Referat Augustin Louis Cauchy

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Augustin Louis Cauchy si de asemenea puteti face Download Referat Augustin Louis Cauchy

Citeste fragmente din Referat Augustin Louis Cauchy

(21.08.1789 – 23.05.1857) Media aritmetică a numerelor pozitive nu este mai mică decât media geometrică a lor: . Această vestită inegalitate, care aparţine matematicianului francez Augustin Cauchy, a fost publicată în anul 1821. Din acele timpuri ea se consideră tradiţional una dintre cele mai dificile inegalităţi numerice. Într-un secol şi jumătate au apărut mai multe demonstraţii mai simple sau mai complicate ale ei. Tradiţia a fost începută însuşi de Cauchy. Cauchy s-a născut la Paris, din copilărie manifestând capacităţi mari faţă de matematică. Primul educator şi învăţător al lui a fost tatăl – un latinist şi catolic înverşunat. Având 13 ani, Cauchy a intrat la Şcoala Centrală. Apoi, absolvind cursul de ştiinţe matematice la École Polytechnique şi obţinând o pregătire specială în Şcoala Podurilor şi Drumurilor, în 1807 a fost trimis la lucrări inginereşti. Un timp el a lucrat în calitate de inginer al căilor de comunicaţie la Cherbourg. Începând cu anul 1813 Cauchy se ocupă exclusiv cu ştiinţa şi predarea şi în 1816 devine membru al Academiei de Ştiinţe din Paris. În acelaşi timp el citeşte lecţii la École Polytechnique şi Collège de France. În "Traité de calcul differentiel et integral" Cauchy introduce metode mai exacte de predare a analizei. Din anul 1826 el începe publicaţia "Exercices mathématiques", care reprezintă revista proprie şi conţine lucrări ale autorului în diferite domenii ale matematicii. În timpul revoluţiei din iulie, fiind adept al monarhiei, el a refuzat să depună jurământul noului guvern, n-a dorit să rămână în Franţa, de unde a fost izgonit regele, şi a plecat la Torino. Aici regele Sardiniei a creat pentru Cauchy o catedră aparte de physique sublime. În anii 1830-1838 el a călătorit prin Europa. Revenind la Paris, din cauza ostilităţii regimului nou, Cauchy a refuzat mai multe posturi şi n-a jurat până când lui nu i s-a fost propusă catedra "fără condiţii". Numai în 1848 el a devenit profesor la Sorbonne. Credinţa religioasă şi convingerile politice ale lui au cauzat o atitudine părtinitoare a oamenilor din partidele contrare, care l-au învinuit pe Cauchy, printre altele, şi pentru nedesăvârşire lucrărilor sale. Dar într-o unumită măsură anume repeziciunea, cu care el trecea de la un obiect la altul, a dat posibilitatea pentru deschiderea căilor noi în ştiinţă. Lucrările lui Cauchy se referă la diferite domenii ale matematicii. Au fost perioade, când în fiecare săptămână el trimitea la Academia de Ştiinţe din Paris câte un memuar nou. În total el a publicat mai mult de 800 de lucrări în aşa domenii ca: aritmetica şi teoria numerelor, algebră, analiză matematică, ecuaţii diferenţiale, mecanica teoretică şi cerească, fizica matematică. Cursurile "Cours d analyse de l École polytechnique" (1821), "Résumé des leçons a l École polytechnique donnéés sur le calcul infinitésimal" (1823), "Leçons sur l application du calcul infinitésimal ŕ la géometrie" (1826-1828) au servit ca modele pentru cursurile de mai târziu. Prima din lucrările menţionate dă o fundamentare nouă a analizei matematice. Aici se conţine definiţia riguroasă a infinitului mic bazată pe trecerea la limită. Această definiţie a dat posibilitatea argumentării tuturor operaţiilor, care se efectuează asupra infiniţilor mici în cursurile de calculul diferenţial şi integral. Cauchy a dat definiţia continuităţii funcţiei, construcţia bine organizată a teoriei seriilor convergente, a introdus noţiune de rază de convergenţă. Cercetările hidrodinamice l-au condus pe Cauchy la calculul integralelor