Referat Arghezi - Biografie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Arghezi - Biografie si de asemenea puteti face Download Referat Arghezi - biografie

Citeste fragmente din Referat Arghezi - Biografie

Tudor Arghezi Universul operei Debutul îl are la 16 ani în revista “Liga ortodoxã”. Începând din 1910 Arghezi are o activitate forate sus]inutã, în cadrul cãreia conduce reviste [i ziare cum sunt Cronica, Cuget românesc, Na]iunea, Bilete de papagal. În 1927 editeazã primul volum “Cuvinte potrivite”. În 1947 prime[te premiul na]ional de poezie. Este autor al unei piese de teatru: ”Seringa”. În 1955 devine membru al Academiei Române. Are tablete în 1929 “Icoane de lemn”, în 1936 “Poarta neagrã”, în 1946 “Bilete de papagal” [i în 1960 “Tablete de cronicari”. A scris romane ca “Ochii maicii domnului” (1934), “Cimitirul buna vestire” (1936) [i Lina (1942). Din poezia lui Arghezi se desprinde un univers tematic ce poate fi grupat: 1.) Lirica de dragoste, în cadrul cãreia poetul exprimã ata[amentul de fiin]a iubitã, de lume [i de via]ã în general. Are versuri în care rântã iubirea [i se opre[te asupra iubitei cãreia îi face portretul: “Obrajii tãi mi-s dragi Cu ochii lor ca lacul În care se oglindesc Azurul [i copacul”. Arghezi cultivã o elegie eroticã 3.) Poezia filozofico-religioasã: Psalmi Una din laturile dominate ale poeziei argheziene stã sub semnul cãutãrilor filozofico-religioase. Ca to]i mari poe]i ai lumii [i Arghezi a fost rãscolit de o serie de probleme fundamentale legate de rostul omului pe pãmânt, a începuturilor existen]ei omului în univers, a perspectivelor care i se deschid, a mor]ii care pune capãt zbaterilor omului pentru înfrumuse]area vie]ii. Poetul s-a rãzboit cu fantomele divinitã]ii mor]ii. Ispita cunoa[terii o gãsim în “Psalmi” di cadrul volumului “Cuvinte potrivite”. Motivul cãutãrii divinitã]ii prezent în poezia argezianã încã de la primele poezii de dupã debut devin în “Psalmi” o obsesie tiranicã [i ea se prelunge[te în “Stihuri de searã” [i “Hore”. Poetul este la început chinuit de îndoieli, dacã existã sau nu Dumnezeu, de aceea în Psalmul al VI.-lea spune: “Pari când a fi, pari când cã nu mai e[ti”. Arghezi nu poate în]elege tãcerea lui Dumnezeu [i în acela[i Psalm aratã dorin]a de a fi în stare sã intre în contact direct cu Dumnezeu: “Siguri, acum în marea ta poveste Rãmân cu tine sã mã mai mãsor Fãrã sã vreau sã ies biruitor Vreau sã te pipãi [i sã urlu: Este?” Oscilând între dorin]a de a afirma existen]a lui Dumnezeu [i gândul cã acesta s-ar putea reduce doar la o iluzie zadarnic între]inutã poetul exclamã: “Pentru credin]ã sau pentru tãgadã, Te caut dârz [i fãrã de folos”. Poetul ajunge sã îl pândeascã pe Dumnezeu ca pe un vânat [i sã îl amenin]e cu nimicirea fizicã: “Te drãmuiesc în zgomot [i-n tãcere ªi te pândesc în timp ca pe vânat Sã vãd: e[ti [oimul meu cel cãutat Sã te ucid sau sã-ngenunchi a cere” În Psalmul al II.-lea poetul este mai neînduplecat: “Cercasem eu cu aerul meu Sã te rãstorn pe tine Dumnezeu Tâlhar de ceneri îmi fãcui solia Sã-]i jefuiesc cu vulturii tãria”. El ajunge sã punã sub semnul întrebãrii existen]a lui Dumnezeu pentru cã de la familia sfântã a tot puternicul n-a mai trimis nici un semn pentru scriitorii de rând, de aceea în unul din Psalmii publica]i în 1959 aratã cã: “Înver[unat de piedici sã le sfãrâm îmi vine Dar trebuie-mi da seama sã-ncep de-abia cu tine”. Tema mor]ii opune poetul în poezia “De-a v-a]i ascuns” din volumul “Cuvinte potrivite”. Poezia duce cu gândul la “Mai am un singur dor” [i “Miori]a”. Poetul simte apropierea mor]ii [i a[teaptã cu lini[te interioarã. Poezia este un testament oral lãsat copiilor de care se va despãr]ii de moarte. Acela[i presentiment al mor]ii îl vom gãsi în poezia “Poate cã este ceasul” sau “Ora zece”. De la teamã [i fricã în fa]a mor]ii poetul ajunge la groazã în poezia “Duhovniceascã”. În alte poezii Arghezi exprimã spaima în fa]a mor]ii, a[a cum este în poezia “Duhovniceascã”. Atât în poezia “De-a v-a]i ascuns” cât [i în “Duhovniceascã” poetul se opre[te asupra felului de manifestare a mor]ii. Spaima se transformã apoi în groazã, moartea este vãzutã ca un cioplu de care nimeni nu poate scãpa [i care îl va ia pe om când nici nu se a[teaptã. 