigveda, a
Budismului, Tipitaka, a chinezilor, Ching sau Zend-Avesta, cartea sfinta
a Zooroastrismului, cartile sfinte ale vechilor irani, ca si
Bhagavadgita indiana, toate sint un conglomerat de scrieri cuprinzind
reguli monastice, geografie mitica, vrajitorie, sau Coranul, cartea
religioasa a mahomedanismului, mult mai tirzie decit celelalte (veacul
al VII-lea dupa Hristos) este in fond o imitatie a Sfintei Scripturi. 5)
Toate celelalte carti oricit ar fi de geniale se invechesc, se
demodeaza, isi pierd valoarea, pe cind Sfinta Scriptura ramine vesnic
actuala.
Continutul ei, desi profund si plin de sens este acceptabil si acesibil
intregii suflari omenesti. Nu exista om, oricit de simplu sau de invatat
ar fi, care sa nu gaseasca ceva instructiv, sau sa nu guste cu placere
paginile Bibliei. Ea este cartea care a fost tradusa in cele mai multe
limbi sau dialecte, numarul acestora fiind de aproximativ o mie. 9) Nici
o alta opera profana sau religioasa nu cunoaste asemenea raspindire.
Dante sau Shakespeare, Ghoethe sau Tolstoi nu pot fi tradusi in prea
multe limbi - poate in citeva zeci sau chiar o suta de limbi - caci nu
pot fi intelesi de multe popoare din cauza specificului lor propriu.
Biblia, insa, este potrivita tuturor popoarelor de pe orice treapta de
cultura. Oriunde patrunde ea devine cartea cea mai populara si cea mai
raspindita. 10) Deci Sfinta Scriptura este in primul rind cartea de
capatai a crestinismului. Aici el trebuie sa caute continutul necesar
pentru mintuirea sa. Prin lectura ei se inalta cu sufletul catre
Dumnezeu, prin ea se purifica, isi gaseste echilibrul intregii sale
vieti, capata mintuirea sufleteasca. Este o adevarata hrana sufleteasca
pentru cel ce o cauta si citeste cu credinta. Sfintii Parinti care au
vietuit in veacurile imediat urmatoare Domnului Hristos si au trait
adevarurile biblice, s-au identificat cu cele spuse in Cartea Sfinta,
dau marturie despre valoarea si folosul adevarurilor scripturistice. Ei
arata sublimitatea acestor invataturi mintuitoare si-i indeamna pe
crestini sa le citeasca si sa le puna in practica. Deci Sfinta Scriptura
este cartea religioasa a crestinilor pentru vietuire spirituala si
morala, pentru mintuire. Ea este o neintrecuta carte de pietate, de
indrumare sufleteasca, de indemn spre iubire de oameni si de Dumnezeu.
In ea ni se ofera o inalta conceptie despre lume si viata. Ea raspunde
la cele mai presante probleme si aspiratii omenesti si mingiie toate
ranele noastre sufletesti. Sfinta Scriptura, spune un vechi profesor de
teologie roman, "se apleaca si se aplica la nevoile si ranele sufletului
nostru, corespunde cerintelor lui morale, il cunoaste, il intelege, il
face sa creasca, il satisface, ca nici o alta carte. Sufletul nostru
gaseste in ea cunostinta despre sine, capata prin ea cunostinta de sine.
Cum am aratat, Sfanta Scriptura cuprinde doua parti: Vechiul Testament
(Legea Veche) si Noul Testament (Legea Noua). Vechiul Testament cuprinde
invataturile care au fost descoperite de Dumnezeu oamenilor prin Moise
si prin prooroci, barbati alesi si calauziti de Duhul Sfant care au
trait inainte de venirea in lume a Domnului Iisus Hristos, a Carui
venire ei au vazut-o in duh si au vestit-o. “Dumnezeu odinioara, in
multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin
prooroci†(Ev. 1,1). Vechiul Testament cuprinde lucrarea lui Dumnezeu
in creerea si purtarea de grija a lumii in general si in mod special
cuprinde istoria poporului Israel ca popor ales intre celelalte popoare,
chemat sa pastraze invatatura despre Adevaratul Unul Dumnezeu. Cartile
cuprinse in Vechiul Testament sint in numar de 39 si au caracter unele
istoric, altele didactic si altele profetic. Cele care au caracter sau
cuprins istoric sunt: Facerea, Iesirea, Leviticul, Numerii,
Deuteronomul, Iosua, Judecatorii, Cartea Rut, I Regi, II Regi, III Regi,
IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra, Neemia (Ezdra II), Estera. Cele
care au caracter sau continut didactic (invatatoresc) sint: Psalmii,
Cartea lui Iov, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cantarea
Cantarilor, iar cele care au continut profetic sint: Isaia, Ieremia,
Iezechiel, Daniel (Profetii mari), Plangerile lui Ieremia, (Profetii
mici 12): Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie,
Agheu, Zaharia si Maleahi.
