Referat De La Vrancea

Mai jos puteti citi fragmente din Referat De La Vrancea si de asemenea puteti face Download Referat De la vrancea

Citeste fragmente din Referat De La Vrancea

I. Viaţa lui B.Şt.Delavrancea I.1 La margine de Bucureşti Satul Dela Nouă devenise cu timpul un fel de mahala a Bucureştiului unde se stabiliseră , alungaţi de sărăcie şi de diverse conflicte sociale , ţărani din mai multe localităţi ale ţării , cu precădere din părţile Vrancei . Aceştia fuseseră atraşi şi de perspectiva unor câştiguri mai bune prin practicarea cărăuşiei . Printre familiile de cărăuşi stabilite în Dela Nouă se numără şi cea a lui Ştefan Tudor Albu , ai căror strămoşi se trăgeau de prin părţile Vrancei . Ultimul dintre cei nouă copii născuţi de mama Iana , soţia lui Ştefan Tudor Albu , a văzut lumina zilei la 11 aprilie 1858 şi a primit numele de Barbu . Patru din fraţii mai mari mor de copii rămânând în viaţă trei băieţi şi două fete : Nicolae , Maria , Constantin, Uţa şi Barbu . Numele tatălui scriitorului a suferit o metamorfoză obişnuită în întocmirea vechilor acte oficiale devenind din Ştefan Tudor Albu , Stephănescu , iar mai apoi Ştefănescu de unde şi numele scriitorului Barbu Ştefănescu . Pseudonimul Delavrancea , a fost folosit de către scriitor ca un omagiu închinat strămoşilor săi vrânceni . Atât familia bunicilor cât şi a părinţilor erau cunoscute ca familii harnice şi cinstite . Datorită acestor calităţi bunicul scriitorului a fost ales staroste al breslei căruţaşilor din Bariera Vergului . Tatăl scriitorului , om săritor la nevoile altora şi devotat familiei , sătul de greutăţile vieţii de cărăuş se zbate pentru a-şi da copiii la studii înalte pentru a nu avea soarta lui . Astfel Nicolae ajunge avocat iar Constantin procuror . Cele două fete , sunt înzestrate şi măritate cu doi negustori bine situaţi . I.2 Bunicii , copilăria şi primii ani de şcoală Tot în mahalaua Dela Nouă îşi duceau viaţa şi bunicii scriitorului ,Tudor şi Musa Albu . Portretele realizate de Delavrancea celor doi bunici sunt o mărturie dintre cele mai luminoase a dragostei scriitorului faţă de întreaga ţărănime română . Chipurile celor doi bunici l-au urmărit toată viaţa , oferindu-i subiecte literare tratate cu o duioşie unică în literatura noastră . Sugestiv este portretul bunicului din povestirea Bunicul , care rămâne peste ani adoima unei icoane dragi la care scriitorul se va închina mereu … “Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe ; sprâncenele , mustăţile , barba …peste toate au nins ani mulţi şi grei . Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară : Blânzi şi mângâietori . “ La fel de bine este conturat şi portretul bunicii în povestirea Bunica … “ Era înaltă şi uscăţivă , cu părul alb şi creţ , cu ochii căprui , cu gura strânsă şi buza de sus crestată în dinţi de pieptene de la nas în jos …Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire . Glasul ei mă legăna : genele mi se prindeau şi adormeam … Avea o poală fermecată şi un glas şi un fus cari mă furau pe nesimţite şi adormeam fericit sub privirile şi zâmbetul ei . “ Vremea jocurilor şi a poveştilor trecu odată cu primi ani ai copilăriei şi începu vremea învăţăturii .Iniţial fu dat unui dascăl Ion Pestreanu (nea Nicuţă) să-l iniţieze în scriere şi citire – o amestecătură de litere chirilice şi latine . Urmează clasa a Ia şi a II a la Şcoala sucursală de băieţi nr. 4 actualmente Şcoala “B. Şt. Delavrancea “ iar clasele a IIIa şi a IVa la Şcoala Domnească , unde l-a avut învăţător pe Ion Vuticescu , devenit celebru prin schiţa “Domnul Vucea “. Primii ani de şcoală au însemnat pentru copilul Barbu Ştefănescu şi primul contact cu o altfel de lume . A fost un puternic şoc suferit de copil în confruntarea cu un învăţător