4.) O altã temã a liricii lui Arghezi este cel al universului miniatural al lumii mãrunte [i umilã: a florilor, al gâzelor, lumea copilului. Poetul simte nevoia sã cunoascã culmile limpezi ale inocen]ei sã-[i consacre iubirea fiin]elor mici, copiilor, animalelor domestice, gâzelor, florilor de câmp [i de grãdinã. În volumele de poezii cum sunt “Cãrticicã de searã”, “Stihuri pentru copii”, “Hore” sau în volumele în prozã “cartea cu jucãrii”, “Prisaca” întâlnim o lume de pãsãri, insecte, câini, oi, pisici, gãinile din curte, în altele rândunicele, greierele, furnicile devin personajele unor poeme de o mare gingã[ie liricã. La fel ca [i un copil Arghezi se lasã încântat de spectacolul [i nectarul. În poezia “O lãcustã” gãsim o micã bijuterie însufle]itã: “Mi-a umblat în pãpãdie O goangã cu pãlãrie ªi cãma[e stacojae. Avea fuste [i manta Tãiate din catifea ªi pieptari cu solzi de ]iplã, Cãptu[it care-un fel de sticlã”. În alte poezii ca “Horã de [oareci” [oarecele este numit “o jucãrie cu scamatoni”, gâza micã, numitã “vaca lui Dumnezeu”, este o boabã de catifea cãreia “Dumnezeu când i-a fãcut Fiin]a di scuipat [i lut Cu o pensulã de zdrean]ã A vopsit-o cu faian]ã ªi i-a pus ca din gre[ealã Douã co[i cu cãptu[ealã În spinare Ca sã zboare”. Universul acesta mãrunt graviteazã mai ales în lumea gospodãriei în care copilul ocupã un loc foarte important. Acest univers al copilului este populat de Zdrean]ã “Cel cu ochii de faian]ã” dar [i de creioane colorate cu care copilul deseneazã realizând imaginea unor case în care poetul dore[te sã trãiascã to]i împreunã. Testament Este poezia care deschide volumul “Cuvinte potrivite” din 1927 un fel de manifest literar. În ce prive[te titlul semnificã o mo[tenire lãsatã urma[ilor. Testamentul se formeazã de obicei spre sfâr[itul vie]ii sau al închegãrii unei opere. Paradoxal la Arghezi testamentul este a[ezat în deschiderea directoare ale crea]iei sale. Este în acela[i timp un masaj transmis prin vreme genera]iilor viitoare cât [i propriului crez artistic urmãrit cu asiduitate de-a lungul întregii vie]i. Poezia “Testament” cuprinde o seria de idei deosebite de valoroase dintre care amintim: 1.) legãtura dintre genera]ii [i responsabilitatea urma[ilor fa]ã de înainta[i. Scriitorul se adreseazã fiului sãu cãruia nu-i lasã mo[tenire “Drept bunuri, dupã moarte, Decât un nume adunat pe-o carte”, acesta fiind crea]ia artisticã, dar cartea este pentru ei “hrisovul cel dintâi”, [i în acela[i timp un punct final, dar [i o treaptã în urma cãreia se a[terne un lung trecut de trudã [i suferin]ã, o adevãratã istorie. Fa]ã de aceastã istorie a durerii multiseculare crea]ia poeticã reprezintã clipa a[teptatã al împlinirii. Ea este de fapt sublimarea prin artã a muncii [i umilin]ei îndurate de genera]iile de ]ãrani care l-au precedat “Ca sã schimbãm, acum, întâia oarã, Sapa-n condei [i brazda-n cãlimarã Bãtrânii-au adunat, printre plãvani Sudoarea muncii sutelor de ani”. Aceastã carte este ie[irea la luminã din negura trecutului cu îndârjire [i îndrãznealã, este expresia unui act de rãzbunare, mo[uind de demult [i izbucnind în slova de foc a poeziei. Din amintirea [i îndatorirea fa]ã de strãbuni poetul fãure[te un idol, un Dumnezeu: “Am luat cenu[a mor]ilor din vatrã ªi-am fãcut-o Dumnezeu din piatrã, Hotar înalt, cu douã lumi de poale, Pãzind în piscul datoriei tale”. De fapt poetul se adreseazã fiului în numele înainta[ilor, cartea devine act de pedepsire, de rãzbunare: “Durerea noastrã surdã [i amarã O grãmãdii pe-o singurã vioarã, Pe care ascultând-o a jucat Stãpânul, ca un ]ap înjunghiat”. Poetul nu vorbe[te în numele sãu, ci în numele neamului de iobagi. Izbãvirea [i rãzbunarea strãbunilor de fapt: “E-ndreptã]irea ramurei obscure Ie[itã la luminã din pãdure”. În]elesul adânc al cãr]ii nãscut din osândã [i mânie acumulatã scapã omului comun ne[tiutor [i nedeprins sã tãlmãceascã ceea ce se ascunde în adâncurile ei. Versurile sunt metaforice, iar metafora se bazeazã pe verbul de ac]iune “numele este adunat pe-o carte”, seara este “rãzvrãtitã”, cuvintele sunt “frãmântate”, ocara “se toarce”, osemintele sunt “vãrsate”. 