Referat Creator Al Romanului Romanesc

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Creator Al Romanului Romanesc si de asemenea puteti face Download Referat Creator al romanului romanesc

Citeste fragmente din Referat Creator Al Romanului Romanesc

Liviu Rebreanu, creator al romanului românesc modern În cadrul evoluţiei romanului românesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continuă şi adânceşte cercetarea societăţii româneşti, în tradiţia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici şi M. Sadoveanu, printr-o vastă documentare şi compoziţie, printr-un studiu atent de analiză psihologică. El are contingenţă în fiecare, dar se diferenţiază de ei în chip radical. De Slavici şi de Sadoveanu îl apropie orientarea predilectă către lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea scenelor de masă. Ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică. Rebreanu conştiinţă mai frământată, rămâne la romanul frescă socială, palpitând de dramatism. În această direcţie a vastelor construcţii epice, cu caracter obiectiv, şi în orientarea romanului psihologic pe făgaş realist stă principala contribuţie a lui Rebreanu, care face din el creatorul romanului modern în literatura română. Pe această bază se situează şi locul lui eminent între romancierii europeni ai problematicii ţărăneşti şi ai cazurilor de conştiinţă. Formula de roman pe care o adoptă Liviu Rebreanu este modernă: ea rezultă în primul rând, din schimbarea perspectivei de investigaţie românească. Diferită e doar metoda, căci romanul, şi în cazul lui Rebreanu, rămâne în actualitatea vieţii. Rebreanu însă o interpretează obiectiv, ca problemă, fără intenţii moralizatoare sau sentimentalism. În această perspectivă largă capătă motivaţie drama căsniciei din romanul Ion, răscoala din romanul cu acelaşi nume, încercarea de evadare din romanul Pădurea spânzuraţilor, ori crima din romanul Ciuleandra. Primul în ordine cronologică este romanul Ion, apărut în 1920, care schimbă cursul istoriei romanului românesc, scoţându-l din criza îndelungii sale aşezări. lui dar acesta nu-i aduce fericire. Cele două volume Glasul pământului şi Glasul iubirii reunesc într-o structură arhitectonică specifică lui L. Rebreanu vasta frescă a societăţii româneşti de la începutul secolului al XX-lea. Romanul lui Liviu Rebreanu este modern şi sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecărui personaj devine astfel o problemă de psihologie umană, determinată nu numai de factori sociali, ci şi de impulsuri ale fiinţei ce răbufnesc în împrejurări, uneori pătimaşe fie în romanul Ion, fie în romanul Răscoala (Melinte Heruvim, Leonte Orbişor, Serafim Mogoş, baba Ioana, Trifon Guju, Marin Stan) alteori, răscolind conştiinţe, în derută ca în romanul Pădurea spânzuraţilor (Svoboda, Apostol Bologa). Obiectiv, în desfăşurarea lui epică, de frescă socială, romanul lui Rebreanu este şi analitic prin motivarea psihologică a faptului uman. Prin Rebreanu romanul românesc se îndreaptă astfel către proza de analiză psihologică remarcabilă în romanele ulterioare ale lui Camil Petrescu, Cezar Petrescu, H. Papadat Bengescu. Primul roman constituit în acest sens este Pădurea spânzuraţilor publicat în 1922. Ideea fundamentală a romanului, ilustrată prin destinul tragic al lui Apostol Bologa, susţinut artistic de destinul asemănător al lui Svoboda şi al celorlalţi spânzuraţi, este condamnarea războiului imperialist. Rebreanu vede limpede caracterul lui odios şi-l realizează artistic fără emfază, lăsându-l să se desprindă cu forţă elementară din realităţile zugrăvite. Prin modalităţile de analiză psihologică şi urmărirea pasionată a felului cum, o construcţie abstractă, raţionalistă, de tipul ideii datoriei faţă de statul habsburgic, se destramă în ciocnirea cu sentimentul moral crescut din temeiurile cele mai adânci ale fiinţei omeneşti, din raporturile ei efective, romanul apropie pe Rebreanu de Dostoevski. Romanul lui Rebreanu se distinge şi prin arhitectura lui complexă, nu mai puţin modernă (două părţi, câte 6 capitole în fiecare parte, titluri antonime, acelaşi aspect la început şi sfârşit). Eroii lui Rebreanu se integrează, cu antecedentele lor biografice în conjunctura evenimentelor, cu configuraţia lor psihică. Istoria lor se desfăşoară treptat, se descoperă progresiv în angrenajul social complex în care sunt surprinşi, în dialectica relaţiilor sociale, desfăşurate episodic, în planuri narative, ce străbat diferite medii de viaţă şi se interferează. Epicul, sintetic în înlănţuirea episoadelor şi simetric în construcţia întregului, capătă relief prin situaţii şi caractere opuse, imaginea de ansamblu se întregeşte monografic prin diversificarea detaliilor, mereu însă în aceeaşi problemă, cadru de dezbatere şi document de epocă. Ţinuta sobră a naratorului, conciziunea stilului, claritatea şi precizia notaţiei sunt atribute care se integrează organic în viziunea realistă a scriitorului. 쥁`