răutăcios , pătimaş şi părtinitor – apropiat cu umilinţă de fii celor bogaţi şi dispreţuitor faţă de copiii săracilor . Această confruntare îi va oferi scriitorului o atitudine critică şi demascatoare a defectelor sociale pentru tot restul vieţii . I.3. Sclavia liceului şi anii de studenţie . Debutul în literatură Copiii din mediul rural , ca şi cei ai săracilor din marile oraşe , ajungeau mai greu elevi la liceele de prestigiu sau studenţi . Dar cei care reuşeau să depăşească greutăţile impuse de condiţiile materiale sau de altă natură şi să se afirme prin calităţile lor deosebite la învăţătură sau prin talente de excepţie ajungeau personalităţi de renume în viaţa noastră culturală , politică şi ştiinţifică . Istoria acestui popor ne-a oferit nenumărate exemple în acest sens , iar unul dintre dintre aceste exemple este şi Barbu Ştefănescu Delavrancea , fiul unor ţărani vrânceni stabiliţi în marginea Bucureştiului . Din anul 1859 Barbu ajunge elev de liceu iniţial la Liceul “Gheorghe Lazăr “ şi din clasa a II a la Liceul “Sfântul Sava” . Fiind bursier , datorită rezultatelor la învăţătură, avea întreţinerea şi îmbrăcămintea gratuite . Anii de liceu , mai ales prin faptul că aproape tot timpul trebuia să stea în internat , i-au lăsat un gust amar aşa cum avea să descrie mai târziu această perioadă în nuvela Bursierul : …sclavia liceului , masa bursierilor , soioasă şi murdară , duhoarea bucatelor grase , cafelele cu lapte mirosind a câine plouat , plescăitul lacom a optzeci de tovarăşi şi pedagogii cu ifosul lor de parveniţi , aşezaţi în capetele celor două mese lungi … iaca ce mă înfioară şi astăzi când mă gândesc la acea viaţa de şapte ani …” Cu toate greutăţile prin care a trecut însă , a avut şi mari satisfacţii oferite de recunoaşterea talentelor sale literare şi pictură de către unii profesori ai liceului , care l-au apreciat şi sprijinit în aspiraţiile sale . Elev fiind debutează cu o poezie închinată eroilor Războiului de Independenţă în ziarul România Liberă . Ultimul an de liceu îi aduce şi debutul în volum cu o culegere de versuri juvenile sub titlul Poiana Lungă . Îndată după după apariţia acestui volum , citeşte în Convorbiri literare câteva din poeziile lui Eminescu . Gestul lui Delavrancea din această perioadă rămâne unic în întreaga istorie literară română . Închinându-se în faţa geniului eminescian şi recunoscându-i totala superioritate în arta poeziei , se hotărăşte să-şi retragă din librării toate cărţile . Astfel se face că din primul volum nu s-a păstrat decât un singur exemplar . Acest gest de nobilă recunoaştere a adevăratelor valori nu-l îndepărtează însă de literatură , ci-l determină să se apropie de acele genuri care-i ofereau posibilităţi de afirmare în plinătatea forţelor sale . După terminarea Liceului “Sf. Sava “ se înscrie la Facultatea de Drept . Însetat de cât mai multe cunoştinţe audiază în paralel şi cursurile unor profesori renumiţi ai Facultăţii de Litere , medicină şi matematică . Are ocazia să-l cunoască pe marele critic Titu Maiorescu la cursul de logică . Este de altfel perioada când este atras şi de alte mari personalităţi ale acelei epoci , care-i vor rămâne aproape pentru tot restul vieţii : Spiru Haret , Al . Vlahuţă , Duiliu Zamfirescu şi alţii . Inteligenţa sa deosebită , marele său dar oratoric etalat cu diverse ocazii încă din primii ani de facultate , talentul său literar şi în pictură dar şi modestia , cinstea şi sinceritatea în relaţiile cu cei din jur îl fac pe studentul Barbu Ştefănescu tot mai apreciat. Noile relaţii pe care şi le face în această perioadă în rândurile oamenilor de cultură îi oferă posibilitatea ca , după absolvirea Facultăţii de Drept din Bucureşti , să poată pleca la specializare pentru trei ani la Paris . Este perioada când sub influenţa curentului naturalist al scriitorului francez Emile Zola , scrie lucrările de proză “Iancu Moroi” , “Linişte “şi “Sultănica” . Tot în această perioadă i s-a creat posibilitatea de către unii sponsori să viziteze Italia , Anglia , Austria şi Ungaria . I.4. În plină tinereţe şi glorie literară Reântors de la studii din Franţa îşi reia unele activităţi anterioare plecării : catedra de la pensionul condus de o mare binefăcătoare a sa , Elena Miller-Verghi şi lecţiile particulare de la aşezământul “Elisabeta” . Are ocazia totodată să-l cunoască pe marele dramaturg I.L. Caragiale , de care-l va lega apoi o strânsă prietenie tot restul vieţii. Iată un sumar portret al său făcut în acea perioadă de memorialistul Nicolae Petraşcu :…romantic în suflet şi port , până şi în părul mare ce-l răsfira , ca o claie afânată , deasupra capului ; delicat , cu atenţii mari pentru cei ce-l admirau cu măsură , injurios uneori pe un ton amical cu Caragiale , pe care-l iubea …” O scurtă perioadă de timp este redactor şef al ziarului “Epoca “ de sub conducerea lui George Păucescu , un fel de Mecena al acelor vremuri şi în acelaşi timp , unul dintre prietenii şi binefăcătorii lui Eminescu . Îşi adună într-un volum toate creaţiile sale în proză de până atunci şi le publică sub titlul “Sultănica “ Cu această ocazie se hotărăşte să folosească definitiv pseudonimul Delavrancea pe lângă numele obişnuit Barbu Ştefănescu . De altfel acest pseudonim fusese făcut public pentru prima dată în anul 1884 , în ziarul “România liberă “ , în care publicase o şarjă prietenească la adresa lui Duiliu Zamfirescu . Din anul 1886 intră în avocatură şi devine în scurt timp renumit pentru pledoariile sale . Colaborează la mai multe reviste printre care : “Revista nouă “ –condusă de de B.P.Haşdeu – unde activează o scurtă vreme ca redactor şef , “Literatură şi ştiinţă “ condusă de C. D. Gherea , “Vieaţa” de sub conducerea lui Al. Vlahuţă . şi altele . Noul volum de nuvele “Trubadurul “ , apărut în anul 1887 îl va impune definitiv în atenţia criticii de specialitate ca un creator de prim rang în viaţa culturală a vremii . În anul 1887 se căsătoreşte cu Marya Lupaşcu cu care va avea o căsnicie fericită . Cella , prima născută a soţilor Delavrancea va ajunge o mare pianistă , cea de a doua fică Margareta va studia literele şi filosofia , iar Niculina va ajunge arhitectă de prestigiu . Ultima fică s-a numit Henrieta devenită şi ea o arhitectă de talent . Prin preocupările copiilor şi-a văzut îndeplinite şi alte vise ale copilăriei. Fostul copil de dincolo de Bariera Vergului , care alerga desculţ prin colbul mahalalei pentru a-l aştepta sau însoţi pe tatăl său când se întorcea sau pleca în cărăuşie , ajunsese deja o mare personalitate literară şi politică . În majoritatea articolelor sale publicate în diverse ziare a luat mereu apărarea ţărănimii din care se trăgea şi nu puţine au fost procesele penale în care a luat partea celor nevoiaşi . Iată în acest sens , o întâmplare despre Delavrancea relatată de un deputat al acelei vremi , D.D: Dobrescu :”Participând la un banchet al ziarului “Epoca “ , Delavrancea , tânăr cu barba neregulată şi cu părul neângrijit a ridicat un toast pentru ţăranii români . Nu ştiu cum dar domnul ministru al domeniilor , Rosetti Max a pufnit într-un hohot de râs . Nu ştiu pentru ce a râs , pentru tonul melodramatic al domnului Delavrancea sau pentru altceva ; dar un lucru este cert : acela că a râs . Atunci domnul Delavrancea a aruncat paharul jos şi a spus că n-are ce căuta într-o adunare în care se râde de suferinţele poporului român . “ I.5. Cronicar artistic al literaturii populare Îndată după întoarcerea de la studii din străinătate Delavrancea scrie diverse articole