Referat Mihai Eminescu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mihai Eminescu si de asemenea puteti face Download Referat Mihai Eminescu

Citeste fragmente din Referat Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (date biografice) La 15 ianuarie 1850, se nastea la Botosani, intr-o clipa unica de etenitate, Mihai Eminescu - cea mai stralucita intrupare a geniului literar romanesc; se nastea intr-un spatiu de mit si legenda, dincolo de codrii “de arama” si padurea “de argint”, acolo unde izvoarele se aduna “in cuibar rotind de ape”, ca marea genezelor din care a iesit Luceafarul. Era al 7-lea copil din cei 11 pe care i-au avut caminarul Gheoghe Eminovici si sotia sa Raluca. Raiul copilariei avea sa-i fie la Ipotesti, acolo unde padurea, apele si luna vor alcatui reperele terestre si cosmice ale unei initieri in tainele lumii. Viitorul poet a crescut sub ochi grijulii ai mamei care intuia poate – ca erau ascunse in el puteri nebanuite ale mintii, la randul lui, copilul si-a iubit mama si cu toata duiosia inimii lui sensibile si ii va inchina, peste ani, tulburatoarele versuri din poezia “O, mama…”. Caminarul, nutrind planuri ambitioase pentru odraslele sale, il inscrie pe Mihai Eminescu la National Hauptschule din Cernauti, apoi la K.K. Ober Gymnazium. Dupa 1863 incep marile drumuri existentiale ale poetului, dramatica aventura a unei vieti traita in sfasiere launtrica, privatiuni si boala pana ce moartea timpurie (la numai 39 de ani) avea sa-l reitereze Cosmosului nemuritor. Unii comentatori plaseaza in anii 1863-1864 idila sfarsita tragic si care avea sa dea nastere accentelor filozofice din “Mortua est”; si tot de atunci dateaza sublimarea, prin aducere aminte, a unui moment de iubire curate, in spatial arhaic al satului, din idila “Sara pe deal”. Revenit ca elev particular, la liceul cernautean, Eminescu va fi citit “Lepturariul” profesorului Aron Pumnul, antologie cuprinzatoare care include si numele poetilor evocati ulterior in miticile proiectii din “Epigonii”. Dar ca si Hyperion, geniul eminescian avea nevoie de spatii mari intru cunoasterea lumii; aceasta este, probabil, pricina pribegiilor prin tara cu trupa de teatru Tardini-Vladicescu (1864) si apoi cu trupele Iorgu Caragiali si Pascaly (in care Eminescu fusese angajat ca sufleor si copist de roluri), in anii 1867-1869. De atunci dateaza si dorinta de a scrie teatru a poetului. 1866 este anul inceputurilor literare eminesciene: moartea la 12/24 ianuarie, a iubitului sau professor de limba romana Aron Pumnul prilejiuieste aparitia brosurii “Lacramioarele invataceilor gimnazisti”, in care Eminescu (semnat Eminovici) publica prima sa poezie: “La mormantul lui Aron Pumnul”. În acelasi an, trimite la revista “Familia” din Pesta poezia “De-aş avea”, primita cu placuta surpindere de catre directorul Iosif Vulcan care-i schimba numele autorului din Eminovici în Eminescu. Parasind Bucovina (careia ii inchina poezia “La Bucovina”), poetul pleaca, pe jos, spre Blaj; frumusetea peisajului cu maiestuoasa simplitate va fi evocata în romanul “Geniu pustiu”. Intre 1869-1872, Eminescu este student la Viena, inscris ca “auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie, dar audiind şi cursuri de la alte facultati; covârşitoarea lui inteligenta ajutata de o memorie careia “nimic din cele ce-şi intiparise vreodata nu-i mai scapa” (cum spunea Maiorescu), are prilejul sa de a se impartasi din stiinta marilor profesori ai vremii. Este perioada evocate cu amara deziluzie în “Scrisoarea II”, dupa ce, asemeni ingerului izgonit din rai,”cazuse” intr-o lume insensibila şi marunta. Este şi perioada unei febrile activitati literare marcate puternic de romantism. Tanarul Eminescu activeaza şi în randul unor asociatii studentesti şi participa entuziast la sarbatorirea a 400 de ani de la zidirea manastirii Putna. În 1870 publica în revista ieseana “Convorbiri literare” poeziile: “Venere şi Madona” şi “Epigonii”, urmate de basmul “Fat-Frumos din lacrima”. La 20 de ani, Eminescu avea deja conturata o trasatura de spirit care-l va face unic: capacitatea de a trai pe dimensiunile timpului comun şi ale timpului mitic; din aceasta perspective a istoriei omenirii din poemul “Memento mori !”