2.) izvorul [i natura limbajului poetic, modalitã]ile de expresie literarã, lupta cu materia limbii. Lexicul poeziei are precizatã sursa [i anume limba popularã: “Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am iscat cuvinte potrivite”. Aceastã limbã a fost folositã de strãbuni. Aceastã limbã nu este preluatã ci trecutã printr-un proces creator. Poetul a selectat acele cuvinte capabile sã exprime durerea vie]ii înainta[ilor când afirmã “Frãmântate mii de stãpâni Le-am prefãcut în versuri [i icoane”. Arghezi î[i exprimã preferin]a pentru cuvintele vechi expresive prin sensul lor. Criteriul selectiv are rolul de a arãta istoria socialã a neamului sãu de iobagi [i ideea de vechime. Vocabularul folosit sugereazã suferin]ã. Avem cuvinte: râpi, brânci, gropi adânci. Zona de cuvinte define[te lumea artei. În cadrul poeziei gãsim folosite cuvinte arhaice (hrisov), se folose[te verbul a cunoa[te cu sensul de a [tie. Avem forme regionale “saricã”, se folose[te pronumele personal care înso]e[te verbele la perfectul simplu caracteristic graiului oltenesc, strãmo[ii poetului fiind olteni, “fãcui, grãmãdii”. Lumea despre care vorbe[te poetul este o lume cu sarici a cãror provenien]ã durã a urmat-o de-a lungul veacurilor un urcu[ “pe brânci, prin râpi [i gropi adânci”. Limba sugereazã ideea de caznã, de eforturi ne[tiute, dar [i de împotrivire tenace [i surdã. Glasurile care au amu]it au fost de rãspundere fa[ã de strãbuni. Osemintele, cenu[a devin simbolul nãzuin]elor neîmplinite [i care î[i cer împlinirea prin opera poetului. Prin crea]ia poetului s-a efectuat o muta]ie în ritmul istoriei. Aceastã muta]ie este de fapt consecin]a actului de transformare a vorbelor sãrace [i simple într-o ]esãturã nouã de cuvinte cu metamorfoza graiului cotidian în artã. La Arghezi actul de crea]ie devine sinonim cu munca. Poetul î[i revendicã privilegiul de a fi tans suva care curge dea veacuri în cuvintele [i cãrora le înobilcasã sensul. Existã în poezie douã zone care alimenteazã expresia poetului: 1.) limbajul popular [i familiar al lumii din care s-a ridicat poetul, lumea substantivelor râpi, gropi, vite, plãvani [i care este lumea celor care au stat sub povara [i blestemul biciului, al ocãrii, al noroaielor, al bubelor [i mucegaiului. 2.) Existã apoi lumea cuvintelor care prin antitezã prezintã lumea artei. Aceastã lume a artei o redau substantivele concrete: icoane, muguri, coroane, [i cele abstracte: visuri, frumuse]i, pre]uri noi. Poezia începe cu o propozi]ie negativã care restrânge sfera no]iunii de avu]ie [i o delimiteazã de celelalte bunuri. Începând cu versul al III.-lea complementele [i subordonatele sunt aglomerate înaintea propozi]iilor principale. Strofa urmãtoare începe cu o propozi]ie imperativã care are valoare de îndemn, poruncã, dar [i o datorie de la care urma[ii nu au voie sã se sustragã. Treptat ritmul se schimbã datoritã repeti]iilor incluse. În ultima strofã tensiunea scade dintr-o datã, verbele la participiu exprimã starea de pasivitate, de iner]ie spiritualã. Impresia este întãritã de epitetul “lene[ã” a[ezat înaintea circumstan]ialei [i care aratã apozi]ia dintre realizarea artei [i felul receptãrii ei de noi: “Întinsã lene[ã pe canapea, Domni]a suferã în cartea mea. Slova de foc [i slova fãuritã Împãrechete-n carte se mãritã Ca fierul cald îmbrã]i[at în cle[te”. Mesajul transmis prin poezie s-a dezvoltat pe coordonatele unei concep]ii despre artã care a rãmas nealteratã de-a lungul întregii activitã]i al lui Arghezi. page 2 Ü¥eÀ