de critică dramatică şi plastică , în acest fel contribuind la afirmarea unor mari talente în teatru ca (Grigore Manolescu , Constantin Nottara ) , în pictură (Ion Alexandrescu , Nicolae Grigorescu ), precum şi a altor mari talente în diverse domenii ale artei . Totodată simte o puternică atracţie faţă de literatura populară de care fusese îndrăgostit încă de pe vremea când bunicii şi părinţii lui îi spuneau basme , legende , snoave , ghicitori , şi alte producţii folclorice sau îi cântau doine de dor şi jale în care după cum spunea un contemporan al său “Întregul neam îşi plânge Durerile de care moare …” Pe teme folclorice va susţine , de altfel , încă dinainte de a-şi termina studiile universitare , diverse conferinţe şi chiar un un curs la Facultatea de Litere din Bucureşti îndată după absolvirea facultăţii . Interesul şi atracţia tot mai mare a scriitorului faţă de poezia populară îl determină să intre să intre o perioadă în redacţia “Revistei noi “ condusă de marele savant lingvist şi folclorist B.P. Haşdeu . În acest cadru va lega o strânsă prietenie cu Al. Vlahuţă , Th. Speranţia , Ion Bianu şi alţi cărturari ai acelei vremi . Asimilând în mod creator numeroase teme din folclorul nostru ,Delavrancea va publica în revista lui Haşdeu basmele “Neghiniţă “ şi “Norocul dracului “ . Baladele şi doinele noastre pătrunseseră atât de profund în sufletul scriitorului , încât în permanenţă se simţea atras spre noi preocupări în acest domeniu. Acestui fapt datorăm studiul său deosebit de valoros intitulat “Doina – originea poeziei populare la români “ publicat în anul 1882 în revista “Columna lui Traian “ a lui Haşdeu . De aceea nu a constituit o surpriză pentru niumeni faptul că în 1913 , a fost primit ca membru al Academiei Române , discursul său de recepţie s-a intitulat “Din estetica poeziei populare “. Într-un portret din tinereţe al scriitorului realizat de prietenul său Al. Vlahuţă întâlnim şi această referire la dragostea lui Delavrancea pentru popor şi folclor : “Are un cult pios pentru popor şi nimeni n-a înţeles , mai bine ca el , sufletul şi adâncimea cântecelor şi legendelor bătrâneşti …Delavrancea îşi preumblă degetele pe claviatura limbii cu o agilitate de adevărat mare maestru . Stilul lui e variat , impetuos şi încărcat de imagini ca însăşi viaţă noastră , pe care Delavrancea a ştiut s-o observe şi s-o zugrăvească cu neântrecută putere de sugestie în frumoasele şi nepierutoarele lui opere .” În anul 1892 va publica un nou volum de nuvele intitulat “Paraziţii” . Problematica socială ridicată în acest volum şi ascuţita critică la adresa guvernanţilor acelei vremi determină Academia Română să-i acorde în anul 1893 premiul “I.H. Rădulescu “ . Tot pe parcursul aceluiaşi an îi apare volumul de povestiri şi nuvele intitulat “Între vis şi viaţă “. I.6. Triumful în teatru Datorită multiplelor preocupări , îndeosebi în domeniile avocaturii şi politicii , uneori îi răpeau aproape tot timpul Delavrancea păru o perioadă destul de îndelungată 1893 – 1909 rupt de activitatea literară . Se pare însă că acea perioadă nu a constituit decât decât o imensă sursă de acumulări de motive creatoare , care aşteptau momentul propice transpunerii în opere literare . Drept este însă şi faptul că vâltorile activităţii politice , aversiunile stîrnite în rândurile celor în care lovise fără milă din cauza unor prejudicii aduse societăţii româneşti din acea perioadă şi care au ripostat foarte dur , toate acestea l-au dus într-o stare de neurastenie . Este nevoit să urmeze un tratament destul de lung şi complicat şi chiar să plece pentru o perioadă în Franţa şi Elveţia , atât pentru unele consultaţii , cât , îndeosebi pentru a se odihni . Şi tocmai atunci când publicul cititor şi prietenii scriitorului