definite. El a dat definiţia integralei ca limita sumelor integrale şi demonstraţia existenţei integralelor de la funcţie continuă. ü ezentarea geometrică a variabilei complexe ca punctului, care se deplasează în plan pe drumul de integrare; a arătat că seria de puteri a0 + a1x + a2x2 + ... + anxn + ... în domeniu complex are cerc de convergenţă; a dat noţiunea de integrala cu limitele complexe. În primile lucrările sale Cauchy încă nu pleacă departe de predecesorii lui, utilizând variabila complexă în analiză ca un mijloc ajutător, ce dă posibilitatea rezolvării unor probleme dificile a calcului integral. În curând însă, cercetările lui şi ale altor savanţi aduc la o mulţime extrem de bogată de fapte şi rezultate noi. Devine clar, că este vorba despre existenţa unei discipline aparte – teoriei funcţiilor de variabilă complexă. Pe parcursul anilor 1826-1829 Cauchy a elaborat teoria reziduurilor şi aplicaţiile acestei în analiză. Argumentarea teoretică a analizei matematice, dată de către Cauchy, a fost atât de trainică, că a păstrat valoarea sa până la ultimii ani ai secolului XIX. Numai la sfârşitul secolului XIX a apărut necesitatea revizuirii acestor baze şi introducerii fundamentării încă mai riguroase a noţiunilor, care intră în analiza matematică clasică. Aceasta a fost făcută de către adepţii explicării dependenţei funcţionale pe baza teoriei mulţimilor. În teoria ecuaţiilor diferenţiale lui Cauchy îi aparţin: formularea unei din problemele de bază ale acestei teorii (problema lui Cauchy); demonstrările teoremelor de bază de existenţă a soluţiilor în cazul variabilei reale şi complexe (în ultimul caz a fost dezvoltată metoda majoranţilor); metoda de integrare a ecuaţiilor cu derivate parţiale de ordinul întâi. În geometrie el a generalizat teoria poliedrelor, a elaborat o nouă metodă de cercetare a suprafeţelor de ordinul doi, a cercetat tangenta, a determinat regulile de aplicaţie a analizei în geometrie, a dedus ecuaţia planului şi reprezentarea parametrică a dreptei în spaţiu. În algebră Cauchy a dezvoltat teoria determinanţilor, a aflat proprietăţile lor principale, (în particular, a demonstrat teorema de înmulţire), a introdus noţiunea de "modulul" numărului complex, numerele complexe "conjugate" ş.a., a generalizat teorema lui Sturm pentru numere complexe. În domeniul teoriei elasticităţii el a dat noţiunea de tensiune, a determinat ecuaţiile diferenţiale de echilibru pentru paralelipipedul elementar dreptunghiular, a dezvoltat noţiunea de deformare. În optică în mod matematic el a dezvoltat teoria lui Fresnel şi teoria dispersiei. Creaţia ştiinţifică a lui Cauchy este caracterizată de metoda "globală" de rezolvare a problemelor puse: cunoscând rezultate pentru un număr infinit de valori al obiectului cercetat (reprezentare grafică fiind o curbă), el deducea proprietăţile generale ale funcţiei pentru orice valoare a obiectului. Fiind reacţionar şi idealist, Cauchy "a demonstrat" finitudenea numerelor şirului natural. Demonstraţia aceasta a fost greşită, dar terminând-o, Cauchy arată analogia între mulţimea numerelor naturale şi mulţimea tuturor stelelor, care există şi au existat. De aici rezultă, după Cauchy, finitudenea lumii. El declară: "Ceea ce putem să spunem despre numărul stelelor, putem să spunem şi despre numărul oamenilor, care au trăit pe Pământ, şi despre numărul rotaţiilor Pământului pe orbita lui, şi despre numărul stărilor, prin care lumea a trecut în existenţa sa. Deci, a fost primul om, a fost prima clipă, când a apărut Pământul în spaţiu şi s-a început lumea. Astfel ştiinţa ne aduce la aceiaşi, ce ne învaţă credinţa". Cauchy a fost membru al Asociaţiei Regale din Londra şi aproape a tuturor academiilor de ştiinţe ale lumii; a fost cavaler al ordinului Legiunii de Onoare.   쥁@