Pe langa cele 39 de carti enumerate, primite de Biserica a fi insuflate
de Dumnezeu, pentru care se numesc canonice (cuvant primit din limba
ebraica prin mijlocirea limbii grecesti care insemneaza “dreptarâ€Â
sau “regulaâ€Â), Vechiul Testament mai cuprinde un numar de carti, pe
care Biserica le-a socotit folositoare si ziditoare de suflet si le
recomanda sa fie citite, carti care se numesc deuterocanonice si acestea
sint: 1. Cartea lui Tobit; 2. Cartea Iuditei; 3. Cartea Intelepciunii
lui Solomon; 4. Cartea Intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, numita
si Ecleziasticul; 5. Cartea a treia a lui Ezdra (cartea a doua a lui
Neemia cuprinsa in cartile canonice); 6. Cartea intai a Macabeilor; 7.
Cartea a doua a Macabeilor; 8. Cartea a treia a Macabeilor (este si o a
patra carte a Macabeilor); 9. Cartea Baruh si 10. Scrisoarea Proorocului
Ieremia. Ca necanonice sint considerate si urmatoarele fragmente din
cartile canonice enumerate: 1. Rugaciunea Regelui Manase (aflata la
sfarsitul cartii a doua Paralipomene sau Cronici); 2. O parte din Cartea
Estera (cea care nu este impartita in versete); 3. Ultimul Psalm (care
urmeaza dupa Psalmul 150); 4. Cantarea celor trei tineri (din cartea lui
Daniil); 5. Istoria Suzanei; 6. Bel si balaurul (Mentionam ca unele
texte cum sint: Ieremia 10, 11; Daniil 2, 4-7, 28; Ezdra 4,7, 11-28 au
fost scrise in limba aramaica, limba semita, cea mai apropiata de limba
ebraica).
Cuvintul lui Dumnezeu cuprins in Vechiul Testament sau in Legea Veche a
chemat si a pregatit oameni pentru venirea Domnului Iisus Hristos si
intelegerea Legii Noi cuprinsa in Noul Testament. Pentru aceasta Vechiul
Testament este considerat a fi un <
> sau un <> catre
Hristos (Gal. 3, 24), in special prin proorocirile care vestesc venirea
Sa, in Care s-au implinit <>. Astfel,
Noul Testament in cel Vechi se ascunde, iar cel Vechi in cel Nou se
descopera. Noul Testament cuprinde la rindul sau un numar de 27 de carti
canonice: Cele patru Sfinte Evanghelii: Matei, Marcu, Luca si Ioan;
Faptele Apostolilor; Epistolele Sfantului Apostol Pavel, in numar de 14:
Romani, I Carinteni, II Corinteni, Galateni, Efeseni, Gilipeni,
Coloseni, I Tesaloniceni, II Tesaloniceni, I Timotei, II Timotei, Tit,
Filimon, Evrei; Epistolele sobornicesti: Iacov, I Petru, II Petru, I,
II, III Ioan, Iuda si Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul si teologul.
Cele 27 de carti canonice ale Noului Testament cuprind invataturile
descoperite de Domnul Iisus Hristos si au fost transcrise de Sfintii
Apostoli si urmasii lor, cele mai multe inainte de anul 70, in afara de
cartile Sfintului Ioan Evanghelistul si Teologul, care au fost scrise
dupa anul 70, pina la sfirsitul secolului I. Cuvintul lui Dumnezeu
descoperit oamenilor la inceput prin Moise si proorocii Vechiului
Testament a fost descoperit desavarsit prin Insusi Fiul Sau, Domnul
Iisus Hristos, dupa cum ni se arata: <> (Evrei 1, 2). Atit Vechiul cit
si Noul Testament formeaza o unitate, un intreg, care se completeaza si
se armonizeaza intr-o singura Sfinta Carte, Sfinta Scriptura, care
<> (II Tim. 3, 16), si ne sta deschisa ca sa
cunoastem, sa ascultam si sa implinim Cuvintul lui Dumnezeu pentru
mintuirea noastra.
Prin cuvintul Testament intelegem in mod obisnuit hotaririle luate de
cineva cu scopul de a fi respectate dupa moartea sa. Vechiul Testament
si Noul Testament alcatuiesc laolalta Cartea noastra Sfinta, Sfinta
Scriptura, care cuprinde Cuvintul lui Dumnezeu, cel ce este vesnic, in
dialog cu noi oamenii, in limba fiecarui popor, ca sa-l ascultam, sa-l
cunoastem si sa-l implinim, ca fii rascumparati ai lui Dumnezeu prin
jertfa Fiului Sau, Domnul Iisus Hristos, care ne-a facut cunoscut pe
Dumnezeu Tatal si pe Dumnezeu Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si
nedespartita: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
ì¥Â@