se aşteptau mai puţin la revenirea lui Delavrancea în arena literară , la Teatrul Naţional din Bucureşti i se montează , în anul 1909 piesa “Apus de soare “ prima parte a trilogiei Moldovei , care s-a bucurat de un răsunător succes atât din partea spectatorilor cât şi din partea criticilor de specialitate . ne pentru piesa “Apus de soare “. Activitatea dramatică a lui Delavrancea va continua cu scrierea pieselor “Irinel “ şi “Hagi Tudose “ , ambele dramatizări ale unor nuvele cu aceleaşi titluri scrise anterior. I.7. Luptător pentru unitatea naţională . Sfârşitul unui apostol al neamului Ideea de unitate naţională şi de luptă pentru împlinirea acestui vis străbun o găsim înglobată în principalele opere ale scriitorului . Să ne amintim doar de viziunea apoteotică a Marelui Ştefan din “Apus de soare “ : “Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan , care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe … că Moldova n-a fost a strămoşilor mei , n-a fost a mea şi nu e a voastră , ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri , în veacul vecilor“. Pe aceeaşi linie se înscrie şi Discursul de la 1 Decembrie 1915. În notele premergătoare acestui discurs găsim următoarea însemnare : “Oamenii de stat , oamenii politici trebuie să aculte , să-şi plece urechea , inima şi mintea la voinţa unanimă a unui neam . Şi voinţa românilor e ca prin foc şi sabie să ne croim unitatea naţională , visul nostru , al premergătorilor şi al urmaşilor noştri . “ Şi tot pe aceaşi temă se înscrie şi discursul dramaturgului , ultimul de altfel , ţinut la Iaşi pe data de 9 iunie 1917. Este ştiut faptul că în ultima perioadă a primului război mondial întreaga conducere a ţării se afla refugiată la Iaşi . Înflăcărat de vise măreţe privind viitorul acestui popor , Delavrancea a făcut din dragostea sa de patrie o tribună de la care glasul său a răsunat până în ultima clipă a vieţii cu accente profetice … La Iaşi , în oraşul care l-a adoptat în ultima parte a vieţii , a găsit mulţi adepţi ai generoaselor sale idei şi era privit de toţi cei din jur cu dragoste şi admiraţie . Aceste sentimente reprezentau în acelaşi timp o recunoaştere a adevărurilor pe care le susţinea marele scriitor şi totodată recunoştinţa faţă de demnitatea cu care purta stindardul unui întreg popor . “Să fim uniţi , spunea el , în hotărârea noastră … şi vom putea să aplecăm în linişte capul pe pernele noastre şi vom putea să dormim somnul drepţilor căci aşa se cuvine să fim în aceste momente de cumpănă .” N-a avut însă fericirea să trăiască până în ziua Marii Uniri a neamului românesc de la 1 Decembrie 1918 . Iaşi bătrâna cetate moldavă care-l adăpostise de ororile războiului a primit în ziua de 29 aprilie 1918 vestea stingerii sale din viaţă . Probabil că şi Sfântul de la Putna , pe care-l prezentase cu atâta măreţie şi admiraţie în lucrările sale s-a răsucit în mormânt îndurerat că acest apostol al neamului nu a putut să se bucure cu adevărat de ziua Marii Uniri , care era atât de aproape , după un îndelung cortegiu de sacrificii şi suferinţe . Martorii de la căpătâiul său , din ultimile ceasuri ale vieţii , au declarat apoi că “în delir … el murmura încă : fă Doamne ca visul meu să se îndeplinească !” Şi Dumnezeu l-a ascultat . Mormântul său de la cimitirul Eternitatea din Iaşi l-a acoperit pentru totdeauna cu pământul sfânt şi primitor ca şi pe alte mari personalităţi ale acestui neam care-şi dorm somnul de veci în preajma sa : M. Kogălniceanu , I. Craengă , V. Conta , A.D. Xenopol , V. Pogor , G. Topârceanu , O. Cazimir şi alţii . II. Opera lui B.