. Anii 1872-1874 constituie perioada studiilor la Berlin, unde Eminescu este inscris ca student (intre timp rezolvase problema diplomei de studii), la Facultatea de Filozofie, avand şi o bursa de la “Junimea”. Atras de frumusetea folclorului, poetul prelucreaza acum mituri autohtone şi versifica basmul “Calin Nebunul”; citind memorialul de calatorie al germanului Kunisch (în care erau cuprinse şi doua basme culese din Muntenia) poetul incepe prelucrarea lor sub titlurile: “Miron şi frumoasa fara corp” şi “Fata în gradina de aur”; ultimul va deveni, după un lung process de sublimari, marele poem “Luceafarul”. Insetat de cunoastere ca Faust al lui Goethe, Eminescu se apropie acum de filozofia lui Schopenhauer şi, prin el, de gandirea Indiana; ambele vor exercita o influenta notabila asupra operei ulterioare. În perioada berlineza, scrie poemul “Glossa” – adevarata lectie de morala stoica, în care o constiinta se confrunta cu lumea. ¤ ô nsiderabil de versuri. Acum apar|: “Craiasa din povesti”,”Lacul”,”Dorinta”,”Calin (file din poveste)”; tot acum, refacand hyperioniana detasare comtemplativa ca şi mijloc de a uita dezamagirea cotidiana, Eminescu afla afinitati cu Titu Maiorescu (şi acela este un dezamagit refugiat în domeniul esteticului); critical va constitui liantul dintre Eminescu şi “Junimea”. Memorabila ramane insa prietenia cu Ion Creanga – “taran fabulor” şi genial, care-i oferea omului Eminescu prilejul intoarcerii în spatial rural etern. La 15 august 1876 se stinge din viata, la Ipotesti, Raluca Eminovici; în mormantul ei simplu, poetul isi va inchide amintirea aurita a copilariei, tot mai indepartat în negura vremii, pe masura ce trecatoarea fiinta care-i fusese mama se contopea cu Muma-Pamant. Perioada sederii la Iasi a fost cea mai rodnica din viata poetului: acum a gandit şi a scris aproape toata opera sa. După ce lucrase catva timp ca redactor la “Curentul de la Iasi”, în octombrie 1877, Eminescu isi muta sperantele şi nenorocul la Bucuresti, fiind angajat la ziarul conservator “Timpul”. Acum incepe ultima perioada creatoare din viata poetului, acesteia urmandu-i lunga agonie morala (intre 1883-1889) şi moartea (15 iunie 1889). Ca un Orfeu insingurat şi trsit pe malul marii, poetul deplange dragostea ramasa în urma, in poezii de sfasietoare melancolie: “Ce e amorul ?”, “S-a dus amorul…” şi altele. În cei sase ani ai calvarului sau, Eminescu a mai avut perioade de luciditate, dar acestea nu mai erau decat fugare scanteieri ale unui spirit istovit; la 15 iunie 1889, marea lui inima inceta şi cel care fusese altadata un tanar cu infatisare astrala, se intoarce în Univers. În 1889, după moartea poetului, Maiorescu prevestea ca secolul al XX-lea se va deschide “sub auspiciile geniului lui”, iata ca am incheiat acest secol zbuciumat tot sub semnul Poetului Etern. “Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, şi cate o stea va vesteji pe cer în departari, pana cand acest pamant sa-şi stranga toate sevele şi sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale”. (George Calinescu) Bibliografie: Cecicilia Stoleru, “130 de subiecte rezolvate pentru examenul de bacalaureat oral – Editia a IV-a”, Ed. PESTALOZZI, Bucuresti, 2001 쥁`