Şt. Delavrancea Opera lui Barbu Ştefănescu Delavrancea se întinde pe două secole de literatură română ea cuprinzând ultimle decenii ale scolului al XIX lea şi primele decenii ale secolului al XX lea . Desfăşoară o intensă activitate ca avocat , ziarist , scriitor , om politic , profesor . Activitatea literară a lui Delavrancea se înscrie în curentul literar al realismului caracterizat prin mai multe trăsături cum sunt : - observaţia socială şi psihologică pătrunzătoare , aplicată asupra realităţii contemporane . - obiectivitate în surprinderea relaţiilor dintre caracter şi mediu , cu alte cuvinte respectarea adevărului vieţii . - tipizarea ca mijloc de generalizare prin folosirea detaliului care foloseşte la relevarea caracteristicului , semnificativului , tipicului . - surpriderea personajului în transformare . - caracterul critic şi acuzator , implicat în surprinderea veridică a contradicţiilor sociale . Acestui curent care a constituit , dintotdeauna o orientare fundamntală care pleacă de la realitate spre esenţă , de la aspectele particulare spre general îi aparţine şi Delavrancea care prin opera sa se încadrează în tipicul acestui curent . Opera lui Delavrancea cuprinde trei mari direcţii de abordare şi anume : - nuvelist dramaturg orator Ca nuvelist el se impune în acest gen în literatura română . Nuvelistica românească înregistrase până la Delavrancea succese notabile începând cu nuvela romantică a lui Costache Negrutzzi ,Alexandru Lăpuşneanul ,continuând cu cele scrise de V. Alecsandri cum sunt Buchetiera de la Florenţa , Alexandru Odobescu cu Mihnea Vodă cel Rău ,Nicolae Filimon cu Matteo Cipriani . Un moment important în dezvoltarea nuvelisticii româneşti îl reprezintă nuvela de inspiraţie filozofico-romantică , Sărmanul Dionis , lui M. Eminescu continuat cu nuvelele realiste ale lui I. Slavici , Budulea Taichii , Popa Tanda , Moara cu Noroc , nuvela lui I. Creangă , Moş Nechifor Coţcariul , considerată de G. Călinescu “întâia mare nuvelă românească de atmosferă “. Proza lui Delavrancea este diversă sub aspect tematic cât şi tipologic Ea cuprinde povestiri cum sunt cele din ciclul , Odinioară , în care se narează cu talent întâmplări din trecut ,Suzana , sau se prelucrează motive folclorice , Poveste , Norocul dracului , Neghiniţă, ; schiţe , ca Bunicul şi Bunica , Sorcova , De azi şi de demult , în care se evocă sentimental – idilic , scene din copilărie şi în care scriitorul arată o anumită virtuozitate în utilizarea dialogurilor . Domunul Vucea este o schiţă care impune un tip acela al dascălului mărginit şi tiran creionat convingător şi cu detaşare umoristică Interes prezintă şi nuvelele care ar putea fi grupate în trei categorii având în vedere motivele literare şi modalităţile artistice . Prima categorie ar cuprinde nuvele precum Sultănica , inspirată din viaţa satului, în care găsim motivul erotic , tratat într-o viziune accentuat romantică . Ca o particularitate artistică a acestei prime categorii putem aminti vizunea romantică cu accente naturaliste . A doua categorie se referă la nuvelele care înfăţişează diformităţi fizice (biologice şi morale ) tratate într-o manieră realistă şi naturală prin acumulare de fapte şi date care ilustrează un caz anumit . Exemplificăm cu nuvelele : Zobie care tratează cazul unui diform fizic ; Milogul cu aspecte din viaţa hoţilor de copii , care schilodesc copiii furaţi , pentru a-i folosi ca instrumente de cerşetorie ; Trubadurul –povestea unui somnambul care trezindu-se din transă , moare căzând dintr-un copac . A treia categorie o reprezintă nuvelele care surprind efectele negative ale unor racile sociale în mod realist cu o atitudine critică implicată cum se va constata în Paraziţii Bursierul şi îndeosebi Hagi Tudose . Ultima nuvelă este de o forţă artistică deosebită . Motivul întâlnit aici , avariţia exagerată este văzută ca o anomalie condiţionată social iar analiza psihologică a fenomenului este nuanţată . La începutul nuvelei scriitorul prezintă într-un cadru bine conturat tabloul întregii epoci din care se desprinde apoi în prim plan figura avarului măcinat de dorinţa de a strînge mereu galbeni bătuţi şi ferecaţi Pentru a desăvârşi caracterizarea personajului său şi a ilustra degradarea lui sufletească scriitorul îi prezintă biografia în diferite momente ale vieţii . Copilăria şi tinereţea şi-o petrece ca ucenic şi lucrător , apoi asociat al patronului , refuzul lui încăpăţânat de a se căsători , comportarea lui ca negustor necinstit , cruzimea lui de cămătar preocupat de un câştig cât mai mare , toate acestea sunt elemente care conturează treptat chipul hidos al avarului . Hagi Tudose este un personaj foarte bine conturat . Zgârcenia lui este urmărită cu o mare artă a gradaţie până la efectele ei dezumanizante . Prin realismul cu care Delavrancea prezintă patima hagiului pentru aur şi consecinţele acestei patimi , personajul devine odios , stârneşte dezgustul . Când soarbe din ciorba pegătită de Leana , zgârcitului i se pare că simte gustul aurul , sângele viu al aurului . Când Leana intră în odaie , avarul îi strigă : “-Stinge focul …Să dai cărbunii înapoi ! Aruncă ciorba …şi să-i dai fulgii şi bucăţelele înapoi !…Vreau banii pe jumătate , dacă nu toţi ! Şi începu să plângă cu hohote …” . Hagiul se deosebeşte de alţi zgârciţi , cum este Harpagon , de exemplu , prin depăşirea normalului . Locul de nuvelist îi este asigurat lui Delavrancea mai ales de nuvelele din ultima categorie , mai ales de Hagi Tudose . Un alt domeniu al operei lui Delavrancea ăl reprezintă dramaturgia , Delavrancea ocupând un loc de seamă în dramaturgia naţională prin cele trei drame menţionate , străbătute de un puternic suflu romantic . Piesa Apus de soare impune un personaj excepţional realizat prin utilizarea procedeeelor romantice , începând cu structura antitetică a eroului până la caracterul retoric al vorbirii . Piesa Apus de soare face parte , alături de Viforul şi Luceafărul face parte din trilogia dramatică a Moldovei , inspirată din istoria acesteia . În această trilogie Delavrancea evocă momente din istoria domniilor voievozilor Ştefan cel Mare , Ştefăniţă Vodă şi Petru Rareş . Titlurile celor trei opere sunt metaforice autorul surprinzând în piesa Apus de soare sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare . În piesa Viforul autorul surprinde aspecte ale domniei lui Ştefăniţă Vodă , domnie zbuciumată , care avea loc după o lungă perioadă de statornicie în Moldova pe timpul domniei marelui Ştefan . În piesa Luceafărul , Delavrancea ne prezintă aspecte din timpul domniei lui Petru Rareş , domnie care s-a desfăşurat în aceleaşi coordonate ale domniei lui Ştefan . Se observă în toate piesele trilogiei raportarea acţiunii , funcţie de timpul în care se desfăşoară acţiunea piesei de început , domnia marelui Ştefan . Folosind tehnici specifice oratoriei ca exclamaţia , interogaţia , enumeraţia , Delavrancea realizează aceste trei drame proiectând ideea de libertate şi independenţă a poporului român în figura marelui Ştefan făcând din acesta personajul principal , celelalte personaje deveninid simple elemente de décor . Ele au rolul de a constitui fundalul pe care să se proiecteze portretul masiv al lui Ştefan . Nuanţând o opinie a lui I.L. Caragiale , care vorbea despre o artă picturală în dramele lui Delavrancea putem spune că scriitorul foloseşte tehnica basoreliefului , care , în artele plastice , constă în scoaterea în relief a unei sculpturi faţă de un fond cu care de altfel face corp comun . Prin calităţile artistice menţionate la care putem adăuga folosirea limbajului popular împletit cu lirismul face din trilogia Moldovei o realizare deosebită care se înscrie în şirul de drame istorice , inaugurat de B.P.Haşdeu cu Răzvan şi Vidra şi Vasile Alecsandri cu Despot Vodă . O altă direcţie în care Delavrancea a excelat este şi oratoria talentul său oratoric find încununat de discursul Patria şi patriotismul în anul 1915 . Prieten cu Al . Vlahuţă şi I.L. Caragiale pe acesta din urmă apărându-l într-un proces răsunător de plagiat , în legătură cu paternitatea dramei Năpasta . Opera lui Delavrancea a fost variată el abordând genuri diferite de aceea devenind un mare scriitor al literaturii române . Tabel cronologic 11 aprilie 1858 – se naşte B Şt. Delavrancea 1866- 1869 – primele lecţii cu dascălul Ion Pestreanu . Urmează clasa a I a şi a II a la şcoala de băieţi nr. 4 iar apoi la Şcoala Domnească . 1869- 1877 - elev de liceu la Gh. Lazăr şi Sf. Sava . 1877 – debutul lui Delavrancea în literatură 1878 – B. Şt. Delavrancea se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti . Debutează cu volumul de poezii “Poiana lungă “ , semnat Barbu . Începe să ţină prelegeri de literatură la pensionul particular condus de Elena Miller – Verghy . 1880 – 1882 – publică în ziarul “România Liberă “ mai multe foiletoane cu pseudonimul Argus . 1882 – obţine licenţa în drept şi pleacă la Paris pentru specializare . 1883 – debutează ca nuvelist sub influenţa lui Emile Zola cu nuvela Sultănica . 1884 – din acest an va publica sub numele de Delavrancea ca un omagiu adus înaintaţilor săi din Vrancea . Reântors de la studii din Franţa devine redactor la ziarele România Liberă şi Epoca . Leagă o strânsă prietenie cu Al. Vlahuţă şi I.L. Caragiale . 1885 – publică volumul de nuvele Sultănica . 1887 – conduce pentru scurtă perioadă revista “Lupta literară “ în care publică prima variantă a nuvelei Hagi Tudose . Tot în acest an publică volumul de nuvele Trubadurul . 1888 – devine redactor la revista “Viaţă nouă “ şi colaborator al la ziarele Democraţia şi Voinţa natională . 1889 – publică o serie de articole în care elogiază picturile lui N. Grigorescu şi Ion Andreescu . 1892 – 1893 – publică volumul Paraziţii . Suplinitor la Facultatea de Litere . Publică volumul de povestiri Între vis şi viaţă . Începe colaborarea la revista Literatură şi ştiinţă a lui C.D. Gherea . 1894 – este ales deputat . 1899 – este numit primar al capitalei 1909 – are loc premiera pieselor Apus de Soare şi Viforul . 1910 – are loc premiera piesei Luceafărul . Este numit ministru al Lucrărilor publice . 1911 – are loc premiera piesei Irinel . 1912 – este ales membru al Academiei Române . Are loc premiera piesei Hagi Tudose . 1914 – 1916 - susţine mai multe discursuri pe tema unităţii naţionale , pronunţându-se pentru intrarea României în război în vederea desăvârşiri Marii Uniri . 29 aprilie 1918 – scriitorul moare la Iaşi şi este înmormântat la cimitirul Eternitatea . Aprecieri critice Despre opera lui Delavrancea au scris şi prietenii şi duşmanii săi . Spicuim cîteva aprecieri la adresa operei sale . “… Talentul lui este fără de partid . Limba a făurit-o el în chip artistic ,a mlădiat-o… “ Constantin Mille “… Ca specimen al genului , e de-a dreptul o capodoperă …” spunea vorbind despre nuvela Şuer Duiliu Zamfirescu “…Piesa lui Delavrancea e sakesperiană , e o frescă cu un singur personaj cu o lipsă înspăimântătoare de acţiune …” spunea vorbind despre Apus de soare Spiru Haret …” Pentru o operă nouă , Delavrancea şi-a ales şi un gen nou . A făcut … din atâtea înfăţisări ale vieţii lui Ştefan o dramă …” nota despre aceiaşi piesă Nicolae Iorga “… Nu meşteşugul , nu iscusinţa retorică a potrivit vorbele , ci ele au izvorât din sine , îmbinate stfel şi ritmate gata , picurate din preplinul sufletului emoţionat al creatorului acestui poem dramatic care va dăinuii cât limba românească …” Aexandru Vlahuţă 쥁`